Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 254/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 254/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 1338/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 254

Ședința publică din data de 12 iunie 2014

Președinte – E. Z.

Grefier - M. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea B. A. M. fiica lui I. și S., născută la 28 octombrie 1976, deținută la Penitenciarul de Femei Târgșor împotriva sentinței penale nr. 418 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, art. 6 Cod penal s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnată, dispunându-se obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea condamnată B. A. M., personal și asistată de avocat oficiu D. L. din Baroul Prahova conform delegației nr._ din 27 mai 2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că s-a depus sentința penală nr. 308 F din 19 martie 2009 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2232 din 08 iunie 2010 a ÎCCJ, după care:

Potrivit disp.art.356 alin.2 din Noul Cod de procedură penală și cu permisiunea instanței, avocatul din oficiu a luat legătura cu contestatoarea condamnată, aflată în stare de deținere, după care:

Avocat oficiu D. L. având cuvântul pentru contestatoarea condamnată B. A. M. susține că aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 308 F din 19 martie 2009 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2232 din 08 iunie 2010 a ÎCCJ, prin care s-a majorat pedeapsa aplicată la 6 ani închisoare cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

Contestatoarea condamnată B. A. M. având personal cuvântul susține că dorește să retragă contestația formulată.

Reprezentantul D. – S. Teritorial Ploiești solicită să se ia act de retragerea contestației formulată de condamnată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

Asupra contestației de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 418 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, art. 6 Cod penal s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnata B. A. M. fiica lui I. și S., născută la 28 octombrie 1976, deținută la Penitenciarul de Femei Târgșor, dispunându-se obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 19.02.2014 condamnata B. A. M., aflată în PNT Târgșor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună aplicarea legii penale mai favorabile.

În vederea soluționării cauzei s-au depus la dosar copia M.E.P.I. nr. 587/06.11.2012 emis de Tribunalul Prahova.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 380/16.10.2012 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 06.11.2012 prin nerecurare, în baza disp.art.460 al.1 si 6 rap. la art. 461 lit.d Cod proc. penală s-a admis contestația la executare formulată de condamnată cu privire la sentința penală nr. 308/19.03.2009 a Tribunalului București – Secția a II a Penala, definitivă prin decizia penală nr. 2232/08.06.2010 a ICCJ si în consecință în baza disp.art.18 al.1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea 224/2006, raportata la disp.art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatei prin sentința penală nr. 308/19.03.2009 a Tribunalului București – Secția a II a Penala, durata arestului din Belgia – Bruxelles, din perioada 06.07.2011 la 19.07.2011 și perioada executată începând cu data de 19.07.2011 la zi în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.466/10.06.2010 emis de Tribunalul București Secția a II a penală în baza sentinței penale nr. 308/19.03.2009.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 466/10.06.2010 emis de Tribunalul București Secția a II a Penală în baza sentinței penale 308/19.03.2009 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare potrivit dispozițiilor.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința penală nr. 308/19.03.2009 a Tribunalului București Secția a II a Penală, sentință din care se reține că pedeapsa aplicată condamnatei a fost pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri faptă sancționată de Legea 143/2000.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.

Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.

În realizarea acestui demers, instanța de fond a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art. 187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Prin urmare, s-a reținut că nu pot fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 Cod proc. penală sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.

Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.

Instanța a mai constatat că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.

Aplicând principiile enunțate la cauza de față, instanța de fond a constatat că în privința infracțiunilor prevăzute de art.2 din Legea 143/2000 a fost redusă limita maximă de pedeapsă la 12 ani.

Prin urmare pedeapsa aplicată în concret condamnatei pentru această infracțiune, de 6 ani închisoare nu depășește acest maximul prevăzut de noua reglementare, astfel că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art. 6 Cod penal, astfel că s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen legal, contestatoarea condamnată B. A. M., calea de atac exercitată fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 26 mai 2014, primul termen de judecată fiind repartizat aleatoriu la 28 mai 2014, dată la care s-a constatat că pentru soluționarea contestației se impune atașarea hotărârii de condamnare, respectiv sentința penală nr. 308 F din 19 martie 2009 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2232 din 08 iunie 2010 a ÎCCJ, situație în care s-a amânat judecata la data de 12 iunie 2014, când hotărârea s-a atașat cauzei.

Prezentă în instanță, în ședința publică din data de 12 iunie 2014, având cuvântul în prezența avocatului din oficiu, contestatoarea condamnată B. A. M., după ce în prealabil a luat legătura cu acesta a declarat că înțelege să-și retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 418 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Potrivit art. 4251 rap. la art. 415 comb. cu art. 599 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.

Față de manifestarea de voință a contestatoarei condamnate B. A. M., exprimată de aceasta în mod liber și neechivoc, Curtea urmează să ia act de retragerea contestației, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulată de contestatoarea B. A. M. fiica lui I. și S., născută la 28 octombrie 1976, deținută la Penitenciarul de Femei Târgșor împotriva sentinței penale nr. 418 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2014.

Președinte,

E. ZăinescuGrefier,

M. G.

Red. GM

4 ex. / 27 iunie 2014

Dosar fond nr._ Trib. Prahova

Judec. fond T. Z.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 254/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI