Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 28/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 28/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 10665/200/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR.28

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2014,

Președinte: - G. D.

Judecător: - C. G.

Judecător: - L. C.

Grefier: - M. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de asigurător . – Sucursala B., cu sediul în B., ., . B. și partea civilă C. V., domiciliată în Onești, ..27, ., județul Bacău, împotriva sentinței penale nr.972/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria B., prin care în baza art. 178, alin. 1 și 2, Cod penal, cu aplicarea art. 74, lit.a și c, art. 76, lit. c, Cod penal și art. 320¹, alin. 7, Cod procedură penală, inculpatul C. A., fiul lui N. și V., cetățean român, născut la data de 19.02.1989 în oraș Onești, jud. Bacău, cu domiciliul ., ., necăsătorit, studii superioare, inginer, fără antecedente penale, CNP-_, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă săvârșită în dauna victimei C. S., în data de 29.08.2012.

În baza art.71, alin. 2, Cod penal s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b și c, Cod penal.

În baza art.81, Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71, alin. 5, Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b, Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 359, Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 și art. 84, Cod penal.

În baza art.14, alin. 3, lit. b și alin. 5, Cod procedură penală cu referire la art. 1349, 1391, alin. 2 și 1392, cod civil inculpatul C. A. a fost obligat, împreună cu asigurătorul . SA cu sediul în Onești, jud. Bacău la_ lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale și 50.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă C. M., fiica lui C. și P., născută la data de 15.10.1931 în ., studii 8 clase, pensionară, CNP_, la 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă C. V., fiica lui S. și M., născută la data de 16.06.1957 în orașul Dărmănești, jud. Bacău, cu domiciliul în Onești, Calea Mărășești, nr.27, ., divorțată, de ocupație laborant fizică în cadrul Colegiul Național „D. C.”, CNP_ .

În baza art. 191, Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat iar în temeiul art.193, Cod procedură penală același inculpat a fost obligat, împreună cu asigurătorul . SA, la 1801 lei cheltuieli judiciare către părțile civile C. M. și C. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - parte civilă C. V. personal, asistat de avocat ales M. A. din cadrul Baroului Bacău (împuternicire avocațială . nr._/2014), lipsind recurenta-asigurător . SA, intimatul-inculpat C. A. pentru care din oficiu a răspuns avocat I. I. D. din cadrul Baroului Prahova (împuternicire avocațială nr._/2013) și intimata-parte civilă Constanitnescu M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar, prin intermediul serviciului registratură din cadrul curții, înregistrată sub nr.490/10.01.2014 s-au depus note scrise formulate de recurenta-asigurător ASTRA ASIGURĂRI SA.

Avocat M. A., apărătorul ales al recurentei-parte civilă C. V., avocat I. I. D. apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C. A., având pe rând cuvântul, declară că nu au excepții de invocat și nici cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu sunt chestiuni prealabile de discutat.

Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul disp. art.385¹³ Cod proc.penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea orală a motivelor de recurs.

Avocat M. A., apărătorul ales al recurentei-parte civilă C. V. critică sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-au diminuat daunele morale pe considerentul că trebuie să existe un echilibru între prejudiciul afectiv cauzat părții civile, între repararea acestui prejudiciu, dar și faptul că există o relație de rudenie între partea civilă C. V. și cel care a produs accidentul, respectiv inculpatul C. A.. În ceea ce privește asigurătorul, el a solicitat respingerea în integralitate a acestor daune pe considerentul că erau rude.

Aprecierea este greșită de ambele părți. În primul rând art.19 din rezoluția nr.75/7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, recomandă clar ca prejudiciul afectiv să fie indemnizat, cu arătarea tuturor categoriilor de persoane care pot primi acest prejudiciu, în speță recunoscându-se că prejudiciul se acordă pentru părinți, soți, logodnici și copii victimei, precum și orice alte persoane care au avut legături strânse cu victima.

C. V. se încadrează în această categorie pentru că este fiica celui decedat în accident.

Conform art.14 pct.3 și 5/1 C.pr.penală, repararea pagubei se face potrivit legii civile și acțiunea civilă poate avea ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru repararea daunelor morale potrivit legii civile.

Având în vedere că accidentul s-a produs sub imperiul Noului Cod civil, în art.1381 alin.1 „orice prejudiciu dă dreptul la reparații”, inclusiv cel afectiv și art.1385 alin.1 care spune că prejudiciul se repară integral dacă legea nu dispune altfel.

Motivarea instanței de fond, în sensul diminuării daunelor morale pe considerentul că sunt rude, a încălcat acest principiu al reparării integrale pentru că acest criteriu de evaluare nu se regăsește în legislație. Dimpotrivă foarte multe motivări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că daunele morale se apreciază, în primul rând, în funcție de legătura afectivă care există între părți (în cazul de față este tatăl care a decedat și fiica care se constituie parte civilă). Această legătură afectivă este dincolo de orice prezumție și că partea a fost foarte afectată de decesul tatălui (martora audiată la instanța de fond a arătat că tatăl era o persoană foarte activă). Acest lucru a cauzat foarte multe prejudicii ulterioare părții civile, pentru că tatăl era cel care se ocupa de gospodărie și se ocupa de soția lui, în prezent partea civilă trebuie să o facă, să facă și naveta unde domiciliază mama. Mai mult șocul a fost unul foarte mare pentru că accidentul s-a produs când cei doi se aflau în mașină ca și pasageri, urmare accidentului tatăl a decedat, iar partea civilă a fost internată în spital 60 de zile. Acest aspect a fost amplificat și de faptul că tatăl a fost accidentat mortal din culpa inculpatului care este fiul părții vătămate.

Consideră că față de limita maximă prevăzută în legislație pentru daune morale 5 milioane euro, constituirea de parte civilă a fost de 100.000 lei, practic este 0,40% din acest maxim, deci s-a solicitat o sumă modică, tocmai pentru că s-a prevăzut că se va lua în calcul faptul că erau rude.

Pe de altă parte, trebuie reținut că partea civilă a avut 60 de zile de îngrijiri medicale și avea dreptul, potrivit contractului de asigurare, să formuleze plângere penală și să se constituie parte civilă și pentru propriile vătămări corporale.

Înalta Curte motivează că „sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic și să fie în măsură să amelioreze afectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei. Consideră că suma acordată a fost foarte mică, ceea ce a acordat instanța de fond este simbolic, astfel că lasă la latitudinea instanței de recurs atribuirea unei sume mai mari, având în vedere că în cauză a murit un om, suferința este mare și prejudiciul trebuie acoperit pentru a da satisfacții pentru suferința pricinuită părții civile.

În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de partea civilă, casarea în parte a sentinței în sensul de a admite pentru partea civilă C. V., acțiunea civilă și sub aspectul daunelor morale, în sensul acordării sumei de 50.000 lei.

Cu privire la motivele de recurs ale asigurătorului care solicită respingerea pretențiilor formulate de părțile civile din această cauză pe considerentul că acestea sunt rude cu inculpatul, precum și pentru faptul că ar avea dreptul legal la despăgubiri numai în situația unei vătămări corporale, consideră că cu rea-credință recurenta invocă două texte de lege care au suferit modificări sau au fost abrogate.

În acest sens, se observă că Directiva a-II-a a Consiliului Comunității Europene nr. 84/5/CEE din 30 dec. 1983 a fost abrogată prin art. 29 din Directiva 2009/103/CE a Par­lamentului European și a Consiliului din 16 sept. 2009.

Totodată, art. 26 al.2 pct.4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 invocat de recurentă a fost modificat prin art. 11 din Ordinul CSA nr. 22/2012 având în prezent următorul conținut în sensul că asigurătorul plătește pentru: prejudiciile produse ca urmare a vătămării corpora­le sau decesului membrilor familiei asiguratului sau membrii familiei conducătorului au­to.”

Deci, față de reglementarea anterioară a art.26 alin.2 pct.4 din Ord.CSA 14/2011 care prevedea faptul că pentru familia asiguratului sau conducătorului auto se acordă des­păgubiri doar în caz de vătămarea corporală s-a adăugat un caz suplimentar, respectiv de­cesul unuia dintre membrii.

Față de aceste prevederi legale rezultă foarte clar că cele 2 părți civile se încadrează la ambele categorii, respectiv solicitarea de despăgubiri pentru decesul unul membru al familiei dar și la aceea de membrii ai familiei conducătorului auto, în arabele ipoteze având dreptul să se constituie părți civile în cauză. În acest context, susținerea recurentei că această calitate de rude cu inculpatul interzice acordarea de despăgubiri este infirmată de textul amintit care, dimpotrivă, menționează foarte clar faptul că în calitate de membru al familiei decedatului sau conducătorului auto vinovat de accident(inculpatul) se pot cere despăgubiri.

Totodată, textul de lege menționează clar faptul că despăgubirile în calitate de rudă se pot solicita nu numai în caz de vătămare corporală ci și în caz de deces,

2. Contractul de asigurare este un contract de adeziune întrucât asiguratul nu poate impune clauze contractuale ci poate doar să accepte pe cele ce i se propun sau sa refuze să contracteze.

Dreptul victimei la despăgubiri nu se naște din contractul de asigurare ci „ex lege” datorită principiului obligativității care stă ia baza asigurării obligatorii. Acest principiu impune tuturor deținătorilor de vehicule să încheie un contract de asigurare RCA cu o soci­etate de asigurare.

Dreptul oricărei victime a unui accident de circulație de a se îndrepta direct împotri­va unei societăți de asigurare există anterior încheierii unui contract între persoanele deți­nătoare a unui vehicul și o societate de asigurare, producându-și efectele în momentul pro­ducerii cazului asigurat. Contractul se încheie fără a se cere acordul de voință al părților deoarece este vorba de un contract generat de principiul obligativității. Legea obligă părțile la încheierea contractului fiind constrânse prin aplicarea unor sancțiuni contravenționale.

În aceste condiții, vorbind de un drept de despăgubire ce izvorăște de la lege și nu din contractul de asigurare, susținerea recurentei cum că subsemnata intimată nu mă pot constitui parte civilă pentru că în baza contractului de asigurare am dublă calitate de asigu­rat și terț, este evident greșită.

In plus, ceea ce nu înțelege recurenta este faptul că în contractul de asigurare cel ce se asigură este vehiculul și nu persoana asiguratului pentru a putea susține că în această calitate, acesta primește despăgubiri de pe poziția unui terț vătămat. Acest lucru rezultă și din dispozițiile art. 15 alin.1 din Ordinul nr. 14/2011 care prevăd faptul că „ se consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidentele de vehicule...denumit în continuare asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurare obligatorie RCA."

Deci, din dispozițiile acestui text de lege rezultă foarte clar că subsemnata intimată nu am calitatea de asigurat în nume propriu în contractul de asigurare întrucât cel asigurat este doar vehiculul astfel încât nu se pune problema cumulului cu calitatea de terț păgubit în baza căruia m-am constituit parte civilă.

In plus, atât în cuprinsul acestui ordin dar și în art.1/1 din Legea nr. 136/1995 nu există termenul de asigurat ci doar acela de contractant al asigurării care este persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc față de o altă persoană produs prin vehiculul asigurat și care se obligă față de asigurat să plătească prima de asigurare.

Numai în situația în care asigurarea viza propria persoană se putea pune problema că nu poate primi despăgubiri și în calitate de asigurai beneficiar ai asigurării, precum și în calitate de terț, situația care în speța de față nu există pentru că cel asigurat-este vehiculul proprietate personală pentru care legea l-a obligat să încheie asigurare.

3. In literatura de specialitate există mai multe clasificări și definiții ale prejudiciu­lui.

Legat de speța de față, se poate susține că prin prejudiciu direct înțelegem prejudi­ciul cauzat printr-o legătură cauzală directă și nemijlocită cât și printr-o legătură indirectă, mediată. In primul caz, persoana prejudiciată se numește victimă directă și imediată iar în al doilea caz se numește victimă indirectă sau prin ricoșeu sau reflectare.

Prejudiciile prin ricoșeu sunt cauzate victimelor indirecte. Lato sensu, este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relație de rudenie sau de interes cu victi­ma imediată și care datorită prejudiciului suferit de victima imediată pierde o valoare pa­trimonială sau este lezată în sentimente ei de afecțiune față de aceasta. Așadar, de regulă prejudiciul suferit de victima imediată este prin el însuși cauza altor prejudicii cauzate unor terțe persoane.

Din cuprinsul acestui scurt expozeu rezultă că părțile civile din această cauză au ca­litatea de victime indirecte îndreptățite la repararea a ceea ce se numește prejudiciul prin ricoșeu.

Dreptul de despăgubire este un drept personal și indirect al victimei care a suferit un prejudiciu material, psihic și/sau afectiv, precum și a victimelor indirecte (mediate) în ca­zul survenirii decesului victimei directe ca urmare a accidentului rutier.

Conform art. 14 pct. 3 și 5/1 C.pr.penală, repararea pagubei provocate de inculpat se face conform legii civile și „ acțiunea civilă poate avea ca obiect șl tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale potrivit legii civile".

Mergând pe dispozițiile Noului cod civil sub. incidența căruia s-a produs accidentul și care este aplicabil în cauză, art. 1391 aL2 prevede faptul că instanța poate „să acorde des­păgubirii ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încerca­tă prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care la rândul ei ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu."

De asemenea, art. 1381 alin.1 NCC prevede faptul că „orice prejudiciu dă dreptul ia reparație" iar art. 1385 alin.1 statuează principiul reparării integrale a prejudiciului:,, prejudi­ciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel."

In contextul acestor dispoziții legale, rezultă foarte clar că cele 2 părți civile din a-cest dosar au calitate de victime indirecte ce au suferit un prejudiciu personal nepatrimoni­al și, totodată, în calitate de soț și descendent al persoanei decedate nevinovate de produce­rea accidentului, au dreptul să solicite repararea prejudiciului cauzat. în acest sens, sunt și dispozițiile în vigoare ale art. 19 din Rezoluția nr. 75-7 a Comi­tetului Miniștrilor Consiliului Europei din 14.03.1975 care recomandă ca prejudiciul prin ricoșeu, în caz de deces, să fie indemnizat indicând și persoanele care au vocație să-1 invo­ce: părinți, copii, soți, logodnici, frați. De fapt, aceste prevederi au fost luate în considera­ție și de către instanța de fond atunci când a motivat admiterea acțiunii civile a subsemnatei intimate.

Mai mult, și legea specială, respectiv Ordinul nr.14/2011 Anexa parte integrantă prevede la art. 49 pct. 2 lit. d că: „ la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Conform Ord. nr. 14/2011 art. al.2: contractul de asigurare obligatorie de răs­pundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea ci­vilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei te4gîpărți prin intermediul vehiculului."

După cum se știe, în caz de accidente rutiere, coexistă răspunderea civilă delictuală a inculpatului cu răspunderea contractuală a asigurătorului. Asigurătorul nu poate despăgubi victima până nu se stabilește răspunderea civilă delictuală a inculpatului.

In aceste condiții, întrucât instanța de fond a stabilit fără dubii că inculpatul este vi­novat de producerea accidentului, aspect necontestat de asigurător, rezultă foarte clar că, conform art.1.349 alin.2 NCC, în mod legal instanța l-a obligat pe acesta la repararea preju­diciului cauzat părților civile. întrucât inculpatul avea calitatea de utilizator a vehiculului asigurat a cărui răspundere civilă delictuală era acoperită de contractul de asigurare, în mod legal instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata despăgubirilor civile ală­turi de inculpat..

4. Conform art. V pct. 3 din Legea 136/1995 actualizată, persoana păgubită este de­finită ca fiind „ persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă".

Conform acestor definiții, se observă faptul că textele de lege invocate nu fac nicio distincție și nu exclud asiguratul din categoria de persoane păgubite atunci când acesta are calitatea de victimă indirectă. Dacă textul de lege nu distinge, subsemnata intimată consi­der că, cu atât mai puțin, ar putea să distingă recurenta când invocă lipsa calității mele de persoană păgubită îndreptățită ia despăgubiri.

Totodată, cu bună știință, recurenta ignoră și alte prevederi legale care dau dreptul celor 2 părți civile în calitate de victime indirecte să solicite repararea prejudiciului nepa­trimonial suferit. In acest sens, se face referire la următoarele dispoziții legale:

a. - art. 55 din Legea 136/1995 „ despăgubirile se plătesc de către asigurător persoa­nelor fizice și juridice păgubite:”

b. - ordonanța. 14/2011 art. 26 alin. 1 și 2 lit. a și d „ asigurătorul RCA are obligația de a des­păgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin in­termediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătă­mări corporale sau deces ,inclusiv pentru prejudiciul fără caracter patrimonial și cheltuieli­le de judecată efectuate de către persoana prejudiciată."

c. - art.26 al, 1 lit. a din Ordonanța 14 /2011: „ în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada poliței de asigurare RCA se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial,"

Totodată, legea asigurărilor nr. 136/1995 vine cu precizări și mai clare.

Astfel, art.50 alin. 2 din lege prevede faptul că: „ în caz de vătămare corporală sau deces despăgubirile se acordă atât pentru persoana aflată în afara vehiculului care a produs accidentul cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehi­culului respectiv." De asemenea, și art.51 prevede „ despăgubirile astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50 se acordă și în cazul. în care cel care conducea vehiculul răspunzător de. producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.”

Deci, din cuprinsul acestor prevederi nu rezultă în niciun fel vreo excludere a intimatei în calitate de victimă indirectă a accidentului de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ci, dimpotrivă, se observă o legitimare clară a dreptului meu.

Consideră că instanța de fond a acordat în mod legat des­păgubiri civile celor 2 părți civile plecând și de la cazurile de excludere de la plata despă­gubirilor a asigurătorului prevăzute clar în an. 27 din Ord. 14/2011.

In acest ordin emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România sunt prevăzute exhaustiv cazurile în care asigurătorul nu plătește despăgubiri și unde situația invocată de recurentă nu se regăsește absolut deloc.

Prin urmare, rezultă foarte clar că recurenta solicită respingerea acțiunilor civile exercitate de cele două intimate iară să aibă un suport ilegal și fără să poată invoca încadra­rea situației juridice invocate, cea a dublei calități de terț și asigurat a subsemnatei intima­te, într-unui din cazurile clare de excludere de la plată a asigurătorului prevăzute de cele 2 ordine menționate.

5. Legat de susținerea recurentei cum că membrii familiei asiguratului pot solicita despăgubiri doar pentru vătămări corporale, se mai pot preciza următoarele:

Pe lângă faptul că textul de lege este modificat prevăzând despăgubiri și pentru de­ces, ceea ce susține recurenta este contrazis de propria motivare.

In caz de vătămare corporală, asiguratul devine victimă directă a accidentului și soli­cită despăgubiri în această calitate. Se pune întrebarea: dacă în calitate de victimă directă a accidentului asiguratul poate solicita despăgubiri în baza propriului contract de asigurare, de ce nu ar putea face același lucru și în calitate de victimă indirectă?

După cum se observă, recurenta nu poate argumenta serios și pertinent discriminarea asiguratului atunci când ar putea solicita despăgubiri în calitățile de victimă directă sau in­directă.

Textul de lege menționat de recurentă înainte de modificare se referea 1a situația în care autorul accidentului este și victimă. în acest context, în caz,,de vătămare corporală sau deces al acestuia, rudele sale nu pot pretinde despăgubiri pentru că el este vinovat de producerea accidentului, știut fiind că na se poate invoca propria culpă. Dar, în situația în care autorul accidentului provoacă decesul unei persoane nevino­vate, chiar rudă a sa, rudele decedatului sunt îndreptățite să primească despăgubiri pentru că sunt considerate victime indirecte.

Raționamentul care stă la baza acestei decizii este acela că, dacă decedatul suferea doar vătămări corporale, acesta fiind terță persoană păgubită față de contractul de asigura­re, putea solicita despăgubiri ca și victimă directă a accidentului. Dacă contractul de asigu­rare permite ca victima directă nevinovată de accident să solicite despăgubiri, este evident că și victimele indirecte în legătură de cauzalitate cu aceasta sunt îndreptățite la o astfel de solicitare, neexistând niciun text de lege care să prevadă o excludere explicită.

In fapt, interpretarea greșită a legii de către recurentă pe aceasta situație de fapt este făcută cu bună știință și este lobby-ul agresiv al firmelor de asigurare care întotdeauna au urmărit cu orice preț diminuarea pe cât mai mult posibil a despăgubirilor la care sunt obli­gate, în condițiile în care în legislația curentă nu există prevederi clare și de necontestat de excludere a asiguratului de la dreptul de a solicita despăgubiri în calitate de victimă indi­rectă pentru ruda decedată și nevinovată de producerea accidentului.

6.În mod surprinzător, recurenta solicită respingerea cererii de acordare a despăgubirilor civile și pentru soția persoanei decedate, intimata C. M..

Dacă pentru subsemnata intimată recurenta a încercat să invoce un motiv de respin­gere, pentru această parte civilă nu există niciun considerent clar în condițiile în care aceasta nu are calitatea de asigurat și nici nu este parte contractantă în contractul de asigura­re. Aceasta este doar o persoană păgubită îndreptățită la acoperirea prejudiciului suferit în calitate soție a celui decedat, așa cum prevăd dispozițiile noului cod civil dar și cele în materia asigurărilor invocate.

Simplul fapt că această parte civilă este rudă cu inculpatul nu o exclude de la dreptul de a solicita despăgubiri. Acest aspect considerat imoral de către recurentă nu se regăsește în nicio prevedere legală ca dovadă că recurenta nu a putut invoca niciuna în acest sens. Dimpotrivă, toate dispozițiile invocate în cuprinsul acestor concluzii scrise dovedesc că a-ceastă parte civilă are dreptul legal în calitate de soție a persoanei decedate nevinovate de producerea accidentului și care este beneficiar a contractului de asigurare, ca persoană pă­gubită, să ceară și să primească aceste despăgubiri indiferent de faptul că este și rudă cu șoferul vinovat de producerea accidentului.

7.În subsidiar, recurenta solicită diminuarea daunelor morale acordate pe considerentul că la infracțiunile din culpă despăgubirile acordate de sistemul judiciar sunt mai mari decât cele de la infracțiunile intenționate.

Această distincție nu este prevăzută nicăieri ca și criteriu legai de acordare a daune­lor morale și este una forțată, neținând cont de rațiuni multiple care stau ia baza acordării de daune în cele 2 cazuri. Astfel, de ex., recurenta nu precizează la cât anume din infracțiunile intenționate produse în România se reține și culpa părților vătămate care determină di­minuarea drastică a daunelor morale acordate.

Mai mult, recurenta nu prezintă nici statistici oficiale din care rezultă foarte clar că în comparație cu cele câteva milioane de mașini asigurate în țara noastră într-un an, doar o mică parte sunt implicate în accidente soldate cu persoane decedate, frecvența acestor acci­dente, numărul de victime, valoarea medie a asigurărilor etc, pentru a se putea avea o ima­gine de ansamblu a situației sistemului de asigurare național

De asemenea,recurenta trece sub tăcere faptul că din numărul total de accidente soldate cu victime decedate într-un an, o mică parte sunt asigurați la aceasta astfel încât ris­cul despăgubirilor se împarte între firmele de asigurări. Pe lângă aceasta, se adaugă și fap­tul că la infracțiunile din culpă accentul se pune pe despăgubirea persoanei vătămate și nu pe pedeapsă care, chiar și în cazul victimelor multiple, este una cu suspendare condiționa­tă. Spre deosebire de infracțiunile din culpă, la infracțiunile intenționate, accentul se pune pe pedeapsă care, de cele mai multe ori, datorită intenției în producerea consecințelor părții vătămate, este una cu executare, în ce privește daunele morale, la infracțiunile intenționate sunt mai mici pentru că inculpații nu au în spate fonduri imense care să-i asigure pentru prejudicii produse părții vătămate așa cum au asigurătorii, de cele mai multe ori neavând mijloacele financiare sau având unele precare.

In acest context, ținând seama de imposibilitățile de plată ale inculpaților la infracțiu­nile intenționate datorită lipsei mijloacelor financiare, daunele sunt mult mai mici, . acordându-se și printr-o sancțiune penală drastică. La infracțiunile din culpă însă, există întotdeauna posibilități de plată a asigurătorului, părțile vătămate be­neficiind de despăgubiri financiare mai mari, diminuându-se însă recompensa și satisfacția pe aspectul sancțiunii penale primite de inculpat.

După cum se observă, sumele solicitate de părțile civile în această cauză cu titlu de daune morale simt de 0,40% din suma prevăzută în contractul de asigurare ce se poate acorda în caz de deces, respectiv 5 milioane euro. Limita foarte mare prevăzută de lege ca despăgubiri pentru rudele familiei decedatului într-un accident auto asigurat, nu s-a stabilit întâmplător ci luându-se în calcul, statistic, numărul de mașini asigurate, valoarea medie a asigurării, frecvența accidentelor soldate cu victime, despăgubirile acordate în funcție de cum se reține sau nu culpa exclusivă sau-comună a conducătorului auto etc, elemente care au format convingerea legiuitorului în materie că această limită maximă poate fi acoperită și plătită oricând de către orice firmă de asigurare din România.

In consecință, pentru argumentele precizate, apreciază că motivul invocat de recurentă pentru reducerea daunelor morale stabilite de instanța de fond nu este unul legal și nu are la bază statistici ferme ,oficiale, fiind formulat pro causa pentru se obține cu orice preț diminuarea sumelor"" care aceasta a fost obligată.

In concluzie, pentru toate considerentele formulate, solicită res­pingerea recursului formulat de către recurenta . SA și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat I. I., apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C. A. solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. Consideră că s-a realizat o justă apreciere în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale părților vătămate constituite părți civile în cauză. Este incontestabil că prin producerea evenimentului rutier părțile civile au fost supuse unor suferințe fizice majore însă, daunele morale trebuie să aibă un caracter strict reparatoriu, iar practica judiciară în materie este în sensul că sumele acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, neputându-se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor.

În ceea ce privește recursul declarat de asigurător, consideră că și acesta este nefondat, raportat la prevederile legale în vigoare sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii asigurătorului alături de inculpat, prima instanță a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile legale.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursurilor declarate de asigurător și partea civilă ca nefondate, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, iar criticile aduse laturii civile a sentinței neîntemeiate. Cuantumul despăgubirilor materiale a fost stabilit pe baza probatoriilor efectuate, iar cuantumul daunelor morale acordate pentru cele două părți civile (C. M. – soția și C. V. – fiica) just calculat, menit să repare prejudiciul cauzat de inculpat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.972/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în baza art.178, alin. 1 și 2, Cod penal, cu aplicarea art. 74, lit.a și c, art. 76, lit. c, Cod penal și art.320¹ alin.7 C.pr.penală, inculpatul C. A., fiul lui N. și V., cetățean român, născut la data de 19.02.1989 în oraș Onești, jud. Bacău, cu domiciliul ., ., necăsătorit, studii superioare, inginer, fără antecedente penale, CNP-_, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă săvârșită în dauna victimei C. S., în data de 29.08.2012.

În baza art.71, alin. 2, Cod penal inculpatului i s-au interzis, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b și c, Cod penal.

În baza art.81 C.penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat stabilit în condițiile art. 82 C.penal.

În baza art.71 alin.5 C.penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b, Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.359 C.pr.penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art.83 și art. 84 C.penal.

În baza art.14 alin.3 lit.b și alin.5 C.pr.penală cu referire la art.1349, 1391 alin. 2 și 1392 Cod civil inculpatul C. A. a fost obligat împreună cu asigurătorul . SA cu sediul în Onești, jud. Bacău la_ lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale și 50.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă C. M., fiica lui C. și P., născută la data de 15.10.1931 în ., studii 8 clase, pensionară, CNP_, la 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă C. V., fiica lui S. și M., născută la data de 16.06.1957 în orașul Dărmănești, jud. Bacău, cu domiciliul în Onești, Calea Mărășești, nr.27, ., divorțată, de ocupație laborant fizică în cadrul Colegiul Național „D. C.”, CNP_ .

În baza art.191 C.pr.penală inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.193 C.pr.penală inculpatul C. A. a fost obligat împreună cu asigurătorul . SA la 1.801 lei cheltuieli judiciare către părțile civile C. M. și C. V..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr.682/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, infracțiune prevăzută de art. 178 alin.1 C.penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, inculpatul C. A. la data de 29.08.2012, din culpa exclusiva, în timp ce se deplasa pe . B., a produs un accident de circulație soldat cu decesul bunicului său, numitul C. S..

În cauză a fost introdus în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, . SA, în baza poliției RCA-RO/02/X1/SP nr._, valabilă de la 24.03.2012 și până la 23.03.2013 (fila 82, DUP).

În cauză s-au constituit părți civile, soția victimei, C. M. cu suma de 11.720 lei reprezentând daune materiale pentru cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare și cu suma de 50.000 lei daune morale iar fiica victimei C. V. cu suma de 50.000 lei daune morale.

La întrebarea instanței, inculpatul a declarat că, recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe și în consecință solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Instanța de fond, aplicând dispozițiile art.320¹ C.pr.penală a audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată și a descris pe scurt modalitatea producerii acesteia, în sensul că, se întorceau de la Calvini către Onești și bunicului i s-a făcut rău. A oprit inițial pe partea dreaptă a șoselei, la . și văzând stația Peco de pe partea stângă a șoselei a decis să intre în stație. S-a asigurat, când a ajuns la axul drumului nu a observat o mașină neagră care venea din sens opus și a continuat traseul, intrând în coliziune cu aceasta. Urmare impactului bunicul său a decedat. Este de acord să despăgubească părțile vătămate prin intermediul asigurătorului.

În cauză, a fost audiat în latură civilă martorul B. E..

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului date în cauză, declarația martorilor date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză tehnică auto judiciară, raportul medico-legal de necropsie și caracterizarea inculpatului prezentată în cuprinsul actului de sesizare, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29.08.2012 numiții C. V., fiul său, C. A. și tatăl acesteia, C. S., au plecat cu autoturismul Dacia, cu numărul de înmatriculare_, condus de C. V., de la Onești, jud. Bacău, în localitatea Calvini jud. B.. De la Calvini cei de mai sus au plecat spre municipiul B., autovehiculul fiind condus de inculpatul C. A.. Bunicul său se afla pe scaunul din dreapta față, iar mama inculpatului pe bancheta din spate, în partea dreaptă, în jurul orelor 13,00, la intrare în municipiul B., deoarece bătrânul a susținut că se simte rău, inculpatul a oprit mașina pe partea dreaptă a carosabilului, după care a plecat de pe loc, cu intenția de a merge la stația Peco din apropiere. S-a încadrat pe banda de lângă ax, după care a început efectuarea virajului la stânga. Un autoturism Audi care venea din sens opus, condus fiind de martorul M. M., a intrat în coliziune în partea dreaptă cu autoturismul condus de inculpat, pe care l-a proiectat pe scuar apoi în tabloul de preturi al stației Peco.

În urma coliziunii dintre cele două vehicule a rezultat moartea pasagerului C. S..

Potrivit certificatului medico-legal constatator al decesului nr. 249/30.08.2012, eliberat de S.J.M.L.B., decesul numitului C. S. a fost cauzat de politraumatismul prin accident rutier, ce a determina rupturi de viscere toraco-abdominale și aorta toracica și hemoragie interna.

Situația de fapt astfel reținută s-a stabilit prin coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor M. M. si N. V. V. care au susținut că inculpatul a efectuat virajul când autovehiculul inculpatului era foarte aproape de cel ce venea din sens opus, accelerând chiar către . dar și cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto.

Raportul de expertiză tehnică auto a concluzionat ca inculpatul nu a acordat prioritate de trecere celuilalt participant la trafic, care a fost surprins de manevra sa, a virat dreapta și a frânat ușor pentru a evita coliziunea, fără însă a reuși acest lucru. Expertul a stabilit ca autoturismul Dacia se deplasa cu max. 20 km./h, în timp se autoturismul Audi cu viteza de 72 km./h. Accidentul putea fi evitat de către inculpat, daca se asigura și acorda prioritate de trecere autoturismului Audi. În ceea ce privește viteza de deplasare a autovehiculului condus de M. M., aceasta nu are legătura de cauzalitate cu accidentul. Susnumitul ar fi putut evita accidentul dacă circula cu 46 km./h, obligație care nu îi incumba potrivit legislației rutiere. Starea de pericol a apărut atunci când inculpatul nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga și a depășit marcajul axial continuu, aceasta manevră fiind interzisă în zona respectivă.

Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului care a condus autoturismului Dacia cu număr de înmatriculare_, pe DN 10 și care a încălcat mai multe reguli cu privire la asigurarea la schimbarea direcției de deplasare, ocazie cu care a intrat în coliziune cu autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare_, provocând decesul pasagerului din autoturismul său, C. S.,, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178, alin.1 și 2, Cod penal.

Față de situațiile de fapt și de drept reținute, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului C. A., l-a condamnat pe acesta, în baza art. 178, alin.1 și 2 C.penal, cu aplicarea art.74, lit.a și c, art.76 lit.c, Cod penal și art. 320¹alin.7 C.pr.penală la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă săvârșită în dauna victimei C. S., în data de 29.08.2012.

La dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 C.penal și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei generat de urmările acesteia, de regulile de circulație încălcate, dar și persoana inculpatului care a avut o poziție sinceră pe toată durata desfășurării procesului penal, recunoscând săvârșirea faptei și căruia i-au fost aplicate dispozițiile art.320¹ alin.7 C.pr.penală cu privire la reducerea limitelor pedepsei prevăzută de lege, cu o treime.

În aceste condiții instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și c C.penal și a dat eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.c C.penal, coborând pedeapsa sub minimul prevăzut de lege, așa cum a fost redus potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus.

În baza art.71 C.penal și a dispozițiilor Deciziei CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord instanța va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei ca pedeapsă accesorie, doar drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a (dreptul de a fi ales), și lit.b C.penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, deoarece inculpatul a realizat pericolul faptei sale, desfășoară o activitate utilă și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 C.penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.82 C.penal.

În baza art.71 alin.5 C.penal instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b, C.penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.359 C.pr.penală, instanța de fond a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art.83 și art.84 C.penal a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin prezenta sentință și executarea ei alături de o nouă pedeapsă aplicată pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție înăuntrul termenului de încercare sau pentru neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre până la expirarea termenului de încercare, situație în care instanța a dispus revocarea suspendării executării pedepsei.

Cu privire la acțiunea civilă, s-au constituit părți civile, soția victimei, C. M. cu suma de 11.720 lei reprezentând daune materiale pentru cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare și cu suma de 50.000 lei daune morale iar fiica victimei C. V. cu suma de 50.000 lei daune morale.

În dovedirea pretențiilor sale partea civilă C. M. a depus la dosarul cauzei înscrisuri, fotografii, bonuri fiscale, facturi, bilete de călătorie din perioada 30.08._13 (filele 26-90), care dovedesc achiziționarea de alimente, îmbrăcăminte, sicriu și alte materiale necesare înhumării și pomenirilor ulterioare până la 1 an inclusiv, achiziției și amenajării locului de veci până la 1 an inclusiv și au solicitat audierea martorei B. E., participantă directă la pregătirile de înmormântare și pomenirile ulterioare.

Instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, în latura civilă, a reținut că părțile civile, soția victimei, a efectuat cheltuieli legate de înhumarea și pomenirile ulterioare ale victimei C. S. așa cum rezultă din bonurile fiscale și factura aflate la dosarul cauzei, care dovedesc achiziționarea de alimente, îmbrăcăminte și alte materiale necesare înhumării și pomenirilor ulterioare. Din declarațiile martorei B. E., participantă directă la pregătirile de înmormântare și pomenirile ulterioare, a rezultat că partea civilă a organizat pomeniri în afara pomenirii de la înmormântare și la 9 zile, 3 săptămâni, 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni și 1 an, pomeniri la care au participat un număr însemnat de persoane, în medie de la 20-30 persoane până la 60 persoane la pomenile importante (înmormântare și 6 luni) și a apreciat costul unui meniu pentru o persoană la 50 lei. Din declarațiile martorei, coroborat cu înscrisurile de la dosar (fotografii, chitanță și factură) a rezultat că a fost amenajat și locul de veci pentru două persoane (victimă și partea civilă C. M.).

Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că acțiunea civilă formulată de părțile civile este întemeiată numai în parte privind cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare care se ridică la suma de 10.870 lei și nu la 11.720 lei cât au solicitat părțile civile (sumă diminuată cu jumătate din valoarea amenajării locului de veci, 1700 lei, amenajare care profită și părții civile).

În ceea ce privește acțiunea civilă a părților civile C. M. și C. V., legată de daunele morale în cuantum de 50.000 lei fiecare, prima instanță a reținut că potrivit capitolului 19 din Rezoluția 75-7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei „în urma decesului victimei n-ar trebui să se acorde o astfel de reparare altor persoane decât tată și mamă, soț și soție, logodnic și copiii victimei; chiar în aceste cazuri, repararea ar trebui supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături strânse de afecțiune cu victima, în momentul decesului”.

Astfel, din probele administrate în prezenta cauză, a rezultat că între victimă și părțile civile au existat relații de afecțiune deosebite, bazate pe sprijinul acordat de victimă soției supraviețuitoare în timpul celor peste 60 de ani de căsnicie și de asemenea instanța reține și faptul că partea civilă C. V., locuia separat, cu familia sa, în altă localitate și că în același timp este și mama inculpatului.

În aceste condiții instanța de fond a reținut existența unui prejudiciu moral diferențiat între părțile civile apreciind că o despăgubire de 50.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă C. M. și de doar 20.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă C. V. este menită atât să repare prejudiciul produs dar să nu reprezinte și o îmbogățire imorală pentru familia victimei (fiica victimei și în același timp, mama inculpatului).

În concluzie în ceea ce privește, în soluționarea laturii civile, instanța de fond în baza art. 14, alin. 3, lit. b și alin. 5, Cod procedură penală cu referire la art. 1349, 1391, alin. 2 și 1392, Cod civil, a obligat inculpatul C. A. împreună cu asigurătorul . SA la_ lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale și 50.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă C. M., la 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă C. V..

Față de culpa infracțională a inculpatului, instanța de fond, în baza art. 191, Cod procedură penală, a obligat pe acesta la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu desemnat de instanță inculpatului conform delegației nr. 1417 din 06.09.2013 (fila 11).

Pe baza acelorași considerente legate de culpa infracțională a inculpatului, dar și de faptul că acțiunile civile formulate de părțile civile, au fost admise numai în parte, instanța de fond având în vedere și dispozițiile art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995 care precizează că „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri” a admis în parte cererea părților civile și în baza art.193, alin. 2, Cod procedură penală a obligat inculpatul C. A. împreună cu asigurătorul . SA la 1801 lei cheltuieli judiciare către părțile civile C. M. și C. V., cheltuieli care reprezintă onorariul de avocat achitate de părțile civile conform chitanței nr.24/07.10.2013 (1500 lei), 280 lei cheltuielile de deplasare cu autoturismul prin decontarea în parte a carburantului din cele două bonuri fiscale din datele de 10.09.2013 și 22.10.2013 (filele 38 și 39), în limita a 7,5 litri carburant/100 km, corespunzător distanței Onești- B. (158 km) și 21 lei contravaloarea celor 4 bilete de călătorie (fila 39) pe ruta Dărmănești-Onești.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs asigurătorul . – prin Sucursala B. și partea civilă C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemienicie.

În motivele scrise de recurs, asigurătorul de răspundere civilă . SA a susținut că instanța de fond, în mod eronat, a admis cererile părților vătămate constituite părți civile și a obligat societatea la plata despăgubirilor materiale și morale alături de inculpat.

Ceea ce a omis instanța de fond să sesizeze, deși s-a solicitat și argumentat cu texte de lege, este că raportat la legătura de rudenie dintre inculpat, victimă și părțile civile (mama și bunică) asigurătorul de răspundere civilă nu datorează despăgubiri pentru daunele morale și materiale urmare decesului.

Prin admiterea pretențiilor civile s-au încălcat prevederile europene în materie, respectiv Directiva a II-a a Consiliului comunităților europene din 30.12.1983 (AORCA) privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr.85/5/CE prin art.3 „membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident și acoperită de asigurarea prevăzută la art.I alin.J nu sunt excluși, datorită acestei legături de rudenie de la beneficiul pentru vătămările lor corporale”.

În legislația română se prevede același lucru prin art.26 alin.2 pct.4 din ordinul CSA 14/2001 „asigurătorul acordă despăgubiri pentru cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule”.

Din reglementarea comunitară și cea națională rezultă foarte clar că sunt îndrituiți la despăgubiri membrii familiei conducătorului auto, dar pentru propria lor vătămare corporală, nicidecum pentru daune morale ca urmare a suferinței pricinuite de pierderea unei persoane apropiate cauzate de un alt membru de familie.

De asemenea, raportat la interpretarea art.49 și 50 din Legea 136/1995, instanța de fond denaturează sensul acestora acordând daune morale chiar asiguratului societății, partea civilă C. V., deși asigurarea de răspundere civilă obligatorie acoperă prejudiciile produse printr-un accident de autovehicul, ca urmare a săvârșirii unei fapte delictuale de către asiguratul care a cauzat unui terț un prejudiciu.Raportat la aceste prevederi, partea civilă Consantinescu V. întrunește o dublă calitate de asigurat și de terț, calitate ce excede cadrului legal.

Și față de această situație, invocată în fața instanței de fond, nu s-a motivat și argumentat modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze conflictul produs de această dublă calitate și care ar fi dispoziția legală prin care asiguratul contractant obține despăgubiri în baza unei poliție RCA, devenind astfel terț față de contractul a cărei parte este.

Raportat la art.49 din Legea 136/1995 se apreciază faptul că titularul contractului de asigurare nu poate fi considerat terța persoană păgubită, neavând astfel calitate procesuală activă necesară solicitării de despăgubiri de la societatea de asigurare în baza acestui contract.

De asemenea, potrivit disp. art.26 alin.2 pct.4 din Ordinul CSA nr.14/2011 asigurătorul acordă despăgubiri în cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a căreia răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul, rezultând astfel intenția legiuitorului de a-l excede pe titularul contractului de asigurare, fiind lipsit de relevanță dacă acesta a fost sau nu conducătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului.

Mai mult decât atât, asigurarea de răspundere civilă auto este destinată a acoperi și pagube produse bunurilor. Or, nu se poate accepta ca titularul contractului de asigurare să poată beneficia de despăgubiri reprezentând daunele aduse autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, în principal casarea în parte a sentinței în sensul respingerii pretențiilor civile față de asigurătorul de răspundere civilă. În subsidiar, în eventualitatea în care se va aprecia că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii asiguratorului alături de inculpat, înlăturând toate apărările invocate, s-a solicitat cenzurarea daunelor morale acordate sub aspectul cuantumului în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În notele scrise depuse la dosar, s-a mai susținut că în cauza dedusa judecații își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule.

Asigurătorul RCA plătește despăgubiri nu pe baza delictuală ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii si condițiile stabilite prin Ordinele C.S.A.( in speța fiind in vigoare Ordinul C.S.A. nr.14.2011), termeni si condiții care se constituie in clauzele contractului de asigurare RCA.

Așadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovata este obligata sa o plătească In conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de art.1385 Cod civil.

In urma evenimentului rutier din data de 29.08.2012 soldat cu decesul lui C. S. s-au constituit parți civile soția C. M., respectiv fiica acestuia C. V.. Însă ceea ce este esențial și particular acestei spete este faptul că inculpatul este nepotul persoanei decedate și implicit fiul/nepotul părților civile.

Pe lângă caracterul lipsit de moralitate al pretențiilor civile ale părților, apărările recurentei se întemeiază pe dispozițiile art.26 (riscurile acoperite și excluderile) din Normele de aplicare ale Ordinului CSA nr.14/2011 ce stabilește la alin.2 pct.4: "asiguratorul RCA acorda despăgubiri pana la limita de despăgubire prevăzuta in polița RCA pentru: cazul in care persoanele care solicita despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membri ai familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei persoane a cărei răspundere civila este angajata . vehicul;"

Faptul că legiuitorul a avut în vedere ca membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei persoane a cărei răspundere civilă este angajată, într-un accident de vehicul să obțină despăgubiri numai pentru vătămări corporale .

De asemenea, s-a subliniat faptul că la baza ordinului CSA nr.14/2011 ce reglementează termenii si condițiile contractului de asigurare RCA stau dispozițiile directivei Consiliului Comunităților Europene din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind: asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. Această directiva prin art.3 stabilește: "Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civila este angajata . acoperita de asigurarea prevăzuta la art.1 alin.1, nu sunt excluși, datorită acestei legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru vătămările lor corporale."

Din interpretarea celor două dispoziții legale și având în vedere argumentul de interpretare logica per a contrarie ( atunci când se afirmă ceva se neaga contrariul) s-a apreciat că faptul că legiuitorul prin tăcerea legii (asupra despăgubirilor solicitate în caz de deces) a înțeles ca într-un caz contrar celui reglementat să dea o soluție contrara celei prevăzute de lege.

Referitor la pretențiile fiicei persoanei decedate C. V., s-a solicitat a se avea în vedere faptul că aceasta nu poate obține despăgubiri în baza unui contract RCA întrucât este persoana asigurata conform poliței nr._. Scopul contractului de asigurare RCA este răspunderea civila față de terți ori nu este posibil ca persoana asigurata sa fie terț față de contractul încheiat .Concluzia de respingere se impune pe considerentul că asiguratul nu poate avea răspundere civilă față de el însuși. Asiguratul nu are calitate de terț și prin urmare nu are dreptul la despăgubire.

Instanța de fond prin sentința data nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra niciuneia dintre apărările noastre in ceea ce privește latura civila a cauzei.

Față de aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului formulat si modificarea în parte a sentinței Judecătoriei B. în sensul respingerii pretențiilor civile față de asigurătorul de răspundere civila obligatorie . SA .

In subsidiar, în eventualitatea în care se va aprecia ca sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii asigurătorului alături de inculpat, înlăturând toate apărările invocate, s-a solicitat cenzurarea daunelor morale acordate sub aspectul cuantumului în conformitate de legislația si jurisprudența din România.

Curtea Suprema de Justiție a României, Secția Civila, prin Decizia nr.62 din 10 ianuarie 2001 a reținut cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului instanței de recurs. Curtea a împărtășit criteriul general evocat de instanța europeana, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acesteia. (instanța suprema a avut în vedere Cauza Tolstov Miloslovskv vs Regatul Unit).

Recurenta-parte civilă C. V. a criticat sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-au diminuat daunele morale pe considerentul că trebuie să existe un echilibru între prejudiciul afectiv cauzat părții civile, între repararea acestui prejudiciu, dar și faptul că există o relație de rudenie între partea civilă C. V. și cel care a produs accidentul, respectiv inculpatul C. A.. În ceea ce privește asigurătorul, el a solicitat respingerea în integralitate a acestor daune pe considerentul că erau rude.

Aprecierea este greșită de ambele părți. În primul rând art.19 din rezoluția nr.75/7 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, recomandă clar ca prejudiciul afectiv să fie indemnizat, cu arătarea tuturor categoriilor de persoane care pot primi acest prejudiciu, în speță recunoscându-se că prejudiciul se acordă pentru părinți, soți, logodnici și copii victimei, precum și orice alte persoane care au avut legături strânse cu victima.

C. V. se încadrează în această categorie pentru că este fiica celui decedat în accident.

Conform art.14 pct.3 și 5/1 C.pr.penală, repararea pagubei se face potrivit legii civile și acțiunea civilă poate avea ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru repararea daunelor morale potrivit legii civile.

Având în vedere că accidentul s-a produs sub imperiul Noului Cod civil, în art.1381 alin.1 „orice prejudiciu dă dreptul la reparații”, inclusiv cel afectiv și art.1385 alin.1 care spune că prejudiciul se repară integral dacă legea nu dispune altfel.

Motivarea instanței de fond, în sensul diminuării daunelor morale pe considerentul că sunt rude, a încălcat acest principiu al reparării integrale pentru că acest criteriu de evaluare nu se regăsește în legislație. Dimpotrivă foarte multe motivări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că daunele morale se apreciază, în primul rând, în funcție de legătura afectivă care există între părți (în cazul de față este tatăl care a decedat și fiica care se constituie parte civilă). Această legătură afectivă este dincolo de orice prezumție și că partea a fost foarte afectată de decesul tatălui (martora audiată la instanța de fond a arătat că tatăl era o persoană foarte activă). Acest lucru a cauzat foarte multe prejudicii ulterioare părții civile, pentru că tatăl era cel care se ocupa de gospodărie și se ocupa de soția lui, în prezent partea civilă trebuie să o facă, să facă și naveta unde domiciliază mama. Mai mult șocul a fost unul foarte mare pentru că accidentul s-a produs când cei doi se aflau în mașină ca și pasageri, urmare accidentului tatăl a decedat, iar partea civilă a fost internată în spital 60 de zile. Acest aspect a fost amplificat și de faptul că tatăl a fost accidentat mortal din culpa inculpatului care este fiul părții vătămate.

Consideră că față de limita maximă prevăzută în legislație pentru daune morale 5 milioane euro, constituirea de parte civilă a fost de 100.000 lei, practic este 0,40% din acest maxim, deci s-a solicitat o sumă modică, tocmai pentru că s-a prevăzut că se va lua în calcul faptul că erau rude.

Pe de altă parte, trebuie reținut că partea civilă a avut 60 de zile de îngrijiri medicale și avea dreptul, potrivit contractului de asigurare, să formuleze plângere penală și să se constituie parte civilă și pentru propriile vătămări corporale.

Înalta Curte motivează că „sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic și să fie în măsură să amelioreze afectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei. Consideră că suma acordată a fost foarte mică, ceea ce a acordat instanța de fond este simbolic, astfel că lasă la latitudinea instanței de recurs atribuirea unei sume mai mari, având în vedere că în cauză a murit un om, suferința este mare și prejudiciul trebuie acoperit pentru a da satisfacții pentru suferința pricinuită părții civile.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului declarat de partea civilă, casarea în parte a sentinței în sensul de a admite pentru partea civilă C. V., acțiunea civilă și sub aspectul daunelor morale, în sensul acordării sumei de 50.000 lei.

Examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond, de susținerile cuprinse în ambele recursuri, ce se referă doar la modul de soluționare al laturii civile a cauzei, de dispozițiile legale incidente în materie, ca și de cele ale art.385/6 alineat ultim C.pr.penală, Curtea constată că, ambele recursuri sunt nefondate.

Recursul părții civile C. V., privește doar neacordarea întregii sume cu care s-a constituit parte civilă cu titlu de daune morale și anume, tot 50.000 lei cât și cealaltă parte civilă. Dacă în cazul părții civile C. M., soția victimei, care a rămas singură după 60 de ani de căsnicie și în condițiile în care are o vârstă înaintată și a fost lipsită de sprijinul material și afectiv al soțului său, în cazul părții civile recurente, acordarea aceleiași sume cu titlu de daune morale nu se justifică.

Este adevărat că victima accidentului de circulație era tatăl recurentei, însă în același timp aceasta este și mama celui ce a produs accidentul de circulație și anume inculpatul C. A..

Curtea apreciază că nu sunt motive care să pună sub semnul îndoielii legătura afectivă existentă între partea civilă recurentă și victima accidentului ce era tatăl său, aceste împrejurări privind legături de familie strânsă, fiind atestate și de martora B. E. (fila 40 dosar fond).

Ca atare, în mod corect prima instanță a reținut că a existat un prejudiciu moral și în cazul acestei părți civile.

Cu toate acestea, curtea consideră că, nu este lipsită de legitimitate întrebarea pe care o ridică asigurătorul de răspundere civilă în privința acestei legături de rudenie și asupra aspectului de moralitate pe care îl ridică solicitarea recurentei, în sensul ca dacă aceasta ar mai fi cerut despăgubiri de orice natură de la fiul său, în lipsa atragerii răspunderii civile a asigurătorului, iar inculpatul ar fi fost singurul răspunzător din punct de vedere civil de repararea prejudiciului patrimonial și nepatrimonial cauzat.

Cum din punct de vedere legal dispozițiile Codului civil art.1349 și 1391 și următoarele nu fac nicio distincție din acest punct de vedere și constatându-se îndeplinite condițiile generale de acordare a despăgubirilor civile, Curtea consideră că nu se poate dispune excluderea totală a acestei părți civile de la dezdăunare, așa cum a solicitat asigurătorul de răspundere civilă.

Însă, din motive de echitate curtea apreciază că nu se impune nici majorarea acestor despăgubiri la suma solicitată de partea civilă recurentă. Suma de 20.000 lei acordată de prima instanță, cu titlu de daune morale, reprezintă o despăgubire justă și proporțională cu prejudiciul suferit de această parte civilă, iar o majorare a acestor despăgubiri, în opinia curții, ar avea un pronunțat caracter de îmbogățire fără justă cauză.

Recursul asiguratorului de răspundere civilă . SA-Sucursala B. vizează în principal soluția adoptată de prima instanță în raport cu partea civilă C. V..

Într-un prim motiv de recurs s-a arătat că despăgubiri morale nu ar putea fi acordate decât terțelor persoane aflate în autoturism ce au suferit vătămări corporale, nu și membrilor familiilor celor care au decedat în accidentul de circulație. Ori, articolul invocat de asigurator a fost modificat prin articolul 11 din Ordinul CSA nr.22/2012 în care se arată că acesta răspunde și pentru prejudiciile produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului membrilor familiilor asiguratului sau membrii familiei conducătorului auto.

Totodată, așa cum s-a arătat și la analiza recursului părții civile, dispozițiile Codului civil art.1381 prevăd că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar art.1391 alin.2 prevede faptul că „sunt îndreptățite la despăgubiri persoanele ce au calitatea de ascendent, descendent, frați, surori, soț, pentru durerea încercată prin moartea victimei „ … aceste condiții fiind îndeplinite în cazul ambelor părți civile, C. V. fiind fiica victimei, iar C. M. fiind soția acesteia.

Totodată, nu constituie motiv de excludere de la plata despăgubirilor civile a părții civile C. V., faptul că aceasta avea calitatea de titulară a poliței RCA, atâta timp cât nu ea este persoana care a produs accidentul de circulație.

Dispozițiile art.51 din Legea 136/1995 prevăd că „despăgubirile se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul”, aceasta fiind și situația în cauza de față, iar sigura excludere prevăzută de lege este cea privitoare la conducătorul vehiculului – art.50 alin.d din Legea 136/1995.

Curtea consideră că nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la cuantumul despăgubirilor morale la care s-a orientat prima instanță, acestea fiind juste și proporționale atât cu prejudiciul nepatrimonial suferit de fiecare parte civilă, cât și cu soluțiile jurisprudențiale pronunțate de instanțele de judecată din raza acestei curți de apel. Nu trebuie ignorat nici aspectul că partea civilă C. V. a solicitat despăgubiri morale doar pentru pierderea tatălui său nu și pentru propriile vătămări pe care le-a suferit în accident și la care, din punct de vedere legal avea dreptul, dar a considerat că nu este moral să le solicite.

Prin urmare, pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, Curtea consideră că niciunul din cele două recursuri nu este fondat, astfel încât în conformitate cu disp. art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.penală, le va respinge ca atare.

În baza art.192 lain.2 C.pr.penală, fiecare dintre recurenți va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de către partea civilă C. V. și de către asigurătorul . SA-Sucursala B. împotriva sentinței penale nr. 972/22.10.2013 pronunțată de către Judecătoria B..

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu pentru intimatul inculpat, urmând ca suma de 200 lei cu acest titlu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2014.

Președinte, Judecători,

G. D. C. G. L. C.

Grefier,

M. M.

Red.DG/MM

2 ex./ 10.02.2014

d.f._, Judecătoria B.

j.f. D. L.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 852/2014. Curtea...		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 123/2014. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 467/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 898/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 852/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 336/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1006/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI