Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 319/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 18572/281/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PEALĂ ȘI P ENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 319

Ședința publică din data de 31 martie 2014

Președinte – I. N.

Judecător – V. M.

Grefier – C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul S. M. C., fiul lui F. și V. V., născut la data de 06 februarie 1995, domiciliat în . de Sus nr. 68, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 2681 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 31 martie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2681 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în temeiul disp. art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a) și i) Cod penal cu aplic. 3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. M. C. fiul lui F. și V. V., născut la data de 06.02.1995, în municipiul Ploiești, județul Prahova, C.N.P._ domiciliat în comuna Cocorăștii C., ., nr.68, județul Prahova, cu antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din 08.06.2013.

În baza art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei.

Conform art. 85 alin. 1 Cod penal a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1245/2013 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 18 iunie 2013.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul S. M. C. a fost condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală mai sus menționată și în baza art. 85 alin. 1 teza finală Cod penal art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 alin. 1 lit. b) și art. 36 alin. 1 Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată anterior, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 88 Cod penal și art. 357 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dedus perioada reținerii din data de 09.06.2013.

Prin aceeași sentință, în baza disp. art. art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. a) și i) Cod penal cu aplicarea 3201 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul R. V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit art. 81 Cod penal.

În latură civilă, conform art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, art. 161 Cod procedură penală, art. 1381 Noul Cod Civil, 1382 Noul cod civil s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă ., prin reprezentant legal D. O. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 6556/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații S. M. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit.a) și i) Cod penal și R. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a) și i) Cod penal.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că în data de 08.06.2013, în jurul orelor 17.00, inculpații R. V. și S. M. C. au pătruns prin efracție în interiorul serelor aparținând ., situate în . unde au sustras mai multe profile metalice, cauzând un prejudiciu de 500 lei.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere și declarație reprezentant parte vătămată, proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, declarații martori, adeverință plată centrul fier vechi, declarațiile învinuiților.

La termenul de judecată din data de 17.12.2013, prima instanță a pus în vedere inculpaților prevederile art. 320 indice 1 Cod procedură penală, aceștia declarând că doresc parcurgerea acestei proceduri, recunosc în totalitate faptele așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, cunosc probele administrate în faza urmăririi penale pe care și însușesc, nu doresc administrarea altor probe, cu excepția celor în circumstanțiere (probă solicitată doar de inculpatul R. V.).

Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța a admis cererea inculpaților de parcurgere a procedurii simplificate instituită prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor în domeniul penal.

Partea vătămată ., prin reprezentant legal D. O. s-a constituit parte civilă încă din cursul urmării penale cu suma de 200 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat și nerecuperat.

La dosarul cauzei au fost atașate fișele de cazier judiciar ale inculpaților ( f. 17, 20 dosar fond și copia sentinței penale 1245/04.06.2013 a Judecătoriei Ploiesti definitivă prin nerecurare, la data de 18.06.2013, pentru S. M. C..

În urma analizării întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 09.06.2013, numitul D. O., administrator al ., s-a adresat cu plângere Secției nr.7 Poliție Rurală Cocorăștii C., sesizând faptul că în ziua de 08.06.2013, în jurul orelor 17,00 - 18,00, inculpații S. M. C. și R. V., au sustras un număr de aproximativ 50-60 bare metalice de cornier din incinta Serelor Cocorăștii C. ce aparțin ., valoarea prejudiciului fiind de 500 lei (fila 8 dup).

Cu ocazia cercetării la fața locului (filele 9-32 dup) s-a constatat că o porțiune de fereastră din material policarbonat de la sera din partea stângă este dislocată, iar din interior lipsesc mai multe bucăți de cornier din fier, care compuneau mese de susținere, plante ornamentale.

În același context, din clădirea cu birouri s-a reclamat lipsa a două camere de supraveghere video marca Sony, care erau montate pe latura de nord a construcției, iar dintr-un birou lipsa unui aparat DVD marca Stand Alone cu HD de 500 GB și patru canale video, împreună cu cablurile aferente și sursa de alimentare.

De la fața locului au fost ridicate trei urme papilare, dar în urma comparațiilor dactiloscopice efectuate între acestea și impresiunile digitale ale persoanelor din baza de date AFIS, nu au fost identificate persoana care le-a creat (fila 33 dup).

Din audierea martorilor S. N. C. (filele 48-51 dup) și A. G. (filele 52-55 dup) s-a evidențiat faptul că aceștia i-au observat pe inculpații S. M. C. și R. V., în timp ce sustrăgeau fier cornier din incinta serelor aparținând ., pe care l-au încărcat în autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, pe care ulterior l-a condus inculpatul R. V..

Martorul S. N. C., paznic la o societate care avea sediul în apropierea serei din care au fost sustrase bunurile, a plecat să-l anunțe pe șeful său cu privire la cele constatate, în timp ce martorul A. G., a observat întreaga activitate infracțională a inculpaților, care observând că au fost identificați, i-au cerut martorului să nu spună nimănui că au săvârșit fapta.

A fost identificat și audiat martorul C. A. (filele 56-58 dup), care, în ziua de 08.06.2013, în jurul orelor 18,00, se afla la punctul de lucru al centrului de colectare a fierului vechi ., din comuna Cornești, . și a cumpărat de la inculpatul R. V. un nr. de 58 bare metalice de cornier, în greutate de 58 kg, fiind depusă la dosar adeverința nr.268/2013.(fila 60). Bunurile predate de inculpat au fost predate reprezentantului părții vătămate la data de 09.06.2013, conform dovezii aflate la fila 61 dup.

Procedându-se, în cursul urmării penale, la audierea inculpaților S. M. C. (filele 37, 41-42 dup) și R. V. (filele 43, 46-47 dup), aceștia au declarat că în ziua de 08.06.2013, în jurul orei 17,00, au pătruns în curtea serelor printr-o spărtură a gardului, iar în seră pe o fereastră și de la mai multe mese au sustras barele metalice de cornier, după care le-au transportat cu autoturismul inculpatului R. V., la centrul de colectare a fierului vechi . din ., unde le-au vândut iar banii obținuți i-au împărțit.

Reprezentantul părții vătămate a declarat, așa cum s-a menționat și în procesul verbal de cercetare la fața locului că, în afara cornierelor sustrase, a constatat și lipsa altor bunuri: camere de supraveghere video, dispozitiv DVR de înregistrare video, HDD de 500 Gb, sursa de alimentare 12 V și aproximativ 25 mp panouri OSB care împrejmuiau centrala termică.

S-a reținut însă că reprezentantul părții vătămate nu a făcut dovada existenței acestor bunuri, serele nefiind funcționale din luna septembrie 2012, dată de la care acestea nu au fost asigurate cu niciun sistem de pază.

Situația de fapt descrisă s-a coroborat cu mijloacele de probă administrate pe parcursul urmării penale și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților date in fața instanței.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului S. M. C., care în data de 08.06.2013, în jurul orelor 17.00, împreună cu inculpatul R. V. a pătruns prin efracție în interiorul serelor aparținând ., situate în . unde a sustras mai multe profile metalice, cauzând un prejudiciu de 500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1- art. 209 alin. 1 lit. a) și i) Cod penal.

De asemenea, fapta inculpatului R. V., care în data de 08.06.2013, în jurul orelor 17.00, împreună cu inculpatul S. M. C. a pătruns prin efracție în interiorul serelor aparținând ., situate în . unde a sustras mai multe profile metalice, cauzând un prejudiciu de 500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1- art. 209 alin. 1, lit. a) și i) Cod penal.

S-a motivat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că prin fapta de sustragere și însușire pe nedrept a cornierelor din incinta . a fost realizat elementul material al infracțiunii de furt calificat, constând în acțiunea de luare a bunurilor mobile din posesia sau detenția altor persoane, fără consimțământul acestora. Au fost realizate astfel cele două acte specifice acțiunii de luare, și anume, deposedarea, și respectiv, imposedarea. De asemenea, coroborarea probelor mai sus enumerate a dovedit existența unei urmări imediate ce a constat în prejudiciul realizat, precum și raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă produsă (paguba).

Prima instanță a reținut că infracțiunea de furt calificat a fost săvârșită în formă agravată, întrucât în conformitate cu art. 209 alin. 1 lit. a), i) Cod penal, constituie agravante săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună și prin efracție. Astfel, instanța a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea în coautorat, declarațiile inculpaților fiind în acest sens.

Nu în ultimul rând, obiectul material al infracțiunii au fost obiectele sustrase.

În privința laturii subiective, s-a reținut că ambii inculpați au săvârșit infracțiunea de furt calificat cu intenție directă, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a) Cod penal, având reprezentarea faptei lor și urmărind producerea rezultatului, bunurile fiind luate în scopul valorificării. Intenția inculpaților rezultă din modul de săvârșire a infracțiunii, din mijloacele de probă administrate precum și din declarațiile de recunoaștere date în cauză.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpați există, a constituit infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea fiecăruia la o pedeapsă.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 Cod penal și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 alin.1 Cod penal, respectiv, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege (închisoarea de la 3 la 15 ani).

De asemenea, instanța a reținut în sarcina inculpaților cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de inculpați vor fi reduse cu o treime, devenind închisoarea de la 2 ani la 10 ani).

Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care ea s-a comis, urmările produse, precum și persoana și conduita inculpaților.

Raportat la art.181 alin.2 Cod penal, a apreciat gradul de pericol concret al infracțiunii săvârșite ca fiind unul semnificativ. Astfel, a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea de furt calificat în participație penală, prin efracție, scopul urmărit de inculpați obținerea de bani, prin vânzare la centre de colectare a obiectelor din fier sustrase.

De asemenea, instanța a mai reținut împrejurarea că paguba cauzată părților vătămate a fost acoperită parțial, prin restituire.

Cu privire la persoana inculpatului R. V., instanța s-a mai raportat la circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului și anume, faptul că aceasta și-a recunoscut în totalitate fapta și și-a exprimat regretul cu privire la săvârșirea acesteia. Inculpatul are vârsta de 26 de ani și este absolvent a 10 clase, are loc de muncă fiind angajat ca muncitor la Evolution Stal Company SRL. Din fișa de cazier judiciar, instanța a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Chiar dacă circumstanțele personale ale inculpatului îi sunt favorabile, fiind o persoană aflată la primul conflict cu legea penală, este necasatorit, are loc de muncă, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei contrabalansează aspectele care ar fi putut fi reținute ca și circumstanțe atenuante însă au fost avute în vedere de instanța la cuantumul pedepsei ce s-a aplicat.

Prin urmare, prima instanță a aplicat inculpatului R. V. o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege și redus în condițiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și anume 2 ani închisoare, de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b). Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracțiunile comise au fost absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c), d) și e) Cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, care a conștientizat consecințele negative ale faptei sale, în baza art. 81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

Față de acestea, în baza art. 71 alin.5 Cod penal instanța a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 359 Cod procedură penală instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre de condamnare.

În baza art. 88 Cod penal și art. 357 alin. 2 Cod procedură penală a dedus perioada reținerii din data de 09.06.2013.

Cu privire la persoana inculpatului S. M. C., instanțade fond s-a mai raportat la circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului și anume, faptul că aceasta și-a recunoscut în totalitate fapta și și-a exprimat regretul cu privire la săvârșirea acesteia. Inculpatul are vârsta de 18 ani, studii 5 clase, este necăsătorit, nu are ocupație și nici loc de muncă.

Instanței nu i-au fost învederate probleme de sănătate ale acestuia. În aceste condiții, în care inculpatul este apt de muncă, instanța a constatat că lipsa veniturilor nu poate reprezenta o scuză pentru comportamentul său antisocial. Din fișa de cazier judiciar, a rezultat că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. 1 litera a), g) și i) Cod penal, faptă săvârșită la sfârșitul lunii februarie 2013, prin sentința penală nr. 1245/2013 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 18.06.2013, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare, instanța de fond a aplicat inculpatului S. M. C. o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege și redus în condițiile art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, și anume 2 ani închisoare, de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracțiunile comise au fost absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal.

Instanța a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită de inculpatul S. M. la data de 08.06.2013.

Or, potrivit art. 85 alin. 1 Cod penal (1) dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

Față de acestea, prima instanță a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1245/2013 a Judecătoriei Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 18.06.2013 după condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea în cuantum de 2 ani, pentru infracțiunea care face obiectul prezentei cauze.

În consecință, în baza art. 85 alin. 1 teza finală Cod penal raportat la art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 alin. 1 lit. b și art. 36 alin. 1 Cod penal, a contopit pedepsele aplicate prin prezenta de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală mai sus menționată, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

În aplicarea acelorași reguli referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal instanța a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II - a, lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88 Cod penal și art. 357 alin. 2 Cod procedură penală s-a dedus perioada reținerii din data de 09.06.2013.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a reținut că partea vătămată ., prin reprezentant legal D. O. s-a constituit parte civilă încă din cursul urmării penale cu suma de 200 de lei, reprezentând prejudicial cauzat și nerecuperat.

Art. 161 Cod procedură penală cu denumirea sa marginală " Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile” prevede că în cursul procesului penal, inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile. În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.

Din interpretarea per a contrario a acestui din urmă text legal, instanța de fond a reținut că în cazul recunoașterii pretențiilor civile, cu privire la acestea, instanța nu mai administrează probe, ci, obligă inculpatul la despăgubiri. O soluție contrară, respectiv, o respingere a pretențiilor civile, ca neîntemeiate, ca urmare a împrejurării că părțile civile nu și le-au probat, ar însemna o încălcare a drepturilor lor procesuale, de vreme ce acestora nu li se mai permite/impune a administra probe, tocmai în considerarea faptului că pretențiile lor sunt recunoscute.

Prin urmare, instanța a reținut că prin declarațiile dată conform 3201 Cod procedură penală aceștia au arătat că sunt de acord să acopere prejudiciul pretins de partea civilă.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligată să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Potrivit art. 1382 Cod Civil cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

În consecință, în temeiul art. 346 raportat la art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, art. 161 Cod procedură penală, art. 1357 Cod civil și art. 1382 Cod Civil a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă în contradictoriu cu inculpații în contradictoriu cu inculpații și i-a obligat la plata către partea civilă a sumei de 200 cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat si nerecuperat.

Împotriva sentinței penale nr. 2681 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a declarat apel inculpatul S. M. C., care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie.

Cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a criticat sentința de netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal și împrejurarea că judecarea cauzei s-a făcut în procedura simplificată prev. de art. 3201 Cod proc. penală.

Curtea, examinând sentința, în raport de criticile invocate de inculpat, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, constată că aceasta este afectată parțial de nelegalitate și netemeinicie, iar apelul declarat de acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarațiile date de reprezentantul legal al părții vătămate ., procesul verbal de constatare a actelor premergătoare, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, adeverințe de plată, declarațiile date de martorii S. N., C. A., A. G., ce se coroborează întrutotul cu declarațiile date de inculpații S. M. C. și R. V., atât în timpul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, în condițiile prev. de art. 3201 alin. 1 Cod proc. penală, privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdus prin Legea nr.202/2010, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.

Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, în lumina dispozițiilor prev. de art. 63 alin. 2 Cod proc. penală anterior, în mod corect s-a stabilit că la data 08 iunie 2013, în jurul orelor 17,00, inculpatul S. M. C. împreună cu inculpatul R. V. a pătruns prin efracție în interiorul serelor aparținând . situate în . unde a sustras mai multe profile metalice, cauzând un prejudiciu de 500 lei, parțial recuperat.

Situația de fapt, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea și vinovăția inculpatului rezultă cu certitudine din probatoriile la care s-a făcut referire anterior și nu au fost contestate de către acesta, așa încât, condamnarea sa în temeiul disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) și i) Cod penal este justă, încadrarea juridică stabilită de prima instanță fiind corespunzătoare faptei și vinovăției inculpatului.

Și reținerea disp. art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală anterior este legală, având în vedere că anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut fapta imputată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu și și-a însușit probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale, în privința cărora sunt incidente dispozițiile cuprinse în alineatul 4 al aceluiași articol, astfel cum au fost modificate prin O.U.G nr. 121/2011.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită la limita minimă a textului de lege incriminator, după aplicarea disp. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală, apreciată ca fiind de natură să asigure scopul preventiv educativ și sancționator impus de art. 52 Cod penal anterior.

De asemenea, în mod temeinic și legal, instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 85 alin.1 Cod penal anterior, având în vedere că prin sentința penală nr. 1245/2013 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare la data de 18 iunie 2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în condițiile prev. de art. 81 Cod penal iar infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de inculpat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, respectiv la data de 08 iunie 2013.

Ca atare, în mod corect s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin sentința anterior menționată și, fiind vorba de fapte concurente, în temeiul disp. art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 lit. b) și art. 36 alin. 1 Cod penal anterior, s-a dispus contopirea celor două sancțiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Având însă în vedere că la data soluționării cauzei erau în vigoare dispozițiile cuprinse în Noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009 și că, potrivit art. 5 alin. 1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, Curtea, procedând în consecință, constată următoarele:

Examinarea comparativă a infracțiunii de furt calificat, în modalitatea comisă de inculpat, conduce la concluzia că aceasta există și în Noul Cod penal, fiind incriminată sub art. 228 alin.1 - art. 229 alin. 1 lit. d) Cod penal iar din perspectiva regimului sancționator, aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă, având în vedere că spre deosebire de vechiul cod, ce sancționa fapta cu închisoare de la 3 la 15 ani, noul Cod penal, prevede că această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Cu privire la efectele procedurii recunoașterii vinovăției, între dispozițiile cuprinse în cele două coduri de procedură penală nu există diferențe, având în vedere că atât dispozițiile cuprinse în art. 3201 alin.7 Cod proc. penală anterior cât și cele din art. 396 alin.10 cu referire la art. 375 Cod proc. penală, prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a) Cod proc. penală, urmează să admită calea de atac formulată de inculpat, să desființeze în parte sentința și în rejudecare, să descontopească pedeapsa de executat în componentele sale și, conform art. 386 noul Cod proc. penală, să schimbe încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat în sensul arătat, cu reținerea disp. art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 din noul Cod de procedură penală, ce reglementează recunoașterea vinovăției.

Deși în privința infracțiunii de furt calificat săvârșită de inculpat, legiuitorul a prevăzut posibilitatea împăcării părților potrivit art. 231 alin.2 din noul Cod penal, până la momentul soluționării cauzei nu s-a făcut dovada că între părți ar fi intervenit împăcarea, așa încât, neexistând temei pentru înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, în baza disp. art. 228 alin.1 - 229 alin. 1 lit. d) noul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal și art. 396 alin.10 rap la art. 375 noul Cod de procedură penală, urmează să se aplice inculpatului o pedeapsă corespunzătoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de control judiciar, evaluând criteriile cuprinse în art. 74 Cod penal, respectiv natura și gravitatea faptei săvârșite și persoana inculpatului, atitudinea manifestată de acesta, care înainte de începerea cercetării judecătorești a recunoscut infracțiunea comisă, împrejurarea că până la soluționarea cauzei prejudiciul cauzat părții vătămate nu a fost acoperit în integralitate dar și antecedentele acestuia, apreciază că aplicarea unei sancțiuni situată în apropierea limitei minime prevăzută de textul de lege incriminator, după aplicarea disp. art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 Cod procedură penală, este proporțională gravității faptei și persoanei inculpatului.

De asemenea, instanța de control judiciar, făcând aplicarea dispozițiile cuprinse în art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 urmează ca în temeiul disp. art. 85 alin. 1 Cod penal anterior să dispună anularea beneficiului suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1245 din 04 iunie 2013, definitivă la data de 18 iunie 2013 și contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată în cauza de față, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Întrucât la examinarea din oficiu a cauzei nu s-au constatat nulități de ordine publică care să afecteze legalitatea sentinței, vor fi menținute în rest dispozițiile acesteia.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 375 alin. 3 Cod procedură penală.

D. fiind că asistența juridică a inculpatului este obligatorie, potrivit art. 171 alin. 3 Cod procedură penală anterior, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, se va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, stabilit potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din Protocolul Comun nr._/2008 al Ministerul Justiției și nr. 1693/2008 al Uniunii Naționale a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul S. M. C., fiul lui F. și V. V., născut la data de 06 februarie 1995 în municipiul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 2681 din data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o desființează în parte și în rejudecare:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată în temeiul disp. art. 208 - art.209 alin.1 lit. a) și i) Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1245/2013, definitivă la data de 18 iunie 2013, a cărei suspendare condiționată a fost anulată conform art. 85 alin.1 Cod penal, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul disp. art. 386 noul Cod proc. penală schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 - art. 209 alin.1 lit. a) și i) Cod penal cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod proc. penală în infracțiunea prev. de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit.d) Noul Cod penal cu aplic. art. 5 noul Cod penal și art. 396 alin. 10 rap. art. 375 noul Cod proc. penală, text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul S. M. C. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

Conform art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art. 85 alin.1 Cod penal anterior, anulează beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1245 din 04 iunie 2013, definitivă la data de 18 iunie 2013, pe care o contopește cu pedeapsa de mai sus și dispune ca inculpatul S. M. C. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu din fondurile Ministerului justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2014.

Președinte, Judecător,

I. N. V. M.

Grefier,

C. M.

Red.I.NBER

5 ex./25.04.2014

d.f._ - Judecătoria Ploiești

j.f. S. V. M.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI