Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 266/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 266/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 462/120/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 266

Ședința publică din data de 13 iunie 2014

PREȘEDINTE – D. A. E.

GREFIER – M. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D.- S. Teritorial Ploiești

……….

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul C. M., fiul lui A. și V., născut la data de 18.11.1982 în București, CNP_, deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 223 din data de 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de către condamnatul C. M..

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. M., în stare de arest, personal și asistat de avocat C. D. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care: învederează instanței că la dosar s-a depus o cerere de acordarea onorariului parțial, din partea doamnei avocat T. L., apărător desemnat din oficiu, care acordat asistență juridică la primul termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului ales să ia legătura cu contestatorul condamnat arestat.

Avocat D. C. pentru contestatorul - condamnat C. M. având cuvântul, solicită reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, față de faptul că pe rolul acestei instanțe s-au înregistrat două cauze care au același stadiu procesual și același obiect.

Reprezentantul D. – S. Teritorial Ploiești având cuvântul susține că este de acord cu reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, având în vedere că ambele cauze au același stadiu procesual și același obiect

Contestatorul condamnat C. M. având personal cuvântul de asemenea este de acord cu reunirea celor două dosare.

Curtea, față de cererea formulată de avocatul ales C. D. pentru condamnatul C. M. privind reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, cauză aflată pe rolul acestei curți de apel, având în vedere dispozițiile art. 45 rap. la art. 43 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, faptul că în același stadiu procesual și pe rolul aceleiași instanțe s-au înregistrat două cauze având același obiect, față de împrejurarea că dosarul nr._ s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 04 iunie 2014, iar dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14 mai 2014, admite cerere și dispune reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, cu termen de judecată la 13 iunie 2014.

Apărătorul contestatorului - condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, excepții de ridicat sau probe de administrat.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri noi, excepții de invocat sau probe de administrat, constată potrivit art. 387 Cod procedură penală contestația în stare de judecată și potrivit art. 425¹ cod proc. pen. rap.la art.23 din Legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 acordă cuvântul pentru dezbaterea acesteia.

Avocat D. C. pentru contestatorul - condamnat C. M. având cuvântul, solicită admiterea contestației și pe fond desființarea ambelor soluții pronunțate de instanța de fond și aplicarea prevederile art. 6 Cod penal.

Prin sentința penală nr.561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, inculpatul C. M. a fost condamnat în baza art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, g și i și alin.4 Cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Totodată, condamnatului C. M. i-a mai fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 6 ani pentru săvârșirea în concurs a 7 infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, modificarea fără drept a marcajelor de pe arme letale, trafic ilicit de droguri de mare risc și conducere fără permis prin sentința penală nr.610/09.07.2011 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub imperiul legii vechi, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, impunându-se să fie verificată incidența legii penale mai favorabile față de acesta.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este prevăzută de dispozițiile art.367 alin.1 (fostul art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003) fiind pedepsită în forma de la alin. 1 cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit dispozițiilor art.229 din Noul Cod penal, furtul săvârșit în timpul nopții sau prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Având în vedere dispozițiile art. 6 Cod penal, solicită aplicarea legii mai blânde în cazul pedepselor pentru care a intervenit o lege penală mai favorabilă, aplicarea legii penale mai favorabile fiind obligatorie și necesară.

Reprezentantul D. – S. Teritorial Ploiești având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Instanța de fond a verificat tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, însă reducerea rezultantei de 12 ani închisoare ar urma să se facă doar în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi.

Potrivit art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod penal, contopind cele 2 pedepse de câte 7 ani și 6 luni închisoare (reduse potrivit disp. art.6 alin.1 din Noul Cod penal) cu cele cinci pedepse de 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 12 ani închisoare și 2 ani închisoare (rămase nemodificate) s-ar putea aplica condamnatului o pedeapsă de cel mult 22 ani și 4 luni închisoare (prin adăugarea la pedeapsa de bază de 12 ani închisoare a unui spor de 1/3 din suma celorlalte 6 pedepse – două de câte 7 ani și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 ani închisoare și 5 ani închisoare).

Astfel, rezultanta aplicată inițial este de 12 ani închisoare, este legală și potrivit legii noi.

Contestatorul - condamnat C. M. având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată, reiterând concluziile formulate de apărătorul său.

CURTEA,

Asupra contestației de față:

Prin sentința penală nr.223 din data de 11 martie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de către condamnatul C. M., fiul lui A. și V., născut la data de 18.11.1982 în București, CNP_, deținut în Penitenciarul Mărgineni.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 03.02.2014 sub nr._, condamnatul C. M. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a admis recursul declarat de către inculpat, reducându-se cuantumul pedepsei aplicate acestuia de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare, precum și cu privire la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal după executarea pedepsei principale care i-a fost stabilită prin sentința penală nr.610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Au fost atașate la dosar, în copie, mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele condamnatului nr.1170/2012 din 13.05.2013 emis de către Judecătoria B. și nr. 1078/20.12.2013 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală; sentințele penale nr.561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._ ; nr.610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010 și fișa de cazier judiciar.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma disp. art. 6 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța de fond a apreciat că, cererea formulată de către condamnat este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în continuare:

Potrivit disp. art. 6 alin. 1 Cod penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a executării pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim”.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, în cazul unui concurs de infracțiuni, „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.

Instanța de fond a constatat că deținutul C. M. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, g și i și alin.4 Cod penal cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a admis recursul declarat de către inculpat, reducându-se cuantumul pedepsei aplicate acestuia de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1170/2012 din 13.05.2013 emis de către Judecătoria B..

Totodată, s-a remarcat faptul că pe numele condamnatului a mai fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 1078/20.12.2013 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală pentru o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal după executarea pedepsei principale care i-a fost stabilită prin sentința penală nr.610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul C. M. a fost condamnat în baza art.7 din Legea nr.39/2003, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, la o pedeapsă de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei; în baza art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. a, g și i și alin.4 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 6 ani; în baza art.279 alin.3 lit.a Cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal; în baza art.138 din Legea nr.295/2004 rap. la art.279 alin.3 lit.a Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 5 ani închisoare; în baza art.137 din Legea nr.295/2004 cu aplic. art.42 alin.2 și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 3 ani închisoare; în baza art.137 din Legea nr.295/2004 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare; în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 6 ani, iar în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.33 și 34 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.88 Cod penal a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului C. M. de la data de 27.12.2009 la zi și s-a luat act că este arestat în altă cauză.

Dispozițiile art. 43 alin.5 din Noul Cod penal prevăd că „după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.”

În conformitate cu disp. art. 36 din Noul Cod penal „infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărui maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii”.

Potrivit disp. art.229 din Noul Cod penal, furtul săvârșit în timpul nopții sau prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

În mod evident, a fost necesar să se stabilească în cauza dedusă judecății, care dintre cele două legi – Codul penal în vigoare la data judecării condamnatului și rămânerii definitive a sentințelor penale nr. 561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a admis recursul declarat de către inculpat, reducându-se cuantumul pedepsei aplicate acestuia de la 14 ani închisoare la 10 ani închisoare și nr. 610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau Legea nr.286/2009 privind Codul penal reprezintă legea penală mai favorabilă, din perspectiva acestei din urmă legi fiind analizat conținutul disp. art.6 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b.

În același timp s-a reținut că numitului C. M. i-a mai fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 6 ani pentru săvârșirea în concurs a 7 infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, efectuarea fără drept a operațiunilor cu arme și muniții, modificarea fără drept a marcajelor de pe arme letale, trafic ilicit de droguri de mare risc și conducere fără permis prin sentința penală nr.610/09.07.2011 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub imperiul legii vechi, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, impunându-se să fie verificată incidența legii penale mai favorabile față de acesta, printr-o dublă analiză.

În primul rând, s-a analizat fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile aplicate prin sentințele nr.561/29.11.2010 a Judecătoriei B. și nr.610/09.07.2011 a Tribunalului București – Secția I Penală, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă, iar dacă ar fi fost cazul, s-ar fi redus pedepsele care depășesc noul maxim special potrivit art.6 din Noul Cod penal.

Potrivit dispozițiile art.229 alin.1 din Noul Cod penal limita maximă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea de furt calificat este de 5 ani închisoare.

Având în vedere că infracțiunea de furt calificat a fost săvârșită de către condamnat în starea de recidivă postexecutorie prev. de art.37 alin.1 lit.b Cod penal (actualmente art.43 alin.5) s-a observat că pedeapsa maximă care i-ar putea fi aplicată conform Noului Cod penal ar fi de 7 ani și 6 luni închisoare.

Pedeapsa aplicată sub legea veche ar urma să fie redusă numai dacă aceasta depășește maximul special din norma de incriminare plus sporul aplicabil pentru recidivă (1/2 din maximul special potrivit art. 43 alin.5 din Noul Cod penal).

Astfel, constatându-se incidența dispozițiilor art.6 alin.1 din Noul Cod penal, pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată condamnatului prin sentința penală nr.561/29.11.2010 de către Judecătoria B., rămasă definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, ar fi redusă de la 10 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare.

Verificând fiecare dintre pedepsele stabilite pentru fiecare dintre cele 7 infracțiuni concurente prin sentința penală nr.610/09.07.2011 a Tribunalului București – Secția I Penală, instanța de fond a constatat că durata pedepselor stabilite în sarcina condamnatului pentru faptele prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal și art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.a, g și i și alin.4 Cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă – de 7 ani și 6 luni închisoare (art.367 alin.1 rap. la art.41 și art.43 alin.5 din Noul Cod penal și art. 229 alin. 1 rap. la art. 41 și art.43 alin.5 din Noul Cod penal) pentru acestea fiind fixate cuantumuri de 9 ani închisoare și, respectiv, 12 ani închisoare.

Întrucât cele două infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie și cum în conformitate cu disp. c Noul Cod penal, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, pedepsele de 9 ani și, respectiv, 12 ani închisoare, ar fi reduse la câte 7 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la infracțiunile prev. de art.279 alin.3 lit.a Cod penal cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, art.138 din Legea nr.295/2004 rap. la art.279 alin.3 lit.a Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, art.137 din Legea nr.295/2004 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, incriminate în prezent de disp. art. 342 alin.3, art.342 alin.1, art.342 alin.7 din Noul Cod penal, art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.335 alin.1 din Noul Cod penal, pedepsele aplicate de 6 ani, 5 ani, 3 ani, 12 ani și 2 ani închisoare nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, infracțiunile fiind sancționate cu pedepse de la 2 la 7 ani închisoare; de la 1 la 5 ani închisoare; de la 2 la 7 ani închisoare; de la 5 la 12 ani închisoare, respectiv de la 1 la 5 ani închisoare.

În al doilea rând instanța de fond a verificat dacă pedeapsa rezultantă aplicată inițial condamnatului nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art.39 Noul Cod penal.

Astfel, s-a verificat dacă pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului inițial, de 12 ani închisoare prin sentința penală nr.610/09.07.2012, poate sau trebuie redusă, ca efect al reducerii pedepselor stabilite, potrivit legii noi, o asemenea operațiune juridică urmând să se facă numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi, fiindcă o recontopire a celor 2 pedepse ce urmează a fi reduse la nivelul maximului special al normei actuale de incriminare a lor, și a pedepselor de 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani închisoare, 12 ani închisoare și 2 ani închisoare (rămase nemodificate), nu s-a putut realiza potrivit codului vechi și apoi potrivit codului nou, așa cum ar fi posibil dacă succesiunea de legi cu privire la tratamentul concursului de infracțiuni s-ar fi produs în cursul procesului, iar nu în faza de executare a unei pedepse stabilită în mod definitiv.

În cazul dedus judecății, tribunalul a procedat doar la verificarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, însă reducerea rezultantei de 12 ani închisoare, pe care condamnatul o execută în momentul de față, ar urma să se facă doar în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi.

Rațiunea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, prin înlăturarea părții din pedeapsă care depășește maximul special aplicabil sub legea noua.

Întrucât rezultanta aplicată inițial este de 12 ani închisoare, ea apare legală și potrivit legii noi, de unde a rezultat că nu s-a impus reducerea cuantumului său prin . Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Chiar și în condițiile în care pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.561/29.11.2012 a Judecătoriei B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, g, i și alin.4 Cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal (redusă la 7 ani și 6 luni închisoare ca urmare a incidenței art.6 alin.1 Noul Cod penal), s-ar fi contopit cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr.610/09.07.2012 a Tribunalului București – Secția I Penală, potrivit vechiului cod, pedeapsa rezultantă ar fi fost mai mică decât cea care ar fi rezultat din contopirea acestor pedepse potrivit dispozițiilor Noului Cod penal.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a considerat că în ce-l privește pe condamnatul C. M., legea nouă nu este o lege penală mai favorabilă, comparativ cu vechiul Cod penal.

Așa fiind, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către condamnat privind aplicarea legii penale mai favorabile .

În conformitate cu disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La termenul de judecată din data de 13 iunie 2014 s-a dispus reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, cauză aflată pe rolul acestei curți de apel, având în vedere dispozițiile art. 45 rap. la art. 43 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, faptul că în același stadiu procesual și pe rolul aceleiași instanțe s-au înregistrat două cauze având același obiect

Prin sentința penală nr. 422 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ , s-a respins sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului C. M..

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalului Dâmbovița a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul la data de 20.03.2014 sub nr._, Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, a solicitat ca persoanei privată de libertate C. M. să-i fie aplicată legea penală mai favorabilă, având în vedere . 1.02.2014 a noului Cod penal.

Din copia sentinței penale nr. 223 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la data de 11.03.2014 în dosarul nr._, a rezultat că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de către condamnatul C. M., rezultând fără dubiu că aceasta a fost pronunțată în urma cererii adresată Tribunalului Dâmbovița de către condamnat, având un obiect identic cu cel al sesizării promovată de către Comisia de evaluare al dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni în prezenta cauză și fiind întemeiată pe aceleași dispoziții legale și pe aceleași motive, în concret, urmărindu-se aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că nu se mai poate proceda la o analiză pe fond a cererii aflată pe rolul Tribunalului Dâmbovița,având același obiect, aceleași temeiuri de drept și fiind întemeiată pe aceleași motive și apărări, scopul urmărit fiind același ca și cel din cererea care a făcut obiectul dosarului nr._ .

Dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările aduse prin OUG nr. 116/2013 statuează că „cererile, contestațiile și sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută în prezentul articol care se completează cu dispozițiile Codului de procedură penală”, ceea ce înseamnă că în cazul condamnatului devin aplicabile disp. art. 599 alin.5 din Codul de procedură penală potrivit cărora „cererile ulterioare….sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări”.

Împotriva acestor hotărâri a formulat contestație condamnatul C. M., pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, a susținut contestatorul, prin intermediul apărătorului ales, că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 6 C.pen., în condițiile în care prin noua lege penală pedepsele prevăzute pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat au fost reduse în mod substanțial. Ca atare se impunea reducerea cuantumului pedepselor la nivelul limitelor maxime stabilite de către noua lege penală, urmând ca la stabilirea cuantumului pedepsei rezultante să se dea eficiență prevederilor art. 34 din Codul Penal din 1968, acest text legal fiind legea penală mai favorabilă. Aplicând acest procedeu juridic, pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârile penale de condamnare apare ca fiind mult mai mare decât cea care ar rezulta prin aplicarea noii legi penale și care atare se impune reducerea acesteia la acest cuantum.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea contestației, desființarea sentințelor pronunțate de către Tribunalul Dâmbovița și după rejudecarea cauzei, reducerea cuantumului pedepsei rezultante.

Curtea, examinând sentințele contestate, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:

Cu privire la sentința penală nr. 422 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, Curtea reține că instanța de fond a realizat o justă aplicare a prevederilor art. 599 alin. ultim C.pr.pen., în condițiile în care sesizarea formulată de către Comisia constituită la nivelul Penitenciarului Mărgineni în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 și 5 din O.U.G. 116/2003 viza aceeași persoană și era întemeiată pe aceleași motive ca și contestația la executare formulată de către condamnat și care a fost soluționată prin sentința penală nr. 223/2014 a Tribunalului Dâmbovița.

În privința acestei ultime sentințe se reține că C. M., condamnatul contestator, se află în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentința penală nr. 561/29.11.2012 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.886/10.05.2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală

Prin această sentință condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, g și i și alin.4 Cod penal cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal.

Prin sentința penală nr. 610/09.07.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.4013/13.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul C. M. a fost condamnat în baza art.7 din Legea nr.39/2003, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal, la o pedeapsă de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei; în baza art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. a, g și i și alin.4 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 6 ani; în baza art.279 alin.3 lit.a Cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal; în baza art.138 din Legea nr.295/2004 rap. la art.279 alin.3 lit.a Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 5 ani închisoare; în baza art.137 din Legea nr.295/2004 cu aplic. art.42 alin.2 și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 3 ani închisoare; în baza art.137 din Legea nr.295/2004 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare; în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 6 ani, iar în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.37 alin.1 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Executarea acestei pedepse nu a început, mandatul nr. 1078/20.12.2013 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală urmând a fi pus în executare abia după ce pedeapsa anterioară va fi executată, în condițiile în care nu s-a realizat contopirea pedepselor concurente.

Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Într-adevăr, contestatorul a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni cu pedepse cuprinse între 2 ani închisoare și 12 ani închisoare.

Așa cum instanța de fond a precizat și analizat pentru o parte dintre aceste infracțiuni, pedepsele stabilite în noul cod penal sunt mai reduse, cuantumul pedepselor aplicate de către instanțele investite cu soluționarea cauzelor depășind limitele maxime prevăzute de actuala legislație.

Cu toate acestea, la stabilirea aplicării prevederilor art. 6 C.pen. trebuie avute în vedere nu doar dispozițiile legale privind limitele superioare ale pedepselor pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina condamnatului, ci și prevederile legale care reglementează sancționarea stării de recidivă, precum și a concursului de infracțiuni, în condițiile în care acestea sunt incidente în speță.

Instanța de fond, procedând în acest mod a constatat în mod temeinic și legal faptul că prin aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 5 și respectiv art. 39 alin. 1 C.pen., pedeapsa rezultantă aplicabilă condamnatului C. M. potrivit noului cod penal este mai mare decât pedeapsa rezultantă stabilită potrivit codului penal anterior, motiv pentru care nu își găsesc aplicabilitate în prezenta cauză prevederile art. 6 C.pen., legea penală în baza căreia s-a realizat condamnarea inculpatului fiind în mod evident cea mai favorabilă.

Susținerea contestatorului în sensul că la realizarea operației juridice de contopire a pedepselor trebuiau avute în vedere dispozițiile art. 34 C.pen. anterior, aceasta fiind legea penală mai favorabilă nu poate fi primită de instanță.

Astfel, atât înainte de pronunțarea de către Curtea Constituțională a României a deciziei nr. 265/06.05.2014, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.372/20 mai 2014, cât și, cu atât mai mult, ulterior acestui moment, jurisprudența a stabilit că în cazul pedepselor definitive, în aplicarea prevederilor art. 6 C.pen., nu este posibilă combinarea dispozițiilor legale din legi penale succesive, conform teoriei instituțiilor autonome, analiza legii penale mai favorabile realizându-se prin compararea dispozițiilor legale cuprinse în actele normative în integralitatea lor.

În aceste condiții, analizând în mod global problema legii mai favorabile, este evident că legea penală anterioară este mai favorabilă, concluzie rezultată din examinarea și compararea limitelor de pedeapsă, astfel cum acestea se determină potrivit cauzelor de agravare a pedepsei incidente la momentul pronunțării hotărârii atacate și mai ales ca urmare a aplicării prevederilor legale privind stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni.

În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatului vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind respinsă, context în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.

Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. M., fiul lui A. și V., născut la data de 18.11.1982 în București, CNP_, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 223 din data de 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, precum și împotriva sentinței penale nr. 422/22.04.2014 pronunțată de același tribunal.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 iunie 2014.

Președinte

D. A. E.

Grefier,

M. P.

Red. E.D.A.

Tehn. P.M.

5 ex./25.06.2014

d.f._ Tribunalul Dâmbovița

j.f. F. S.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 255/2014. Curtea de...		Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 1100/2014. Curtea... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 266/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 266/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI