Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 278/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 278/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 3201/256/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 278/P

Ședința publică de la 11 aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte - C. D.

Judecător V. B.

Grefier - C. S.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror – V. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul M. N. – domiciliat în Comuna Rasova, ., județ C., împotriva sentinței penale nr. 3186 din 28 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2014, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 11 aprilie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 3186/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:

,,Respinge cererea inculpatului M. N. prin apărător de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe cu reținerea agravantei săvârșirii faptei din motive josnice prev. de art. 180 alin. 2 CP cu art. 75 lit. d CP în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 CP.

  1. În baza art. 180 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 75 lit. d Cp:

Condamnă inculpatul M. N., fiul lui G. și P., CNP_, domiciliat în Rasova, ., jud. C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și b Cod Penal.

În baza art. 862 alin. 1 Cp:

Suspenda executarea pedepsei sub supraveghere a inculpatului pe durata unui termen de incercare de 3 ani.

În baza prev. art. 863 Cpp:

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune C.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Face aplic. prev. art. 863 alin. 2 Cpp.

În baza prev. art. 71 alin 5 Cp:

Pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se suspendă și executarea pedepsei accesorii

În baza art. 359 Cpp cu referire la art. 864 Cp

Atrage atenția condamnatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

II.În baza art. 180 alin. 2 Cp:

Condamnă inculpatul G. P. V., fiul lui V. și M., CNP_, cu domiciliul în localitatea Rasova, complex IAS, jud. C., cunoscut cu antecedente, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și b Cod Penal

În baza art. 862 alin. 1 Cp:

Suspenda executarea pedepsei sub supraveghere a inculpatului pe durata unui termen de incercare de 2 ani și 8 luni.

În baza prev. art. 863 Cpp:

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune C.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Face aplic. prev. art. 863 alin. 2 Cpp.

În baza prev. art. 71 alin 5 Cp:

Pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se suspendă și executarea pedepsei accesorii

În baza art. 359 Cpp cu referire la art. 864 Cp:

Atrage atenția condamnatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 14 Cpp raportat la art. 346 Cpp:

Admite acțiunea civilă formulată de S. Municipal Medgidia .

Obligă în solidar inculpații M. N. și G. P. V. la plata sumei de 1168,47 lei către partea civilă S. Municipal Medgidia cu titlu de despăgubiri materiale.

Admite acțiunea civilă formulată de U. T..

Obligă în solidar inculpații M. N. și G. P. V. la plata sumei de 2500 lei către partea civilă U. T. cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 Cod proc. pen:

Obliga condamnatul M. N. la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și pe inculpatul G. P. V. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru procuror și părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțata in ședința publica azi 28.11.2013.,,

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul 3111/P/2012 din 19.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților G. P. V. ȘI M. N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 C.p.

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 21.06.2012, aflându-se într-o barcă pe Fluviul Dunărea, învinuiții M. N. și G. P. V. i-au aplicat părții vătămate U. T., dintr-o altă barcă, lovituri cu corpuri contondente, alungite, la nivelul mâinilor, pe spate și după cap, lovituri ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2500 lei reprezentând daune materiale și morale.

S. Municipal Medgidia s-a constituit parte civilă cu suma de 1168,47 lei.

La termenul din 13.06.2013 instanța a pus în vedere inculpaților prevederile art. 320 ind 1 Cpp, inculpatul G. P. V. a declarat că recunoaște faptele și dorește judecarea conform acestei proceduri, dar după audiere, dar deși a precizat că dorește să dea declarație, de fapt nu a dorit să răspundă la întrebările instanței, nedorind să declare decât că recunoaște doar faptele sale. Instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile judecării cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii vinovăției, nerecunoscând faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu.

Inculpații și partea vătămată sunt pescari, fiecare exercitându-și meseria cu barca pe D., având sectoare bine determinate.

În data de 21 iunie 2012, lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă au fost sesizați prin SNAU 112 despre faptul că numitul U. T. a fost agresat fizic de mai multe persoane. Victima a declarat că dorește tragerea la răspundere penală a numiților M. N. și G. P. V. pentru agresiunile ce i-au fost cauzate. S-a întocmit proces verbal de sesizare din oficiu.

La data de 10.08.2012 partea vătămată a depus plânge împotriva celor doi.

Din declarația părții vătămate a rezultat că inculpatul M. N. l-a amenințat să se mute din . anumite persoane să-l bată pentru faptul că în cursul anului 2011 partea vătămată ar fi anunțat poliția că M. N. pescuiește cu persoane neautorizate și acestuia i s-ar fi confiscat plasele.

În data 21.06.2012 se afla pe D. la pescuit cu barca împreună cu martorul Hagimihale G. când o barca în care se aflau inculpații M. N. și G. P. V. s-a apropiat de barca lor, l-a întrebat dacă i-a recuperat plasele și apoi M. N. a început să îl lovească cu rama (vâsla) de la barcă, iar G. P. V. s-a alăturat acestuia și a început să îl lovească cu un par lung de 1,5 m și „gros ca pe mână”. Cei doi l-au lovit în cap și pe corp până a intervenit martorul Hagimihale G., iar inculpații au plecat mai departe cu barca . Întrucât nu se simțea bine l-a rugat pe martorul Hagimihale să plece spre casă, iar după ce a coborât din barcă a plecat direct spre domiciliu, fără să își ia măcar rucsacul întrucât îl dureau mâinile.

Martorul Hagimihale G. a declarat că se afla împreună cu partea vătămată cu barca sa pe D., într-o după-amiază, în jurul orelor 15,00 – 16,00, când de barca în care se aflau s-a apropiat o altă barcă în care se aflau M. N. și G. P. V.. Unul dintre aceștia l-a întrebat dacă „se bagă” dacă se ceartă cu partea vătămată, martorul precizând că le-a solicitat ca să-și rezolve conflictele în altă parte. G. P. l-a lovit cu vâsla de la barcă până aceasta s-a rupt. Inculpatul s-a urcat chiar în barca martorului pentru a putea exercita mai multe lovituri asupra părții vătămate. Martorul confirmă faptul că inculpatul M. l-a întrebat pe U. T. dacă i-a adus plasele.

Instanța a constatat în mod direct o reticență a martorului de a declara asupra faptului dacă inculpatul M. a exercitat violențe, abia după ce instanța l-a întrebat asupra neconcordanțelor dintre declarațiile date la instanță și cele de la urmărire penală, a precizat că într-adevăr l-a văzut și pe acesta lovind partea vătămată cu un par. Mai precizează că partea vătămată a venit spre locul unde se afla el și i-a cerut ajutorul, moment în care martorul le-a cerut să înceteze că altfel „se bagă și el” și l-a mutat pe G. P. V. în barca lui M., acest lucru fiind posibil întrucât inculpatul G. era sub influența băuturilor alcoolice.

Martorul a menționat de asemenea că partea vătămată nu era în stare de ebrietate și că au mers împreună către casă, martorul râmând la domiciliul său iar partea vătămată mergând către casa sa .

Instanța a înlăturat declarațiile martorului V. F. care a precizat că l-a văzut pe partea vătămată mergând trecând din malul Dunării către casă, după ora 16,30 și acesta nu prezenta urme de lovituri, dar avea mersul legănat, obișnuit, întrucât este cunoscut ca fiind mai mereu sub influența alcoolului.

Declarația acestuia nu se coroborează cu declarația martorului Hagimihale, care a fost aproape de partea vătămată mai mult timp cu acea ocazie și a declarat că partea vătămată U. T. nu era sub influența băuturilor alcoolice, iar mersul legănat poate fi justificat și prin durerea resimțită în urma loviturilor primite.

Instanța a reținut că inculpatul G. P. V., în fața instanței de judecată a recunoscut că el l-a lovit pe U. T., dar nu a dorit să declare nimic în ceea ce îl privește pe inculpatul M. N..

Prin certificatul medico-legal nr. 895/A2 agresiuni/2012 și raportul de expertiză medico legală nr. 308/A1/agresiuni/2012 se precizează că partea vătămată prezenta escoriații faciale, durere occipitală, dureri umăr stâng, durere hemitorace dr. cu excoriații, în certificat la examenul obiectiv precizându-se clar echimoze verzui - gălbuie întinsă cu diam. 19/7 cm, tumefiere pe fața superioară a umărului stâng, supraclavicular stâng, clavicular și infraclavicular stâng, pectoral stâng, iar pe fețele postero-laterale ale tocracelui, la bază, bilateral, câte o echimoză cafeniu –gălbui-verzuie de cca 17/6 cm fiecare, centrată de placarde excoriate grupate alungite, paralele între ele, orientate transversal.

Concluziile ambelor acte sunt de traumatism cranio-cerebral acut închis, traumatism toracic, traumatism umăr stâng, concluziile fiind că prezintă leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, unele de formă alungită în data de 21.06.2012, necesitând 11-12 zile îngrijiri medicale.

Din fișa de cazier a inculpatului M. s-a observat că a fost cercetat penal, P. de pe lângă Judecătoria G. a dispus scoaterea de sub urmărire penală și i-a aplicat o amendă administrativă de 400 lei pentru infracțiuni la OUG 23/2008.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpaților, pentru infracțiunea de lovire săvârșită de aceștia, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal anterior, gradul de pericol social concret al faptei, determinat potrivit disp. art. 18 ind. 1 Cod Penal anterior, împrejurările în care fapta a fost comisă (pe fondul unei răzbunări a inculpatului M. N.), urmarea produsă (urmarea săvârșirii faptei constând în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate), toate aceste aspecte fiind de natură a crea o stare de puternică nesiguranță.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita fiecărui dintre inculpați, că nu au recunoscut fapta.

Pentru inculpatul M. N., instanța, a reținut că fapta a fost săvârșită ca răzbunare, semn așa cum am precizat că acesta nu a înțeles să conștientizeze fapta pe care a săvârșit-o anterior, nu a recunoscut fapta, astfel că va aplica acestuia pedeapsa de 1 an închisoare, iar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a avut în vedere că inculpatul are în întreținere 2 copii minori astfel aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere este un avertisment suficient pentru acesta pentru a nu mai săvârși alte fapte de natură penală și scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Pentru inculpatul G. P. V. instanța a avut în vedere că acesta era sub influență băuturilor alcoolice, a recunoscut fapta, dar are în antecedente condamnări pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare și a aplicat acestuia o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Cu privire la modalitatea de executare instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut în final fapta sa și a considerat că aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere este un avertisment suficient pentru acesta.

În termen legal, împotriva sentinței penale de mai sus a declarat recurs inculpatul M. N., solicitând în esență reindividualizarea pedepsei, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată, înlăturarea agravantei prev, de art.75 lit. d cod penal anterior și să se constate tardivitatea constituirii de parte civilă in procesul penal a Spitalului Municipal Medgidia și U. T.. In situația în care vor fi admise pretențiile civile, solicită să se constate faptul că, partea vătămată nu a dovedit daunele morale și materiale solicitate, calea de atac exercitată de acesta fiind calificată ca apel, în baza dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010, privind Codul de procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația dedusă judecății, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a reținut că faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise cu vinovăție sub forma intenției directe, aceasta justificând o soluție de condamnare a inculpatului la o pedeapsă de un an închisoare, situată în cadrul limitelor speciale prev, de art.180 alin.2 cod penal anterior.

Din probele administrate în timpul instrucției penale și a cercetării judecătorești:: plângerea penală și declarațiile părții vătămate U. T., certificatul medico-legal nr. 895/A2 agresiuni/2012 ; raport de expertiză medico legală nr. 308/A1/agresiuni/2012; declarațiile martorilor Hagimihale G., L. I. ,V. F., declarațiile inculpaților, certificat cazier judiciar, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, rezultă că fapta există, a fost comisă de inculpatul apelant și justifică soluția de condamnare pentru că la data de 21.06.2012, aflându-se într-o barcă pe Fluviul Dunărea, inc. M. N. și coinculpatul G. P. V. i-au aplicat părții vătămate U. T., dintr-o altă barcă, lovituri cu corpuri contondente, alungite, la nivelul mâinilor, pe spate și după cap, lovituri ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Din perspectiva modului de soluționare a laturii penale, Curtea constată că odată cu . noului Cod penal, adoptat prin Legea nr.286/2009, fapta inculpatului apelant se încadrează în noile dispoziții ale art.193 alin.2,3 Cod penal, legea mai favorabilă fiind legea veche, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, precum și pedeapsa amenzii, ca pedeapsă alternativă. Totodată cauza de agravare a răspunderii penale prev. de art. 75 lit. d cod penal anterior, săvârșirea infracțiunii din motive josnice, nu se mai regăsește în noile disp. ale art.77 cod penal.

Prin urmare, în justa rezolvare a laturii penale a cauzei, Curtea va da eficiență dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă și va înlătura aplicarea disp. art.75 lit. d cod penal anterior.

Solicitarea apelantului de a-fi redozată pedeapsa nu poate fi primită în cauză, fapta reținută în sarcina sa prezintă un grad sporit de pericol social, fiind comisă pe fondul unei răzbunări a inculpatului apelant M. N., urmarea produsă constând în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate U. T.,toate aceste aspecte fiind de natură a crea o stare de puternică nesiguranță.

Este de observat, totodată, că în evaluarea pedepsei aplicate, instanța a ținut seama și de datele personale ale inculpatului apelant, fișa de cazier judiciar aflată la dosar ilustrând faptul că apelantul nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind aplicarea unei sancțiuni administrative pentru infracțiuni anterioare, la OUG 23/2008.

D. urmare, pedeapsa aplicată inculpatului reflectă circumstanțele personale ale acestuia și gradul de pericol social al infracțiunii, ea neputând fi redusă, sau schimbată modalitatea de executare, cu suspendare sub supraveghere, astfel cum s-a solicitat prin motivele de apel.

Din perspectiva pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.12 din Legea nr.187/2012, potrivit cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în cazul de față aceasta fiind legea veche. În consecință, pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi nu va fi înlăturată, fiind aplicabile disp. art.71 alin.5 cod penal anterior.

Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei ,Curtea, constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a conform art.14 alin. 3 din codul de procedură penală anterior și art. 1.357 din Noul Cod Civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a vinovăției inculpatului în cauzarea prejudiciului, precum și existența capacității delictuale a acestuia și a prejudiciului moral și material suferit de partea vătămată care a fost lovită și a suferit leziuni iar suma de 2500 lei este suficientă pentru a se repara prejudiciul moral suferit de partea vătămată.

Curtea va respinge excepția privind tardivitatea constituirii de parte civilă, cererile fiind formulate în termen în raport de data citirii actului de sesizare al instanței și înainte de administrarea probelor deși s-a citit actul de sesizare.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de apelantul inculpat M. N. – domiciliat în Comuna Rasova, ., județ C., împotriva sentinței penale nr. 3186/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, sub aspectul legii penale mai favorabile și a reținerii circumstanțelor agravante,

În baza art.423 Cod procedură penală, va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.5 Cod penal, privind aplicare legii penale mai favorabile,va

înlătură aplicarea art. 75 lit. d cod penal anterior.

Conf. art. 20 Cod procedură penală, va respinge excepția de tardivitate, a constituirii părții vătămate U. T., ca parte civilă, invocată de apelantul inculpat.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul inculpat M. N. – domiciliat în Comuna Rasova, ., județ C., împotriva sentinței penale nr. 3186/28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, sub aspectul legii penale mai favorabile și a reținerii circumstanțelor agravante,

În baza art.423 Cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.5 Cod penal, privind aplicare legii penale mai favorabile,

înlătură aplicarea art. 75 lit. d cod penal anterior.

Conf. art. 20 Cod procedură penală,

Respinge excepția de tardivitate, a constituirii părții vătămate U. T., ca parte civilă, invocată de apelantul inculpat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. DeliorgaValentina B.

GREFIER,

C. S.

Jud. fond. L.C. R.

Red. dec. Jud. C. D.

9 ex./22.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 278/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA