Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 206/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 18910/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 206
Ședința publică din data de 12 martie 2014
Președinte – M. E. G.
Judecător – I. N.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelului declarat de persoana vătămată . sediul în Afumați, .. 64 A, județul Ilfov, împotriva sentinței penale nr. 797 din data de 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești prin care în baza art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 alin.1 lit. d) Cod proc. penală a fost achitat inculpatul B. A.-R., fiul lui C. I. și M. L., născut la data de 31.01.1975, domiciliat în Ploiesti, ., ..11, fără antecedente penale, pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta-persoană vătămată .-inculpat B. A. R. pentru care a răspuns avocat ales C. A. din Baroul Prahova potrivit împuternicirii avocațiale nr. 118 din 10.02.2014 și partea responsabilă civilmente ., prin administrator judiciar EXTREM INSOLVIPURL.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat ales C. A., pentru intimatul inculpat B. A. R., precum și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, luând act că părțile nu mai au de dat explicații ori de a formula cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, în temeiul disp. art. 387 alin. 2 din Noul Cod de proc. penală, constată cercetarea judecătoreasă terminată și, în temeiul art. 420 alin.6 Cod proc. penală, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat ales C. A., pentru intimatul inculpat, solicită respingerea apelului declarat de persoana vătămată . nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Ploiești ca legală și temeinică, întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există.
Solicită obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Ploiești ca legală și temeinică, întrucât în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 797 din data de 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 alin.1 lit. d) Cod proc. penală a fost achitat inculpatul B. A.-R., fiul lui C. I. și M. L., născut la data de 31.01.1975, domiciliat în Ploiesti, ., ..11, fără antecedente penale, pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea formulată de partea civilă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 03.01.2012 în temeiul art. 2781 alin.8 lit. c) Cod proc. penală a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. S. A., cu sediul în T., .. 134, județul G., împotriva Rezoluției nr. 7872/P/2006 din 02.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești de scoatere de sub urmărire penală a intimatului B. A.-R., domiciliat în Ploiesti, ., ..11, județul Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal și a Rezoluției nr.2161/II/2/2011 din 08.08.2011, adoptate în dosarul de urmărire penală nr. 7872/P/2006.
Pe cale de consecință, au fost desființate Rezoluțiile nr. 7872/P/2006 din 02.02.2011 și 2161/II/2/2011 din 08.08.2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și s-a reținut cauza spre judecare, în complet legal constituit. Totodată, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului B. A.-R., fixându-se termen la data de 24.01.2012, sala 2, pentru când s-au citat părțile.
În motivarea încheierii s-a reținut că potrivit doctrinei și practicii judecătorești, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin.3 Cod penal, dacă fapta de a induce sau menține în eroare o persoana cu prilejul încheierii sau executării unui contract este săvârșita în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Biletul la ordin este un instrument de transfer credit, prin care o persoana numită emitent, se obligă să plătească la o anumită dată, o anumită sumă de bani fixată, care este datorată unei persoane numită beneficiar.
Elementele obligatorii pe care biletul la ordin trebuie să le conțină sunt: denumirea de bilet la ordin; promisiunea expresă și necondiționata a emitentului de a plăti o anumită sumă de bani; scadența plății; locul unde se va efectua plata; locul și data emiterii biletului la ordin; semnătura emitentului. Biletul la ordin îndeplinește funcția de instrument de plata și de titlu de credit.
Conform jurisprudenței, emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenței nu există acoperirea necesară, nu constituie infracțiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conținutului constitutiv al unei fapte penale. Biletul la ordin e o promisiune de plată, dar asta nu înseamnă că legea penală nu pedepsește crearea aparenței false a existenței sumei de bani necesare decontării biletului.
Practica instanței supreme a statuat că nu în orice condiții, emiterea biletului la ordin fără a exista în cont acoperirea necesară, atrage în exclusivitate răspunderea contractuală a făptuitorului. Funcția atribuită biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a determina prin inducere în eroare la încheierea convenției, mențiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, data scadentei, fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea și posibilitățile de plată ale făptuitorului. Pentru a întregi conținutul infracțiunii, acțiunea de amăgire, de inducere în eroare cu privire la posibilitățile, condițiile și forma de plată, trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, în forma intenției.
S-a apreciat de către judecătorul învestit cu soluționarea plângerii că în cauză au fost administrate suficiente probe pentru a se pronunța o soluție corectă, toate aspectele cauzei fiind lămurite, motiv pentru care în temeiul disp. art. 278 alin. 8 lit. c) Cod proc. penală, s-a dispus admiterea acesteia, desființarea rezoluțiilor atacate în privința dispoziției de scoatere de sub urmărire penală a intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal.
În cursul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea inculpatului în conformitate cu art. 323 Cod proc. penală, acesta arătând că nu a săvârșit fapta pentru care a fost admisă plângerea, totodată, a fost audiat martorul Bostinog V. T..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 7872/P/2006 din 02 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus față de numitul B. A.-R., scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 249 rap. la art. 10 lit. d) Cod proc. penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal și a Rezoluției nr. 2161/II/2/2011 din 08.08.2011 prin care P. -Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a respins plângerea formulată în temeiul art. 278 Cod proc. penală.
Urmare respingerii plângerii formulate în temeiul art. 278 Cod proc. penală, S.C. S. A. S.R.L. s-a adresat Judecătoriei Ploiești la data de 13.09.2011, solicitând ca, prin aprecierea probelor administrate în cursul urmăririi penale, să se constate că numitul B. A.-R. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și, drept consecință, plângerea să-i fie admisă, rezoluțiile atacate să fie desființate iar cauza reținută de instanță spre soluționare.
Prin plângerea formulată și înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești la data de 11.10.2006 petenta S.C. S. A. SRL a solicitat efectuarea de cercetări penale față de B. A. R. arătând în motivare că a livrat marfă către . în valoare de 39.082,11 lei și a convenit cu intimatul care era administrator al societății ca modalitate de plată – emiterea unor bilete la ordin, sens în care au fost emise două bilete la ordin, la data de 03 octombrie 2005 pentru suma de 12.471,60 lei, cu scadență la 16.12.2005 și la data de 20 octombrie 2005 pentru suma de 26.413,24 lei, cu scadență al 22 decembrie 2005. La termenele scadente, cele două instrumente de plată au fost refuzate de bancă pentru lipsa disponibilului în cont iar ulterior intimatul, care era asociat la firma respectivă și-a cesionat părțile sociale către o terță persoană.
În cursul cercetărilor efectuate la parchet a fost audiat intimatul și au fost analizate copiile facturilor și biletelor al ordin la care a făcut referire petenta și înscrisurile privind cesiunea părților sociale de către intimat și a fost audiat B. V. T., fratele inculpatului.
În baza declarației date de intimat și a înscrisurilor depuse la dosar, prin rezoluția nr. 7872P/2006 din data de 12.12.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza ce a format obiectul sesizării petentei . pentru infracțiunea prev. de art.215 Cod penal, apreciindu-se în cauză că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, întrucât nu se poate reține intenția de inducere în eroare a societății furnizoare, lipsa disponibilităților financiare și neachitarea în termen a debitului constituind obiect al unui litigiu comercial.
Prin Rezoluția nr.245/II/2/2008 din data de 01.02.2008 a P. procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost respinsă plângerea petentei . București împotriva rezoluției procurorului nr.7872/P/2006 cu motivarea că prin Rezoluția atacată de petent s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, soluție legală și temeinică întrucât din cercetările efectuate în cauză nu rezultă că ar fi existat intenția de inducere în eroare din partea intimatului în condițiile în care societatea acestuia a întâmpinat dificultăți financiare generate de numeroasele întârzieri la plată de la proprii săi clienți, sumele de încasat fiind mai mari decât datoriile societății.
Prin plângerea adresată Judecătoriei Ploiești și înregistrată pe rolul instanței la data de 28.02.2008 sub nr._, petenta S.C. S. A. SRL a solicitat în baza art. 2781 Cod proc. penală, desființarea Rezoluției nr. 7872/P/2006 din data de 12.12.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și a Rezoluției nr. 245/II/2/2008 a P. Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul B. A. R..
S-a reținut că prin sentința penală nr. 856 din 23.04.2008 a Judecătoriei Ploiesti, definitivă prin decizia penală nr. 905/13.10.2008 a Tribunalului Prahova, instanța a dispus admiterea plângerii formulate de petenta S.C. S. A. SRL, în contradictoriu cu intimatul B. A. R. împotriva Rezoluției nr. 7872/P/2006 din 12.12.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. A desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul B. A. R. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal urmând a se stabili următoarele fapte și împrejurări: dacă la data emiterii biletelor la ordin de către intimat în favoarea S.C. S. A. SRL societatea al cărei administrator era intimatul avea disponibil în cont; dacă în relațiile comerciale în care a fost implicată S.C. A. C. S.R.L. în perioada cuprinsă între emiterea biletelor la ordin și data scadenței acestora s-au înregistrat întârzieri la plățile datorate acestei societăți și care au fost sumele încasate precum și cele pe care societatea ar fi trebuit să le încaseze; dacă între S.C. S. A. SRL și S.C. BLISKO C. SRL au existat relații comerciale și care a fost scopul emiterii celor trei bilete la ordin de către această din urmă societate.
Faptele și împrejurările urmau a fi constatate prin următoarele mijloace de probă: reaudierea intimatului și a martorului B. V. T., expertiză contabilă asupra documentelor contabile ale S.C. A. C. S.R.L. din perioada septembrie 2005 – februarie 2006 prin care să se stabilească dacă societatea avea disponibil în cont la data emiterii biletelor al ordin, încasările din perioada cuprinsă între emiterea biletelor al ordin și până la prezentarea biletelor la ordin în vederea efectuării plății, sumele pe care societatea le avea de încasat în perioada respectivă de la societățile sau instituțiile cu care avea relații de natură comercială și dacă în perioada respectivă s-au înregistrat întârzieri în efectuarea acestor plăți, precum și orice alte mijloace de probă care se vor dovedi necesare în cauză.
La data de 03 februarie 2009, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a confirmat rezoluția organelor de poliție privind începerea urmăririi penale față de intimatul B. A. R. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal iar la 18.06.2009 în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către C. N. L. prin care s-a stabilit că S.C. A. C. S.R.L. avea disponibil în cont la data emiterii biletelor la ordin, respectiv 03.10.2005 și 20.10.2005, 1.490,96 și 0,00 lei, sumă insuficientă pentru acoperirea valorii, iar la data scadenței 16.12.2005 și 22.12.2005, 0,00 lei.
S-a constatat că în perioada dintre emiterea biletelor la ordin și până la prezentarea lor la bancă, în vederea efectuării plăților, au fost efectuate retrageri de numerar în valoare totală de 12.150 lei și plăți în valoare de 20.722,33 lei. Expertul nu a putut consulta decât bilanțul contabil încheiat la 31.12.2004, ultimul administrator al S.C. A. C. S.R.L., numitul M. S. neputând fi găsit sau contactat.
Totodată, s-a reținut că la data de 10 februarie 2006 a avut loc cesionarea S.C. A. C. S.R.L. către numitul M. S., ce a preluat și arhiva contabilă, neputând fi identificate documentele de vânzare ale produselor și societățile care le-au achiziționat.
Prin referatul nr. 7872/P/2006 de terminare a urmăririi penale din 22 decembruie 2009, organul de cercetare penală a propus punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței competențe să judece cauza împotriva învinuitului B. A. R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal.
Prin Rezoluția nr. 7872/P/2006 din 02.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul B. A.-R. în temeiul art. 249 rap. la art. 10 lit. d) Cod proc. penală.
Soluția parchetului a fost întemeiată pe faptul că probele administrate duc la concluzia că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. d) Cod proc. penală, deoarece nu s-a dovedit existența acțiunii de inducere în eroare.
Prin Rezoluția nr.2161/II/2/2011 din 08.08.2011, P. - Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a respins plângerea formulată de petenta împotriva Rezoluției nr. 7872/P/2006 din 02.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ca nefondată.
Biletul la ordin este un instrument de transfer credit, prin care o persoana numită emitent, se obligă să plătească la o anumită dată, o anumită sumă de bani fixată, care este datorată unei persoane numită beneficiar.
Elementele obligatorii pe care biletul la ordin trebuie să conțină: denumirea de bilet la ordin; promisiunea expresă și necondiționată a emitentului de a plăti o anumită sumă de bani; scadenta plății; locul unde se va efectua plata; locul și data emiterii biletului la ordin; semnătura emitentului. Biletul la ordin îndeplinește funcția de instrument de plată și de titlu de credit.
Practica instanței supreme a statuat că nu în orice condiții, emiterea biletului la ordin fără a exista în cont acoperirea necesară, atrage în exclusivitate răspunderea contractuală a făptuitorului. Funcția atribuită biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a determina prin inducere în eroare la încheierea convenției, mențiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, data scadentei, fiind elemente de natură a convinge cealaltă parte cu privire la seriozitatea și posibilitățile de plată ale făptuitorului. Pentru a întregi conținutul infracțiunii, acțiunea de amăgire, de inducere în eroare cu privire la posibilitățile, condițiile și forma de plată, trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, în forma intenției.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că organul de urmărire penală a administrat un probatoriu suficient.
S-a reținut, astfel, că S.C. A. C. S.R.L desfășura activitatea de comerț iar în perioada în care biletele la ordin erau scadente, societatea avea de încasat de la alte societăți, sume ce ar fi acoperit valorile instrumentelor la plată.
Inculpatul B. A. R., în calitate de administrator al S.C. A. C. S.R.L, a emis două bilete la ordin, a achitat parțial, însă neintrând în posesia sumelor pe care le avea de recuperat nu a achitat diferența.
În cauza nu s-a făcut dovada că acesta a retras sume de bani în interes personal.
Din concluziile raportului de expertiză nu s-a putut reține intenția de a induce în eroare.
Audiat fiind în instanță inculpatul I. N. a arătat faptul că a avut o perioadă de mai mulți ani o relație apropiată cu partea vătămata A. E. V. și împreuna au filmat cu telefonul mobil relațiile intime pe care le aveau, însă nu i-a solicitat acesteia sume de bani în schimbul C.D. cu înregistrările.
Martora D. M., martoră propusă de partea vătămată a arătat că partea vătămat A. E. V. i-a comunicat în cursul lunii iunie 2009 că are probleme cu inculpatul I. N. și că a ascultat discuții dintre cei doi, partea vătămată activând opțiunea speaker a telefonului mobil. În această modalitate, martora a aflat ca inculpatul I. N. îi solicita sume de bani și o amenința.
Aceste aspecte relatate de martora D. M. nu au fost reținute de instanța de fond. Astfel, chiar dacă s-ar fi procedat în acesta modalitate, martora nu putea avea certitudinea ca partea vătămata A. E. V. poarta o discuție cu inculpatul I. N.. De asemenea, declarațiile martorei s-au apreciat ca fiind exagerate, aceasta arătând că: a auzit că partea vătămata a fost lovită cu bâta de basebal de către inculpat, această afirmație confirmând faptul că martora a relatat aspecte pe care partea vătămată i le-a comunicat.
Analizând conținutul convorbirilor telefonice redate în procesele verbale atașate la dosar, nu s-a reținut că inculpatul I. N. a solicitat părții vătămate A. E. V. sume de bani în schimbul înregistrărilor, ci numai faptul că acesta dorea să poarte discuții cu privire la relațiile dintre cei doi, probleme personale, acesta nefiind de acord cu decizia părții vătămate de a încheia relația.
Cu privire la substanța fluorescenta găsită pe mâinile inculpatului după reținerea acestuia de către organele de poliție, nu s-a putut reține decât faptul că în timpul întrevederii cu partea vătămată acesta a atins cu intenție sau fără intenție sumă de bani marcată cu aceasta substanța, însă nu și faptul că a solicitat sau că a intrat în posesia acesteia cu scopul de a-și însuși, cu atât mai mult cu cât, această suma de bani nu s-a găsit asupra inculpatului I. N. după reținerea acestuia.
Deși în rechizitoriu se reține faptul că suma de bani a dispărut din cauza prezenței la locul flagrantului a rudelor inculpatului, în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante s-a precizat că organele de poliție au intervenit și l-au imobilizat/încătușat cu mâinile la spate pe inculpatul I. N. imediat ce acesta a coborât din autoturismul părții vătămate. Ori în această situație dispariția sumei de bani care se presupune că a intrat în posesia inculpatului este pusă sub semnul întrebării.
Mai mult decât atât, la momentul realizării flagrantului, exista autorizație de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental pe care se presupune că organele de poliție au exploatat-o. De altfel și partea vătămată a arătat în declarația dată în fața instanței că în autoturism a existat aparatură de înregistrare audio-video, în vederea realizării flagrantului.
Conform disp. art.91/3 Cod proc. penală convorbirile/înregistrările care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal.
La dosar nu au fost înaintate procese verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental de la momentul flagrantului, de unde s-ar putea trage concluzia că nu au existat aspecte ce privesc fapta și ar fi fost utile soluționării cauzei.
Cu privire la postarea pe internet a înregistrărilor video a relațiilor intime dintre cei doi, din probele administrate nu se poate reține că inculpatul este cel care a procedat în această modalitate. Așa cum reiese din declarațiile inculpatului, care se coroborează cu declarațiile martorului H. I., acesta a solicitat martorului să descarce înregistrările pe un C.D. pentru a fi păstrate, însă nu se poate proba că acesta a făcut publice înregistrările.
Analizând probele administrate în cauza, instanța a constatat că se reliefează un aspect esențial, respectiv împrejurarea că fapta pentru care a fost trimis în judecata inculpatul I. N. a fost pusă pe seama acestuia numai pe baza declarațiilor părții vătămate A. E. V. și a unor concluzii fără suport probator.
Materialul probator administrat, nu este de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție, probele incerte nefiind în măsură să convingă instanța de faptul că inculpatul a săvârșit o faptă penală.
Față de toate acestea, instanța de fond a dispus în baza art.11 pct.2 lit. a) rap. la art.10 lit. a) Cod proc. penală achitarea inculpatului I. N., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.194 alin.1 și alin.2 Cod penal, parte vătămată fiind A. E. V., întrucât fapta nu există.
Cu privire la latura civilă, partea vătămată A. E. V., s-a constituit parte civilă în cauză, însă conform disp. art. 346 alin. 3 Cod proc. penală despăgubirile civile nu pot fi acordate în cazul în care în cauză s-a pronunțat achitarea pentru că fapta nu există, situație în care instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței penale nr. 797 din data de 19 aprilie 2013 a declarat recurs, recalificat în apel față de disp. art. 10 alin.2 din legea nr. 255/2013, în termen legal, partea vătămată . care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, învederând că motivele vor fi formulate după motivarea sentinței.
Ulterior redactării hotărârii, ce a avut loc la data de 12 decembrie 2013, apelanta parte vătămată nu a motivat calea de atac și nici nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, deși a fost legal citată pentru primul termen de judecată, primind, astfel, termen în cunoștință potrivit art. 363 alin.2 Cod proc. penală.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, din oficiu, potrivit disp. art. 417 alin.2 Cod proc. penală, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, constată că aceasta este afectată de nelegalitate și urmează a fi reformată, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 403 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă, pe lângă datele privind identitatea părților, descrierea faptei, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată precum.
Totodată, ea trebuie să cuprindă arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză, dispoziții similare existând și în reglementarea cuprinsă în art. 356 din Codul de procedură penală anterior, în vigoare la data soluționării cauzei.
Art. 280 din Noul Cod de procedură penală prevede că încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului, același dispoziții regăsindu-se în art. 197 alin.1 din vechiul Cod de procedură penală iar în art. 421 alin.2 lit. b) teza a II-a Cod proc. penală se stipulează că rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută.
Se impune sublinierea că motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Totodată, motivarea hotărârilor de către instanțele naționale constituie o obligație impusă acestora prin prevederile art. 6 par.1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale iar potrivit jurisprudenței instanței de contencios european, deși obligația instanțelor naționale de a motiva hotărârile pronunțate nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța națională care nu a motivat decât pe scurt hotărârea pronunțată, încorporând motivarea instanței inferioare, a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu s-a limitat la a relua pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza B. c. României, hotărâre din 15.02.2007).
Verificând sentința apelată în raport de dispozițiile legale anterior arătate, Curtea constată că aceasta nu corespunde exigențelor legale menționate întrucât în considerentele acesteia, filele 9-10, se regăsesc argumente străine de obiectul cauzei, în sensul că se referă la alte persoane, respectiv inculpatul I. N. și partea vătămată A. E. V. și la altă faptă, infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 din vechiul Cod penal iar nu la inculpatul B. A. R. și infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal de care a fost acuzat de către partea vătămată ., aceleași aspecte regăsindu-se și în hotărârea ce a făcut obiectul aplicației ECRIS.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei nu există, de asemenea, nici o motivare referitoare la cauza dedusă judecății ci doar la cea anterior menționată, astfel că între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia există neconcordanțe evidente care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În aceste condiții, deși nemotivarea sentinței nu mai constituie temei de casare, ca în reglementarea cuprinsă în art. 3859 pct. 9 din vechiul Cod de procedură penală, anterior modificării prin Legea nr.2/2013 iar nulitatea astfel constatată nu face parte din categoria celor prev. de art. 281 din Noul Cod d de procedură penală, Curtea apreciază că sentința astfel pronunțată este supusă anulării întrucât prin nerespectarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 403 din același cod s-a adus o vătămare dreptului persoanei vătămate la un proces echitabil care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea acesteia, fiind îndeplinite, așadar, cerințele prev. de art. 282 alin.1 Cod proc. penală.
Pe de altă parte, deși în virtutea efectului devolutiv al apelului, curtea de apel este îndreptățită să examineze cauza sub toate aspectele, neregularitatea constată nu poate fi îndreptată decât prin desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca părțile din proces să beneficieze de dreptul la o cale de atac, așa cum rezultă din normele procesual penale adoptate prin Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările cuprinse în Legea nr.255/2013 și respectiv, art. 13 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. b) teza finală Cod proc. penală rap. la art. 403 Cod proc. penală, urmează să desființeze sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de partea vătămată . împotriva sentinței penale 797 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, privind pe inculpatul B. A. R..
În temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. b teza finală Cod proc. penală rap. la art. 403 Cod proc. penală, desființează sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2014.
Președinte, Judecător,
M. E. G. I. N.
Grefier,
R. E. B.
Red. IN/BER
6ex/27. 03..2014
Dosar fond_ - Jud. Ploiești
Jud. fond Z. A. C.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1094/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 979/2014.... → |
|---|
