Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-02-2014 în dosarul nr. 546/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 135
Ședința publică din data de 01 februarie 2014
Președinte – I. N.
Judecător – M. E. G.
Judecător – D. D.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului, potrivit art. 17 alin.2 din Legea nr._, declarat de inculpatul Ț. M.-R., fiul lui A. și L.-Z., născut la data de 12.05.1959 în Oraș Urlați, jud. Prahova, cu domiciliul în ., nr. 38A, jud. Prahova, C.N.P._, fără antecedente penale, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în temeiul art. 1608a alin. 6 Cod proc. penală, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat Tărîndă M. R., în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales J. Ș. M. din cadrul Baroului București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/30.01.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței și, în temeiul art. 172 alin. 7 Cod proc. penală, s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest preventiv.
Avocat ales J. Ș. M., pentru recurentul inculpat, depune la dosar motivele de recurs, precum și acte în circumstanțiere, respectiv caracterizări și o diplomă de inginer. Arată de asemenea că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, față de actele și lucrările dosarului, în temeiul disp. art.38513 C.pr.penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat ales J. Ș. M., pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și potrivit art. 18 din Legea 255/2013 să se ia față de inculpat oricare dintre măsurile neprivative de libertate prevăzute în noul cod de procedură penală, respectiv controlul judiciar pe cauțiune sau arestul la domiciliu, apreciind că acestea pot fi luate în discuție la acest moment, oferind suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Referitor la încheierea recurată, precizează că, instanța de fond a respins cererea formulată, pe aspectul oportunității stării de arest al inculpatului.
Însă, din punctul său de vedere, trebuie să se aibă în vedere activitatea inculpatului.
Referatul procurorului cu propunerea de arestare a avut la bază raportul de inspecție fiscală, însă, din punctul său de vedere acel raport de inspecție fiscală nu poate fi apreciat ca fiind o probă, câtă vreme acesta nu s-a efectuat cu posibilitatea contradictorialității, prezența apărătorului sau a unui expert parte nefiind posibilă.
Arată de asemenea că acest raport de inspecție fiscală a fost contestat, însă organele abilitate au suspendat cauza, pe motiv că există în curs de soluționare un dosar penal.
În plus, învederează instanței de recurs faptul că de la momentul octombrie 2013, când s-a început urmărirea penală, inculpatul s-a prezentat la procuror fără a fi citat și nu a impietat în nici un fel urmărirea penală și de la acel moment până la data când inculpatul a fost arestat preventiv nu s-a produs nicio impietare a cursului urmăririi penale, nu s-au distrus probe, nu au fost influențați martorii din cauză.
Astfel, nu înțelege cum de trei luni de zile inculpatul Tărîndă M. R. nu a impietat bunul mers al urmăririi penale și după această perioadă se reține o cu totul altă situație.
La momentul arestării preventive nici Ministerul Public și nici instanța de judecată nu au făcut abstracție de întreg grupul infracțional, deși clientul său are aceeași situație ca și administratorii celor 110 firme, față de care nu a fost finalizat raportul de inspecție fiscală, motiv pentru care solicită ca instanța de control judiciar să aprecieze care este pericolul social ce în prezintă inculpatul Tărîndă M. R. în măsura în care ceilalți administratori a celor 110 firme nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nici nu impietează în nici un fel urmărirea penală.
Din punctul său de vedere nu poate fi vorba de pericol public nici în ceea ce-l privește pe inculpatul Tărîndă M. R., aceasta cu atât mai mult cu cât acesta are o familie organizată și posibilități materiale să achite un eventual prejudiciu.
Referitor la acest aspect al prejudiciului s-a precizat ca acesta ar fi de 2.000.000 lei, însă este unul estimat.
În altă ordine de idei, solicită instanței de control judiciar a observa faptul că inculpatul, în situația în care va fi cercetat în stare de libertate, nu are cum să zădărnicească aflarea adevărului, întrucât documentele contrabile sunt ridicate, nu există audieri de martori, iar toate persoanele cu care se reține că acesta a derulat relații comerciale sunt în stare de arest preventiv.
Revenind la încheierea recurată, arată că instanța de fond a apreciat că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie a inculpatului, avându-se în vedere perioada de când inculpatul este arestat preventiv – 2 săptămâni.
Este adevărat că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație, însă și arestarea preventivă a unei persoane este lăsată de legiuitor tot la latitudinea instanței de judecată, motiv pentru care solicită a se constata ca față de inculpatul Tărîndă M. R. nu se mai impune a se menține această măsură a arestării preventive.
În opinia sa, numărul firmelor și valoarea prejudiciului nu pot fi reținute ca argumente pentru respingerea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
În ceea ce privește infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat, precizează că infracțiunea de asociere a fost dezincriminată de noul cod penal, iar cu privire la inițiere și constituire nu există întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Cu privire la infracțiunea de spălare de bani și evaziune fiscală, arată că aceste infracțiuni nu există, astfel că se pune întrebarea firească care este infracțiunea scop.
Ca atare, din această perspectivă, din punctul său de vedere temeiurile arestării preventive sunt discutabile, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar poate fi admisibilă.
În final, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, iar pe fond, având în vedere că legea prevede și alte măsuri care sunt la fel de aspre și care pot garanta bunul mers al urmăririi penale, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, sau admiterea cererii de control judiciar pe cauțiune sau arestul la domiciliu, inculpatul având posibilitatea să achite o cauțiune.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Prahova ca legală și temeinică sub toate aspectele.
Susține că, instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat, apreciind că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 160 alin. 2 Cod proc. penală, întrucât o parte dintre persoane nu au fost audiate sau se sustrag de la urmărirea penală, iar inculpatul Tărîndă M. R. nu a dat declarație în cauza de față.
Mai mult, inculpatul nu a consemnat la dispoziția statului nici o sumă de bani din prejudiciul reținut.
Referitor la susținerile inculpatului prin apărătorul său cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa, arată că într-adevăr asocierea a fost dezincriminată, însă nu au fost dezincriminate infracțiunile de spălare de bani și evaziunea fiscală.
Prin urmare, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din numărul mare de persoane cercetate, valoarea prejudiciului și ecoul faptelor comise. Arată că mijloacele de mass-media nu sunt singurele mijloace de informare ale opiniei publice.
În final, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat J. Ș., având cuvântul în replică, cu privire la achitarea prejudiciului, arată că au fost luare măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului, tocmai pentru o eventuală acoperire a prejudiciului.
Se mai arată de același apărător faptul că pentru I. D., care are aceeași participație infracțională ca și cea a clientului său, sau chiar mai mare s-a luat măsura liberării pe cauțiune.
Recurentul inculpat Tărîndă M. R., având ultimul cuvânt, arată că a desfășurat o activitate unde a avut sute de angajați și că în situația în care a greșit cu ceva urmează să răspundă, însă la acest moment procesual, apreciază că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Toată viața a fost un om conștiincios și are o familie organizată.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova, în temeiul art. 1608a alin. 6 C.pr.pen. a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ț. M.-R., fiul lui A. si L.-Z., născut la data de 12.05.1959 in Oraș Urlați, jud. Prahova, cu domiciliul în ., nr. 38A, jud. Prahova, C.N.P._, fără antecedente penale.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova la data de 28.01.2014 inculpatul Ț. M.-R., fiul lui A. si L.-Z., născut la data de 12.05.1959 in Oraș Urlați, jud. Prahova, cu domiciliul în ., nr. 38A, jud. Prahova, C.N.P._, fără antecedente penale a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență că, nu constituie un pericol pentru ordinea publică, este o persoană onestă și muncitoare, are un loc de muncă, are mai mulți angajați în subordine și lăsarea sa în libertate ar fi de natură să le asigure locuri de muncă și plata salariilor.
În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 465/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
La termenul de judecată din data de 29.01.2014, instanța a admis în principiu cererea și a procedat la ascultarea inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin Ordonanța nr. 465/P/2013 din 13.01.2014 P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de Ț. M.-R. administrator la S.C. Via Star New Corporation S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani fapte prev. de art. 9, alin. 1, lit. c și alin. 2 din legea 241/2005 respectiv art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fapta prev. art. 323 alin.1 c.p., toate cu aplicarea art. 41, alin 2 C.p. Si art. 33 lit. a C.p.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 16.01.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile începând cu data de 16.01.2014, până în data de 13.02.2014 inclusiv.
Prin Încheierea de ședință din 20.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de arestare preventiva și a fost menținută ca legală și temeinică încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova,
La momentul luării măsurii arestării preventive, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.p.p., în sensul că exista indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat.
În esență s-a reținut că inculpatul, în perioada 2012 – 2013, în calitate de administrator al S.C. VIA STAR NEW CORPORATION S.R.L., a efectuat operațiuni comerciale fictive cu S&S WIZZARD ADVERTISING S.R.L., societate comercială de tip fantomă, declarată ulterior inactivă, în valoare de 6.618.374 lei pe care le-a înregistrat în evidența contabilă și le-a declarat organelor fiscale.
Având loc un control de fond de către organele fiscale, s-a stabilit că, în perioada 2010 – 2013, societatea a înregistrat în evidența contabilă și alte operațiuni comerciale nereale ce au avut ca scop diminuarea bazei impozabile, astfel că bugetului consolidat al statului i s-a creat un prejudiciu în cuantum de 2.152.500 lei, din care 1.565.302 lei TVA și impozit pe profit de 587.198 lei.
Sumele rezultate din operațiunile comerciale mai sus arătate au fost retrase în numerar de inculpata E. V., prin lanț comercial fiscal cât și prin operațiuni bancare succesive, sume predate apoi inculpatului A. R..
A mai reținut instanța că este de asemenea cu certitudine îndeplinită și condiția prev. de art.148 lit.f C.p.p. în privința limitei pedepsei pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, pedepse care sunt superioare celei minime de 4 ani prevăzută de acest text de lege, iar în plus lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit disp. Art. 1601 C.p.p., în tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar.
Liberarea provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, în cursul judecății, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanței, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda..”, instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenție este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 1602 și urm.C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, Tribunalul constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
În primul rând, instanța de fond nu a luat în considerație referirile făcute asupra existenței indiciilor de comitere a infracțiunilor, în acest sens instanțele pronunțându-se în mod definitiv, iar de la data pronunțării nu au fost administrate probe din care să reiasă că au intervenit elemente de fapt care să conducă la o altă situație de fapt decât cea prezentată anterior. Mai mult, instanța de fond a considerat că în cadrul procesul al liberării provizorii nici nu este ținută să analizeze temeinicia acuzațiilor, atâta timp cât, dacă inculpatul ar nega participația sa ar avea la îndemână alte posibilități procesuale, respectiv formularea unor cereri de revocare a măsurii preventive sau de înlocuire a acesteia.
În cadrul liberării provizorii instanța de fond a analizat, așa cum s-a arătat, doar oportunitatea punerii în libertate a inculpatului.
Sub acest aspect, au fost invocate circumstanțe de ordin personal ale inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, are o societate comercială de activitatea căreia depind mai mulți angajați, provine dintr-o familie organizată și respectabilă.
Fără a nega cele reliefate de inculpat, s-a constatat că aceste argumente au fost avute în vedere de instanța de fond și de cea de control judiciar la analizarea necesității luării măsurii arestării preventive, fapt ce s-a petrecut în urmă cu aproximativ 10 zile.
Dacă este adevărat că circumstanțele personale pot fi reevaluate la anumite intervale de timp, pentru a nu închide posibilitatea unei persoane de a beneficia de instituția liberării provizorii, tot atât de adevărat este că acest interval de timp nu poate fi considerat că a trecut, la numai 10 zile de la luarea măsurii preventive.
În continuare inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, circumstanțele de ordin personal și familial invocate de acesta în susținerea cererii trebuind să fie puse în balanță cu gravitatea faptelor comise, balanța înclinând la acest moment în favoarea menținerii stării de arest preventiv.
Tribunalul a apreciat că durata arestului până în prezent, nu este nerezonabilă în cauză, față de complexitatea actelor de cercetare întreprinse.
Tribunalul a mai constatat că măsura preventivă cea mai aspră luată față de inculpat nu este disproporționată în cauză, față de pericolul social al faptei și ecourile negative pe care aceasta a avut-o în colectivitatea din care provine inculpatul, nici circumstanțele personale nefiind de natură să conducă la o altă concluzie.
Pentru motivele invocate, instanța de fond,în baza art. 1608a al 6 C.p.p, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe sub control judiciar formulată de inculpatul Ț. M.-R..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul Ț. M.-R., care nu a motivat în scris cererea sa potrivit disp. art. 385 ind. 10 Cod proc. penală, însă criticile sale, susținute oral, au fost consemnate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat, de susținerile recurentului, de dispozițiile legale incidente în materie, art. 1601 și urm. C.p.p., ca și de cele ale art. 385/6 alineat ultim, Curtea constată că recursul formulat este nefondat.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 16.01.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, încheiere menținută de Curtea de Apel Ploiești care a respins recursul declarat în cauză.
Concret, inculpatul este bănuit că inculpatul, în perioada 2012 – 2013, în calitate de administrator al S.C. VIA STAR NEW CORPORATION S.R.L., a efectuat operațiuni comerciale fictive cu S&S WIZZARD ADVERTISING S.R.L., societate comercială de tip fantomă, declarată ulterior inactivă, în valoare de 6.618.374 lei pe care le-a înregistrat în evidența contabilă și le-a declarat organelor fiscale.
Având loc un control de fond de către organele fiscale, s-a stabilit că, în perioada 2010 – 2013, societatea a înregistrat în evidența contabilă și alte operațiuni comerciale nereale ce au avut ca scop diminuarea bazei impozabile, astfel că bugetului consolidat al statului i s-a creat un prejudiciu în cuantum de 2.152.500 lei, din care 1.565.302 lei TVA și impozit pe profit de 587.198 lei.
Sumele rezultate din operațiunile comerciale mai sus arătate au fost retrase în numerar de inculpata E. V., prin lanț comercial fiscal cât și prin operațiuni bancare succesive, sume predate apoi inculpatului A. R..
Examinarea probatoriului administrat în cauză până la acest moment justifică concluzia instanțelor care au stabilit că există dovezi suficiente și relevante în sensul art.681, art.143 cod proc. penală și respectiv art.5 lit.c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ce susțin presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost pus sub acuzare.
În vederea soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond, în mod corect a ținut cont de condițiile impuse de textul de lege ce reglementează această instituție și care nu presupune o admitere automată a acestei cereri în cazul în care condițiile de admisibilitate ar fi îndeplinite, ci doar o vocație a inculpatului, care va fi analizată de instanță în raport de criterii de oportunitate și temeinicie.
Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.
Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Or, toate datele indicate mai sus, confirmă existența în continuare a pericolului concret ridicat pentru ordinea publică și a unui risc major de a se continua această activitate ilicită și de a fi influențată ancheta, ceea ce face să fie incidentă în cauză dispoziția prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la necesitatea de a fi împiedicat inculpatul să săvârșească alte infracțiuni.
În același timp, nu poate fi ignorată importanța valorilor sociale lezate, care privesc starea de pericol creată pentru ordinea de drept și pentru securitatea socială și economică, ca urmare a desfășurării unor activități ilicite complexe, cu implicarea mai multor persoane și societăți comerciale, realizarea unui circuit comercial fictiv cu acte materiale multiple, greu de descoperit și documentat, cu scopul de a obține beneficii financiare deosebite, dar și recrudescența acestui fenomen infracțional, care reprezintă una dintre cele mai grave forme ale criminalității, de sentimentul de dezaprobare, de reală îngrijorare din partea societății civile care resimte necesitatea unei reacții împotriva celor suspectați de comiterea unor fapte penale, pe măsura gradului de pericol social al faptelor și autorilor acestora.
Totodată, se impune a fi menționat că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, în măsura în care și dreptul intern recunoaște noțiunea de „ tulburare a ordinii publice” ( cazul Lettelier contra c. Franței ), cel puțin pentru o perioadă de timp.
Așa fiind, Curtea apreciază că protejarea interesului public prin desfășurarea cercetărilor cu privarea de libertate a recurentului inculpat este legitimă și prevalează principiului general privind asigurarea siguranței libertății persoanei pusă sub acuzare în procesul penal, nu este excesivă și satisface întocmai criteriile determinate în art. 148 al. 1 lit. f rap. la art. 136 al. 8 Cod proc. penală.
Aspectele familiale, precum și lipsa antecedentelor penale, nu sunt argumente suficiente care să contrabalanseze natura și gravitatea faptelor pretins comise și să conducă la aprecierea că prin lăsarea în libertate nu s-ar afecta buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care, împrejurările relatate au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive și, în plus, acesta și-a asumat riscul de a fi privat de libertate prin încălcarea normelor penale.
Pe de altă parte, aceste aspecte circumstanțiale, au fost cenzurate de instanțe în urmă cu doar 10 zile, cu ocazia adoptării măsurii arestării preventive, considerându-se că, puse în balanță cu gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, balanța înclină spre instituirea stării de arest preventiv, astfel că în prezent Curtea este ținută să verifice în ce măsură în aceste 10 zile situația inculpatului a suferit modificări semnificative.
Intervalul de timp scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu este nerezonabil, având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de operațiuni economice de verificat și stabilirea completă a întregului circuit financiar creat.
Totodată, Curtea împărtășește opinia instanței de fond potrivit căreia multitudinea actelor infracționale, perioada de timp îndelungată și caracterul complex al infracțiunilor de care inculpatul este bănuit, conduc la concluzia că la acest moment procesual nu este oportună lăsarea acestuia în libertate.
Nu în ultimul rând, se constată că nu se poate da curs solicitării apărătorului inculpatului de a fi adoptată una dintre măsurile preventive prevăzute de noul cod de procedură civilă, deoarece în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 2 din Legea 255/2013 de punere în aplicare a codului de procedură penală, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor din cursul urmăririi penale privitoare la măsurile preventive, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche.
Singura ipoteză în care se pot aplica prevederile noului cod de procedură penală, este aceea în care se casează încheierea recurată, iar instanța de control judiciar procedează la rejudecarea cererii. În cauză, însă Curtea nu găsește întemeiată cererea de recurs declarată de inculpat, încheierea pronunțată de instanța de fond nefiind afectată de vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
Așa fiind, în raport de considerentele arătate, Curtea constată că cererea formulată nu îndeplinește condițiile de temeinicie prev. de art.1602 alin.2 Cod procedură penală, refuzul acordării liberării provizorii sub control judiciar pentru inculpatul Țărândă M.-R., din motivele arătate, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este recunoscut în dispozițiile art. 23 punctul 3 din Constituția României, art.5 alin.5 Cod procedură penală și nici art.5 paragraful 3 fraza I teza finală și fraza II or art.6 alin.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, criticile formulate sunt neîntemeiate, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b) Cod proc. penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț. M.-R., fiul lui A. si L.-Z., născut la data de 12.05.1959 in Oraș Urlați, jud. Prahova, cu domiciliul în ., nr. 38A, jud. Prahova, C.N.P._, fără antecedente penale, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 30 ianuarie 2014 a aceleiași instanțe.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 februarie 2014.
Președinte, Judecători,
I. NoneaMădălina E. G. D. D.
Fiind în CO semnează
Președinte Complet
Grefier,
R. E. B.
Red. DD/BER
4ex/5.02.2014
Dosar fond_ - Tb. Prahova
Jud. fond S. A. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 307/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 74/2014.... → |
|---|
