Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 275/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 275/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 101/36/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 275/P
Ședința publică de la 10 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător E. C. M.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – M. Ț. din cadrul P. de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 468 din data de 6 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012 de revizuientul T. M.- fiul lui Ș. și V., născut la data de 07.09.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. având ca obiect revizuire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2014 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 10 aprilie 2014.
CURTEA ,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.468/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012, în baza art.406 din Codul de procedură penală 1968, a fost admisă cererea de revizuire formulată de condamnatul ȚIBEL M..
A fost anulată în parte sentința penală nr.175/ 28.04.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosar penal_ .
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului ȚIBEL M..
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a din Codul de procedură penală 1968, s-a dispus achitarea inculpatului T. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003.
În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a dispuscondamnarea inculpatului ȚIBEL M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În baza art.65 raportat art.66 din Codul penal 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului ȚIBEL M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la introducerea în țară de droguri de risc.
În baza art.65 raportat art.66 din Codul penal 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal 1968, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art.65 raportat art.66 din Codul penal 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal 1968, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr.175/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal_ .
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală 1968, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.365/D/P/2009 din 26.10.2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților ȚIBEL Ș. - pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și introducere în țară de droguri de risc, prevăzută de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, toate cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal 1968, ȚIBEL I. - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 și trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal 1968, E. C. S. - pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 și trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal 1968 și D. S., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Prin același rechizitoriu, față de inculpatul ȚIBEL M. a fost disjunsă cauza, cu consecința formării unui dosar nou, în cadrul căruia acesta să fie cercetat, sub aspectul infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și instigare la introducerea în țară de droguri de risc, prevăzută de art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Principalul motiv al soluției de disjungere l-a reprezentat faptul că inculpatul ȚIBEL M. nu fusese audiat în legătură cu faptele cercetate, existând date că acesta se sustrăgea de la urmărirea penală.
Cauza disjunsă a fost înregistrată sub numărul de dosar 429/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial C., iar prin rechizitoriul din 05.05.2010 inculpatul ȚIBEL M. a fost trimis în judecată, sub aspectul infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și instigare la introducerea în țară de droguri de risc, prevăzută de art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, toate cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal 1968.
Ca stare de fapt, s-a reținut, în esență, că, în vara anului 2009, ȚIBEL I. și E. C. S. au inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, la care aveau să adere ȚIBEL Ș. și ȚIBEL M., al cărui obiectiv îl constituia desfășurarea de operațiuni ilicite cu droguri de risc, în sensul introducerii în țară și al vânzării pe piața internă a unor cantități de rezină de cannabis.
De altfel, în ziua de 02.10.2009, s-a și reușit prinderea succesivă, în flagrant, a inculpaților E. C. S., ȚIBEL I. și ȚIBEL Ș., în parcarea ce deservește complexul comercial „City Park Mall” din C., ultimul având asupra sa cantitatea de aproximativ 1 kg rezină de cannabis, adusă în România din Spania.
Rechizitoriul nr.365/D/P/2009 din 26.10.2009 întocmit de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C. a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._/118/2009, în timp ce rechizitoriul din 05.05.2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C. a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .
Prin sentința penală nr.471/22.12.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2009 s-a dispus, în baza art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală 1968, achitarea inculpaților ȚIBEL Ș., ȚIBEL I. și E. C. S., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003.
Prin aceeași sentință, inculpatul ȚIBEL I. a fost achitat și pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și conducere operațiunii de introducere în țară a drogurilor de risc, prevăzută de art.10 în referire la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, în baza art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală 1968.
Pentru restul infracțiunilor, cei patru inculpați au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea, în final aceștia având de executat: ȚIBEL Ș. - 3 ani închisoare, cu aplicarea art.861 din Codul penal 1968; ȚIBEL I.- 2 ani și 9 luni închisoare, cu aplicarea art.861 din Codul penal 1968; E. C. S. - 2 ani și 9 luni închisoare, cu aplicarea art.861 din Codul penal 1968 și D. S. - 2 ani închisoare, cu aplicarea art.81 din Codul penal 1968.
Prin decizia penală nr.7/P/25.01.2011, Curtea de Apel C. - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial C., dispunând, între altele: schimbarea temeiului achitării inculpaților ȚIBEL Ș., ȚIBEL I. și E. C. S., pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, din art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală 1968 în art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală 1968; schimbarea încadrării juridice a faptei reținute inculpatului ȚIBEL I., din art.10 în referire la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, în art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000; condamnarea inculpatului ȚIBEL I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc, prevăzută de art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000; contopirea pedepselor aplicate inculpatului ȚIBEL I. (2 ani și 9 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare), executarea pedepsei rezultante de 3 ani fiind suspendată sub supraveghere.
Prin decizia nr.1952/07.06.2002, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a admis recursul promovat de D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial C., în sensul înlăturării aplicării prevederilor art.861 din Codul penal 1968 pentru inculpații ȚIBEL ȘTEFAN, ȚIBEL I. și E. C. S., respectiv al înlăturării prevederilor art.81 din Codul penal 1968, în ce-l privește pe inculpatul D. S..
Din perspectiva soluției de interes pentru prezenta cerere de revizuire a fost reținută soluția definitivă de achitare a inculpaților ȚIBEL Ș., ȚIBEL I. și E. C. S., pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003.
Prin sentința penală nr.175/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ inculpatul ȚIBEL M. a fost condamnat pentru toate infracțiunile reținute acestuia, după cum urmează: aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr. 39/2003 - 5 ani închisoare; trafic de droguri de risc, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 - 3 ani închisoare; instigare la introducerea în țară de droguri de risc, prevăzută de art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 - 10 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.22/P/29.02.2012 a Curții de Apel C. a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului ȚIBEL M. de a fi repus în termenul de apel și, totodată, a fost respins ca tardiv apelul declarat împotriva sentinței penale nr.175/28.04.2011 a Tribunalului C..
Prin decizia penală nr.2521/08.08.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a respins ca nefondat recursul declarat de ȚIBEL M. împotriva deciziei date în apel, astfel încât soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 a rămas definitivă.
Prin decizia penală 26/P/26.02.2013 pronunțată de Curtea De Apel C. au fost admise apelurile declarate de către D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial C. și revizuientul condamnat ȚIBEL M. împotriva sentinței penale nr.423/05.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar penal_/118/2012, fiind admisă în principiu cererea de revizuire.
În dosarul penal nr._/118/2009 al Tribunalului C. inculpații ȚIBEL I., E. C. S. și D. S. erau acuzați că formează un grup infracțional organizat, însă prin soluția definitivă pronunțată în cauză s-a stabilit că, în speță, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, în condițiile în care nu a existat o structură determinată a grupului de persoane implicate, acesta acționând independent, fără a conștientiza componența grupului și apartenența la acesta, inculpații raportându-și activitatea exclusiv la persoana inculpatului ȚIBEL I. și la cererile acestuia față de ei, în virtutea relațiilor mai vechi de prietenie cu acesta.
Prin sentința penală nr.175/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ a fost reținută vinovăția inculpatului ȚIBEL M. la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.7/2003.
În referire la această infracțiune, s-a reținut că respectivul grup infracțional organizat era compus din ȚIBEL M., ȚIBEL I., E. C. S. și D. S. și că cel care a condus grupul era ȚIBEL I., care ținea legătura cu ȚIBEL M. și E. C. S., dar îl coordona și pe D. S..
În condițiile în care grupul infracțional organizat s-a reținut inițial a fi format din patru persoane, respectiv ȚIBEL Ș., ȚIBEL I., E. C. S. și ȚIBEL M., iar trei dintre membrii grupului au fost definitiv achitați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, în timp ce un al patrulea, T. M., a primit o soluție definitivă de condamnare, inclusiv pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, este evidentă contrarietatea dintre cele două hotărâri.
Potrivit definiției date de art.2 lit.a din Legea nr.39/2003, grupul infracțional organizat este acel grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Același act normativ incriminează faptele de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, respective de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup (art.7 alin.1).
Așadar, una dintre condițiile primordiale de existență a unui grup infracțional organizat o reprezintă cea referitoare la numărul minim de membri, acela de trei.
Conform art.406 alin.2, coroborat cu art.373 din Codul de procedură penală 1968, instanța examinează cauza și cu privire la părțile care nu au declarat calea de atac sau la care aceasta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără ca prin aceasta să se creeze pentru acele părți o situație mai grea.
În opinia primei instanțe, din datele dosarului rezultă că fapta de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea 39/2003, nu există nici sub aspect al laturii obiective, nici subiective, în cazul acestui inculpat.
Astfel, activitatea infracțională a inculpaților nu a avut o continuitate în timp, existând o singură acțiune ilicită dovedită, privind traficarea unei cantități de droguri din străinătate, fără a exista un plan prestabilit cu împărțirea de sarcini clare și nici un lider al acestui grup, care să fi organizat desfășurarea activității infracționale, prestabilind roluri și trasând sarcini. Nu rezultă în cauză nici faptul că inculpații și-au manifestat univoc voința de a acționa ca și grup infracțional, astfel că soluția care se impune este aceea de achitare a inculpatului ȚIBEL M..
În opinia instanței de fond, a aprecia într-un sens contrar celor stabilite prin sentința penală nr.471/22.12.209 pronunțată de Tribunalul C. și decizia penală nr.7/2011/25.01.2011 a Curții de Apel C., în sensul că toți inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, ar însemna ca în cauză să fie încălcat principiul „non reformatio in pejus”, având drept consecință înrăutățirea situației celorlalți inculpați, definitiv achitați pentru această faptă.
Împotriva sus-menționatei sentințe penale a declarat apel condamnatul ȚIBEL M., solicitând reducerea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.25 Cod penal, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu motivarea că achitarea sa, în ceea ce privește fapta de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, trebuie să își găsească reflectarea și asupra cuantumului pedepsei aplicate pentru comiterea celei de a doua infracțiuni, al cărei pericol social se impune a fi reapreciat.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în conformitate cu dispozițiile art.417-419 Cod de procedură penală, Curtea constată apelul inculpatului ca fiind întemeiat, însă pentru alte motive decât cele invocate.
Potrivit dispozițiilor art.394 alin.1 lit.e din Codul de procedură penală 1968, în vigoare la data soluționării cauzei în fond, revizuirea poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Hotărârile sunt inconciliabile când datorită datelor și dispozițiilor pe care le conțin se exclud reciproc.
În absența oricăror distincții legale, inconciliabilitatea hotărârilor poate fi una totală sau parțială, după cum dispozițiile ce nu se pot concilia privesc hotărârile în ansamblul lor sau numai o parte din acestea. În mod evident, în această ultimă ipoteză revizuirea poate avea ca obiect numai partea din hotărâre, ce nu se poate concilia cu dispozițiile celeilalte hotărâri.
În situația de dedusă judecății, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr.26/P/26.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul penal nr._/118/2012, admiterea în principiu a cererilor de revizuire formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial C. și revizuientul ȚIBEL M. a urmărit înlăturarea elementelor de inconciliabilitate strecurate în sentința penală nr.175/28.04.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, cât privește reținerea în sarcina inculpatului ȚIBEL M. a infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, pentru care ceilalți participanți la grup infracțional fuseseră definitiv achitați în dosarul penal nr._/118/2009 al aceleiași instanțe.
Ca urmare, soluționarea în fond a cererii de revizuire, după admiterea ei în principiu, se limita numai la infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, față de care cele două hotărâri definitive nu se puteau concilia, în cauză nefiind identificate elemente de contrarietate în privința celorlalte infracțiuni pentru care inculpații fuseseră definitiv condamnați, în sensul cazului de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit.e din Codul de procedură penală 1968.
De altfel, prin unicul motiv încadrabil în cazurile de revizuire prevăzute de lege, reținut ca atare și în cererea de revizuire a procurorului, condamnatul ȚIBEL M. invocă faptul că cercetarea sa pentru aderarea la grup infracțional organizat nu se justifică, acesta fiind singurul temei al admiterii în principiu a cererilor, considerându-se de către instanța de apel că soluția definitivă de condamnare nu se poate concilia cu dispoziția definitivă de achitare a celorlalți inculpați, acuzați de asociere la același grup infracțional.
Procedând la rejudecarea cauzei în întregul său și pronunțând o nouă hotărâre de condamnare cu privire la toate faptele supuse judecății, prima instanța a depășit obiectului revizuirii, ale cărui limite se circumscriu, în cazul de față, doar infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, cu privire la care cele două hotărâri judecătorești penale nu se puteau concilia.
În acest mod, revizuientului i-a fost agravată situația în propria cale de atac, fiind condamnat printr-o nouă hotărâre cu privire la cele două infracțiuni prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art.25 din Codul penal 1968 raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, deși dispozițiile hotărârii de condamnare erau intrate în puterea lucrului judecat.
Chiar și prima instanță, soluționând cererea de revizuire, a anulat în parte sentința penală nr.175/28.04.2011 a Tribunalului C., astfel încât aceasta nu putea pronunța o nouă hotărâre cu privire la toate cele trei infracțiuni pentru care inculpatul ȚIBEL M. a fost trimis în judecată, prevederile art.406 alin.1 din Codul de procedură penală 1968 stipulând în mod expres că instanța, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia.
Prin urmare, în procedura extraordinară a revizuirii pronunțarea unei noi hotărâri nu implică, întotdeauna, devoluarea cauzei în întregul său, astfel încât, în cazul hotărârilor care nu se pot concilia, revizuirea se impune a fi soluționată numai în limitele dispozițiilor considerate ireconciliabile, în caz contrar, prin extinderea nejustificată a judecății asupra altor dispoziții din hotărâre, încălcându-se principiul autorității de lucru judecat.
Din perspectiva justei soluționări a cauzei, reținem și faptul că, pe fond, în mod asemănător primului ciclu procesual, prima instanță a omis a se pronunța și asupra cererii de revizuire a procurorului, însă, în absența oricăror critici din partea Ministerului Public, această neregularitate procedurală nu poate fi remediată în calea de atac a condamnatului.
În aceeași ordine de idei, Curtea observă și faptul că potrivit art.394 alin.4 din Codul de procedură penală 1968, în cazul prevăzut de lit.e, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
În considerarea acestor dispoziții legale, cererea de revizuire a procurorului a avut ca obiect atât sentința penală nr.175/28.04.2011, cât și sentința penală nr.471/22.12.2009 a Tribunalului C., fapt pentru care, prin decizia penală nr.26/P/26.02.2013 a Curții de Apel C., cererile de revizuire au fost admise în privința ambelor hotărâri, în considerarea caracterului inconciliabil al dispozițiilor cuprinse în acestea.
Cu toate acestea, prima instanță a procedat numai la anularea parțială a sentinței penale nr.175/28.04.2011 a Tribunalului C., deși dispozițiile art.406 alin.1 din Codul de procedură penală 1968 impuneau anularea ambelor hotărâri ce nu se pot concilia și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit dispozițiilor art.345-353.
Acest fapt presupunea, din partea primei instanțe, o nouă analiză a condițiilor de existență a grupului infracțional, în raport de toți participanții la această infracțiune, iar nu preluarea concluziilor exprimate în cuprinsul deciziei penale nr.471/22.12.2009 a Tribunalului C., cu consecința achitării inculpatului ȚIBEL M..
De altfel, prin chiar motivele inițiale de apel, procurorul a apreciat că în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 sunt întrunite față de toți cei patru inculpați, aceste aspecte, ce țin de fondul revizuirii, urmând a fi reanalizate, după admiterea cererilor de revizuire și reunirea ambelor cauze în care s-au pronunțat hotărârile ireconciliabile.
Prin urmare, cu privire la infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, prima instanță era obligată a pronunța o nouă hotărâre față de toți inculpații, putând dispune achitarea sau condamnarea acestora, fiind învestită nu doar cu cererea de revizuire a condamnatului ȚIBEL M., ci și cu cererea de revizuire a procurorului.
Or, în raport cu cererea de revizuire a procurorului, dispozițiile art.373 din Codul de procedură penală 1968 erau inaplicabile, revizuirea nefiind formulată în favoarea condamnatului, ci privindu-i, așa cum este și firesc, pe toți participanții la grupul infracțional.
În mod evident, în absența oricăror critici din partea Ministerului Public, nici această neregularitate procedurală nu poate fi remediată în calea de atac a condamnatului, Curtea fiind ținută în analiza motivelor de apel de dispozițiile art.417 alin.1 din Codul de procedură penală actual, potrivit cărora instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de apelantul revizuient ȚIBEL M. împotriva sentinței penale nr.468/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012, va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va înlătura din cuprinsul acesteia dispozițiile de condamnare a revizuientului T. M. la pedepsele de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și lit.b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, respectiv 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art.25 din Codul penal 1968 raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.
De asemenea, se vor înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate și dispozițiile privind executarea de către revizuientul T. M. a pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a și b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, potrivit art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.3 din Codul penal 1968, precum și cele privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și b din Codul penal 1968, potrivit art.71 alin.1,2 Cod penal.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, cu mențiunea că, în urma hotărârii de achitare pronunțate în prezenta cauză cu privire la infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, prima instanță urmează a emite noi forme de executare cu privire la condamnatul ȚIBEL M., soluția de condamnare pronunțată față de acesta prin sentința penală nr.175/28.04.2011 a Tribunalului C., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art.25 din Codul penal 1968, raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, nefăcând obiect al cererii de revizuire.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
In baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul revizuient T. M. - fiul lui Ș. și V., născut la data de 07.09.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. împotriva sentinței penale nr.468/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012,
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, înlătură din cuprinsul acesteia dispozițiile de condamnare a revizuientului T. M. la pedepsele de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a doua și lit.b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, respectiv 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.l din Legea nr.143/2000 și art.25 din Codul penal 1968 raportat la art.3 alin.l din Legea nr.143/2000.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind executarea de către revizuientul T. M. a pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a și b din Codul penal 1968 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, potrivit art.33 lit.a, art.34 alin.l lit.b și art.35 alin.3 din Codul penal 1968, precum și cele privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și b din Codul penal 1968, potrivit art.71 alin. 1,2 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciar rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2014.
Președinte,Judecător,
C. C. E. C. M.
Grefier,
C. C.
Jud.fond - M.L.T.
Tehnored.dec.jud. – C.C.
6 ex./22.04.2014
← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 269/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
---|