Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 24/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 912/118/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 24/PC
Ședința publică de la 21 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 76 din 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de condamnatul
- P. V. – fiul lui N. și M., născut la data de 26.02.1968, deținut în P. P. Albă.
În conformitate cu dispozițiile art. 358 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul condamnat P. V., în stare de arest și asistat din oficiu de avocat C. A. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.1422/2014 emisă de Baroul C..
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 258 - 262 cod pr. penală.
Potrivit disp.art.372 cod pr.penală, președintele verifică identitatea condamnatului P. V..
In conformitate cu disp.art.387 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat C. A. având cuvântul pentru contestatorul condamnat P. V., lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, formulează concluzii de respingere a contestației ca fiind nefondată și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.
Contestatorul condamnat P. V. în ultimul cuvânt, menționează că a formulat contestație pentru disp.art.12,14,15 din vechiul cod.
CURTEA ,
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr.76/07.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, în baza art.23 din Legea nr.255/2013, raportat la art.595 Cod de procedură penală, cu referire la art.6 și art.66 alin.1 Cod penal, a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților din cadrul Penitenciarului P. Albă, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul P. V..
S-a constatat că pedeapsa complementară prevăzută de art.65, raportat la art.64 lit.a,b și e din Codul penal din 1969 aplicată prin sentința penală 807/01.06.2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală 6024/13.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, își găsește corespondent în cuprinsul dispozițiilor art.66 alin.1 lit. a,b și f Cod penal.
A fost redusă de la 6 ani la 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art.66 lit.a,b și f Cod penal, iar în baza art.562 Cod de procedură penală o copie de pe dispozitivul hotărârii a fost trimisă persoanei juridice de drept public sau de drept privat autorizate să supravegheze exercitarea drepturilor interzise.
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Condamnatului P. V. s-a fost aplicată prin sentința penală 807/01.06.2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală 6024/13.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o pedeapsă de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.65, raportat la art.64 alin.1 lit.a,b și e din Codul penal 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal.
Potrivit art.6 alin.1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Potrivit art.188 Cod penal, uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Comparând pedeapsa ce i-a fost definitiv aplicată condamnatului, instanța constată că aceasta este mai redusă comparativ cu maximul special prevăzut de art.188 Cod penal, astfel că legea anterioară este mai favorabilă.
În ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată condamnatului, instanța constată că aceasta își găsește corespondent în noile dispoziții ale art.66 lit.a,b și f din Codul penal ca și conținut, nu însă ca și durată, având în vedere că potrivit textului de lege, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi, impunându-se a reducerea acestei interdicții de la 6 ani la 5 ani.
Împotriva acestei sentințe penale, condamnatul a formulat contestație, solicitând aplicarea în favoarea sa a legii penale mai favorabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată.
Fiind condamnat la o pedeapsă principală de 12 ani închisoare, sub aspectul infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 din Codul penal din 1969, contestatorul nu poate solicita reducerea acestei pedepse, în baza art.6 din noul Cod penal, maximul special de 20 de ani închisoare, prevăzut de art.188 din noul Cod penal, nefiind depășit.
De aceea, în mod corect prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă își produce efectele numai sub aspectul reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, având în vedere că, potrivit art.6 alin.6 din noul Cod penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de lege nouă.
Mai mult, pentru a corecta susținerea primei instanțe, care a fost de natură a-l induce în eroare pe condamnat, determinându-l în formularea contestației, Curtea observă că, în cazul de față, legea penală mai favorabilă este legea nouă, întrucât aceasta prevede o durată mai redusă a pedepselor complementare, chiar dacă sfera interdicțiilor este mai largă, lăsată fiind la aprecierea judecătorului.
De altfel, indiferent de incidența în cauză a dispozițiilor art.6 alin.5 sau art.6 alin.6 din Codul penal, în măsura în care legea nouă nu era mai favorabilă, reducerea duratei pedepsei complementare nici nu era posibilă, textul de lege reglementând posibilitatea adaptării pedepsei la limitele și conținutul prevăzut de legea nouă chiar și atunci această lege poate fi considerată mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare.
Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge contestația formulată de condamnatul P. V. ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea va obliga pe condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod de procedură penală, onorariul de avocat oficiu C. A. A., în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, respinge contestația formulată de condamnatul P. V. – fiul lui N. și M., născut la data de 26.02.1968, deținut în P. P. Albă împotriva sentinței penale nr.76/07.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod de procedură penală, onorariul de avocat oficiu C. A. A., în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2014.
Președinte, Grefier,
C. C. C. C.
Jud.fond – M.L.T.
Tehnored.dec.jud. – C.C.
2 ex./28.02.2014
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 85/2014.... → |
|---|
