Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 210/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1387/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 210
Ședința publică din data de 29 mai 2014
Președinte – L. C.
Grefier – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G. din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
D. – S. Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. – S. Teritorial Ploiești împotriva sentinței penale nr.327 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu privire la intimata condamnată I. C. D., fiica lui C. și E., născută la 14 mai 1978, cu ultim domiciliu cunoscut în orașul Chitila, ..20, jud. Ilfov.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit intimata condamnată I. C. D., fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu M. I., în substituire pentru S. E. din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/08.05.2014 (fila 25).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea fișei de cazier judiciar a intimatei condamnate, precum și procesul verbal întocmit cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere emis pe numele acesteia, în care se arată că partea nu se află la domiciliu, fiind plecată din țară de două săptămâni, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimata condamnată și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații ale părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată contestația formulată de unitatea de parchet în stare de judecată și acordă cuvântul procurorului de ședință în susținerea orală a motivelor de reformare pe care înțelege să le invoce în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul disp. art.4251 alin.7 lit.a Cod proc. penală, solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată și motivată în scris la dosar, desființarea sentinței primei instanțe și, pe fond, rejudecând cauza, să se respingă, ca neîntemeiată, sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata intimată.
În esență, se solicită a se constata că în raport de Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție adoptată la 14 aprilie 2014, instanța de fond nu a procedat în mod corect la aplicarea legii penale mai favorabile în privința intimatei, întrucât în condițiile aplicării prevederilor noului Cod penal, dacă s-ar fi dat eficiență noilor limite de pedeapsă, inclusiv instituției concursului de infracțiuni prevăzută tot de noul Cod penal, s-ar fi constatat existența unei pedepse rezultante de executat într-un cuantum mai mare decât cea în executarea căreia partea se afla deja.
Avocat M. I., apărător desemnat din oficiu pentru intimata condamnată, susține că se impune a se observa că la momentul atacării sentinței primei instanțe în practica judiciară erau aplicabile atât prevederile din Codul penal anterior, cât și cel în vigoare, cauzele suspuse judecății fiind examinate pe instituții penale/procedurale defalcate. Astfel, în mod corect magistratul fondului a aplicat condamnatei noua încadrare juridică și a reținut că în ceea ce privește operațiunea de contopire acesteia nu i se vor aplica dispozițiile noului Cod penal, întrucât se prevedea obligativitatea aplicării unui spor de pedeapsă.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.327 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art.23 alin.1-9 din codul de procedură penală, respectiv Legea nr.135/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.255/2013 privind punerea în aplicare a codului de procedură penală și prin OUG 116/2013, cu referire la incidența aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata I. C. D., fiica lui C. și E. născuta la data de 14.05.1978, în București, aflată în Penitenciarul Târgsor la data formulării contestației, vizând sentința penală nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a ICCJ și în consecință:
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a și b cod penal, aplicata condamnatei prin sentința penala nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a ICCJ, în pedepsele componente, după cum urmează:
- 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b cod penal ca pedeapsa complementară pentru comiterea infracțiunii prev. de disp. art.2 alin.1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea disp. art.37 lit.b cod penal, respectiv infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, faptă din luna decembrie 2003;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, prev. de disp. art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea disp.art.37 lit.b cod penal, fapta din luna decembrie 2003.
S-a constatat că în cauza sunt aplicabile dispozițiile art.6 alin.1 din Noul Cod Penal, respectiv Legea 286/2009 ca și lege penală mai favorabilă condamnatei, sub aspectul comiterii de către aceasta atât a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1,2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, cât și sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de mare risc prev. de disp. art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, pedepsele fiind reduse potrivit art.6 alin.-1 din noul cod penal la maximul special prevăzut de legea nouă, după cum urmează:
- de la 13 ani și 6 luni închisoare aplicata pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1,2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b cod penal la 12 ani închisoare, maximul special prevăzut de art.2 alin.1,2 din Legea 143/2000 cu aplic. art.37 lit.b cod penal și art.5 cod penal, după modificarea limitelor de pedeapsa prevăzuta de lege prin Legea 286/2009;
- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare aplicata pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, maximul special prevăzut de art.4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b cod penal și art.5 cod penal, după modificarea limitelor de pedeapsa prevăzuta de lege prin Legea 286/2009;
- reducerea pedepsei complementare de la 6 ani la 5 ani potrivit art.6 alin.6. din noul cod penal, respectiv executarea unei pedepse complementare de 5 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b cod penal, după executarea pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b cod penal, au fost contopite pedepsele precizate mai sus, după reducerea acestora potrivit legii noi, așa cum s-a arătat, urmând ca în final condamnata să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b cod penal ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicata contestatoarei durata reținerii arestării preventive și detenției acesteia de la 9.12.2003 la zi.
A fost anulat mandatul de executare pedeapsa cu nr.390/24.10.2005 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penala în baza sentinței penale nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a ICCJ și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pedeapsa pe numele condamnatei pentru pedeapsa aplicată potrivit dispozițiilor din prezenta hotărâre, la data rămânerii definitive a acesteia.
Totodată, s-a menținut starea de detenție a contestatoarei, precum și restul dispozițiilor din sentințele penale precizate mai sus.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată la data de 20.02.2014 sub numărul_, Comisia pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor a sesizat instanța cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art.6 C.penal, în legătură cu condamnata I. C. D., fiica lui C. și E. născuta la data de 14.05.1978 în București, aflată în Penitenciarul Târgsor la data formulării contestației, vizând sentința penală nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a ICCJ.
La sesizare s-a atașat fișa de evaluare a condamnatei, copia MEPI nr.390/24.10.2005 emis de Tribunalul București și copia sentinței penale nr.336/8.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penala.
Prin s.p. nr.336/24.10.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penala, definitivă prin decizia penala nr.5784/13.10.2005 a ICCJ, s-a dispus condamnarea inculpatei I. C. D. la o pedeapsă de 13 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1,2 Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b c.p. și prev.de art.4 din Legea 143/2000 cu aplic. art.33 lit a și b cp, urmând sa execute în final 13 ani și 6 luni închisoare.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr.187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, s-a constatat că în aplicarea acestor dispoziții instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune. În realizarea acestui demers, s-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi s-au comparat limitele de pedeapsă.
Instanța de fond a mai constatat că, spre deosebire de art.5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art.6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
În aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate prima instanță a admis sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata I. C. D., fiica lui C. și E., născuta la data de 14.05.1978, în București, vizând sentința penală nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, rămasa definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a ICCJ, procedând astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. – S. Teritorial Ploiești.
În motivarea contestației s-a arătat că sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata intimată trebuie să fie respinsă ca neîntemeiată, în raport de decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție adoptată la 14 aprilie 2014, instanța de fond neprocedând în mod corect la aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât, în condițiile aplicării prevederilor noului Cod penal, dacă s-ar fi dat eficiență noilor limite de pedeapsă, inclusiv instituției concursului de infracțiuni prevăzută de noul Cod penal, s-ar fi constatat existența unei pedepse rezultante de executat într-un cuantum mai mare decât cea în executarea căreia partea se afla deja.
Examinând hotărârea contestată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de contestator, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține că este parțial fondată contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. – S. Teritorial Ploiești, pentru următoarele considerente:
Astfel, condamnata I. C. D. s-a aflat în executarea unei pedepse rezultante de 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, aplicată prin sentința penală nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, faptă din luna decembrie 2003, și deținere de droguri de mare risc, prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, faptă din luna decembrie 2003.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 Cod penal, Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Articolele din Legea nr.143/2000 care incriminează în prezent infracțiunile arătate mai sus stabilesc pedepse al căror maxim special este de 12 ani și respectiv 3 ani.
De asemenea, dispozițiile privind recidiva postexecutorie nu mai sunt incidente, având în vedere că art.43 alin.5 Cod penal stabilește că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, iar, potrivit art.41 Cod penal, Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
În ceea ce o privește pe condamnata I. C. D., Curtea constată că, potrivit deciziei nr.1/14.04.2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art.6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În acest sens, se constată că pedepsele aplicate condamnatei pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite sunt mai mari decât maximele prevăzute de lege în prezent.
Astfel, Curtea reține că în prezent maximele pedepselor sunt de 12 ani și respectiv 3 ani, întrucât în prima etapă de verificare a incidenței dispozițiilor art.6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale, se poate constata că nu sunt incidente dispozițiile art.43 alin.5 Cod penal, deoarece pentru infracțiunea care a atras starea de recidivă potrivit Codului penal anterior condamnata a fost sancționată cu pedeapsa de 1 an închisoare, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (filele 56-57 dosar contestație).
În aceste condiții, trecând la a doua etapă stabilită prin decizia nr.1/14.04.2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 din Codul penal. Astfel, după contopirea celor două pedepse reduse la maximul actual, potrivit dispozițiilor art.39 Cod penal, se constată că pedeapsa rezultantă este de 13 ani, aceasta fiind compusă din pedeapsa cea mai grea – 12 ani, la care se adaugă o treime din pedeapsa de 3 ani – 1 an.
Curtea mai constată că, prin sentința penală nr.907/01.04.2014, Judecătoria Ploiești a dispus punerea în libertate a condamnatei I. C. D., ca urmare a admiterii propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Târgșor. La analizarea propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Târgșor s-a avut în vedere pedeapsa în a cărei executare se afla condamnata la data propunerii, respectiv cea neredusă, de 13 ani și 6 luni închisoare.
Condamnata a fost pusă efectiv în libertate la data de 08.04.2014, potrivit adresei nr.G2-_/PTPH/08.05.2014 emisă de Penitenciarul Târgșor.
În aceste condiții, Curtea reține că se impun a fi înlăturate din sentința atacată dispoziția privind anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.390/24.10.2005 emis de Tribunalul București Secția a II-a penală în baza sentinței penale nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și dispoziția de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei și cea de menținere a stării de detenție a condamnatei. De asemenea, se va constata că la data de 08.04.2014 intimata condamnată a fost pusă în libertate condiționată, potrivit sentinței penale nr.907/01.04.2014 a Judecătoriei Ploiești.
Față de aceste considerente, în temeiul art.597 alin.8 rap. la art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. – S. Teritorial Ploiești, împotriva sentinței penale nr.327/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care o desființa în parte, potrivit considerentelor de mai sus, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru condamnată, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. – S. Teritorial Ploiești, împotriva sentinței penale nr.327/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care o desființează în parte și în consecință:
Admite sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnata I. C. D., fiica lui C. și E., născută la data de 14.05.1978 în București.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, aplicată condamnatei prin sentința penală nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente, după cum urmează:
- 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, ca pedeapsa complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, faptă din luna decembrie 2003;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, faptă din luna decembrie 2003.
În baza art.6 alin.1 și 5 Cod penal și a dispozițiilor deciziei nr.1/14.04.2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, reduce pedepsele aplicate condamnatei la maximul special prevăzut de legea nouă, după cum urmează:
- de la 13 ani și 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, maximul special prevăzut de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 și art.66 alin.1 Cod penal;
- de la 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterera infracțiunii de deținere de droguri de mare risc prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal anterior, la 3 ani închisoare, maximul special prevăzut de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
În baza art.39 lit.b Cod penal, contopește pedepsele stabilite mai sus și aplică spre executare condamnatei pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, la care se adaugă un spor de 1 an închisoare, condamnata având de executat în final pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
Înlătură din sentința atacată următoarele dispoziții:
- de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.390/24.10.2005 emis de Tribunalul București Secția a II-a penală în baza sentinței penale nr.336/08.03.2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5784/13.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei;
- de menținere a stării de detenție a condamnatei.
Constată că la data de 08.04.2014 intimata condamnată a fost pusă în libertate condiționată, potrivit sentinței penale nr.907/01.04.2014 a Judecătoriei Ploiești.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru intimata condamnată, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2014.
Președinte, Grefier,
L. C. E. F.
Red./Th.-LC/EF
4 ex./17.06.2014
Dos. fond –_ Tribunalul Prahova
Jud. fond – M. V.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 500/2014.... | Evadarea. Art.285 NCP. Decizia nr. 272/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
