Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 472/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 472/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 3900/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 472
Ședința publică din data de 22 octombrie 2014
PREȘEDINTE – I. N.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata N. D. zisă „ S.”, fiica lui M. și S., născut la data de 15 mai 1977 în P., județul Ilfov, C.N.P._, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor împotriva sentinței penale nr. 798 din data de 06 august 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă contestația formulată de aceasta cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 620 din 08.12.2005 a Tribunalului Prahova, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea condamnată N. D., în stare de deținere, personal și asistată de avocat ales M. B., în substituire pentru avocat G. D. din Baroul Prahova, cu împuternicire avocațială nr._ din 14.10.2014 (fila 14), respectiv delegație de substituire nr.2/122 octombrie 2014 (fila 18).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Conform disp. art. 356 alin.2 Cod proc. penală și cu acordul instanței, apărătorul ales a luat legătura cu contestatoarea condamnată aflată în stare de deținere, precizând că nu are cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea precizează că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată prezenta cale de atac în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului ales al condamnatei în susținerea orală a motivelor de reformare pe care înțelege să le invoce în cauză.
Avocat M. B., apărător ales al condamnatei N. D., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței primei instanțe și, pe fond, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se aplice legea penală mai favorabilă contestatoarei pe aspectul executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a contestației condamnatei, ca nefondată, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele, motivat de faptul că, așa cum corect s-a reținut și de prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile aplicării legii penale mai favorabile.
Contestatoarea condamnată N. D., având cuvântul personal, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va adopta în cauză.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 798 din 06 august 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă contestația formulată de persoana condamnată N. D., fiica lui M. și S., născută la data de 15.05.1977 în P., județul Ilfov, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, privind pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 620 din 08.12.2005 a Tribunalului Prahova, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 12.05.2014, condamnata N. D. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 620 din 08.12.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind că a intervenit o cauză de micșorare a pedepsei, prin intermediul căreia a înțeles să invoce și excepția de neconstituționalitate a art. 6 Cod penal.
În motivarea contestației, s-a învederat că dacă procesul penal ar fi fost pe rol la data de 01.02.2014, ar fi beneficiat de limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel că pedeapsa concretă ce i-ar fi fost aplicată ar fi fost mult mai mică decât cea în a cărei executare se află, fiind prevăzută între limitele de la 2 ani la 9 ani închisoare.
Ca atare, pentru a se respecta principiul egalității cetățenilor în fața legii penale și al retroactivității legii penale mai favorabile, dacă se află în executarea pedepsei aplicate în baza legii vechi defavorabile, contestatoarea ar trebui să beneficieze de o reindividualizare a pedepsei după limitele speciale prevăzute de legea nouă mai favorabilă.
Prin urmare, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie între limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, urmând a se ține seama și de partea din pedeapsa executată până în prezent, de conduita sa, de dovezile de îndreptare existente, de persoana sa etc.
Mai mult, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 6 Cod penal, susținând că dezincriminarea există și a luat naștere odată cu . noului Cod penal și nu a fost până în prezent înlăturată.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar, în fotocopie, M.E.P.I. nr.693/28.01.2008 emis de Tribunalul Prahova, fișă de evidență privind situația juridică a condamnatei și sentința penală nr. 620 din 08.12.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La termenul de judecată din data de 24 iunie 2014, apărătorul contestatoarei a învederat instanței faptul că renunță la invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 6 Cod penal iar judecătorul fondului a constatat că cererea are natura juridică a unei contestații la executare pentru soluționarea căreia nu este necesară prezența persoanei condamnate și a apărătorului acesteia.
În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 620 din 08 decembrie 2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatei N. D. la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, compusă din: - pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2 lit.c) și alin.21 lit.a) Cod penal cu aplic. art.37 lit.a) Cod penal; - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin.2 cu aplic. art.37 lit.a) Cod penal; - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3296/2001 a Judecătoriei Ploiești, devenită executabilă urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
De asemenea, s-a constatat că urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis M.E.P.I. nr. 693 din 28 ianuarie 2008 de către Tribunalul Prahova.
S-a motivat că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și că potrivit dispozițiilor art. 6 alin.1 din Codul penal „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a Codului penal, s-a reținut că „ pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, s-a constatat de prima instanță că în aplicarea acestor dispoziții instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța de fond a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege,care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Astfel, prima instanță a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi a comparat limitele de pedeapsă.
În interpretarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, dată fiind împrejurarea că în cauză s-a dispus condamnarea numitei N. D. pentru un concurs de infracțiuni, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile deciziei nr. 1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.O. nr.349/13.05.2014, a reținut că după compararea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente se procedează la analizarea pedepsei rezultante, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită urmând a fi comparată cu pedeapsa rezultantă ce s-ar stabili conform legii noi.
Ca atare, s-a apreciat că pedepsele rezultate în urma operației de reducere, dacă va fi cazul, vor fi ipotetic contopite conform regulilor prevăzute de art. 39 noul Cod penal și numai dacă rezultanta obținută va fi mai mică decât cea stabilită de instanță, se va proceda la reducerea pedepsei date spre executare inițial.
Aplicând toate principiile enunțate la situația concretă a condamnatei, prima instanță a constatat, în privința infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art.211 alin.2 lit.c) și alin.21 lit.a) Cod penal anterior și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321 alin.2 Cod penal anterior, că acestea sunt actualmente reglementate de art. 234 alin.1 lit.e) Cod penal și art. 371 Cod penal, fiind pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, prin urmare, s-a constatat că pedepsele aplicate în concret condamnatei pentru aceste infracțiuni, de 7 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare, nu depășesc aceste maxime.
În următoarea etapă, instanța de fond a comparat pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea definitivă, cea de 9 ani închisoare, cu pedeapsa ce ar rezulta prin aplicarea dispozițiilor art. 39 noul Cod penal, conform cărora atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, condamnatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga o treime din totalul restului pedepselor.
Astfel, s-a apreciat că persoana condamnată ar urma să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-ar adăuga o treime din totalul restului pedepselor, respectiv 8 luni, la rezultanta obținută urmând să se adauge pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3296/2001 a Judecătoriei Ploiești, devenită executabilă urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel că persoana condamnată ar trebui să execute în final 9 ani și 8 luni închisoare, adică o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită potrivit legii vechi, prin urmare s-a constatat lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 Cod penal.
Pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul a respins contestația formulată de persoana condamnată N. D. privind pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 620 din 08 decembrie 2005 a Tribunalului Prahova, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței penale nr. 798 din 06 august 2014 în termen legal a formulat contestație condamnata N. D., care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, solicitând, prin apărător ales, admiterea contestației, desființarea sentinței și, pe fond, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se aplice legea penală mai favorabilă pe aspectul executării pedepsei.
Curtea, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și a textelor de lege incidente, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele iar contestația formulată de condamnată este nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin.1 Cod proc. penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face pentru cazurile arătate expres și limitativ la lit. a) – d), ultimul caz reglementând situația în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 6 alin.1 din Codul penal adoptat prin Legea nr.286/2009 „ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Dispoziții similare se regăsesc în art. 4 Cap. II - Dispoziții generale privind aplicarea în timp a legii penale din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal respectiv „ pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Totodată, similar reglementării cuprinse în art. 141 din Codul penal anterior, actualul Cod penal definește în art. 187 noțiunea de ” pedeapsă prevăzută de lege” ca fiind pedeapsa prevăzută de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepselor.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate se poate constata că spre deosebire de Codul penal din 1969 în care aplicarea legii penale mai favorabile infracțiunilor definitiv judecate era prevăzută în două variante, cu reglementări diferite ( art.14 și art.15), în noul Cod penal, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei a fost prevăzută o singură variantă și privește exclusiv aplicarea obligatorie a legii noi, când maximul special prevăzut de legea nouă este mai redus sau de o specie mai ușoară decât pedeapsa pe care o execută condamnatul, renunțându-se la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, opinie exprimată și în doctrina de specialitate ( Noul Cod penal - Ghid de aplicare pentru practicieni, C. V. ș.a. - Ed. Hamangiu).
S-a subliniat astfel că, atunci când se pune problema aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, nu se mai pot analiza toate criteriile care se au în vedere în situația în care cauza este în curs de judecată, dispozițiile cuprinse în art. 6 referindu-se doar la cuantumul pedepsei, la conținutul și limitele măsurilor educative și ale măsurilor de siguranță.
Această soluție propusă de legiuitor are în vedere autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea de condamnare și din acest motiv, s-a considerat că intervenția asupra condamnării și pedepsei definitiv aplicate trebuie să fie minimă, că înfrângerea autorității de lucru judecat trebuie să fie neapărat necesară iar modificarea hotărârii de condamnare să se realizeze doar atunci când s-ar încălca principiul legalității incriminării ( în cazul condamnării definitive pentru infracțiuni dezincriminate de legea nouă) sau principiul legalității sancțiunilor ( când acea infracțiune este pedepsită de legea nouă cu alt tip de pedeapsă mai ușoară ori, deși este posibilă aplicarea aceluiași tip de pedeapsă, cuantumul maxim aplicabil conform legii noi este mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată sub imperiul vechii legi).
De asemenea, așa cum s-a subliniat recent în doctrină ( C. B. citat în Noul Cod penal - Ghid de aplicare pentru practicieni, C. V. ș.a. - Ed. Hamangiu), în cadrul aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile pedepselor definitive nu are loc o nouă individualizare judiciară a pedepsei ci o individualizare legală și aceasta deoarece în privința legii vechi, individualizarea a avut în vedere toate criteriile legale și judiciare, astfel că în ceea ce privește legea nouă se va face numai o individualizare legală, pedeapsa putând fi redusă numai dacă depășește maximul pe care condamnatul l-ar fi putut primi conform legii noi, nu doar pentru fiecare infracțiune analizată separat ci și pentru întreg complexul infracțional ( forme calificate ale infracțiunii, circumstanțe agravante, tratamentul pluralității intermediare, etc.)
Raportat la cele ce preced, Curtea constată că susținerile condamnatei vizând reindividualizarea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile nu pot fi analizate pe calea contestației formulate în temeiul disp. art. 598 Cod proc. penală neexistând temei legal în acest sens, întrucât, așa cum s-a arătat, Codul penal în vigoare de la 01 februarie 2014 permite în cazul infracțiunilor definitiv judecate aplicarea obligatorie a legii noi în condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 6 din cod și respectiv, art. 4 din Legea nr. 187/2012.
Pe fondul cauzei, Curtea, verificând sentința în raport de dispozițiile legale anterior menționate se constată că aceasta este temeinică și legală și prin urmare, nu se impune desființarea acesteia, așa cum s-a solicitat.
Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările cauzei, contestatoarea N. D. se află în executarea mandatului nr. 693/2008 din 28 ianuarie 2008 emis de Tribunalul Prahova în baza sentinței penale nr. 620 din 08 decembrie 2005 a aceleiași instanțe, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Din conținutului mandatului rezultă că aceasta a fost condamnată, în temeiul disp. art.211 alin.2 lit.c) și alin. 21lit. a) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit.a) Cod penal la pedeapsa de 7 ani închisoare și, în temeiul disp. art. 321 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Reiese, de asemenea, că s-a făcut aplicarea disp. art. 33 lit. a) și art. 34 lit.b) Cod penal, dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare iar în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 83 Cod penal, a fost revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3296/2001 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1716/2002 a Curții de Apel Ploiești, stabilindu-se ca în final să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Verificând contestația la executare în raport de dispozițiile cuprinse în art. 598 alin.1 lit.d) Cod proc. penală cu referire la art. 6 Cod penal, acesta din urmă în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dat fiind că inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus înainte să fi fost condamnată definitivă pentru vreuna dintre ele, în mod temeinic și legal s-a stabilit de instanța fondului că se impune a se stabili, pe de o parte, dacă fiecare pedeapsă aplicată în concret acesteia depășește maximul special prevăzut de legea nouă iar pe de altă parte, dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește limita maximă la care se poate ajunge conform legii noi, astfel cum impun dispozițiile art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal, reducerea pedepsei fiind posibilă numai atunci când cuantumul pedepsei de executat este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse.
Procedând în consecință, Curtea constată, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul că nici una dintre pedepsele aplicate în concret condamnatei nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, dat fiind că infracțiunea de tâlhărie, în circumstanțele comise de aceasta se regăsește în art. 233 Cod penal și se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani iar cea prev. de art. 321 Cod penal din 1969 în art. 371 Cod penal, fiind sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, contestatoarea fiind condamnată la 7 ani, respectiv, 2 ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa de executat stabilită conform art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aceasta se compune din pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare, deci în total 7 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani în privința căreia s-a dispus revocarea conform art. 83 Cod penal, rezultând o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare, superioară celei stabilite prin sentința de condamnare de 9 ani închisoare, astfel încât, în mod temeinic și legal prima instanță a concluzionat că nu se justifică admiterea contestației formulată de condamnată.
Pentru aceste considerentele și întrucât la examinarea din oficiu a sentinței nu s-a constatat existența vreunui motiv de nulitate dintre cele arătate sub art. 281 Cod proc. penală care să justifice desființarea hotărârii primei instanțe, Curtea, în temeiul 4251 alin.7 pct.1 lit. b) Cod proc. penală, urmează să respingă calea de atac promovată de condamnată, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 275 alin.2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnata N. D. (fiica lui M. și S., născută la 15 mai 1977), deținută în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 798 din data de 06 august 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă pe contestatoarea condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
I. N. E. F.
Red./ Tehnored. I.N.
5 ex./21.11.2014
Dos. fond_ Trib. Prahova
Jud. fond A. M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 561/2014. Curtea de... → |
|---|
