Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 264/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 1310/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.264
Ședința publică din data de 13 iunie 2014
PREȘEDINTE - F. T.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul L. R.,fiul lui A. și M., născut la data de 29 iulie 1979, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 417/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă ca nefondată sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat L. R., personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător ales P. A. din Baroul Teleorman, conform împuternicirii avocațiale nr._/13.06.2014, aflată la fila 27 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin C. Registratură al instanței s-a depus de doamna avocat S. E., apărător desemnat din oficiu pentru contestator, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/06.06.2014, emisă de Baroul Prahova (fila 11 din dosar) cerere de acordare a onorariului parțial cuvenit pentru asistența juridică acordată acestuia până la prezentarea apărătorului ales, după care:
Conform disp. art.356 alin.2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței, apărătorul ales a luat legătura cu contestatorul condamnat, aflat în stare de deținere, depune la dosar note scrise și precizează că nu sunt alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, arată că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată contestația exercitată de condamnatul L. R. în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului ales al acestuia în susținerea orală a motivelor de reformare pe care înțelege să le invoce în cauză.
Avocat P. A., apărător ales al contestatorului, susține că se critică sentința pronunțată de instanța de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, însă doar în parte.
Astfel, precizează că magistratul fondului deși a făcut o aplicare corectă a prevederilor Deciziei nr.1/14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a analizat în mod temeinic noțiunea de arme interzise așa cum acestea sunt prevăzute de art.342 alin.5 din Noul Cod penal.
Din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse în textul normativ anterior menționat și probele aflate la dosarul cauzei se solicită a se constata că respectiva carabină militară reținută ca fiind folosită la comiterea faptei de condamnatul contestator, nu se încadrează în categoria armelor interzise.
Pe cale de consecință, urmează a se constata că vechea reglementare de la art.279 alin.3 lit.a) Cod penal anterior nu își găsește corespondent în art.342 alin.5 din Noul Cod penal, întrucât armele militare nu pot fi asimilate în totalitate armelor interzise, astfel că în Noul Cod penal fapta inculpatului se încadrează la prevederile art.342 alin.1. Potrivit acestui din urmă text de lege, pedeapsa maximă ce se poate aplica este de 5 ani închisoare.
Prin urmare, în aplicarea disp. art.6 din Noul Cod penal, se solicită reducerea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată în baza art.279 alin.3 lit.a) Cod penal anterior la 5 ani închisoare conform art.342 alin.1 din Noul Cod penal și, după contopirea acesteia cu pedeapsa de 20 ani, făcând aplicarea disp. art.39 din Noul Cod penal, să se dispună executarea de către contestator a pedepsei de 21 ani și 8 luni închisoare, cu 4 luni mai puțin decât pedeapsa stabilită prin sentința atacată în prezenta contestație.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a contestației condamnatului ca fiind neîntemeiată și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele, apreciindu-se că în mod corect judecătorul fondului a constatat că fapta de deținere de arme prev. de art.279 alin.3 lit.a) din Codul penal anterior, corespunde prevederilor art.342 alin.1 și 5 din Noul Cod penal dar și că potrivit literaturii de specialitate arma folosită de condamnat la comiterea faptei se încadrează la armele și munițiile deținute în mod ilegal astfel cum sunt prevăzute la categoria A din Anexa la Legea nr.295/2004.
Contestatorul condamnat L. R., având cuvântul personal, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și reducerea pedepsei în executarea căreia se află, invocând situația familială dificilă.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr. 417/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă ca nefondată sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului L. R., aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 55 pronunțată de Tribunalul Harghita la data de 8 februarie 2012 în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 3931 din 29 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, L. R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art.174 alin.1, art. 175 alin. 1 lit. a din Codul penal anterior și de dispozițiile art. 279 alin. 3 lit. a din vechiul Cod penal și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a,b, d și e din vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani.
Pentru a se verifica dacă persoanei private de libertate L. R. îi sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal, s-a procedat la o analiză în două etape, dat fiind faptul că este vorba despre infracțiuni comise în concurs, în sensul deciziei nr. 1 pronunțată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.04.2014 în dosarul nr._ /HP/P.
În prima etapă s-a procedat la verificarea dacă dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal sunt aplicabile celor două pedepse individuale stabilite în sarcina condamnatului. Infracțiunea de omor calificat pentru care L. R. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare – este incriminată în Codul penal în vigoare în art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a – fiind pedepsită cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Întrucât cuantumul pedepsei stabilită în sarcina condamnatului pentru infracțiunea de omor calificat nu depășește maximul special al închisorii prevăzut în legea nouă ( sancționată alternativ cu detențiune pe viață ), în privința acesteia s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.
S-a mai arătat că cea de-a doua infracțiune – prevăzută în Codul penal anterior în art. 279 alin. 3 lit. a - pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa închisorii de 7 ani, este preluată de Codul penal în vigoare în art. 342 alin. 1și 5 – fiind sancționată cu o pedeapsă maximă de 6 ani și 8 luni închisoare, prin adăugarea la maximul special de 5 ani a unei treimi din acest maxim.
Sub acest aspect, s-a observat că pedeapsa stabilită potrivit legii vechi pentru această infracțiune, depășește limita maximă fixată pentru ea în legea nouă, astfel că în baza dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Codul penal trebuie să fie redusă de la 7 ani la 6 ani și 8 luni închisoare.
În cadrul celei de-a doua etape, prima instanță a verificat dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.
Astfel, s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, condamnatului îi va fi aplicată pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, căreia îi va fi adăugată o treime din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, rezultatul fiind o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea pe care o execută.
Această soluție a fost contestată de către condamnat, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căii de atac, condamnatul a precizat că infracțiunea prev. de art.279 alin.3 lit.a) din Codul Penal anterior pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani închisoare este prevăzută în Codul penal în vigoare de art.342 alin.1 și este sancționată cu un maxim special de 5 ani închisoare.
În cazul în care s-ar efectua contopirea conform art.39 din Codul penal în vigoare a acestui maxim de 5 ani cu pedeapsa de 20 de ani ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea de omor, rezultanta ar fi de 21 ani și 8 luni, care este mai mică decât cea de 22 ani în a cărei executare se află în prezent.
Examinând contestația formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, Curtea consideră că această cale de atac este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Prin sentința penală nr. 55 pronunțată de Tribunalul Harghita la data de 8 februarie 2012, definitivă prin decizia nr. 3931 din 29 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, L. R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art.174 alin.1, art. 175 alin. 1 lit. a din Codul penal anterior (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 20 ani închisoare) și de dispozițiile art. 279 alin. 3 lit. a din Codul penal anterior (pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani închisoare) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a,b, d și e din Cod penal anterior pe o durată de 5 ani.
Efectuând o comparație a legii penale anterioară cu legea penală actuală se constată că infracțiunea prev. de art.174 alin.1 rap. la art.175 alin.1 lit.a) din Codul penal anterior este incriminată și în prezent prin art.188 rap. la art.189 lit.a) Cod penal și este sancționată cu detențiune pe viață și pedeapsa închisorii de la 15 - 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Se constată astfel, că pedeapsa de 20 de ani aplicată pentru infracțiunea de omor se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzută de legea nouă.
De asemenea, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), d) și e) din Cod penal anterior pe o durată de 5 ani își găsește corespondent în prevederile art.66 alin.1 lit.a), b), d) și f) din Codul penal în vigoare.
Referitor la infracțiunea prev. de art.279 alin.3 lit.a) din Codul penal anterior, aceasta își găsește corespondentul în dispozițiile art.342 alin.1 și 5 din Codul penal în vigoare, care este sancționată cu pedeapsa închisorii între 1 an și 4 luni și 6 ani și 8 luni.
Contestatorul prin această cale de atac, așa cum a susținut și la fond, a precizat că Codul penal intrat în vigoare la 1.02.2014 nu mai sancționează ca și formă agravantă a infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor deținerea fără drept a unei arme militare, faptă pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 55 din 8 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita, definitivă prin decizia nr. 3931 din 29 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La o primă lectură a dispozițiilor art.342 din Codul penal în vigoare, se constată că acesta nu mai face referire expresă la armele militare.
Instanța de control judiciar consideră însă, examinând și dispozițiile Legii nr.295/2004, că armele militare se regăsesc în „armele interzise” prevăzute de alineatul (5) al art.342 Cod penal.
Conform definiției prevăzută de art.2 din Legea nr.295/2004 prin arme interzise se înțelege „armele și munițiile prevăzute în categoria A din anexă, a căror procurare, deținere, port și folosire sunt interzise persoanelor fizice și juridice, cu excepția instituțiilor publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, a unităților aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înființate prin acte normative, precum și a companiilor naționale și societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament și muniție”.
Rezultă, așadar, din cuprinsul acestui text de lege că armele militare sunt interzise în continuare a fi deținute de către persoanele fizice, situație în care fapta inculpatului, așa cum s-a menționat mai sus, este încadrată în dispozițiile art.342 alin.1 și 5 din Codul penal în vigoare.
Respectând în continuare dispozițiile Deciziei nr.1 pronunțată de către Î.C.C.J.-Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept și efectuând tratamentul concursului de infracțiuni conform art.39 lit.b) din Codul penal în vigoare, condamnatului i s-ar putea stabili o pedeapsă rezultantă de 22 ani și 2 luni și 20 de zile, care este superioară ca și durată celei de 22 ani în a cărei executare se află contestatorul.
Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea constată că contestatorul L. R. nu poate beneficia de prevederile art.6 din Codul penal în vigoare, motiv pentru care contestația acestuia va fi respinsă ca nefondată în baza art.4251 alin.7 lit.b) Cod proc. penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul L. R.,fiul lui A. și M., născut la data de 29 iulie 1979, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 417/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014.
Președinte,
F. T.
Grefier,
E. F.
Red.F.T./Tehnored.E.F.
5 ex./25 iunie 2014
Dosar fond_ Trib. Dâmbovița
Jud. fond L. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 898/2014.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 852/2014. Curtea... → |
|---|
