Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 1100/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 2099/282/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
Decizia nr.1100
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2014,
Președinte: - M. D.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul B. S., fiul lui N. și A., născut la data de 02 aprilie 1979, domiciliat în comuna Smeeni, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la Cabinetul de Avocat V. C. E., cu sediul în Pogoanele, ., ., împotriva sentinței penale nr.44/29 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, prin care pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. și ped. de art.378 alin.1 litera c) din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. și ped. de art.81 Cod penal din 1969 pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 din Codul penal (vechi).
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal (vechi) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: apelantul-inculpat B. S. și intimatul-parte civilă B. M. S., prin reprezentantul legal T. M. (prin mandatar Străluc S.).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri cu privire la apelul formulat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică sub toate aspectele, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat. În mod corect s-a reținut că inculpatul, cu rea credință nu a achitat pensia de întreținere și că în cursul judecății a achitat suma de 3.700 lei restanță la plata pensiei de întreținere, situație în care devin aplicabile disp. art.81 C.penal conform art.305 alin.4 Cod penal din 1969, care este legea penală favorabilă aplicabilă în speță.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.44/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în baza art. 378 alin. 1 litera c) din Codul penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal inculpatul B. S., fiul lui N. și A., născut la data de 02.04.1979, domiciliat în ., fără studii, divorțat, fără antecedente penale, CNP –_, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
În baza art. 71 alin. 2 din Codul penal (vechi) s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a)- b) din Codul penal (vechi).
În baza art. 81 din Codul penal (vechi) s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 din Codul penal (vechi).
În baza art.71 alin. 5 din Codul penal (vechi) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 din Codul de procedură penală (vechi) s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal (vechi) potrivit cărora dacă în interiorul termenului de încercare cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța de fond a revocat suspendarea dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 274 din Codul de procedură penală inculpatul B. S. a fost obligat la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în temeiul art. 276 din Codul de procedură penală același inculpat B. S. a fost obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către reprezentantul legal al persoanei vătămate B. M. S., T. M. prin mandatar Stărluc S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele nr 328/P/2011 din 19.12.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. S. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin.1 lit. c Cod penal 1969.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul B. S. nu a achitat cu rea credință pensia de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească, în perioada aprilie 2011-decembrie 2013, în favoarea minorului B. M. S..
Prin Încheierea din data de 31.03.2014, în procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 328/P/2011 din 20.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, privind pe inculpatul B. S., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin.1 lit. c Cod penal 1969, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe același inculpat.
Prin încheierea din data de 24.04.2014 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de constituire parte civilă formulată de persoana vătămată B. M. S., prin reprezentant legal, T. M. (filele 96-97).
Inculpatul nu a fost audiat în cauză, deoarece nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, părții (persoanei) vătămate, inculpatului date în cauză și în faza de urmărire penală, sentința civilă nr. 999/12.02.2009 a Judecătoriei B., precum și caracterizarea inculpatului prezentată în cuprinsul actului de sesizare, instanța de fond a reținut următoarele:
Din căsătoria inculpatului B. S. cu numita T. M. a rezultat nașterea minorului B. M. S., născut la data de 18.03.2001, așa cum rezultă din conținutul coroborat al certificatului de naștere nr. 625/20.03.2001, CI . nr._ și sentința civilă nr. 999/12.02.2009 a Judecătoriei B. (filele 16, 18, 19-20 din dosarul de urmărire penală).
Urmare desfacerii căsătoriei părților, prin Sentința civilă nr. 999/12.02.2009 a Judecătoriei B., inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 114 lei lunar în favoarea persoanei vătămate B. M. S., cu începere de la data de 22.10.2008.
Inculpatul a avut cunoștință de obligațiile sale ce decurg din sentința civilă susmenționată. Cu toate acestea, inculpatul nu a achitat cu rea credință pensia de întreținere în perioada aprilie 2011-decembrie 2013, acumulând o restanță de 3648 lei.
S-a apreciat că reaua-credință a inculpatului rezidă din faptul că de la data obligării sale și până la momentul formulării plângerii prealabile nu a fost internat în spital, încarcerat, el fiind apt de muncă și a realizat venituri din prestarea unor activități ca zilier pe la diverși cetățeni din localitatea unde locuiește.
Situația de fapt astfel reținută s-a stabilit prin coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile persoanei vătămate și cu toate celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și la termenul de judecată de astăzi a achitat suma de 3700 lei restanță la plata pensiei de întreținere în favoarea fiului său.
Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului care nu a achitat cu rea credință pensia de întreținere stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească pe o perioadă mai mare de două luni întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art. 305 alin.1 lit. c Cod penal din anul 1969, prevăzută în actuala incriminare în disp.art. 378 alin.1 lit. c Cod penal.
Față de situația de fapt și de drept reținute, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului B. S., l-a condamnat pe acesta, în baza art. 378, alin.1, lit. c, Cod penal, cu aplicarea art. 5, Cod penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de abandon de familie, săvârșită în dauna persoanei vătămate B. M. S., în perioada aprilie 2011-decembrie 2013.
La aplicarea legii mai favorabile, prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două texte de lege (anterior și ulterior modificării lor prin Codul penal), închisoarea de le 1 ani la 3 ani (art. 305 alin.1 lit. c Cod penal din anul 1969) sau închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă (art. 378 alin.1 lit. c Cod penal), dar și modalitatea de executare a pedepsei aplicate cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, instanța de fond a apreciat că mai favorabilă este vechea reglementare, întrucât modalitatea de executare a pedepsei este mai blândă și are consecințe mai puțin grave decât actuala reglementare, chiar dacă limitele speciale de pedeapsă ale infracțiunii sunt mai mici.
La dozarea pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74, Cod penal 1969 și anume: împrejurările săvârșirii faptei pe o durată mare de timp, care a condus la acumularea unei sume însemnate, de care minorul a fost prejudiciat, dar și persoana inculpatului care a avut o poziție sinceră pe toată durata desfășurării procesului penal, recunoscând săvârșirea faptei și care se află la prima incidență cu legea penală și astfel, instanța a apreciat că o pedeapsă situată la minimul special, este menită să-și atingă scopul. Totuși, la dozarea cuantumului pedepsei aplicate, instanța a ținut seama de faptul că perioada de timp în care minorul a fost privat de dreptul său de întreținere din partea inculpatului este mare raportat și la prima plângere formulată de reprezentantul legal al acestuia pentru nerespectarea obligației de întreținere stabilite prin sentința civilă nr. 609/06.02.2008 (fila 81), comportamentul inculpatului fiind același, în sensul neplății cu rea-credință, a pensiei de întreținere încă din anul 2007, cel puțin, pentru că prin această hotărâre judecătorească a fost obligat la pensie de întreținere începând cu data de 28.11.2007. Pe de altă parte, practic, pentru a beneficia de dreptul său legal de întreținere, minorul, prin reprezentant legal, a fost nevoit să formuleze plângeri penale împotriva inculpatului, deși are sentințe de obligare executorii, pe care, însă, inculpatul nu le-a respectat o perioadă îndelungată.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, deoarece inculpatul se află la prima incidență cu legea penală, a realizat pericolul faptei sale și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81, Cod penal din anul 1969, raportat la art. 5, Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82, Cod penal din anul 1969.
Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 81, Cod penal din 1969, sunt mai favorabile decât dispozițiile art. 83, Cod penal, sub aspectul obligațiilor ce pot fi impuse inculpatului pe durata termenului de încercare.
Astfel, în baza art. 71 alin. 5 din Codul penal 1969 (vechi) prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 din Codul de procedură penală 1969 (vechi) s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal (vechi) potrivit cărora dacă în interiorul termenului de încercare cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 274 din Codul de procedură penală, față de culpa infracțională a inculpatului, acesta a fost obligat la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar conform art. 276 din Codul de procedură penală același inculpat a fost obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către reprezentantul legal al persoanei vătămate B. M. S., T. M. prin mandatar Stărluc S., constând în onorariul avocatului ales al acestuia consemnat prin chitanța nr. 148/12.11.2013 (fila 101).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B. S., fără a depune în scris motivele care l-au determinat să promoveze această cale de atac și fără a se prezenta la judecata apelului, deși a fost în mod legal citat.
De asemenea, la termenul acordat, cu citarea inculpatului și a persoanei vătămate, în vederea exprimării unui punct de vedere cu privire la împăcare ori retragerea plângerii prealabile, s-a constatat că nu s-au prezentat persoanele citate și nici nu s-a făcut dovada neechivocă a intervenției vreuneia dintre aceste cauze care înlătură răspunderea penală.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, din care rezultă atât existența faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul apelant B. S., cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.
Au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în privința obligației de întreținere reținută în sarcina inculpatului, copia certificatului de naștere al titularului dreptului la întreținere, declarațiile persoanei vătămate, înscrisurile eliberate de către organele fiscale, administrative și de inspecția muncii, cu privire la lipsa veniturilor inculpatului apelant provenite din încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, fișa de cazier judiciar a inculpatului, declarația martorei O. F., declarația inculpatului din cursul urmăririi penale în care a recunoscut comiterea faptei.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2013, inculpatul apelant B. S. nu a achitat cu rea credință, pensia de întreținere stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în favoarea minorului B. M. S., născut la data de 18.03.2001 din căsătoria sa cu numita T. (fostă B.) M., acumulând o restanță de 3648 lei, care a fost în întregime achitată pe parcursul judecății în primă instanță.
La primul grad de jurisdicție în mod corect s-a apreciat că reaua-credință a inculpatului rezidă din faptul că de la data stabilirii obligației de întreținere pe cale judecătorească și până la momentul formulării plângerii prealabile nu a fost internat în spital, încarcerat ori în imposibilitate de a munci, dimpotrivă, fiind apt de muncă și chiar a realizat venituri din prestarea unor activități în afara teritoriului țării, așa cum de altfel recunoaște în propria declarație de la fila 10 dosar urmărire penală.
În fine, în aceeași perioadă, apelantul inculpat nu a solicitat și nici nu s-a dispus reducerea cuantumului pensiei de întreținere anterior stabilită în sarcina sa, ori sistarea plății acesteia, iar pe parcursul judecății în primă instanță nu s-a prezentat, deși a fost în mod legal citat, fiind reprezentat de apărător ales, care a precizat că inculpatul este plecat din țară, existând deci o posibilitate neîndoielnică de obținere în continuare a unor venituri în străinătate, care au fost de altfel folosite pentru achitarea restanței acumulate de neplata pensiei anterior trimiterii sale în judecată.
Curtea reține așadar că încadrarea juridică a faptei comise de apelant este legală, raportat la normele în vigoare la momentul epuizării infracțiunii și corespunde situației de fapt și formei de vinovăție în care a acționat acesta, iar soluția de condamnare a apelantului pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Întrucât de la săvârșirea faptei și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă și anume Codul Penal aprobat prin Legea 286/2009, intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea, analizând din oficiu problema aplicării dispozițiilor legale ce reglementează legea penala mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. 1 din Noul Cod, constată că în cauză, la primul grad de jurisdicție s-a reținut că aplicarea legii mai favorabile se impune a fi efectuată conform deciziei nr. 265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, care a stabilit ca dispozițiile art. 5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Din acest punct de vedere, Curtea observă că, deși în considerentele sentinței de motivează că legea anterioară este mai favorabilă, cu toate acestea, în minuta și dispozitivul sentinței apelate se dispune condamnarea inculpatului apelant pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie potrivit noii legi penale, iar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, se dispune suspendarea condiționată conform art. 81 din codul penal din 1969.
Aceasta constituie o modalitate autonomă și nu globală de aplicare a legii penale mai favorabile, care corespundea punctului de vedere majoritar cristalizat în jurisprudența națională anterior adoptării deciziei de neconstituționalitate sus amintite, decizie care a generat un reviriment jurisprudențial la nivelul sistemului judiciar român.
Cu toate acestea, Curtea constată că pedeapsa aplicată apelantului inculpat este situată în limitele ambelor texte incriminatoare din legile penale succesive, așa încât practic problematica aplicării legii penale mai favorabile nu este de natură a agrava și nici măcar a influența în nici un fel situația juridică a apelantului, cu atât mai mult cu cât modalitatea de executare a suspendării condiționate a fost dispusă conform legii penale anterioare, această modalitate de executare fiind în mod cert mai favorabilă inculpatului, așa încât Curtea constată că soluția atacată nu se impune a fi reformată.
Pin urmare, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele analizate, vinovăția apelantului inculpat fiind confirmată fără dubiu de ansamblul probelor administrate, condamnarea fiind justă, iar modalitatea de executare a pedepsei fiind determinată în aplicarea legii penale mai favorabile, controlul jurisdicțional exercitându-se din oficiu, în absența unor motive de apel ori a unor critici detaliate în mod expres, urmând deci ca apelul să fie respins ca nefondat, conform art.421 alin.1 lit.b cod procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. S., fiul lui N. și A., născut la 02.04.1979, domiciliat în comuna Smeeni, ., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat V. C. E., din Pogoanele, . penale nr. 44/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.
Obligă pe apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător,
M. D. C. G.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
5 ex./03.12.2014.
d.f._, Judecătoria Pogoanele
j.f.P. Crenguța E.
operator de date cu caracter personal, număr notificare 3113/2006
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
