Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 29/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 29/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 5153/315/2013/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 29

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2014

Președinte – G. D.

Judecători – C. G.

L. C.

Grefier – M. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea I. C., domiciliată în Târgoviște, ., nr.22-34, județul Dâmbovița, cu privire la decizia penală nr.1621/26.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta I. C. împotriva sentinței penale nr.641/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatoarea I. C. și făptuitorii S. P., S. D., S. M., M. I..

Fără citarea părților, conform art.391 alin.1 C.pr.pen.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a contestației în anulare, întrucât motivele invocate de contestatoare în cerere nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute la art.386 C.pr.pen.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea depusă la această instanță la data de 02.12.2013 și înregistrată sub nr._, petenta I. C. a arătat că formulează contestație în anulare a declarațiilor date de S. P., S. D. și S. M., indicând mai multe numere de dosare de la diferite instanțe.

La data de 01.12.2013, petenta a indicat dosarul nr._ 13, iar la data de 15.01.2014 a înaintat un înscris instanței, în care a precizat același număr de dosar, fără a preciza într-un mod inteligibil ce anume solicită.

Analizând cererea petentei, Curtea a dispus atașarea dosarului indicat de aceasta și a constatat că în dosar a fost pronunțată decizia penală nr.1621/26.11.2013 de Curtea de Apel Ploiești.

Analizând cererea formulată de petentă, Curtea constată că aceasta din urmă nu a indicat niciunul dintre motivele prevăzute la art.386 C.pr.pen.

Examinând dosarul de fond nr._ 13 al Judecătoriei Târgoviște și dosarul Curții de Apel Ploiești anexat, Curtea constată că prin sentința penală nr.641/08.10.2013, Judecătoria Târgoviște, în baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de persoana vătămată I. C., cu domiciliul în municipiul Târgoviște, Cartier Priseaca, .-34, județul Dâmbovița, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 13.02.2013 dispusă de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.6724/P/2011, precum și împotriva rezoluției din 8.05.2013 dispusă de prim procurorul aceleiași instituții în lucrarea nr.293/II/2/2013, făptuitori fiind S. P., S. D., S. M., toți cu domiciliul în municipiul Târgoviște, B.dul Eroilor, ., . și M. I., cu domiciliul în municipiul Târgoviște, .. D. 2, parter, județul Dâmbovița.

S-au menținut cele două rezoluții atacate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligată persoana vătămată la 260 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr.1621/26.11.2013, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta I. C. împotriva sentinței penale nr.641/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și a obligat recurenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, reținând că, potrivit dispozițiilor art.2781 alin.10 Cod procedură penală, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.8 este definitivă.

Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.386 C.pr.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în aart.10 lit.f – i1 C.pr.pen. cu privire la care existau probe în dosar;

d) - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) - când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.38514 alin.11 ori art.38516 alin.1.

Conform art.391 alin.2 Cod procedură penală, o contestație în anulare este admisibilă în principiu dacă este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art.386 din același cod și dacă în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt la dosar.

Examinând în principiu prezenta contestație în anulare, în raport de dispozițiile legale menționate, Curtea constată că aceasta nu întrunește condițiile legale de admisibilitate în principiu, reglementate de art.391 Cod procedură penală, întrucât nu au fost au fost prezentate în cererea scrisă și în actele depuse ulterior de contestatoare motive care să se regăsească în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.386 Cod procedură penală.

În această situație, calea de atac exercitată este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă ca atare, conform art.391 alin.1 și 2 Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de către petenta I. C., domiciliată în Târgoviște, ., nr.22-34, județ Dâmbovița, împotriva deciziei penale nr. 1621//26.11.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 13.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.

Președinte, Judecători,

G. D. C. G. L. C.

Fiind în concediu de odihnă

Semnează președintele instanței

Grefier,

M. M.

Red./Th.-LC/MM

2 ex./31.01.2014

d.f.-_ Judecătoria Târgoviște

j.f.- I. C. C.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 29/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI