Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 4475/315/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 123
Ședința publică din data de 24 februarie 2014
PREȘEDINTE – E. N.
JUDECĂTOR – E. Z.
GREFIER – C. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuentul V. G., domiciliat în comuna Răzvad, .. 90, județul Dâmbovița, CNP_21481108151720, împotriva sentinței penale nr. 406/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta împotriva sentinței penale 358/7 05 2012 pronunțată de aceeași instanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns personal apelantul revizuent V. G., lipsă fiind intimații ANAF - D. Dâmbovița și ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că prin serviciul registratură s-au depus de către apelantul-revizuent V. G. note scrise înregistrate sub nr. 4156/18 februarie 2014 și de către avocatul ales al apelantului - revizuent V. G. respectiv domnul avocat P. D. o cererea prin care solicită anularea amenzii judiciare în cuantum de 1.500 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 03 februarie 2014 la care a fost atașat un act medical, respectiv bilet de externare din spital emis de Spitalul de Urgență Târgoviște.
Curtea pune în discuție cererea formulată de avocat P. D. privind solicitarea anulării amenzii judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea cererii formulată de avocatul ales P. D. și potrivit art. 284 alin. 3 NCPP, să se dispună anularea amenzii judiciare în cuantum de 1.500 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 03 februarie 2014 la, cerere dovedită prin depunerea de act medical, respectiv bilet de externare din spital emis de Spitalul de Urgență Târgoviște prin care se face dovada imposibilității prezentării sale în instanță pentru termenul din 03 februarie 2014.
Curtea având în vedere că la data de 18 februarie 2014 s-au înregistrat motivele de apel depuse în scris de revizuent, că față de cererea formulată de avocat ales P. D. și înscrisul medical depus, se constată că avocatul are cunoștință de termenul stabilit, că s-a externat din spital la data de 29 ianuarie 2014, că prin încheierea de ședință din data de 03 februarie 2014 i s-a adus la cunoștință de a-și îndeplini obligația de a se prezenta în instanță sau să își asigure substituirea, în ceea ce privește cererea de anulare a amenzii judiciare raportat la actele medicale din care rezultă că s-a externat cu 3 zile înainte de termenul de judecată, apreciază că nu se impune amânarea cauzei.
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că sentința penală nr. 406 din data de 29 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște este temeinică și legală sub toate aspectele, sens în care formulează concluzii de respingerea apelului, ca nefondat cu obligarea apelantului-revizuent la cheltuieli judiciare către stat.
Motivele invocate de revizuient în nu se înscriu în dispozițiile art. 394 Cod proc. penală anterior.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința penală nr. 406 din data de 29 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul V. G., fiul lui C. și G., născut la data de 08 noiembrie 1948 în ., CNP_, domiciliat în comuna Răzvad, sr...90, județul Dâmbovița, privind sentința penală nr. 358/7 mai 2012 pronunțată de aceeași instanță, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, pe baza materialului instrumentat în primul ciclu procesual, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Prin adresa nr. 239/III/6/2013 P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște a înaintat cererea de revizuire introdusă de condamnatul V. G. privind sentința penală nr. 358/ 07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul penal nr._/315/2011, rămasă definitivă prin decizia penala nr.1355/15.10.2012 a Curții de Apel Ploiești.
În motivarea acesteia s-a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, pentru care a fost condamnat, aspect ce nu a putut fi stabilit, întrucât la data soluționării cauzei instanțele nu au avut la dispoziție unele înscrisuri pe care le-a găsit după rămânerea definitivă a hotărârii.
Astfel, din actele noi atașate cererii de revizuire rezultă că în casieria și conturile societății al cărei administrator este, nu au existat sume de bani, situație în care se dovedește că nevirarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă în termenul legal nu s-a datorat unei intenții.
Pe de altă parte, deși instanța de fond a considerat necesar a fi administrată proba cu expertiză contabilă, ulterior a revenit asupra dispoziției, în condițiile în care din cauze obiective, acesta nu a fost prezent la instanță, cauza judecându-se în lipsa sa.
După efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 Cod procedură penală, P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște a înaintat cererea de revizuire și referatul conținând concluzii de respingere a acesteia, apreciindu-se împrejurările invocate constituie critici privind modul de soluționare a cauzei în primă instanță, aspecte ce nu au putut fi încadrate în cazurile de revizuire reglementate de art. 394 alin. 1 Cod procedură penală.
Analizând probele din dosar, prin hotărârea apelată, s-a reținut că revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr. 358/7 05 2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005.
Prin decizia penală 1355/15.10.2012 a Curții de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat .
Instanțele de fond și de recurs au reținut că în perioada august 2008 – aprilie 2010 inculpatul V. G. a reținut și nu a virat la bugetul general consolidat al statului impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă ( contribuții angajați la asigurările sociale, contribuții angajați la asigurările sociale de sănătate, contribuții angajați la fondul de șomaj, impozit pe salarii), în cuantum total de 77.214 lei, cu toate că societatea al cărei administrator a fost, S.C. G. E. S.R.L. Ulmi, dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării acestor obligații legale.
Situația de fapt a fost stabilită pe baza procesului-verbal de control întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, raportului de expertiză contabilă, balanțelor de verificări, declarațiilor revizuentului.
Instanțele au analizat apărările invocate de revizuent în cererea formulată, în sensul că nu ar fi manifestat rea-credință în neplata sumelor de bani, pentru că nu ar fi avut disponibilități bănești, împrumutând chiar societatea, în repetate rânduri.
Acestea nu au fost primite, argumentându-se că intenția a rezultat din faptul că în perioada 25.08.2008 – 25.04.2010, din disponibilitățile aflate în contul de casă, identificate de expertul contabil, la 31.01.2010 în sumă de 18.413,21, la 28.02.2010 în sumă de 26.011,76 lei și la 31.03.2010 în sumă de 25.080,23, el a efectuat plăți către furnizori pentru materii prime, materiale și utilități, pentru salarii, impozite, credite bancare și a recuperat sumele pe care el însuși le-a acordat ca împrumuturi către societatea pe care o administra.
În plus, instanța de control judiciar a apreciat ca lipsită de importanță juridică sursa sumelor din care au fost achitate salariile nete ale angajaților și în acord cu instanța de fond, a conchis că o nouă expertiză contabilă nu a fost relevantă.
Sub acest aspect s-a motivat că răspunderea penală a inculpatului a fost atrasă de acțiunea sa de a nu vira către bugetul consolidat al statului, în termenul legal, sumele pe care le-a reținut și evidențiat ca atare în evidența contabilă a societății, reprezentând contribuții și impozite pe salariile angajaților, iar nu aceea de a încerca prin eforturi financiare personale să continue activitatea societății, evitând concedierea unor salariați ori neplata salariilor acestora.
S-a analizat și susținerea recurentului V. G. referitoare la încălcarea dreptului la apărare, apreciindu-se ca neîntemeiată, față de faptul că a luat termen în cunoștință la data de 26.03.2012, când a fost prezent la judecată, astfel încât soluționarea cauzei a avut loc la data de 30.04.2012, în mod legal, în lipsa sa.
Față de cele ce preced, probele administrate în cursul judecării cauzei și dispozițiile legale care reglementează cazurile de revizuire, prima instanță a concluzionat că împrejurările învederate de către revizuent au fost invocate de acesta în apărare, atât cu ocazia judecării fondului cauzei, cât și prin motivele de recurs formulate, fiind analizate de către instanțele sesizate.
S-a apreciat de asemenea, că prin cererea formulată, la care a anexat mai multe înscrisuri, a reiterat apărarea inițială, deci urmărește prelungirea probațiunii, situație ce nu a putut determina rejudecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 394 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, chiar dacă respectivele acte nu au fost depuse și la instanța care a dispus condamnarea.
În plus, s-a observat și faptul că reiterarea în revizuire a unor apărări cunoscute de instanța de fond și recurs nu poate fi considerată drept invocare a unor fapte și împrejurări noi, descoperite după soluționarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul V. G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică..
Sub un prim aspect, s-a susținut că soluția s-a adoptat la primul grad de jurisdicție cu nerespectarea dispozițiilor art.6 din CEDO, privind asigurarea exercitării dreptului la apărare, respingându-i-se cererea de revizuire ca inadmisibilă, fără a fi citat și a i se da posibilitatea să susțină admisibilitatea acesteia, raportat la cazurile de retractare cerute de art.394 și urm. Cod procedură penală anterior.
Al doilea motiv de reformare, a vizat netemeinicia hotărârii, susținându-se că sunt întrunite disp.art.399 alin.1 lit.a Cod proc. penală anterior, ce permit revizuirea hotărârile penale definitive deoarece în lipsa înscrisurilor noi atașate, în ciclul procesual ordinar, instanțele sesizate nu au verificat apărările formulate în mod constant, prin administrarea unei noi expertize contabile, probă încuviințată inițial la judecata în fond.
Mai mult, cauza a fost soluționată în lipsă, deși s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în ședință publică și a demonstra că nu a comis cu intenție infracțiunea de evaziune fiscală, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.358/07 mai 2012 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1355/15 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești.
S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței primei instanțe, iar pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate, rejudecarea cauzei conform art. 399 și urm. Cod proc. penală, respectiv desființarea în tot a deciziei penale nr.1355/2012 a Curții de Apel Ploiești și fixarea unui termen pentru judecarea recursului ordinar exercitat împotriva sentinței penale nr.358/07 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Calea de atac exercitată, s-a înregistrat pe rolul acestei curți de apel la data de 23 octombrie 2013, acordându-se mai multe termene de judecată, în contextul cererilor repetate formulate de avocatul ales al revizuentului, privind imposibilitatea de prezentare din motive medicale.
D. consecință, constatându-se că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 NCPP, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013, privind aplicarea noilor dispoziții procedurale penale, prin încheierea de ședință din 03.02.2014 s-a procedat la recalificarea căii de atac declarate de revizuentul V. G., împotriva sentinței penale nr.406/29 mai 2013 din recurs în apel, continuându-se judecata, conform dispozițiilor din legea nouă, privitoare la apel.
Apelul nu este fondat.
Verificând sentința apelată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, față de motivele de reformare invocate, precum și sub toate aspectele, de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 NCPP, (fost art.385/8 Cod procedură penală) rezultă că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, iar dispozițiile art.394 și urm.Cod procedură penală anterior (preluat art.453 NCPP), ce reglementează revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, au fost legal interpretate.
Sub un prim aspect, este de observat că potrivit dispozițiilor art.403 Cod procedură penală anterior (art.459 alin.3 NCPP), raportat la data introducerii prezentei cereri de revizuire, respectiv 08 mai 2013, admiterea acesteia în principiu și verificarea probelor pe care se întemeiază, este condiționată de constatarea instanței competente că respectiva cale extraordinară de atac, a fost promovată pentru cazurile enumerate sub art.394 alin.1 lit.a – e, alin.2 și alin.3 Cod procedură penală anterior (preluat art.453 alin.1 lit.a – f, alin.2 – alin.5 NCPP), iar din actele de cercetare efectuate de procuror, conform art.399 din același cod, rezultă suficiente date, de natură a atrage retractarea condamnărilor definitive, prin rejudecarea cauzei.
În plus, descoperirea unor fapte și împrejurări, constituie caz de revizuire în sensul art.394 alin.1 lit.a și alin.3 Cod procedură penală anterior, numai dacă acestea nu au fost cunoscute de instanță în ciclul procesual ordinar și deci, nu s-au analizat atunci când s-a dispus condamnarea definitivă, iar pe baza lor, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, după caz achitare sau încetarea procesului penal, neavând relevanță mijloacele de probă reținute ca fiind utile și concludente pentru aflarea adevărului.
Separat de aceasta, se reține că potrivit dispozițiilor art.459 NCPP (art.403 Cod procedură penală anterior), rejudecarea cauzei în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, este condiționată pe de o parte de examinarea pe fond a motivelor invocate ca și temei al revocării, iar pe de alta, de admisibilitatea în principiu a cererii formulate.
Analiza sistematică a textelor de lege anterior menționate, justifică concluzia că în faza examinării admisibilității în principiu, instanța examinează cauza în Camera de Consiliu, fără citarea părților, procedură necontencioasă și premergătoare începerii judecății, având ca obiect, verificarea între altele și dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată, conduc în mod evident la stabilirea existenței temeiurilor legale ce permit revizuirea, funcție de cazul invocat de condamnatul revizuent, în speță, disp.art.394 alin.1 lit.a și alin.2 Cod procedură penală anterior (art.453 alin.1 lit.a și alin.4 NCPP).
Față de aceste reguli procedurale, care sunt de strictă interpretare, inclusiv jurisprudența internă în materie la data introducerii căii extraordinare de atac și pronunțării sentinței apelate (Decizia nr.LX (60)/2007, dată în interesul legii de ÎCCJ – Secțiile Unite), rezultă că examinarea cererii în principiu și respingerea acesteia ca inadmisibilă, prin sentința penală nr.406 pronunțată în ședința din camera de consiliu din 29 mai 2013, fără citarea condamnatului V. G., nu încalcă dreptul la apărare, în sensul art.6 din CEDO, deoarece, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile arătate sub art.394 Cod procedură penală anterior, este inadmisibilă.
Nici al doilea motiv de reformare nu este întemeiat, întrucât din conținutul cererii de revizuire adresate procurorului (competent material la data introducerii), cât și concluziile scrise, depuse de avocatul ales în susținerea acesteia, rezultă fără dubiu, că în realitate condamnatul V. G. a înțeles să repună în discuție fapte, împrejurări și mijloace de probă asupra cărora în ciclul procesual ordinar, s-au pronunțat hotărâri penale definitive.
Se constată de asemenea că, acesta solicită reverificarea unor apărări formulate atât în faza de urmărire penală, cât și prin declarațiile date la primul grad de jurisdicție, precum și motivele de recurs, privind existența faptei și vinovăția, care în lipsa inculpatului, la judecata fondului cauzei, au fost examinate din oficiu, de ambele instanțe sesizate, competente material să se pronunțe asupra infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art.6 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, comisă în perioada 25 august 2008 – 25 aprilie 2010, în calitate de administrator al persoanei juridice .”SRL Ulmi.
Astfel, prin sentința penală nr.358/07 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, confirmându-se Rechizitoriul nr.2738/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și reținându-se în fapt că prin nerespectarea termenului prevăzut de legislația fiscală în vigoare (peste 30 de zile), în urma verificărilor efectuate de organele fiscale, la data de 22 aprilie 2010, s-a constatat că acesta a dispus reținerea și nevirarea la bugetul general de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, în cuantum total de 77.214 lei.
Intenția indirectă ce intră în compunerea laturii subiective din conținutul infracțiunii de evaziune fiscală menționate, s-a stabilit atât de prima instanță, cât și de instanța de recurs, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat la urmărirea penală și celelalte documente financiar – contabile ale persoanei juridice administrate, dedusă din aceea că în perioada respectivă, societatea a dispus în mod efectiv de sumele de bani necesare acestora, însă așa cum a recunoscut, revizuentul a înțeles să le folosească în alte scopuri, dând prioritate altor obligații contractuale.
Verificarea apărărilor formulate prin completarea raportului de expertiză menționat, s-a luat în discuție, în primul ciclu procesual, la judecata în fond, cererea formulată încuviințându-se în principiu, la termenul din 20 februarie 2012, sens în care, s-au acordat trei termene de judecată pentru depunerea obiectivelor apreciate ca fiind concludente.
Întrucât, ulterior acestei date, deși s-au acordat două termene de judecată, inculpatul V. G. nu s-a mai prezentat în ședință publică, rezultă că justificat situația de fapt și limitele răspunderii penale, s-au stabilit pe baza probelor administrate în principal la urmărirea penală, care față de natura infracțiunii imputate, modalitatea de operare și jurisprudența în materie sunt concludente pentru aflarea adevărului.
este inutilă funcție de obiectul judecății și celelalte probe administrate în cauză.Sentința primei instanțe s-a confirmat în cadrul controlului judiciar ordinar, prin decizia penală nr.1355/15 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești respingându-se recursul declarat de inculpatul V. G., ca nefondat.
S-au menținut astfel, soluția de condamnare și s-a respins cererea acestuia privind completarea probatoriului cu o nouă expertiză financiar contabilă, apreciindu-se că cu obiectivele propuse nu sunt de natură a dovedi lipsa intenției sale de a prejudicia bugetul de stat în modalitatea incriminată de art.6 din Legea nr.241/2005 modificată.
Ca și la primul grad de jurisdicție, s-a apreciat că o astfel de infracțiune poate fi comisă și cu intenție indirectă, răspunderea penală a inculpatului este atrasă de acțiunea de a nu vira către bugetul consolidat al statului, în termenul legal, sumele reținute și evidențiate în contabilitatea societății, reprezentând contribuții și impozite pe salariile angajaților, iar nu aceea de a încerca prin eforturi financiare personale să continue activitatea societății, evitând concedierea unor salariați ori neplata salariilor acestora.
Sub acest aspect, ambele instanțe au motivat că în cadrul expertizei judiciare, în perioada 25 august 2008 – 25 aprilie 2010, în care s-au identificat, așa cum și recunoaște disponibilități în contul de casă, dar folosite pentru plăți pentru furnizori pentru materii prime, materiale și utilități, impozite, credite bancare, dar și recuperarea unor sume pe care el însuși, le-a acordat cu titlu de împrumut, către persoana juridică administrată.
La judecata recursului ordinar s-a analizat și critica invocată de inculpatul V. G., privind judecata cauzei în lipsă și respectiv încălcarea dreptului la apărare, stabilindu-se că potrivit art.314 Cod proc. penală anterior, prezența inculpatului judecat în libertate, nu este obligatorie la primul grad de jurisdicție, iar hotărârea s-a pronunțat cu respectarea cadrului legal, prev.de art.321 alin.1 din același cod.
S-a constatat că lipsa la termenele de judecată, ulterior audierii în ședința publică de la 20 februarie 2012 și încuviințării de principiu a completării probatoriilor, deși cunoștea termenul de judecată, reprezintă manifestarea de voință în care a înțeles să-și valorifice drepturile procesuale și nu o sancțiune procedurală ce ar atrage retractarea hotărârii definitive adoptate în cauză.
Prin urmare, față de starea de fapt rezultată din actele procedurale instrumentate în ciclul procesual ordinar, faptele stabilite în sarcină și natura infracțiunii pentru care a fost condamnat, se reține că justificat la examinarea în camera de consiliu a cererii de revizuire judecătorul fondului a apreciat că nu sunt întrunește condițiile cumulative prevăzute de art.403 Cod proc. penală anterior (art.453 alin.1 NCPP).
Cum pe larg s-a argumentat prin sentința atacată, faptele, împrejurările și înscrisurile pretins a fi descoperite ulterior condamnării definitive, invocate ca și temei de retractare a sentinței penale nr.358/07 mai 2012 a Judecătoriei Târgoviște, nu se încadrează în cazurile de revizuire prev.de art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală anterior (art.453 alin.1 lit.a și alin.4 NCPP).
Și la exercitarea controlului jurisdicțional, se apreciază că în realitate, în prezenta cauză acesta înțelege să repună în discuție fapte, împrejurări și mijloace de probă asupra cărora în ciclul procesual ordinar s-au pronunțat hotărâri penale definitive, solicitând reverificarea lor, prin înscrisuri care legal trebuiau să existe în evidența societății administrate și care oricum. nu pot atrage retractarea hotărârii penale atacate, atât timp cât nu ar putea conduce la constatarea netemeiniciei soluției de condamnare.
Or, finalitatea și funcția procesuală a revizuirii presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanțelor a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut, care ar permite constatarea pretinsei erori judiciare și, după caz, înlăturarea acesteia, în sensul dispunerii achitării sau încetării procesului penal, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Cum dispozițiile art. 394 Cod proc. penală sunt de strictă interpretare, astfel cum s-a stabilit și prin decizia adoptată de instanța supremă de casație, prelungirea probatoriilor administrate și reținute ca și concludente prin hotărâri judecătorești intrate sub puterea lucrului judecat, prin alte înscrisuri invocate în apărarea inițială, verificată în tot cursul procesului penal desfășurat pe cale ordinară, nu poate determina admisibilitatea repunerii în discuție a acestora în calea revizuirii..
Rezultând așadar, că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute sub art.403 Cod procedură penală anterior (preluat art.459 alin.3 NCPP), rap.la art.394 alin.1 lit.a și alin.2 Cod procedură penală anterior, sentința primei instanțe se apreciază ca fiind justă și conformă legii.
În consecință, conform art.421 pct.1 lit.b NCPP apelul declarat de condamnatul revizuent V. G. se a va respinge. ca nefondat.
Văzând și disp.art.275 alin.2 din Noul Cod de procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul V. G., domiciliat în comuna Răzvad, .. 90, județul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 406/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Admite cererea formulată de avocatul ales P. D. și potrivit art. 284 alin. 3 NCPP, dispune anularea amenzii judiciare în sumă de 1.500 aplicată prin închierea de ședință din data de 03 februarie 2014 dispusă de Curtea de Apel Ploiești.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 24 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
E. N. E. Z.
Grefier,
C. M.
Red.EN/Tehnored.EV
4 ex./25.03.2014
d.f._ – Judecătoria Târgoviște
j.f. G. L.
Operator de date cu caracter personal/Nr. notificare 3113/2006.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 28/2014. Curtea de... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
