Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 693/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 693/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 13751/200/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 693

Ședința publică din data de 23.06.2014

PREȘEDINTE – I. S.

JUDECĂTOR - V. M.

GREFIER - M. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror C. I. P.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și inculpatul U. I., fiul lui C. și L., ns.la data de 3.07.1982, în mun. B., cu același domiciliu, ..4C, ., împotriva sentinței penale nr. 1149/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria B., prin care, în baza art. 215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a - art. 76 alin.1 lit.c Cod penal și art.320/1 al. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul U. I., fiul lui C. și L., născut la data de 03.07.1982 în mun. B., cu domiciliul în mun. B., .. 4 C, ., cetățean român, căsătorit, studii superioare, agent de vânzări, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_; la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna părții vătămate S.C G. C. SRL B..

In baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 alin.1 lit.a- art. 76 alin.1 lit.e Cod penal și art.320/1 al. 7 Cod procedură penală, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

In baza art. 33 alin.1 – art. 34 alin.1 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

In baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cod penal.

In baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 83 și art. 84 Cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

In baza art. 346 Cod procedura penala rap. la art. 14 și art. 16/1 Cod procedură penală, cu referire la art. 1349, 1357 și urm. din Noul Cod Civil, a obligat inculpatul la plata sumei de_,60 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale, către partea civilă S.C G. C. SRL B..

In baza art. 14 alin.3 lit. a Cod procedură penală, cu referire si la art. 348 Cod procedura penala, s-au desființat înscrisurile falsificate - oferta nr. IU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală nr._/17.10.2012.

In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, respectiv la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare la urmărirea penală și la plata sumei de 70 lei, cheltuieli judiciare la cercetarea judecătorească.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul – inculpat U. I., pentru care a răspuns avocat D. A., apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova și intimata – parte civilă . B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat D. A. având cuvântul pentru inculpat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că sentința atacată este nelegală deoarece în cazul pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, nu s-a acordat eficiență juridică dispoz. art. 320/1 al.7 c.pr.penală și ale art. 76 alin.1 lit.d și lit.e c.p.

Apreciază că modalitatea corectă de individualizare a pedepsei aplicate ar fi trebuit făcută după cum urmează: în cazul infracțiunii de înșelăciune limitele pedepsei cuprinse între 3 și 15 ani, se reduc cu o treime prin aplicarea art. 320/1 al.7 c.p.p., rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 2 și 10 ani, iar pedeapsa trebuia coborâtă sub noul minim special de 2 ani, conform art. 76 al.1 lit.d c.p. și nu conform art. 76 al.1 lit.c c.p.

Continuând același raționament juridic și cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 c.p., se constată că pedeapsa aplicată de 2 luni este nelegală. Astfel, limitele pedepsei în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cuprinse între 3 luni și 2 ani sau amendă, trebuiau reduse cu o treime prin aplicarea art. 320/1 al.7 c.p.p., rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 2 luni – 1 an și 8 luni, iar prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 al.1 lit.a c.p., pedeapsa trebuia coborâtă sub noul minim special de 2 luni, conform art. 76 al.1 lit.e teza finală c.p., în acest caz impunându-se aplicarea unei amenzi ce nu putea fi mai mică de 200 lei.

Față de toate acestea solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, înlăturarea aspectului de nelegalitate.

Totodată, solicită admiterea apelului declarat de inculpat în ceea ce privește reducerea pedepsei de 2 luni care este nelegală.

Avocat D. A., având cuvântul pentru inculpatul U. I. solicită instanței admiterea apelului declarat de acesta, desființarea sentinței atacate și dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante să se reducă pedeapsa aplicată, având în vedere că are o bună reputație, pericolul social al faptelor este redus, are 1 copil minor, nu a mai comis alte fapte penale și regretă infracțiunile comise.

În ceea ce privește apelul declarat de parchet solicită instanței admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1149/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria B., în baza art. 215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a - art. 76 alin.1 lit.c Cod penal și art.320/1 al. 7 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul U. I., fiul lui C. și L., născut la data de 03.07.1982 în mun. B., cu domiciliul în mun. B., .. 4 C, ., cetățean român, căsătorit, studii superioare, agent de vânzări, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_; la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna părții vătămate S.C G. C. SRL B..

In baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 alin.1 lit.a- art. 76 alin.1 lit.e Cod penal și art.320/1 al. 7 Cod procedură penală, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

In baza art. 33 alin.1 – art. 34 alin.1 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

In baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 Cod penal.

In baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 83 și art. 84 Cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

In baza art. 346 Cod procedura penala rap. la art. 14 și art. 16/1 Cod procedură penală, cu referire la art. 1349, 1357 și urm. din noul Cod civil, a obligat inculpatul la plata sumei de_,60 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale, către partea civilă S.C G. C. SRL B..

In baza art. 14 alin.3 lit. a Cod procedură penală, cu referire si la art. 348 Cod procedura penala, s-au desființat înscrisurile falsificate - oferta nr. IU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală nr._/17.10.2012.

In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, respectiv la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare la urmărirea penală și la plata sumei de 70 lei, cheltuieli judiciare la cercetarea judecătorească.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 6562/P/2012, din data de 12.08.2013, înregistrat la această instanță sub nr._, la data de 13.08.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului U. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1-3 Cod penal și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, inculpatul U. I., recomandându-se ca și director zonal al S.C. Lider Plus S.R.L., a indus și menținut în eroare reprezentanții S.C. G. C. S.R.L., cu ocazia încheierii și derulării unei relații comerciale, întocmind în acest sens în fals, oferta nr. JU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală nr._/17.10.2012, cu consecința prejudicierii celei din urmă societăți cu suma de 15.964,60 lei.

In cursul judecății, fiind audiat, inculpatul a recunoscut activitatea infracțională, solicitând să se aplice dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală; declarațiile părții vătămate; documentația falsificată de către inculpat; extrase de cont; procese-verbale; declarațiile inculpatului, alte înscrisuri cu valoare probatorie, instanța a reținut următoarele:

În perioada 05.08. - 31.10.2011, în baza contractului individual de muncă nr. 21/ 05.08.2011, inculpatul a fost angajat ca și director zonal de vânzări în cadrul S.C. Lider Plus S.R.L, iar potrivit fișei postului, parte a acestui contract, avea ca principale atribuțiuni de serviciu printre altele: inițierea de colaborări cu societăți în domeniu; urmărirea acoperirii zonale prevăzută în contractul individual de muncă, cu rețea de distribuție eficientă; elaborarea/implementarea programelor de măsurare a satisfacției clienților și propunerea de măsuri de îmbunătățire; urmărirea respectării obligațiilor contractuale de către clienți (filele 53-57).

Prin decizia nr. 9/31.10.2011, în baza art. 55 lit. b din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, au încetat, prin acordul părților, raporturile de muncă dintre învinuit și . (fila 58).

Anterior, în calitatea precizată, mai exact la data de 27.09.2011, inculpatul U. I. a semnat, în numele ., contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat între societatea angajatoare și . având ca obiect vânzarea de produse „LIDER” (filele 27-31).

Ulterior, în baza acestui contract între cele două societăți comerciale s-au derulat relații comerciale, interesele . fiind reprezentate de către inculpat (filele 31-37).

În cursul lunii octombrie 2012, intenționând să achiziționeze materiale de construcții produse si comercializate de ., numitul H. I., administratorul ., l-a contactat telefonic pe inculpatul U. I., solicitându-i să-i facă o ofertă de preț pentru o anumită cantitate de tablă zincată (filele 13-15). Deși încetase raporturile contractuale de muncă cu ., de aproximativ 1 an de zile, inculpatul nu a comunicat numitului H. I., administratorul ., acest fapt, spunându-i că îi va înainta o astfel de ofertă. În acest sens, inculpatul a întocmit în fals și transmis, în numele ., administratorului ., oferta nr. IU 0001/17.10.2012, în valoare de 51.983,24 lei, condiționând livrarea mărfurilor, înscrise în aceasta, de achitare, în prealabil, a unui avans de 30% din valoare, această modalitate de lucru fiind cea statuată anterior prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat între cei doi agenți economici.

Administratorul ., numitul H. I. și-a însușit oferta astfel transmisă, comunicând telefonic hotărârea sa și inculpatului, care a mai întocmit în fals și transmis, tot în numele ., factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală_/17.10.2012, reprezentând avansul de 30 % din valoarea facturii proformă (filele nr. 23-25).

Conform înțelegerii, cu ordinul de plată nr. 373/18.10.2012, administratorul ., a virat în contul înscris în documentele, întocmite în fals de către inculpat, suma de 15.964,60 reprezentând contravaloarea facturii fiscale de avans marfă nr._/17.10.2012, urmând ca marfa să-i fie livrată în termen de 7 zile de la plata acestui avans (fila 26). Întrucât în termenul de 7 zile de la plata avansului, inculpatul nu a livrat marfa achitată în parte de către ., administratorul acestei societăți l-a contactat telefonic de mai multe ori. În cele din urmă, administratorul . a contactat reprezentanții ., care i-au comunicat că nu au cunoștință despre nici o comandă, că inculpatul nu mai este angajatul societății din luna octombrie 2011, iar în ceea ce privește contul în care a fost virată suma de 15.964,60 lei, ca acesta nu le aparține. (filele 39-40).

În cursul urmăririi penale, efectuându-se verificări la ING Bank, în legătură cu titularul contului nr. RO68INGB_298 (RON) s-a stabilit că acesta aparține inculpatului U. I.. Din analiza extrasului de cont pus la dispoziție de unitatea bancară menționată la adresa nr. CM/RT/3189/27.12.2012, rezultă faptul că acesta a fost creditat de către ., la data de 18.10.2012, cu suma de 15.594,60 lei, care a fost retrasă integral în numerar, de către inculpat, în aceeași zi. (filele 62-63).

Identificat și audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptul că i-a indus și menținut în eroare pe reprezentanții ., cu ocazia inițierii și derulării relației comerciale prezentate. În ceea ce privește suma de bani produs al infracțiunii, inculpatul a declarat că a folosit-o în interes personal (filele 16-22).

Și în cursul judecății, inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

In drept, faptele săvârșite de inculpat, constând în aceea că, recomandându-se ca și director zonal al S.C. Lider Plus S.R.L., a indus și menținut în eroare reprezentanții S.C. G. C. S.R.L., cu ocazia încheierii și derulării unei relații comerciale, întocmind în acest sens în fals, oferta nr. JU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală nr._/17.10.2012, cu consecința prejudicierii celei din urmă societăți cu suma de 15.964,60 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma continuata, prevăzute de art. 215 alin. 1-3 Cod penal și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Reținând și vinovăția inculpatului, în baza recunoașterii inculpatului coroborată cu celelalte mijloace de probă indicate și analizate mai sus, s-a constatat că este întrunită și latura subiectivă a infracțiunilor deduse judecății.

Raportat la situația de fapt și de drept expusă, și în baza textelor legale incidente, instanța a condamnat inculpatul: în baza art. 215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a - art. 76 alin.1 lit.c Cod penal și art.3201 al. 7 Cod procedură penală, a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna părții vătămate S.C G. C. SRL B., iar în baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 alin.1 lit.a- art. 76 alin.1 lit.e Cod penal și art.320/1 al. 7 Cod procedură penală, l-a condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Fiind vorba de infracțiuni aflate în concurs real, s-au aplicat dispozițiile art. 33 alin.1 lit.a - art. 34 alin.1 lit.b Cod penal, în temeiul cărora s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și acesta va executa pedeapsa rezultantă, cea mai grea, de 1 an închisoare.

La stabilirea și dozarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare stabilite în acest sens de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele legale ce incriminează și sancționează faptele, gradul, ridicat, de pericol social al acestora, relevat de împrejurările, de modalitatea, calitatea în care a acționat inculpatul, pluralitatea actelor infracționale, prejudiciul produs, vătămarea unor relații sociale de mare însemnătate vizând patrimoniul persoanei juridice, încrederea de care trebuie să se bucure înscrisurile, care trebuie sa reflecte realitatea, dar și persoana inculpatului, care a recunoscut faptele, ceea ce atrage incidența art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală, nu are antecedente penale, motiv pentru care s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judiciare, personale.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal, cu referire și la art. 3 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la dispozițiile deciziei I.C.C.J., nr. 74/2007 și ale deciziei C.E.D.O., din cauza Hirst vs. GB, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, în regim de detenție, raportat la conduita buna avută de inculpat anterior și după comiterea faptelor din prezenta cauză, fiind îndeplinite și celelalte condiții legale stipulate în acest sens, instanța, în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani, conform prevederilor art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală cu referire la art. 83 și 84 Cod penal s-a atras atenția inculpatului că în cazul în care în termenul de încercare va săvârși o nouă infracțiune se revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei, care, astfel, se execută integral, fără a se contopi cu pedeapsa pentru noua infracțiune și, de asemenea, în cazul în care nu-și execută obligațiile civile stabilite prin sentință se poate revoca suspendarea executării pedepsei.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În latura civilă, instanța a reținut incidența art. 346, art. 14 și art. 16/1 Cod procedură penală, art. 1349, 1357 și urm. din noul Cod civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale - fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția făptuitorului; în consecință, a obligat inculpatul la plata sumei de 15.964,60 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale ( prejudiciu nerecuperat), către partea vătămată constituită parte civilă S.C G. C. SRL B..

Conform dispozițiilor art. 348 rap. la art. 14 alin. 3 lit.a Cod procedură penală, s-au anulat înscrisurile falsificate - oferta nr. IU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012, factura fiscală nr._/17.10.2012.

Față de soluția de condamnare, în baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, respectiv la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare la urmărirea penală și la plata sumei de 70 lei, cheltuieli judiciare la cercetarea judecătorească.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul U. I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, așa cum se va arăta în continuare:

În apelul declarat P. de pe lângă Judecătoria B. a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cod penal, este nelegală deoarece trebuia aplicată o pedeapsă cu amendă în raport de reținerea dispoz. art. 320/1al.7 c.pr.penală și a circumstanțelor atenuante personale prev. de art. 74 al.1 lit.a și art. 76 al.1 lit.c cod penal.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat de parchet, este reținerea greșită a dispoz. art. 76 al.1 lit.c c.p., când în fapt trebuiau reținute disp. art. 76 al.1 lit.e teza finală cod penal.

În apelul său inculpatul U. I. a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate urmând a se da o mai mare eficiență disp. art. 74,76 c.p., deja reținute.

Curtea examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele constată că, apelurile sunt întemeiate așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță în sensul că inculpatul U. I., începând cu luna octombrie 2012 s-a recomandat ca director zonal al . B., și a indus și menținut în eroare reprezentanții . B., cu ocazia încheierii și derulării unei relații comerciale întocmind în acest sens în fals oferta nr. IU 0001/17.10.2012, factura fiscală proformă nr._/17.10.2012 și factura fiscală nr._/17.10.2012, cu consecința prejudicierii celei din urmă societăți cu suma de 15.964,60 lei.

Probele administrate în cauză, respectiv, plângerea și declarația părții vătămate, documentația falsificată de către inculpat, extrasele de cont, procese verbale, înscrisuri, declarația și fișa de cazier judiciar a inculpatului, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că, încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere dispoz. art. 72 c.p., modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, pericolul social creat, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și împrejurarea că a recunoscut și regretat faptele comise pe întreg parcursul procesului penal contribuind decisiv la aflarea adevărului în cauză. În același timp inculpatul U. I. a solicitat judecarea cauzei pe procedura simplificată prev. de art. 320/1 al.7 c.pr.penală.

În atare situație, în mod corect prima instanță a reținut și făcut aplicarea disp. art. 74 și 76 c.p., referitoare la circumstanțele personale ale inculpatului, dar față și de dispoz. art. 320/1 c.pr.penală, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 c.p., este nelegală.

Astfel, limitele pedepsei în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cuprinse între 3 luni și 2 ani sau amendă, trebuiau reduse cu 1/3 prin aplicarea art.320/1 al.7 c.pr.penală, rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 2 luni - 1 an și 8 luni, iar prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 al.1 lit.a c.p., pedeapsa trebuia coborâtă sub noul minim special de 2 luni, conform art. 76 al.1 lit.e teza finală cod penal, caz în care se impune aplicarea unei amenzi ce nu putea fi mai mică de 200 lei.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea urmează să admită – sub acest aspect – ambele apeluri declarate, să desființeze în parte sentința penală nr. 1149/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., să descontopească pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente și să reducă pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., art. 74 al.1 lit.a și art. 76 al.1 lit.e c.p. și art. 320/1 al.7 c.pr.penală, la 200 lei amendă penală.

În baza art. 33 al.1 și art. 34 al.1 lit.d c.p., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Și, cel de al doilea motiv formulat de parchet, respectiv, greșita reținere a disp. art. 76 al.1 lit.c c.p., este întemeiat, urmând ca pe cale de consecință, așa cum de altfel s-a procedat mai sus să se dispună reținerea la încadrarea juridică a faptei a dispoz. art. 76 al.1 lit.e teza finală cod penal.

În apelul său, inculpatul U. I., a solicitat în esență, reindividualizarea pedepselor aplicate, urmând a se da o mai mare eficiență dispoz. art. 74 și 76 c.p., deja reținute.

Curtea constată că și apelul inculpatului este întemeiat în ceea ce privește pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 c.p., situație în care și apelul declarat de acesta urmează a fi admis în condițiile mai sus descrise pentru admiterea apelului declarat de parchet.

La analiza din oficiu, efectuată potrivit dispozițiilor legale, Curtea constată că, nu mai sunt alte cauze de netemeinicie și de nelegalitate, sens în care se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Se va dispune plata sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și inculpatul U. I., fiul lui C. și L., ns.la data de 3.07.1982, în mun. B., cu același domiciliu, ..4C, ., împotriva sentinței penale nr. 1149/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. pe care o desființează în parte și în consecință:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 – 3 c.p., cu aplic. art. 74 al.1 lit.a – art. 76 alin.1 lit.c c.p. și art. 320/1 al.7 c.pr.penală, în dauna părții vătămate . B. și respectiv, 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., art. 74 alin.1 lit.a și art. 76 al.1 lit.e c.p. și art. 320/1 al.7 c.pr.penală.

Reduce pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 290 c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p., art. 74 alin.1 lit.a și art. 76 al.1 lit.e c.p., și art. 320/1 al.7 c.pr.penală, la 200 lei amendă penală.

În baza art. 33 alin.1, art. 34 al.1 lit.d c.p., contopește pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute în final pedeapsa cea mai grea de, 1 an închisoare.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiție în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2014.

Președinte, Judecător,

I. S. V. M.

Grefier,

M. E.

Red.IS

Tehnored.EM

5 ex./30.06.2014

d.f. nr._ Judecătoria B.

j.f. M. A.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 693/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI