Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 79/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 5784/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 79
Ședința publică din data de 09 aprilie 2014
Președinte – M. V. T.
Grefier – M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
…….
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul G. E. N., fiul lui N. și E., născut la data de 15.05.1971 în M., județul Prahova, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 36 din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă, ca nefondată cererea astfel cum a fost formulată și ulterior precizată (precizarea de la termenul din 18.11.2013) de către petentul – condamnat.
În baza disp. art. 192 alin.3 Cod proc. penală a fost obligat petentul – condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 190 lei, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în sumă de 100 lei și care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul contestator G. E. N., în stare de deținere, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu D. L., în substiturea doamnei avocat D. A. din Baroul Prahova,conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform dispozițiilor art.89 alin.2 Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu al contestatorului – condamnat aflat în stare de deținere a luat legătura cu acesta.
Contestatorul - condamnat G. E. N. având personal cuvântul, solicită acordarea unii termen pentru angajarea unui apărător ales, refuzând să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, precizează că nu se opune acordării unui nou termen de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, respinge cererea formulată de contestatorul - condamnat G. E. N. de acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales, motivat de faptul că la instanța de fond cauza a fost soluționată cu apărător desemnat din oficiu.
Apărătorul contestatorului-condamnat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, excepții de ridicat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri noi, excepții de invocat sau probe de administrat, constată potrivit art. 387 Cod procedură penală contestația în stare de judecată și potrivit art. 4251 cod pr.pen. rap.la art.23 din Legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 acordă cuvântul pentru dezbaterea acesteia.
Avocat D. L. având cuvântul pentru condamnatul contestator G. E. N., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei, pentru a da posibilitatea condamnatului să i-a legătura cu fiica acestuia, pe care nu a văzut-o de la vârsta de 9 ani.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea contestației, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. În cauză nu a fost posibilă efectuarea anchetei sociale solicitată, întrucât la adresa indicată nelocuind persoana indicată de către condamnat
Contestatorul condamnat G. E. N. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 36 din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă, ca nefondată cererea astfel cum a fost formulată și ulterior precizată (precizarea de la termenul din 18.11.2013) de către petentul – condamnat G. E. N., fiul lui N. și E., născut la data de 15.05.1971 în M., județul Prahova, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
În baza disp. art. 192 alin.3 Cod proc. penală a fost obligat petentul – condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 190 lei, incluzând și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în sumă de 100 lei și care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin adresa nr._ înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ la data de 15.10.2013, Judecătoria Moreni a înaintat spre competentă soluționare cererea formulată de către condamnatul G. E. N., prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei, urmare faptului că prin sentința penală nr. 998/12.09.2013 a fost admisa excepția lipsei competenței materiale invocată de către reprezentantul Ministerului Public, iar în baza disp. art. 42 cod pr.penală a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalul Dâmbovița.
După sesizarea instanței cu competența materială și teritorială în soluționarea cererii în raport de disp. at. 456C od procedura penala au fost dispuse măsuri în vederea asigurării prezenței condamnatului și a asistenței judiciare a acestuia, ambele obligatorii în cauză în raport de disp. art. 314 și 171 alin. 2 cod pr.penală.
În cadrul ședinței publice de la termenul din 18.11.2013, s-au solicitat lămuriri condamnatului cu privire la motivul pe care își întemeiază cererea de întrerupere a executării pedepsei, acesta în prezenta apărătorului desemnat din oficiu, susținând că a înțeles să solicite întreruperea executării pedepsei pe motive sociale.
La același termen de judecată, la propunerea condamnatului, s-a încuviințat proba cu înscrisuri considerată utilă cauzei în raport de disp. art. 67 cod pr.penală, probă în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea unei anchete sociale la adresa indicată de către condamnat.
Prin adresa nr._/2013 Primăria B. a comunicat instanței că la adresa unde s-a solicitat efectuarea anchetei sociale de către condamnat nu locuiește persoana indicată de acesta, ci o altă persoană, relații puse în discuție în cadrul ședinței publice de la termenul din 21.01.2014, cand condamnatul a precizat că insistă în efectuarea unei anchete sociale la adresa menționată.
La același termen de judecată, având în vedere răspunsul comunicat de Primăria B., dar și susținerile condamnatului, instanța a declarat cauza în stare de judecată, procedând la soluționarea acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în prezent condamnatul G. E. N. se află în executarea pedepsei cu detențiunea pe viață aplicată prin sentința penală nr. 10/2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin neapelare și în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 27/2013, pedeapsă pe care o execută în Penitenciarul Mărgineni.
La data de 20.06.2013, condamnatul a sesizat Judecătoria Moreni cu prezenta cerere având ca obiect „întrerupere executare pedeapsă”, prin sentința penală nr. 998/12.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ această instanță declinându-și competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță căreia îi revine competența materială și teritorială în soluționarea cererii în raport de disp. art. 456 cod pr.penală.
În fața acestei din urmă instanțe, condamnatul și-a precizat cererea, invocând în susținerea acesteia cazul prevăzut în art. 453 alin. 1 lit. c cod pr.penală, aplicabil și în cazul întreruperii executării pedepsei.
Deși i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri în dovedirea cererii formulate, totuși în cauză efectuarea anchetei sociale solicitată nu a fost posibilă, la adresa indicată nelocuind persoana indicată de către condamnat.
Față de această situație, tribunalul a respins cererea formulată, aplicând în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat cu procesul penal, disp. art. 192 alin. 2 cod pr.penală.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație condamnatul G. N. E., fără a învedera în vreun fel care ar fi criticile pe care înțelege să le aducă hotărârii atacate.
Curtea, verificând sentința contestată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 4251 Cod proc. penală, constată că prezenta contestație este nefondată.
În acest sens, după cum a reținut și Tribunalul Dâmbovița, dar în lumina noilor prevederi legale ale art. 592 alin. 1 – Cod proc. penală rap. la art. 589 Cod proc. penală, se constată că cererea condamnatului G. E. N. de întrerupere a executării pedepsei nu are nici un temei pentru care ar putea fi admisă.
D. urmare, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, se va respinge ca nefondată calea de atac exercitată de această persoană.
Având în vedere și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul G. E. N., fiul lui N. și E., născut la data de 15.05.1971 în M., județul Prahova, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 36 din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09 aprilie 2014.
Președinte,
M. V. T.
Grefier,
M. P.
Red.T.M.V.
Tehn.grefier P.M./A.C.
5 ex/23.04.2014
d.f._ Tribunal Dâmbovița
j.f. S. N.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|








