Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 33/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 767/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 33
Ședința publică din data de 25 martie 2014
Președinte – D. A. E.
Grefier – M. P.
Ministerul Public fost reprezentat de procuror D. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
……
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul T. M. R., fiul lui I. și D., născut la 15.08.1972, în prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 117 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de condamnatul T. M. R., cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 186/2010 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 925/2011, pronunțată de Î.C.C.J
In baza art. 275 C.p.p., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 60 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul - inculpat T. M. R., în stare de arest preventiv, asistat de avocat desemnat din oficiu R. E., în baza delegației pentru asistență judiciară nr._/2014, din Baroul Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, s-a dat posibilitatea apărătorilor să luat legătura cu contestatorul– inculpat arestat.
Apărătorul contestatorului – inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că nu mai sunt excepții și nici cereri de formulat în cauză, constată cauza în stare de judecată și în temeiul disp. art. 4251 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru dezbaterea contestației.
Avocat R. E. având cuvântul pentru contestator, critică soluția pronunțată de instanța de fond, ca fiind nelegală și netemeinică. Contestatorul se afla în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, solicitând modificarea pedepsei în sensul aplicării legii mai favorabile, prin reducerea pedepsei aplicate. Contestatorul a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174 c.p. și art.175 lit.i c.p. (săvârșită în public) corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 188 C.penal (omorul în varianta simplă), noua reglementare nereluând acest element circumstanțial în conținutul omorului calificat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Din analiza textelor legale care incriminează fapta, sub imperiul ambelor legi, rezultă că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor este închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar tentativa se pedepsește prin reducerea limitelor la jumătate, în cazul de față fiind închisoarea de la 5 la 10 ani, rezultând faptul că pedeapsa aplicată contestatorului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 C.penal.
Contestatorul T. M. R. având ultimul cuvânt precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea contestației.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr.117 din 25 februarie 2014, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația formulată de condamnatul T. M. R., fiul lui I. și D., născut la 15.08.1972, în prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 117 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 186/2010 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 925/2011, pronunțată de Î.C.C.J. In baza art. 275 C.p.p., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 60 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ condamnatul T. M. R. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 186/2010 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 925/2011, pronunțată de Î.C.C.J.
În motivarea sesizării s-a arătat că se afla în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, solicitând modificarea pedepsei în sensul aplicării legii mai favorabile, prin reducerea pedepsei aplicate.
Din analiza probatoriilor existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.186/7.06.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 9 martie 2011, prin decizia penală nr.925/9 martie 2011 a ICCJ, contestatorul T. M. R. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.20 c.p. rap.la art. 174 c.p. și art.175 lit.i c.p. cu aplic.art.37 lit.b c.p., tentativă la infracțiunea de omor calificat, cu aplicarea art.71-64 lit.a teza a II a și b c.p cu excepția drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b, c.p., pentru o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
Examinând contestația la executare formulată de condamnat, prin prisma dispozițiilor art. 23 alin.1-9 din OUG 116/2013, respectiv Legea nr.135/2010 astfel cum a fost modificat prin Legea 255 /2013 privind punerea în aplicare a N Codului de procedură penală, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
.Prin sentința penală nr.186/7.06.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 9 martie 2011, prin decizia penală nr.925/9 martie 2011 a ICCJ, contestatorul T. M. R. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.20 c.p. rap.la art. 174 c.p. și art.175 lit.i c.p. cu aplic.art.37 lit.b c.p., tentativă la infracțiunea de omor calificat, cu aplicarea art.71-64 lit.a teza a II a și b c.p cu excepția drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b, c.p., pentru o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a reținut pe situația de fapt că în seara zilei de 27.10.2009, în timp ce se afla în barul Romax din Câmpina, l-a lovit cu un cuțit în abdomen pe C. N. provocându-i leziuni grave ce i-au pus viața în primejdie.
În baza sentinței penale nr.186/7.06.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 9 martie 2011, prin decizia penală nr.925/9 martie 2011 a ICCJ, a fost emis de Tribunalul Prahova, M.E.P.I. nr. 2011/11.03.2011.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
D. consecință, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este datoare să verifice dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
Contestatorul a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174 c.p. și art.175 lit.i c.p. (săvârșită în public) corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 188 C.penal (omorul în varianta simplă), noua reglementare nereluând acest element circumstanțial în conținutul omorului calificat.
Instanța de fond, analizând textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi reține că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor este închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar tentativa se pedepsește prin reducerea limitelor la jumătate, în cazul de față fiind închisoarea de la 5 la 10 ani. În acest context, a remarcat faptul că pedeapsa aplicată contestatorului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 C.penal.
În privința pedepsei complementare aplicate, și aceasta are corespondent în legea nouă, nedepășind perioada maximă pentru care poate fi dispusă, nici sub acest aspect contestația formulată nefiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul T. M. R., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea aplicării legii penale mai favorabile în privința sa.
S-a susținut de către contestator că în privința infracțiunii săvârșite se impune reducerea pedepsei deoarece sub imperiul Codului penal actual nu mai este prevăzută ca agravantă săvârșirea faptei în public, care fusese reținută la încadrarea juridică a infracțiunii de omor, așa încât varianta simplă a infracțiunii de omor este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, ceea ce în opinia condamnatului ar conduce la reducerea pedepsei pentru această infracțiune, conform noii legi penale.
S-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii vizând aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu consecința reducerii pedepsei.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:
Condamnatul contestator de află în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentința penală nr.186/7.06.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 9 martie 2011, prin decizia penală nr.925/9 martie 2011 a ICCJ.
Prin această sentință condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.20 c.p. rap.la art. 174 c.p. și art.175 lit.i c.p. cu aplic.art.37 lit.b c.p., tentativă la infracțiunea de omor calificat, cu aplicarea art.71- 64 lit.a teza a II a și b c.p cu excepția drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b, c.p., pentru o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pe cale de consecință instanța de fond a observat în mod corect că disp. art.187 Cod penal reglementează noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, stabilind că prin aceasta se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În mod similar aceeași dispoziție legală se regăsea și în Codul penal din 1969, în conținutul art.141/1, care prevedea de asemenea că în această noțiune de pedeapsă prevăzută de lege nu se iau în considerare cauzele de reducere ori de majorare a pedepsei.
Într-adevăr, contestatorul a fost condamnat pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, reținându-se agravanta săvârșirii acestei fapte în public conform art.174-175 lit. i Cod penal, sancționată în Codul penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.
În actuala reglementare, prin dispariția agravantei vizând săvârșirea faptei în public, infracțiunea comisă de către contestator ar urma să fie încadrată juridic în varianta simplă a infracțiunii de omor prev. de art.188 Cod penal pentru care legea prevede actualmente pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Se observă așadar că pedeapsa aplicată contestatorului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este pedeapsa de 9 ani închisoare care este situată în limitele prevăzute de legea penală în vigoare, respectiv în limitele prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.188 Cod penal, acelea de la 5 la 10 de ani închisoare, fără a se depăși așadar maximul prevăzut de lege, pentru a deveni aplicabile dispozițiile ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Se constată așadar că pentru infracțiunea reținută în sarcina contestatorului pedeapsa aplicată acestuia prin hotărârea judecătorească definitivă nu depășește maximul prevăzut de dispozițiile legale penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014, așa încât nu pot deveni incidente disp. art.6 alin.1 Cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor penale definitive, câtă vreme nu este întrunită condiția primordială prevăzute de acest text ca pedeapsa aplicată să depășească maximul special prevăzut de legea nouă, aflându-ne deci în sfera de aplicare a dispozițiilor prevăzute în art.4 din legea de punere în aplicare a Codului penal care stabilesc în mod imperativ imposibilitatea reducerii pedepsei în această situație.
În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatului vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind respinsă, situație în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul T. M. R., fiul lui I. și D., născut la 15.08.1972, în prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 117 din 25 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatorul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 martie 2014.
PREȘEDINTE,
D. A. E.
GREFIER,
M. P.
Red. E.D.A./.Tehnored. P.M.
4 ex./ 22.04.2014
Dos. fond_ Trib. Prahova
Jud. fond T. Z.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 152/2014.... → |
|---|
