Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 469/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 469/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 22185/281/2013
R.
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 469
Ședința publică din data de 06 mai 2014
Președinte – M. V. T.
Judecător – I. N.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul B. G., fiul lui G. și G., născut la data de 24 februarie 1954, domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței penale nr. 189 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în temeiul disp. art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit potrivit art. 82 Cod penal.
În latură civilă, a fost admisă în parte acțiunea exercitată de partea civilă M. M. V. și în baza art.14, art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 cod civil și art. 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul B. G. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă M. M. V..
De asemenea, în temeiul art. 346 raportat la art. 14 Cod proc. penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și conform art.14, art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 Cod civil și art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești a sumei de 655,33 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea medicală a victimei.
Prin aceeași sentință, s-a luat act că partea vătămată S. Județean de Ambulanță Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, respectiv apelantul inculpat B. G. pentru care a răspuns avocat C. R. din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 7 din 24 aprilie 2014, intimatul asigurator S.C. E. R. Asigurare Reasigurare și intimații părți civile M. M. V., S. Județean de Urgență Ploiești și S. de Ambulanță Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat C. R., pentru apelantul inculpat depune la dosar acte din care rezultă imposibilitatea de prezentare în instanță a inculpatului la acest termen de judecată, respectiv biletul de avion, învederând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că nu are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză sau excepții de invocat și, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului, potrivit art. 420 alin.6 Cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția tardivității apelului declarat de către inculpat, având în vedere împrejurarea că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 24 ianuarie 2014 iar apelul a fost declarat la data de 06 februarie 2014, deci cu depășirea termenului legal.
Avocat C. R., având cuvântul pentru apelantul inculpat, depune la dosar o adeverință medicală și o rețetă eliberate de medicul de familie, cu care face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a declara calea de atac a apelului în termenul prevăzut de lege de 10 zile iar în raport de aceste acte medicale depuse la dosar solicită repunerea în termenul de a declara apel pentru clientul său B. G..
Pe fond, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești iar în temeiul art. 4 din Noul Cod de proc. penală și a art. 10 din Legea nr. 255/2013 să se dispună încetarea procesului penal, potrivit art. 16 lit. b) rap. la art. 17 alin. 2 din Noul Cod de proc. penală, întrucât în cauza de față operează dezincriminarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, urmând a se lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea apelului, ca tardiv, în principal, iar pe fondul acestuia, formulează concluzii ca în baza art. 396 Cod proc. penală rap. la art. 16 lit. b) teza 1 Cod proc. penală, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, întrucât fapta este dezincriminată, urmând ca potrivit art. 25 Cod proc. penală, să se lase nesoluționată latura civilă a cauzei.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.189 din data de 24 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul disp. art. 184 al. 1 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, inculpatul B. G., fiul lui G. și G., născut la data de 24.02.1954, în ., domiciliat în Ploiești, ., ., ., CNP_, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit în condițiile prev. de art. 82 Cod penal.
Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Totodată, în temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra disp. art. 84 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile, cu rea-credință, până la expirarea termenului de încercare.
În latură civilă, a fost admisă în parte acțiunea exercitată de partea civilă M. M. V. iar în baza art.14, art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 Cod civil și art. 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul B. G. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă M. M. V..
Potrivit art. 346 rap. la art. 14 Cod proc. penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și conform art.14, art. 346 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 Cod civil și art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești a sumei de 655,33 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea medicală a victimei.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată S. Județean de Ambulanță Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 6995/P/2010 din 23 august 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului B. G., fiul lui G. și G., născut la data de 24.02.1954, în ., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, CNP_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art 184 alin 1, 3 Cod penal.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că la data de 29 iunie 2010, în jurul orelor 19.15, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe . Ploiești, pe sensul de mers Nord către Vest și ajungând în dreptul Ceramica B. S.A., a virat stânga, încălcând marcajul continuu, a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată M. M. V. pe . nr. 1 corespunzătoare sensului de mers Vest către Nord, coliziune în urma căreia partea vătămată M. M. V. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt a fost expusă pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului; proces-verbal de verificare auto; protocol etilotest; certificat medico-legal M. M. V.; certificat medico-legal M. F.; buletine de analiză toxicologică a sângelui; raport de expertiză tehnică auto; declarații parte vătămată M. M. V.; declarații parte vătămată M. F.; declarațiile învinuitului, fișa de cazier judiciar.
Înainte de începerea cercetării judecătorești instanța a adus la cunoștința inculpatului posibilitatea pe care o are de a solicita ca soluționarea cauzei să se facă în procedura simplificată în baza probelor care au fost administrate în faza de urmărire penală, în măsura în care acesta își însușește probele și recunoaște faptele, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare.
Inculpatul, prin apărător, a arătat la termenul de judecată din 16 ianuarie 2014, că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod proc. penală și judecata să se facă în procedura simplificată, învederând instanței că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște, nemaisolicitând alte probe noi, înțelegând, totodată, să recunoască în totalitate și necondiționat faptele reținute în sarcina sa.
Dând eficiență disp. art. 322 Cod procedură penală înainte de a-i fi consemnată poziția inculpatului, instanța i-a explicat acestuia în ce constă învinuirea ce i se aduce prin actul de sesizare.
Având în vedere dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală alin. 1 referitoare la împrejurarea că până la începerea cercetării judecătorești, dacă instanța se consideră lămurită, iar inculpatul recunoaște în totalitate și necondiționat faptele reținute în sarcina sa și nu mai solicită probe noi fiind de acord cu cele administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaște șile însușește, prima instanță a procedat la audierea inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor.
Prin raportare la declarația inculpatului dar și față de împrejurarea că instanța s-a considerat lămurită, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente și edificatoare în cauză, stabilind vinovăția dincolo de orice dubiu, a admis cererea acestuia și a pășit la soluționarea cauzei în procedura simplificată.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, dat fiind că inculpatul a înțeles să se prevaleze de procedura simplificată, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 29 iunie 2010, în jurul orelor 19.15, inculpatul B. G. a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe . Ploiești, pe sensul de mers Nord către Vest și ajungând în dreptul S.C. Ceramica B. S.A., a virat stânga, încălcând marcajul continuu, a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată M. M. V. pe . nr. 1, corespunzătoare sensului de mers Vest către Nord.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a părților vătămate M. M. V. și M. F., ocupanta locului din spate al motocicletei.
Pe baza certificatului medico-legal s-a reținut că partea vătămată M. M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt anterior expusă a fost reținută pe baza coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv, declarația părții vătămate, declarația inculpatului precum și raportul de expertiză tehnică.
S-a motivat că partea vătămată M. M. V. a declarat că accidentul s-a produs datorită faptului că inculpatul a efectuat brusc virajul la stânga și a pătruns pe sensul său de circulație, nemaiputând evita accidentul iar declarația acestuia este confirmată și de cea a părții vătămate M. F..
De asemenea, pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică s-a reținut că inculpatul Bumac G. putea evita producerea accidentului rutier dacă la angajarea în manevra de viraj stânga într-un loc unde această manevră este interzisă, s-ar fi asigurat temeinic că acest lucru se poate face fără pericol și ar fi acordat prioritate de trecere motocicletei care avea acest drept.
Fiind audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
În drept, s-a stabilit de prima instanță că fapta inculpatului B. G., care la data de 29.06.2010, în jurul orelor 19.15, a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, pe . Ploiești, pe sensul de mers Nord către Vest și ajungând în dreptul S.C. Ceramica B. S.A., a virat stânga, încălcând marcajul continuu, a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată M. M. V. pe . nr. 1 corespunzătoare sensului de mers Vest către Nord, coliziune în urma căreia partea vătămată M. M. V. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1, 3 din Codul penal.
În ceea ce privește latura obiectivă, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând într-o acțiune prin care s-a pricinuit vătămarea integrității corporale a părții vătămate.
Săvârșirea acestei infracțiuni are ca urmare imediată provocarea de leziuni traumatice părții vătămate, iar legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmările produse rezultă, din întreg probatoriul administrat în faza urmăririi penale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, în accepțiunea art. 19 pct. 2 lit. a) Cod penal.
Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale însă nu a urmărit și nici nu a acceptat acest rezultat ci a sperat fără temei că nu se va produce. Obligația de prevedere a rezultatului este inserată în O.U.G. nr. 195/2002 care reglementează circulația pe drumurile publice.
Constatând că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin 1, 3 Cod penal există și că a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția specifică, în baza art. 345 alin. 1 și 2 Cod proc. penală, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății.
La individualizarea sancțiunii aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita inculpatului.
Conform acestor criterii, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului, prin natura sa, prezintă un pericol social ridicat, situația fiind raportată la circumstanțele reale de săvârșire a acesteia, prin nerespectarea normelor care guvernează activitatea de conducere a unui autovehicul, însă a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, pe care a analizat-o prin prisma mențiunilor din fișa de cazier judiciar precum și atitudinea procesuală adoptata în fața instanței, de recunoaștere a faptei.
Totodată, instanța de fond a reținut și că regretul inculpatului vis-a-vis de comiterea faptei a fost unul sincer, tributar unei manifestări dezirabile de a participa în mod activ la înlăturarea consecințelor nefaste.
Față de împrejurarea că inculpatul, înainte de începerea cercetării judecătorești a solicitat judecarea în procedura simplificată, înțelegând să pledeze pentru recunoașterea vinovăției asumându-și în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, văzând dispozițiile art. 3201 alin.7 Cod proc. penală, instanța de fond a apreciat că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Un rol primordial, însă nu singular în aprecierea și aplicarea pedepsei îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală prin incriminarea faptelor trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept cât și pentru educarea inculpatului.
S-a motivat că pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă atât sub aspectul duratei și nî mod real îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.
În operațiunea de individualizare a pedepsei instanța de fond a avut în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, precum și situația sa familială, respectiv aceea de întreținător de familie.
Raportat la conduita sinceră de recunoaștere și regret manifestate de inculpat în cursul urmăririi penale și al judecății, conduita bună a acestuia după săvârșirea faptei manifestată prin eforturile depuse pentru a acoperi prejudiciul creat prin fapta sa, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 3 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere dar și un mijloc de reeducare eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a), b) și c) Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.
Totuși în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principal prin hotărârea pronunțată în cauzele Hirst v. Marea Britanie și S. și Parcalab v. R., jurisprudență cu caracter general - obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art. 46 din Convenție, instanța de fond a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art. 64 Cod penal, față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Protocolul adițional nr. 1, așa cum a statuat și Î.C.C.J. prin Decizia nr.74/2007, pronunțată în interesul legii.
Față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptelor și față de persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev. de art. 64 litera a) și b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În consecință, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71 Cod penal, art. 64 litera a) și b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
Raportat la gradul de pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, instanța de fond a reținut și apreciat că acesta are capacitatea de a aprecia asupra unei valori fundamentale, ca dreptul la alegeri libere ..
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim privativ de libertate.
A constatat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 alin 1 Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 3 luni închisoare, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii, experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, conform art. 81 alin.1 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 3 luni conform art. 82 din Codul penal.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 359 Cod proc. penală, a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligațiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța de fond a dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, având în vedere că răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă, instanța de fond a admis acțiunea civilă exercitată în prezenta cauză împotriva inculpatului, apreciind ca fiind întrunite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.
Instanța de fond a reținut incidența articolul 1357 din Codul civil care prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Astfel, raportat la prevederile art. 1357 Cod civil instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de acordare a despăgubirilor solicitate de partea vătămată-parte civilă M. M. V.: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de către inculpat; prejudiciul este cert și nu a fost reparat încă; există legătură de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, iar vinovăția a fost stabilită în forma intenției.
Instanța de fond a apreciat întemeiată în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă în privința despăgubirilor materiale în sumă de 40.000 lei.
Astfel, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, raportat la susținerile părții vătămate cu privire la cheltuielile pe care le-a avut aceasta cu spitalizarea, medicația, alimentația, precum și statuând în echitate, instanța de fond a acordat părții civile cu titlu de daune materiale suma de 2.000 lei, raportat și la faptul că ar fi excesiv să ceară părții civile să dovedească întocmai, prin înscrisuri, prejudiciul reclamat.
Prin urmare, l-a obligat pe inculpatul B. G. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata acestei sume cu titlu de daune materiale către partea civilă.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale către partea civilă, instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de inculpat, prejudiciul este cert și nereparat încă, și constă în consecința negativă, din punct de vedere psihic, suferită de partea civilă ca urmare a atingerii aduse dreptului la vieții, integrității corporale și sănătății, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, vinovăția fiind stabilită sub forma intenției directe.
Sub aspectul prejudiciului moral, instanța de fond a reținut că acesta decurge din traumele psihice suferite de către partea civilă, cauzate de suferințele psihice provocate ca urmare a leziunilor suferite, care au afectat în mod negativ participarea acestuia la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară săvârșirii faptei ilicite de către inculpat.
În privința reparării prejudiciului s-a reținut de instanța fondului că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cessans), atât pentru prejudiciile previzibile cât și pentru cele neprevizibile, conform art. 1385 și 1385 Cod civil.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. În schimb, se poate acorda o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța de fond a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu și statuând în echitate, suma de 10.000 de lei constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă, obligând astfel inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata acestei sume cu titlu de daune morale către partea civilă.
În baza art. 346 raportat la art. 14 Cod proc. penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța de fond a admis și acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și a obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești a sumei de 655, 33 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea medicală a victimei.
De asemenea, instanța de fond a luat act de faptul că partea vătămată S. Județean de Ambulanță Prahova nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva sentinței penale nr. 189 din data de 24 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel inculpatul B. G., care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris, filele 19 -23 și susținute cu ocazia dezbaterilor de apărătorul ales, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În ședința publică din data de 06 mai 2014, Ministerul Public, prin reprezentant legal, a invocat excepția de tardivitate a căii de atac, susținând că apelul a fost declarat la data de 06 februarie 2014, cu depășirea termenului de 10 zile de la data pronunțării sentinței, respectiv 24 ianuarie 2014.
Raportat la excepția invocată, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, susținând că a existat o cauză temeinică de împiedicare, sens în care a depus înscrisuri medicale.
Curtea examinând excepția invocată de procuror, în raport de actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, constată că acesta este întemeiată și o va admite pentru considerentele ce urmează:
Apelul declarat de inculpatul B. G. vizează sentința penală nr. 189 pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 24 ianuarie 2014, prin urmare, anterior datei de 01 februarie 2014 când a intrat în vigoare Noul Cod de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 3 din Capitolul II- Dispoziții privind situațiile tranzitorii din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.
Dintre acestea, aplicabile prezentei cauze sunt dispozițiile cuprinse în art. 9 alin.1 potrivit cărora „sentințele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că în cazul prevăzut la alin.(1), termenul de declarare a apelului se calculează potrivit art. 363 din Codul de procedură penală din 1968.”
Conform acestor din urmă dispoziții, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, pentru procuror și partea prezentă la dezbateri sau la pronunțare curge de la pronunțare iar pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare dar și pentru anumite categorii de persoane expres nominalizate în cuprinsul alineatului 2, curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Verificând încheierea de amânare a pronunțării din data de 16 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile, Curtea constată că inculpatul B. G. a fost prezent personal, fiind asistat de apărătorul ales C. R..
În aceste condiții, rezultă că termenul de apel de 10 zile prev. de art. 363 Cod proc. penală anterior a început să curgă de la data pronunțării sentinței, respectiv 24 ianuarie și s-a împlinit, potrivit art. 269 alin.2 Cod proc. penală la data de 04 februarie 2014, care nu a căzut într-o zi nelucrătoare pentru a opera prorogarea termenului, conform art. 269 alin.4 din același cod.
Cum inculpatul a declarat calea de atac la data de 06 februarie 2014, așa cum reiese din data certă aplicată de instanța de fond pe cererea de apel, se constată că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în art. 268 Cod proc. penală, care prevăd că atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Referitor la cererea de repunere în termenul de apel, instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile cuprinse în art. 411 Cod proc. penală pentru a putea fi admisă.
Astfel, potrivit acestora, apelul declarat peste termenul prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Niciuna dintre condițiile cumulative impuse de dispozițiile legale anterior menționate nu este îndeplinită.
Din dovezile medicale depuse în susținerea temeiniciei cererii rezultă că apărătorul ales al inculpatului s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în instanță din motive medicale în perioada 31 ianuarie-07 februarie 2014.
Deși apărătorul ales sau din oficiu poate declara calea de atac pentru inculpat, așa cum rezultă din art. 409 alin.2 Cod proc. penală, se constată că apărătorul acestuia nu s-a aflat într-o imposibilitate absolută, acesta având posibilitatea să exercite calea de atac și prin alte modalități decât prin prezentarea personală în instanță, cum ar fi transmiterea cererii prin poștă ori alt mijloc modern de comunicație.
De asemenea, în ceea ce îl privește pe inculpat, titular al cererii, acesta nu a invocat nici un motiv de împiedicare, așa încât, având în vedere cele ce preced dar și împrejurarea că cererea de repunere în termen s-a făcut după expirarea termenului de 10 zile de la încetarea stării de boală, respectiv la 06 mai 2014, față de data de 07 februarie 2014, se concluzionează că acesta este nefondată și va fi respinsă pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 411 Cod proc. penală.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, constatând că excepția invocată de procuror este întemeiată, în temeiul disp. art. 421 alin.1 lit.a) teza I Cod proc. penală, va respinge apelul declarat de inculpat ca fiind tardiv formulat.
Pe cale de consecință, nu vor mai putea fi examinate criticile invocate pe calea apelului deoarece privesc fondul cauzei și, așa cum s-a arătat, calea de atac a fost respinsă pe cale de excepție, fiind promovată în afara cadrului legal.
În raport de soluția pronunțată, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune obligarea apelantului inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția de tardivitate a căii de atac invocată de Ministerul Public.
Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B. G., fiul lui G. și G., născut la data de 24 februarie 1954, domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței penale nr. 189 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 mai 2014.
Președinte,Judecător,
M. V. TudoranIoana N.
Grefier,
R. E. B.
Red.NI/BER
8 Ex./26 mai 2014
Dosar fond –_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond - I. B.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Art.275... | Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
