Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 2/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 966/42/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA NR.2
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
PREȘEDINTE – F. T.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenții L. E., V. C. si P. C., toți cu domiciliul ales în București, sector 1, ..152, ., privind strămutarea judecății cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la o altă instanță egală în grad.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cererea soluționându-se fără citarea acestora.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 6.01.2014 au fost înaintate de către Tribunalul Prahova informațiile solicitate conform art.57 Cod proc. penală;
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că nu are cereri prealabile de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul procurorului de ședință cu privire la cererea dedusă judecății.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de strămutare formulată de petenți, ca fiind neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu se regăsesc în prevederile art.55 și urm. Cod proc. penală.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe nr._ petenții L. E., V. C. și P. C. au solicitat strămutarea judecării dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la o altă instanță egală în grad.
În motivarea acestei cereri, au precizat petenții că în cauza respectivă au calitatea de părți vătămate iar inculpat este numitul Trascău I.. Petenții au menționat că au o bănuială legitimă privind existența unei lipse de obiectivitate a magistraților datorită influenței exercitată de climatul în care se desfășoară acest proces penal.
Au precizat petenții, în primul rând, că organele de poliție care au efectuat cercetarea penală l-au favorizat pe inculpat prin emiterea unui referat de terminare a cercetării penale în care s-a menționat că vinovat de producerea accidentului era soțul și tatăl acestora, L. C..
În al doilea rând, s-a precizat că procurorul de caz a confirmat această soluție și a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale iar prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. a respins plângerea petenților formulată împotriva acestei ordonanțe.
În final, petenții au menționat că datorită numărului redus de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și a numărului redus de judecători din cadrul Judecătoriei Vălenii de M. există temerea că hotărârea ce se va pronunța de către instanță să confirme soluțiile procurorilor fără o analiză temeinică a motivelor expuse de către petenți în plângerea formulată în baza art.2781 Cod proc. penală.
Examinând cererea formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea consideră că aceasta nu este fondată, așa cum se va arăta în continuare:
Dosarul la care fac referire petenții are ca obiect plângerea formulată de către aceștia împotriva rezoluției nr.863/P/2012 din 5.08.2013 prin care P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului Trascău I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 alin.1 și 2 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În rezoluția respectivă s-a reținut că în data de 23.04.2013, în jurul orelor 10,55, Trascău I. a condus autoturismul Audi cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 102B în localitatea Drajna de Jos. La intersecția din această localitate dintre Drumul Romanilor și drumul din direcția Izlaz, Trascău I. s-a întâlnit cu bicicleta pe care se afla numitul L. C.. În urma cercetărilor s-a considerat că biciclistul nu a oprit și nu s-a asigurat la intersecție și implicit nu a acordat prioritate de trecere, pătrunzând pe DJ 102B.
Motivele invocate de către petenți conform cărora în cauză nu s-ar fi efectuat cercetări temeinice de către lucrătorii de poliție și procurori și numărul redus al procurorilor și magistraților judecători ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și, respectiv, Judecătoria Vălenii de M. nu sunt motive plauzibile conform cărora magistrații judecători sunt imparțiali și să determine Curtea de Apel să strămute plângerea petenților la o altă instanță egală în grad. Nici unul dintre aceste motive nu poate conduce la concluzia că toți judecătorii din cadrul Judecătoriei Vălenii de M. vor confirma în mod automat toate actele procesuale efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M..
Având în vedere aceste aspecte, Curtea, în temeiul art.55 și urm. Cod proc. penală, va respinge cererea de strămurare a dosarului penal nr._ de la Judecătoria Vălenii de M. la o instanță egală în grad, ca nefondată.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de strămutare a judecății dosarului penal nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. formulată de petenții L. E., V. C. si P. C., toți cu domiciliul ales în București, sector 1, ..152, ..
Obliga petenții la plata sumei de cate 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2014.
Președinte,
F. T.
Grefier,
E. F.
Red.F.T./Tehnored.E.F.
2 ex./24.01.2014
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 12/2014.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1275/2014. Curtea... → |
|---|








