Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 371/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 371/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 862/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 371
Ședința publică din data de 24 iulie 2014
Președinte – D. G.
Grefier - R. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.- S. Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul D. P., fiul lui F. și M., născut la 13.12.1967, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art.23 din Legea nr.255/2013 și art.6 Cod penal s-a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. P. împotriva sentinței penale nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova și a fost obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat D. P., personal, deținut în Penitenciarul Ploiești și asistat de avocat desemnat din oficiu M. I. din Baroul Prahova în substituire avocat D. Grațiela din Baroul Prahova potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/14.07.2014 aflată la fila 13 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Potrivit dispozițiilor art.356 alin.3 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura cu contestatorul condamnat D. P., aflat în stare de deținere.
Avocat M. I. pentru contestatorul condamnat D. P. depune la dosar un memoriu întocmit de acesta, după ce în prealabil, l-a prezentat și reprezentantului parchetului.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul contestatorului condamnat D. P., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea contestației.
Avocat M. I., având cuvântul pentru contestatorul condamnat D. P., arată că potrivit memoriului depus la dosar, condamnatul a formulat contestație pe două căi distincte și anume: prima dată privind sentința penală nr.173/28.05.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2267/27.06.2012 a ÎCCJ prin care i s-a aplicat contestatorului în baza art. 215 al.1, 2, 3, 4 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art. 9 al.3. rap.la art. 7 al.3. din Legea nr.39/2003 o pedeapsă de 5 ani închisoare, și ce-a de-a doua cale privind sentința penală nr.520/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care, în baza art.23 din Legea nr.255/2013 și art.6 Cod penal s-a respins ca nefondată contestația privind aplicarea legii mai favorabile formulată de contestator, deși a beneficiat de prevederile art.320 ind.1 VCPP.
Având în vedere considerentele menționate în memoriul scris depus la dosar și de cele susținute, solicită admiterea contestației și să se dispună o reducere corespunzătoare, sub limita prevăzută de lege, a pedepsei aplicate condamnatului D. P. ținând cont că a formulat concluzii și față de faptul că nu i-au fost aplicate drepturile prevăzute de CEDO.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de condamnatul D. P. și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova întrucât nu există nici un motiv pentru reducerea pedepsei de 5 ani aplicată acestuia.
Face precizarea că în materia aplicării legii mai favorabile instanța superioară a arătat că nu se procedează la reducerea unor asemenea pedepse.
Contestatorul condamnat D. P. având ultimul cuvânt consideră că hotărârea Tribunalului Prahova este nelegală, netemeinică și discriminatorie, fiindu-i încălcate drepturile omului potrivit art.20 din Constituția României precum și cele din CEDO. Consideră că trebuie îndeplinită orice dispoziție dată de CEDO și se consideră discriminat față de alte persoane cărora li s-au redus pedepsele aplicate. De asemenea, consideră că i-au fost încălcate drepturile și când a lipsit motivat din instanță din motive medicale, fiind depuse dovezi în acest sens și totuși cauza a fost soluționată în lipsa sa.
Solicită admiterea contestației, reducerea pedepsei aplicate precum și să-i fie aplicate prevederile art.320 ind.1 Cod proc. penală și precizează că potrivit art.197 alin.1 Cod proc. penală încălcările dispozițiilor legale care reglementează procesul penal atrag nulitatea relativă a actului juridic.
CURTEA
Asupra contestației penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova, s-a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. P. împotriva sentinței penale nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova și a fost obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul condamnat D. P., fiul lui F. și M., născut la 13.12.1967, deținut în Penitenciarul Ploiești a formulat contestație la executare potrivit disp. art.23 alin.1-8 din OUG nr. 116/2013, prin care s-a modificat Legea 255/2013 și de punere în aplicare a noului cod de procedură penală (Legea 135/2010).
În motivarea cererii a arătat că a formulat contestație la executare solicitând aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.
La dosarul cauzei a fost depusă copie de pe mandatul de executare pedeapsă nr. 192/28 iunie 2012 al Tribunalului Prahova emis în baza sentinței penale nr. 173/28.05.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2267/27 iunie.2012 a ICCJ.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, instanța de fond a constatat ca neîntemeiată contestația formulată, pentru motivele următoarele motive:
Prin sentința penală nr. 173/28.05.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2267/27 iunie 2012 a ICCJ s-a aplicat contestatorului în baza art. 215 al.1, 2, 3, 4 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art. 9 al.3. rap.la art. 7 al.3. din Legea nr.39/2003 la o pedeapsă de 5 ani închisoare .
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a,b, Cod penal cu excepția dreptului de a alege pe durata executării pedepsei.
Pentru executarea pedepsei arătate s-a emis mandatul de executare pedeapsă nr.192 din 28 iunie 2012 de Tribunalul Prahova în a cărei executare se află în prezent petenta.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, se face o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Analizând situația contestatorului, în raport de pedeapsa aplicată acestuia prin sentința penală de condamnare s-a constatat că acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al.1,2,3,4 Cod penal.
Întrucât infracțiunea se regăsește în noul cod penal la art. 244 al 2 Cod penal cu limite de pedeapsa de la unu la 5 ani, instanța constată că nu sunt întrunite condițiile privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Față de argumentele expuse pe larg mai sus, instanța de fond, în baza art. 23 din Legea 255/2013 și art. 6 Cod penal, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de condamnatul D. P., deținut în Penitenciarul Ploiești, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, condamnatul D. P. care a solicitat admiterea acesteia și să se dispună o reducere corespunzătoare, sub limita prevăzută de lege, a pedepsei aplicate.
Contestatorul condamnat D. P. a mai susținut că hotărârea Tribunalului Prahova este nelegală, netemeinică și discriminatorie, fiindu-i încălcate drepturile omului potrivit art.20 din Constituția României precum și cele din CEDO. Consideră că trebuie îndeplinită orice dispoziție dată de CEDO și se consideră discriminat față de alte persoane cărora li s-au redus pedepsele aplicate. De asemenea, consideră că i-au fost încălcate drepturile la judecata în recurs și când a lipsit motivat din instanță din motive medicale, fiind depuse dovezi în acest sens și totuși cauza a fost soluționată în lipsa sa.
În final, a solicitat admiterea contestației, reducerea pedepsei aplicate precum și să-i fie aplicate prevederile art.320 ind.1 Cod proc. penală și precizează că potrivit art.197 alin.1 Cod proc. penală încălcările dispozițiilor legale care reglementează procesul penal atrag nulitatea relativă a actului juridic.
Examinând sentința contestată în raport de actele și lucrările dosarului, de susținerile contestatorului și din oficiu sub toate aspectele, așa cum impun dispozițiile art. 23 din OUG nr. 116/2013 Curtea constată că această contestație nu este fondată.
Contestatorul D. P. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 173/28 mai 2010 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia nr. 2267/27 iunie 2012 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3 și 4 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art. 9 alin.3 rap.la art. 7 alin.3 din Legea nr.39/2003.
Curtea constată că a prima instanță a făcut o justă comparație între pedeapsa aplicată în concret contestatorului și pedeapsa ce i s-ar aplica potrivit Noului Cod penal, întrucât potrivit art. 6 alin.1 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, se reduce doar pedeapsa care depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită și numai până la acest maxim.
Ori, în cazul contestatorului, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 și 4 Cod penal din 1969 se regăsește al art. 244 alin.2 Cod penal care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
După cum se poate observa, pedeapsa de 5 ani închisoare pe care o execută condamnatul nu depășește limita maximă prevăzută de noul text legal, astfel încât în mod corect prima instanță a constatat că nu este caz de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin.1 Cod penal.
Solicitările contestatorului condamnat D. P. privind aplicarea dispozițiilor art.320/1 Cod pr.penală din 1969 sau art. 375-396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală sau de reținere în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante care să ducă la reducerea pedepsei principale nu pot fi acceptate, întrucât nu are loc o rejudecare a cauzei iar în cuprinsul a două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept privind aplicarea art. 6 din noul Cod penal, s-a statuat că aceste cauze de reducere a pedepselor nu pot opera.
Oricum, în cazul său atât timp cât dispozițiile art. 320/1 sau a celor ce reglementau circumstanțele atenuante nu au fost reținute în concret nici măcar în sentința de condamnare, o asemenea susținere nu poate fi luată în considerare întrucât pe această cale se realizează doar verificarea dacă pedeapsa aplicată în concret după legea veche întrunește condițiile de legalitate potrivit legii noi.
În concluzie, în conformitate cu disp. art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația, iar în conformitate cu disp. art.275 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. P., fiul lui F. și M., născut la 13.12.1967, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr.520 pronunțată la 14 mai 2014 de Tribunalul Prahova.
Obligă condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata avocatului din oficiu pentru contestatorul D. P. în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iulie 2014.
Președinte,
D. G.
Grefier,
R. V.
Red. DG./Tehnored.RV/BA
2 ex./ 28.07.2014
Dosar fond –_ Tribunalul Prahova
Judecător fond – C. N.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 903/2014. Curtea... → |
|---|
