Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 849/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 849/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 7880/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 849
Ședința publică din data de 17.09.2014
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - V. M.
GREFIER - M. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror C. I. P.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpații P. C. A. A., fiul lui G. și A., ns.la data de 19.12.1968, în Ploiești, C.N.P._, domiciliat în Boldești Scăieni, . A, ., . și M. T. S., fiul lui M. și M., ns.la 17.05.1970, C.N.P._, domiciliat în Boldești Scăieni, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 625 din data de 24.12.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, a fost condamnat inculpatul Pizza C. A. A., după cum urmează:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie- decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal (3 infracțiuni) cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul M. T. S., după cum urmează:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
3. A fost condamnată inculpata P. C., frica lui G. și R., născută la data de 18.06.1967, în or. Vălenii de M., jud. Prahova, domiciliată în corn. Gura Vitioarei, .. 406, jud. Prahova, posesoare CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

4. A fost condamnat inculpatul F. I., fiul lui C. și P., născut la data de 28.05.1970, în corn. Starchiojd, jud. Prahova, domiciliat în corn. Starchiojd, ., jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie -decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

5. A fost condamnat inculpatul P. V., fiul lui V. și E., născut la data de 25.02.1959, în corn. Băltești, .. Prahova, domiciliat în corn. Băltești, .. 152, jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 86/1 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.
În baza art. 86/2 C.p. termenul de încercare se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 3 ani în final acesta fiind de 6 ani.
În baza art. 86/3 C.p. pe durata termenului de încercare condamnații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. și P. V. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
Conform art.359 c.pr.pen. s-a atras atenția inculpaților asupra disp.art. 86/4 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin.5, C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. O. P. S.A.
S-a luat act că inculpatul P. C. A. A. a achitat suma de 1.655 lei din prejudicial cauzat, iar inculpatul M. T. S. a achitat suma de 950 lei din prejudicial cauzat.
A obligat inculpații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. Și P. V., în solidar la plata sumei de 1851,6 lei reprezentând diferența de prejudiciu nerecuperat.
În temeiul art. 254 al. 3 C.p. s-a confiscat de la inculpata P. C. suma de 232,5 lei, de la inculpatul F. I. suma de 83,6 lei și de la inculpatul P. V. suma de 126 lei reprezentând contravaloarea combustibilului primit ca mită.
În baza art. 191 alin.1, C.p.p. a obligat inculpații la plata sumelor de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții – inculpați P. C. A. A., personal și asistat de avocat R. R., apărător ales din Baroul Prahova, M. T. S., personal și asistat de avocat R. I., apărător ales din același barou, lipsă fiind intimatul – inculpat F. I. și intimatul – parte civilă . București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat R. R. și avocat R. I., având cuvântul pe rând arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, co0nstată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat R. R. având cuvântul pentru inculpatul P. C. A. A., arată că acesta înțelege să critice sentința atacată doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, cu precizarea că acesta a beneficiat la instanța de fond de aplicarea disp. art. 320/1 c.p.p.
Mai arată că a depus la dosar dovada că acesta a achitat în totalitate prejudiciul cauzat prin infracțiune și consideră că, în mod greșit s-a dispus de către instanța de fond a fi achitată suma de 1851,6 lei în solidar de către cei trei inculpați, pentru că astfel s-ar ajunge la achitarea de două ori a aceluiași prejudiciu de către inculpatul P. C. A. A..
Față de toate acestea solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în ceea ce privește modalitatea de soluționare a laturii civile.
Avocat R. I., având cuvântul pentru inculpatul M. T. S., arată că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, este căsătorit, este bolnav, a avut o bună reputație în societate, a acoperit prejudiciul cauzat prin infracțiune, aspecte față de care apreciază că pedeapsa aplicată acestuia de instanța de fond este într-un cuantum prea mare.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond, reducerea pedepsei aplicate de Tribunalul Prahova.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea apelurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică, pedepsele aplicate acestora fiind corect individualizate pentru inculpatul M. T. S. reținându-se circumstanțele atenuante.
Consideră că și latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod corect de instanța de fond.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul F. I., solicită instanței a se lua act de retragerea acestuia.
Inculpatul P. C. A. A., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
Inculpatul M. T. S., având ultimul cuvânt, arată că pedeapsa aplicată este prea mare și solicită instanței reducerea acesteia, fiind de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 625 din data de 24.12.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost condamnat inculpatul P. C. A. A., fiul lui G. și A., născut la data de 19.12.1968, în mun. Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în or. Boldești Scăeni, ., ., ., C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie- decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal (3 infracțiuni) cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul M. T. S., fiul lui M. și M., născut la data de 17.05.1970, în mun. Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în or. Boldești Scăeni, ., jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
3. A fost condamnată inculpata P. C., frica lui G. și R., născută la data de 18.06.1967, în or. Vălenii de M., jud. Prahova, domiciliată în corn. Gura Vitioarei, .. 406, jud. Prahova, posesoare CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
4. A fost condamnat inculpatul F. I., fiul lui C. și P., născut la data de 28.05.1970, în corn. Starchiojd, jud. Prahova, domiciliat în corn. Starchiojd, ., jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie -decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
5. A fost condamnat inculpatul P. V., fiul lui V. și E., născut la data de 25.02.1959, în corn. Băltești, .. Prahova, domiciliat în corn. Băltești, .. 152, jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, după cum urmează:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 86/1 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.
În baza art. 86/2 C.p. termenul de încercare se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 3 ani în final acesta fiind de 6 ani.
În baza art. 86/3 C.p. pe durata termenului de încercare condamnații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. și P. V. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
Conform art.359 c.pr.pen. s-a atras atenția inculpaților asupra disp.art. 86/4 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin.5, C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. O. P. S.A.
S-a luat act că inculpatul P. C. A. A. a achitat suma de 1.655 lei din prejudicial cauzat, iar inculpatul M. T. S. a achitat suma de 950 lei din prejudicial cauzat.
A obligat inculpații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. Și P. V., în solidar la plata sumei de 1851,6 lei reprezentând diferența de prejudiciu nerecuperat.
În temeiul art. 254 al. 3 C.p. s-a confiscat de la inculpata P. C. suma de 232,5 lei, de la inculpatul F. I. suma de 83,6 lei și de la inculpatul P. V. suma de 126 lei reprezentând contravaloarea combustibilului primit ca mită.
În baza art. 191 alin.1, C.p.p. a obligat inculpații la plata sumelor de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 997/P/2012 al Parchetului de pe lingă Tribunalul Prahova prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților
- P. C. A. A., fiul lui G. și A., născut la data de 19.12.1968, în mun. Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în or. Boldești Scăeni, ., ., C.N.P._, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal și art. 255 alin.l Cod Penal (3 infracțiuni), cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal
-M. T. S., fiul lui M. și M., născut la data de 17.05.1970, în mun. Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în or. Boldești Scăeni, ., jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a,g, și alin.3, lit. a, Cod Penal cu art.41 al.2 Cp.,art.255 al.l C.p., cu art.33 lit.a C.p.
-P. C., fiica lui G. și R., născută la data de 18.06.1967, în or. Vălenii de M., jud. Prahova, domiciliată în com. Gura Vitioarei, .. 406, jud. Prahova, posesoare CI. ., nr._, C.N.P._, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 254, alin.l, Cod Penal; art.26 rap. la art.208, alin.l, art. 209, alin.l, lit. a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal:cu aplic, art.33 lit.a Cp.
-F. I., fiul lui C. și P., născut la data de 28.05.1970, în corn. Starchiojd, jud. Prahova, domiciliat în corn. Starchiojd, ., jud. Prahova, posesor CI. ., nr._, C.N.P,_, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.254 al.l C.p. (două infracțiuni); art.26 Cp. rap. la art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit. g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal; cu aplic. art.33 lit.a C.p.
- P. V., fiul lui V. și E., născut la data de 25.02.1959, în corn. Băltești, .. Prahova, domiciliat în corn. Băltești, .. 152, jud. Prahova, posesor CL ., nr._, C.N.P._, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.254al.l Cp;art.26 Cp. rap. la art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal;cu aplic, art.33 lit.a Cp.
În motivarea rechizitoriului s-a arătat că:
- inculpatul P. C. A. A. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal și art. 255 alin.l Cod Penal (3 infracțiuni), cu aplic. art. 33 lit. a C. p. în perioada noiembrie-decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de zi și de noapte, împreună cu alte persoane, a sustras din conductele S.C. O.M.V. P. S.A. 985 litri gazolină în valoare de 1654,8 lei și a dat mită agentului de pază P. C. gazolină în valoare de 235,2 lei, agentului P. V. gazolină în valoare de 126 lei și agentului de pază F. I. gazolină în valoare de 33,6 lei.
- inculpatul M. T. S. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a,g, și alin.3, lit. a, Cod Penal cu art.41 al.2 Cp., art.255 al.l C.p. cu art.33 lit.a C.p., în perioada noiembrie-decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice a sustras din conductele O. P. gazolină în valoare de 2382,2 lei și alcool metilic, în valoare de 420 lei (prejudiciu total 2802,2 lei) și a dat mită agentului de pază F. I. suma de 50 lei, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
- inculpata P. C. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 254, alin.l, Cod Penal; art.26 rap. la art.208, alin.l, art. 209, alin.l, lit. a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a C.p., în luna noiembrie 2012 a primit de la P. C. A. gazolină în valoare de 232,5 lei pentru a nu îndeplini atribuțiile de pază, fapt prin care a facilitat comiterea de furturi de către angajații O. P. în valoare de 4456,6 lei.
- inculpatul F. I. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.254 al.l C.p. (două infracțiuni); art.26 Cp. rap. la art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit g, alin.3, lit. a, Cod Penal, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal; cu aplic. art.33 lit.a Cp. în perioada noiembrie-decembrie 2012, a primit de la P. C. A. 20 litri gazolină în valoare de 33,6 lei și de la M. T. S. în sumă de 50 lei pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu în timp ce aceștia au comis furturi de produse petroliere în valoare de 4456,6 lei.
- inculpatul P. V., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de: al, cu aplic. art. 41, alin.2, Cod Penal; cu aplic, art.33 lit.a Cp. deoarece în perioada noiembrie-decembrie 2012, în mai multe rânduri a primit mită de la P. C. A. 75 litri gazolină în valoare de 126 lei pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu, asigurând astfel condițiile pentru comiterea de furturi de produse petroliere în valoare de 4456,6 lei.
La termenul din 12.12.2013 inculpații au arătat că doresc să beneficieze procedura simplificată prev. de disp. art. 3201 C.p.p. fapt pentru care instanța a procedat la ascultarea acestora.
Așadar, au fost luate declarații inculpaților, aceștia solicitând în fața instanței să se judece conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320/1 c.p.p., în acest sens nemaisolicitând efectuarea altor probatorii, decât înscrisuri în circumstanțiere.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală așa cum prevăd disp. art. 320/1 al.1. c.p.p., precum și declarațiile inculpaților date în fața instanței de judecată în condițiile art. 320/1 c.p.p., instanța a reținut vinovăția inculpaților în comiterea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței și următoarea situație de fapt:
S-a reținut că la data de 03.10.2012 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Prahova - Serviciul Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la furturile de produse petroliere din cadrul Stației de dezbenzinare Boldești - Scăieni aparținând S.C. O.M.V. P..
În cauză, cu autorizarea instanței de judecată au fost efectuate interceptări și înregistrări ale convorbirilor telefonice, au fost efectuate percheziții domiciliare și au fost audiate persoanele implicate rezultând următoarea situație, în fapt:
Stația de dezbenzinare Boldești-Scăieni avea asigurată paza în anul 2012 de agenți aparținând S.C. N. Force S.R.L.
In luna octombrie 2012 angajații S.C. O.M.V. P. au aflat că stația de dezbenzinare Boldești-Scăieni va fi desființată și au hotărât ca, în perioada de timp cât mai lucrau să sustragă produse petroliere (gazolină, ulei, alcool metilic) și să le vândă pentru a face rost de bani.
Furtul de produse petroliere a fost comis în principal de angajații O.M.V. P. P. C. A. și M. T. S. care i-au atras în activitatea infracțională, oferindu-le mită, pe agenții de pază S.C. N. FORCE S.R.L. P. C., F. I. și P. V..
În ce privește valorificarea produselor sustrase, acest lucru a fost relativ facil întrucât stația avea gard comun cu proprietăți aparținând persoanelor private domiciliate pe . Scăieni.
Furtul de produse petroliere, în principal gazolină, s-a realizat prin demontarea holenderelor de prindere a conductelor care alimentau rezervoarele, înainte de parcurgerea contoarelor.
Inculpații P. C. A. și M. T. S. au comis furturile împreună și cu alți colegi angajați S.C. O.M.V. P. și au beneficiat și de complicitatea agenților de pază S.C. N. Force S.R.L. cărora le-au dat mita pentru a putea valorifica produsul infracțiunii.
Astfel, inculpata P. C., aflată în Postul 1 - Poarta de Acces, avea posibilitatea de a controla toate persoanele care intrau-ieșeau din incinta stației de dezbenzinare și avea sub observație și camerele de supraveghere astfel încât informa imediat dacă sunt „probleme".
Inculpații F. I. și P. V. agenți de pază, executau serviciul prin patrulare pe perimetrul stației și în multe cazuri au ajutat efectiv la valorificarea gazolinei.
Persoanele care cumpărau produs petrolier sustras de inculpații P. C. A. și M. T. S. au indicat faptul că, după contactarea telefonică a acestora și confirmarea faptului că vor fi comise furturile, agenții de pază luau canistrele sau bidoanele goale, pe care martorii-cumpărători le aruncau peste gard și ulterior le aduceau pline (declarații D. M., D. C., P. M.).
Astfel, în perioada noiembrie - decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, atât pe timp de zi, cât și noaptea, singuri sau împreună cu alte persoane (învinuiți G. N., V. I.), inculpatul P. C. A. a sustras 985 litri gazolină în valoare de 1654,8 lei, iar M. T. S. 545 litri gazolină în valoare de 915,6 lei.
Cu ocazia percheziției domiciliare la locuința inculpatului M. T. S. au mai fost identificate cantitățile de 873 litri gazolină în valoare de 1466,6 lei, 42 litri alcool metilic în valoare de 420 lei (a mai fost identificată și cantitatea de 17 litri ulei însă nu s-a putut stabili tipul acestuia astfel încât nu rezultă că a fost sustras de la S.C. O.M.V. P.).
Produsele petroliere sustrase au fost valorificate de regulă imediat după comiterea furtului, fiind vândute persoanelor care locuiau în vecinătatea stației de dezbenzinare, respectiv numiților M. N., 100 litri, M. S. 100 litri, S. M. 20 litri, S. A. 160 litri, D. M. 320 litri, Richită D. 120 litri, P. M. 300 litri, R. G. 10 litri, N. C. G. 12 litri și D. C. - 400 litri.
Așa cum s-a arătat mai sus sustragerile au fost comise cu complicitatea nemijlocită a agenților de pază P. C., P. V. și F. I. care, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu (a se vedea Fișă de Post - S.C. N. Force S.R.L. Cap.5 - A. 1. - 6 și 12) au primit la diferite date produse ori bani, după cum urmează:
- P. C. - 01.11.2012 - a primit de la P. C. A. prin intermediul lui P. V. 40 litri gazolină în valoare de 67,2 lei.
- 13.11.2012 - a primit de la P. C. A. prin intermediul lui P. V. 100 litri gazolină în valoare de 168 lei.
Gazolina primită a fost remisă de P. C. numitului M. D..
- P. V.
-01.11.2012 gazolina în valoare de 16,8 lei;
-04.11.2012 gazolină în valoare de 67,2 lei.
-16.11.2012 gazolină în valoare de 25,2 lei.
-20.11.2012 gazolină în valoare de 16,8 lei.
-a primit de la P. C. A. 10 litri
-a primit de la P. C. A. 40 litri
-a primit de la P. C. A. 15 litri
-a primit de la P. C. A. 10 litri
- F. I.
- 11.12.2012 a primit de la P. C. A. 20 litri gazolină în valoare de 33,6 lei și la data de 11.12.2012 a primit de la M. Torna S. 50 lei.
Așa cum am menționat, în fața instanței inculpații au avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând infracțiunile reținute în sarcina lor, solicitând judecarea conform art. 320/1 c.p.p., iar la individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de dispozițiile textului legal sus - menționat, și a redus limitele de pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, conform dispozițiilor legale.
Situația de fapt, mai sus menționată, s-a reținut din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu 03.10.2012; proces - verbal transcriere convorbiri telefonice vol. II-III; raport de încercare 319/23.11.2012, 320/23.11.2012, 321/23.11.2012, 322/23.11.2012, 323/23.11.20128CONPET - Birou Inspecția Calității ); proces - verbal de percheziție domiciliară Pita C. A.; proces - verbal de percheziție domiciliară M. T. S.; proces - verbal de percheziție domiciliară P. V.; proces - verbal de percheziție domiciliară F. I.; raport de constatare tehnico - științifică poligraf Pita C. A. nr._/29.03.2013 I.PJ. Prahova; fișă post M. T. S.; fișă post P. C. A.; fișă post P. C.; fișă post F. I.; fișă post P. V.; declarații martori - cumpărători: M. N., M. Ș., S. M., S. A., D. M., Richita D., P. M., R. G., Nița C. G., D. C.; proces - verbal din 15.07.2013; declarațiile învinuiților: Pita C.-A., M. T. S., P. C., F. I., P. V., probe care se coroborează și cu declarațiile date de inculpați în faza de cercetare judecătorească.
Așadar, în drept faptele comise de inculpatul Pita C. A. care, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de zi și de noapte, împreună cu alte persoane, a sustras din conductele S.C. O.M.V. P. S.A. 985 litri gazolină în valoare de 1654,8 lei și a dat mită agentului de pază P. C. gazolină în valoare de 235,2 lei, agentului P. V. gazolină în valoare de 126 lei și agentului de pază F. I. gazolină în valoare de 33,6 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și dare de mită prev. de:art.208 al.l, art.209 al.l lit.a,g, și al.3 lita Cp. cu art.41 al.2 Cp., art.255 al. 1 cu art.258 Cp. (2 infracțiuni); cu aplic.art.33 lit.ac.p. infracțiunile fiind săvârșite în concurs.
De asemenea, faptele comise de inculpatul M. T. S. care, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice a sustras din conductele O. P. gazolină în valoare de 2382,2 lei și alcool metilic, în valoare de 420 lei (prejudiciu total 2802,2 lei) și a dat mită agentului de pază F. I. suma de 50 lei, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și dare de mită prev. de:art.208 al.l, art.209 al.l lit.a,g, și al.3 lit.a Cp. cu art.41 al.2 Cp., art.255 al.l Cp.; cu aplic. art. 33 lit.a c.p. infracțiunile fiind săvârșite în concurs.
Faptele comise de inculpata P. C. care, în luna noiembrie 2012 a primit de la P. C. A. gazolină în valoare de 232,5 lei pentru a nu îndeplini atribuțiile de pază, fapt prin care a facilitat comiterea de furturi de către angajații O. P. în valoare de 4456,6 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și complicitate la furt calificat prev. de art.26 rap. la art.208 al.l, art.209 al.l lit.a,g, și al.3 lit.a C.p. cu art.41 al.2 Cp., art.254 al.l C.p.; cu aplicarea art.33 lit.a c.p. infracțiunile fiind săvârșite în concurs.
De asemenea, faptele comise de inculpatul F. I. care, în perioada noiembrie - decembrie 2012, a primit de la P. C. A. 20 litri gazolină în valoare de 33,6 lei și de la M. T. S. în sumă de 50 lei pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu în timp ce aceștia au comis furturi de produse petroliere în valoare de 4456,6 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la furt calificat și luare de mită prev. de art.26 rap. la art.208 al.l, art.209 al.l lit.a,g, și al.3 lit.a C.p. cu art.41 al.2 C.p., art.254 al.l C.p. infracțiunile fiind săvârșite în concurs.
Faptele comise de inculpatul P. V. care în perioada noiembrie-decembrie 2012, în mai multe rânduri a primit mită de la P. C. A. 75 litri gazolină în valoare de 126 lei pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu, asigurând astfel condițiile pentru comiterea de furturi de produse petroliere în valoare de 4456,6 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și complicitate la furt calificat prev. de art.254 al.l Cp.; art.26 rap. la art.208 al.l, art.209 al.l lit.a,g, și al.3 lit.a C.p. cu art.41 al.2 C.p. infracțiunile fiind săvârșite în concurs.
Față de cele reținute, la individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpaților, instanța a ținut cont de disp. art. 72 C.p. respectiv, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, de împrejurările concrete în care s-a săvârșit infracțiunea, cât și de persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o atitudine sinceră în procesul penal și au colaborat cu organele de cercetare penală, în speță, fiind aplicabile disp. art. 74 lit.a, b și c cod penal rap.la art. 76 lit.c cod penal.
În consecință, raportat la cele mai sus menționate tribunalul a condamnat pe inculpați după cum urmează:
Pe inculpatul P. C. A. A., astfel:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal (3 infracțiuni) cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a,b,c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
- pe inculpatul M. T. S., astfel:
- În baza art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 255 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
- pe inculpata P. C., astfel:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
- pe inculpatul F. I., astfel:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie -decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
- pe inculpatul P. V., astfel:
- În baza art. 26 art. 208, alin.l, art. 209, alin.l, lit.a și g, alin.3, lit. a, Cod Penal, rap. la art. 41 alin.2 Cod Penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. c C.p.p. infracțiune de furt calificat, faptă din perioada noiembrie-decembrie 2012, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- În baza art. 254 alin.l Cod Penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 c.pr.pen. cu referire la art. 74 lit. a și c și 76 lit. e C.p.p. infracțiune de dare de mită, faptă din perioada noiembrie - decembrie 2012, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 65 alin.2 C.penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 și art. 64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 86/1 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.
În baza art. 86/2 C.p. termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 3 ani în final acesta fiind de 6 ani.
În baza art. 86/3 C.p. pe durata termenului de încercare condamnații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. și P. V. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.
Conform art.359 c.pr.pen. s-a atras atenția inculpaților asupra disp.art. 86/4 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin.5, C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Soluționând latura civilă a cauzei tribunalul a constatat că S.C. O. P. S.A. s-a constituit parte civil cu suma de 4456,6 lei, iar inculpații în declarațiile date în fața instanței de judecată au arătat că sunt de acord să despăgubească partea civilă.
Așadar, ținând seama de principiul disponibilității, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. O. P. S.A.
În continuare, în urma analizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a constatat că, inculpatul P. C. A. A. a achitat suma de 1.655 lei din prejudicial cauzat, iar inculpatul M. T. S. a achitat suma de 950 lei din prejudicial cauzat, fapt pentru care s-a luat act de cele mai sus menționate și au fost obligați inculpații P. C. A. A., M. T. S., P. C., F. I. și P. V., în solidar la plata sumei de 1851,6 lei reprezentând diferența de prejudiciu nerecuperat.
Nu în ultimul rând în temeiul art. 254 al. 3 C.p. s-a confiscat de la inculpata P. C. suma de 232,5 lei, de la inculpatul F. I. suma de 83,6 lei și de la inculpatul P. V. suma de 126 lei reprezentând contravaloarea combustibilului primit ca mită.
În baza art. 191 alin.1, C.p.p. au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații P. C. A. A., M. T. S. și F. I., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, așa cum se va arăta în continuare:
Astfel, inculpatul - apelant P. C. A. A. prin apărător, a învederat instanței că înțelege să critice sentința atacată numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, pe care în opinia sa, apreciază că aceasta a fost soluționată greșit de instanța de fond, în sensul că a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați la plata sumei de 1.851,60 lei către partea civilă, în condițiile în care în ceea ce îl privește a achitat în parte suma care îi revenea.
La rândul său, inculpatul - apelant M. T. S. critică hotărârea primei instanțe în latură penală, arătând că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare la care a fost condamnat este prea aspră, solicitând reducerea acesteia, motivat de faptul că a recunoscut și regretat faptele, este căsătorit, este bolnav, era cunoscut cu bună reputație în societate, a acoperit prejudiciul și ca atare, o pedeapsă orientată spre limita minimă este în măsură să-și atingă rolul preventiv educativ.
În ceea ce îl privește pe inculpatul F. I., la termenul din 02 iunie 2014, acesta a declarat că înțelege să își retragă apelul formulat, Curtea urmând să ia act de poziția sa procesuală adoptată.
Curtea, verificând hotărârea atacată, conform art.420 alin.8 Cod procedură penală, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd disp.art.417 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelurile declarate de P. C. A. A. și M. T. S., sunt nefondate, așa cum se va arăta în continuare:
În ceea ce privește situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg în considerentele deciziei, a fost corect reținută de instanța de fond, corespunde probelor administrate în cauză, iar vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, așa încât, condamnarea acestora este legală și temeinică.
De asemenea și încadrarea juridică a faptelor este legală, aspect față de care nu s-au formulat critici.
Situația de fapt expusă a fost reținută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul verbal de sesizare încheiat de organele de poliție, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în condiții de legalitate, procesele verbale de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico - științifică poligraf pentru inculpatul P. C. A. A., declarații de martori și coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.
De altfel, la instanța de fond înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au declarat că recunosc săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și pe care le regretă și doresc să se judece pe baza probelor administrate la urmărirea penală pe care și le însușesc, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de textul de lege, conform art.320/1 alin.7 Cod procedură penală.
În ceea ce privește critica formulată de inculpatul P. C. A. A., referitoare la modul de soluționare a laturii civile de către prima instanță, aceasta este neîntemeiată.
Rezultă într-adevăr că acesta a achitat până la data judecății suma de 1.655 lei - parte din prejudiciul cauzat părții civile ., dar prin admiterea cererii de constituire de parte civilă de către societate, inculpatul a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați M. T. S., P. C., F. I. și P. V., în solidar la diferența sumei de 1.851,60 lei, reprezentând diferența de prejudiciu nerecuperat.
Așadar, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că prima instanță a procedat bine atunci când a dispus obligarea inculpatului la plata diferenței de 1.655 lei în solidar cu ceilalți inculpați, motiv pentru care instanța de control judiciar consideră că sub aspectul laturii civile, instanța de fond a procedat în mod legal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul M. T. S., critica invocată de acesta referitoare la pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat și pe care o consideră prea aspră sub aspectul cuantumului, este nefondată.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a acesteia, conform art.86/1 - 86/3 Cod penal, pentru două infracțiuni aflate în concurs, respectiv de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 Cod penal anterior și de complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev.de art.26, art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și g și alin.3 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada noiembrie - decembrie 2012 în baza unei rezoluții infracționale unice, a sustras împreună cu ceilalți inculpați din conductele părții civile „O. P.” produs petrolier (gazolină) în valoare de 2.382,20 lei și alcool metilic în valoare de 420 lei, precum și faptul că a dat mită agentului de pază F. I. suma de 50 lei, pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu.
Curtea, constată că pedeapsa astfel cum a fost stabilită, corespunde unei juste individualizări, fiind respectate toate criteriile prev.de art.72 Cod penal anterior, iar cuantumul de 3 ani închisoare este situat la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, așa încât, nu se justifică reducerea acestuia, așa cum s-a solicitat.
Pentru considerentele arătate mai înainte, se apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere, motiv pentru care apelurile declarate de inculpații P. C. A. A. și M. T. S., apar ca fiind nefondate și vor fi respinse în consecință, conform art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Cât privește apelul declarat de inculpatul F. I., care a declarat în instanță în mod nemijlocit că înțelege să-și retragă apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, urmează a se lua act de această manifestare unilaterală de voință, conform art.415 Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații P. C. A. A., fiul lui G. și A., ns.la data de 19.12.1968, în Ploiești, domiciliat în Boldești Scăieni, . A, ., . și M. T. S., fiul lui M. și M., ns.la 17.05.1970, domiciliat în Boldești Scăieni, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 625 din data de 24.12.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul F. I., fiul lui C. și P., ns.la data de 28.05.1970, în ., domiciliat în com. Starchiojd, ., județul Prahova, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpați P. C. A. A. și M. T. S., la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul F. I., la plata sumei de 400 lei cu același titlu, din care 300 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiție în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2014.
Președinte, Judecător,
I. S. V. M.
Grefier,
M. E.
Red.VM
Tehnored.EV
7 ex./02.10.2014
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|