Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Art.275 NCP. Decizia nr. 784/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 784/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 10435/281/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 784

Ședința publică din data de 04 septembrie 2014

Președinte – I. N.

Judecător – C. R.

Grefier – C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul V. G., fiul lui C. și M., născut la data de 09 iunie 1976, domiciliat în municipiul Ploiești, . nr. 33, fără forme legale în municipiul Ploiești, .. 84, jud. Prahova, posesor CI . nr_, C.N.P._3în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 2013 din data de 23 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, faptă din 06.03.2014.

Conform art. 65 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a),b),d) Cod penal.

In temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a),b),d) Cod penal pe o durata de 1 an.

Potrivit art. 399 al. 1 Cod proc. penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului V. G..

În baza art. 72 Cod Penal s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la 11.03.2014 la zi.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat V. G., în stare de arest preventiv, și asistat de avocat desemnat din oficiu T. L. din Baroul Prahova substituind pe avocat C. E. cu delegație de asistență judiciară obligatorie nr._/2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform dispozițiilor art. 356 alin. 2 Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul aflat în stare de arest preventiv a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat..

Curtea aduce la cunoștința apelantului-inculpat V. G. că în temeiul dispozițiilor art.83 lit. aCod proc. penală rap. la art. 420 alin. 4 Cod procedură penală are dreptul să fie ascultat și de instanța de control judiciar, iar acesta după consultarea cu avocatul său din oficiu arată că nu dorește să dea o nouă declarație.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat T. L. având cuvântul pentru apelantul-inculpat V. G. solicită în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a) Cod procedură penală admiterea apelului, reindividualizarea pedepsei, aplicarea unei sancțiuni sub minimul special prevăzut de lege. Urmează a se avea în vedere că a recunoscut fapta. Totodată se solicită și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv aplicarea disp. art. 91 Cod penal.

În ceea ce privește condamnarea anterioară, pentru aceasta termenul de reabilitare s-a împlinit.

Reprezentantul Ministrului Public având cuvântul susține că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare. Se face referire la art. 74 Cod penal în ceea ce privește împrejurările și modalitatea de comitere a infracțiunii, datele personale ale acestuia.

Solicită respingerea apelului ca nefondat.

Apelantul-inculpat V. G. având ultimul cuvânt susține că regretă fapta și solicită admiterea apelului așa cum a fost susținut de avocatul său desemnat din oficiu.

CURTEA

Asupra apelului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 2013 din data de 23 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 275 alin. 1 din Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, a fost condamnat inculpatul V. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, faptă din 06.03.2014.

Conform art. 65 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a),b),d) Cod penal.

In temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a),b),d) Cod penal pe o durata de 1 an.

Potrivit art. 399 al. 1 Cod proc. penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului V. G..

În baza art. 72 Cod Penal s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la 11.03.2014 la zi.

Pentru a pronunța hotărârea respectivă, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2647/P/2014 din data de 04.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. G. cercetat în stare de arest preventiv 12.03._14 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin 1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 06.03.2014 în intervalul orar 09.00 - 11.30, profitând de aglomerația creată în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești, inculpatul V. G. a sustras dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, după care s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal sustras.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu a instanței de judecata; proces verbal de cercetare la fata locului si planșe foto ; declarații martori; declarații suspect/inculpat V. G.; proces verbal de vizionare a înregistrărilor la BCR Ploiești si Banca Comerciala Carpatica Sibiu, Sucursala Ploiești ; procese verbale întocmite cu ocazia datelor furnizate de I.G.P. R., Direcția Operațiuni Speciale - Serviciul Operațiuni Speciale Ploiești; proces verbal întocmit cu ocazia datelor furnizate de I.J.P. Prahova-Unitatea Teritoriala de Analiza a Informațiilor.

La termenul de judecată din data de 29.05.2014, după începerea cercetării judecătorești, instanța a pus în vedere inculpatului prevederile art. 374, 375, 396 alin. 10 Cod proc. penală, acesta declarând că dorește parcurgerea acestei proceduri, recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.

Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public, instanța a admis cererea inculpatului de parcurgere a procedurii de recunoaștere a vinovăției.

La dosarul cauzei s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 06.03.2014 in intervalul orar 09.00 - 11.30, profitând de aglomerația creată în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești, inculpatul V. G. a sustras dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, după care s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal sustras.

In fapt, la data de 06.03.2014 ora 12,40 judecător B. I. din cadrul Judecătoriei Ploiești s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul V. G., având calitatea de inculpat în dosarul nr._/281/2013, a infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv martorii audiați în cauza Falcuta G., V. N., I. C., N. D. S., N. G. E., proces-verbal întocmit de organele de politie, la data de 06.03.2014, în intervalul orar 09.00 - 11.30, inculpatul V. G., profitând de aglomerația creată în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești, a sustras dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, care i-a fost dat de grefier spre studiu și a părăsit sediul instanței, după ce, în prealabil, și-a recuperat actul de identitate de pe masa grefierei. După aceea, s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal menționat.

În depoziția dată, martora Falcuta G., grefierul de ședința, a precizat ca la data de 06.03.2014 in timp ce se afla în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești, urmând sa înceapă ședința de judecată a completului penal II, la orele 09,00 a permis accesul în sală la public, după care avocații si părțile au solicitat dosarele spre studiu. Înainte de a înmâna dosarul spre studiu le solicita actul de identitate persoanelor fizice, iar avocaților le verifica delegația, precizând că la momentul înmânării dosarului, persoana era menționata într-un tabel, constituit în acest scop, inculpatul V. G. fiind menționat la poziția nr. 61 .

A mai precizat faptul că dosarele le avea așezate la birou în dreapta sa, iar cărțile de identitate în partea stânga, iar când președintele completului de judecata i-a solicitat să facă apelul în cauza la nr. 61 la ordinea din lista de ședință, a sesizat lipsa dosarului pe care l-a căutat și nu l-a găsit, fapt pentru care a fost lăsată cauza la a doua strigare, după care s-a suspendat ședința și s-a continuat căutarea dosarului penal nr._/281/2013, însă nu a fost găsit. De asemenea, a mai precizat că până să anunțe președintele completului de judecată că nu se mai găsește dosarul, a fost întrebata de avocat V. N., care i-a precizat că înainte de a cere dosarele spre studiu, a întrebat persoana de la rând din față sa cum se numește, iar acesta i-a comunicat că îl cheamă V. G., după care a văzut că în timp ce grefiera se afla cu spatele la ei, acesta a luat actul de identitate de pe birou și a plecat.

Declarația martorei Falcuta G. se coroborează cu declarația martorei V. N., care în depoziția sa a precizat că la data de 06.03.2014, în calitate de avocat s-a prezentat la Judecătoria Ploiești, sala nr. I unde urma să aibă loc ședința penală, iar după ce s-a deschis sala de judecata avocații și părțile au solicitat dosarele spre studiu până la începerea ședinței, în fața biroului grefierei formându-se un rând și înaintea sa se afla un tânăr pe care l-a întrebat cum îl cheamă, acesta i-a comunicat că se numește V. G., motivul întrebării fiind acela ca a crezut ca este unul dintre clienții săi din dosare .

Martora V. N. a declarat ca l-a văzut pe inculpatul V. G. în timp ce acesta și-a luat actul de identitate de pe biroul grefierei, fără ca aceasta să observe acest lucru, iar la momentul când s-a strigat cauza cu nr. de ordine 61, grefiera s-a uitat către ea și i-a spus " V.", crezând că dosarul respectiv se află în posesia ei, moment în care martora i-a comunicat grefierei că dosarul nu se află asupra sa, întrucât nu l-a solicitat, neavând delegație în dosar. Totodată, a mai arătat faptul că la circa 30 min. de la începerea ședinței de judecată, aceasta a privit prin sala de judecată, însă a observat că inculpatul V. G. nu se mai afla în sala.

În depoziția sa, martorul I. C. a precizat că la data de 06.03.2014, orele 07.00, s-a prezentat la sediul Judecătoriei Ploiești pentru a executa serviciul in calitate de subofițer operativ paza instanțe, iar în jurul orelor 09.00 a fost deschisă sala de ședința nr. 1 secția penală, după care grefierul de ședință Falcuta G. a dat dosarele spre studiu la părți și avocați după ce în prealabil le solicita actele de identitate cât și delegațiile și înainte de începerea ședinței le-a solicitat dosarele. În momentul când s-a strigat dosarul de la poziția nr. 61 de către președintele completului de judecata grefiera a constatat că dosarul nu se afla pe birou fiind lăsat pentru a doua strigare, continuându-se ședința, apoi s-a suspendat ședința 40 minute, deoarece nu s-a găsit dosarul, iar el personal 1-a strigat pe inculpatul V. G. atât în sala cât și pe hol și nu a fost găsit, după care a evacuat sala și a căutat dosarul împreună cu grefiera, moment în care s-a prezentat avocata V. N. care a precizat că nu ea a luat dosarul, întrucât nu a avut delegație fiind luat de inculpatul V. G., pe care 1-a văzut când a luat actul de identitate de pe birou.

Depozițiile celor trei martori se coroborează și cu declarațiile concubinei inculpatului, numita N. D. Ș., audiată în calitate de martor și cu declarațiile fiicei acesteia, numita N. G. E., audiată în calitate de martor.

În depoziția sa, martora N. D. S. a precizat că la data de 06.03.2014 a plecat de la domiciliul ales din Ploiești, . ., parter, împreuna cu concubinul său, inculpatul V. G. și fiica sa, N. G. E., la Judecătoria Ploiești, unde inculpatul V. G. era citat ca inculpat, ajungând în jurul orelor 08,00, dar nu i s-a permis accesul în judecătorie decât acestuia, iar ea cu fiica l-au așteptat la scara unui . Sfanțul I.. A mai declarat că inculpatul V. G. a revenit după aproximativ două ore la locul unde se află, ocazie cu care i-a arătat că sub geaca avea un dosar, arătându-i că în acest dosar există amprentele lui, după care a început să rupă din el, spunându-i să-1 însoțească, iar când a ajuns la o ghena de gunoi de la o Asociație de proprietari, a dat foc la dosar cu o bricheta de culoare galbena, după care ea a plecat cu fiica sa, acesta rămânând la fața locului și s-au întâlnit la blocul nr. 31 de pe . spală scările. Tot din declarația martorului N. D. S. reiese că la momentul când s-a întors, inculpatul V. G. i-a precizat următoarele: " gata am ars dosarul, eu am terminat, plec la Sibiu".

În depoziția sa, martora N. G. E. a precizat că în dimineața zilei de 06 03.2014 a mers la Judecătoria Ploiești împreuna cu mama sa N. D. S. și concubinul acesteia V. G., iar când a ajuns la judecătorie nu i s-a permis accesul în incinta, rămânând afara împreuna cu mama sa, deplasându-se la scara de . Sfanțul I., unde aveau depozitate peturi din plastic într-un spațiu, iar la circa doua ore a venit numitul V. G. care le-a arătat ca a luat un dosar de la judecătorie, fiind scris pe coperta dosarului cu albastru « Judecătoria Ploiești » Tot aceasta mai declară că în prezența sa și a mamei sale, numitul V. G. a rupt dosarul după care le-a spus să meargă cu el, iar pe drum le-a comunicat că a sustras dosarul întrucât îi era frică de pușcărie, după aceea, când a ajuns la o ghena de gunoi din spatele unui . foc la dosar așteptând să ardă, iar ea împreuna cu mama sa au plecat la un bloc de pe . scările.

Declarațiile martorelor N. D. Ș. și N. G. E. se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului unde a fost ars dosarul sustras, organele de cercetare ale politiei judiciare fiind conduse la locul faptei de către martorele N. D. S. și N. G. E. .

Deși pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, nu a recunoscut săvârșirea faptei, în fața instanței de judecată inculpatul V. G. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului V. G. care, la data de 06.03.2014 intervalul orar 09.00 - 11.30, profitând de aglomerația creată în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești, a sustras dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, după care s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, fapta prev. și ped. de art. 275 alin. 1 Cod penal.

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a sustrage si distruge dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedura judiciară.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru realizarea actului de justiție.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă în sensul că, inculpatul V. G. a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui, respectiv sustragerea și distrugerea dosarului penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpatul V. G. există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Prima instanță a reținut circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, îndrăzneala de care a dat dovada inculpatul, sustrăgând dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, după care s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal sustras.

Instanța de fond a mai avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, respectiv inculpatul V. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1124/21.04.2005 a Judecătoriei Ploiești la 4 ani închisoare, fiind arestat la 02.08.2005 eliberat la 15.05.2007 cu un rest 556 zile, condamnare pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare. Instanța de fond a reținut că scopul educativ și preventiv al pedepselor aplicate nu a fost atins, iar inculpatul nu a înțeles importanța relațiilor sociale lezate

Pentru aceste motive, în baza art. 275 alin. 10 Cod penal, coroborate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod proc. penală a condamnat pe inculpatul V. G., la 3 ani închisoare, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, apreciind că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Totodată, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului deoarece temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, pe motiv că inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea concretă a faptelor, modul săvârșire și, mai ales, din perseverența lui infracțională, ce reflectă un risc ridicat ca, și pe viitor, dacă ar fi lăsat în libertate, să manifeste același comportament antisocial.

Or, încălcarea din nou a regulilor de conviețuire socială printr-o activitate a inculpatului, ulterioară infracțiunii, este unul din elementele pericolului concret pentru ordinea publică.

S-a apreciat de către judecătoriei că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate colectivă că împotriva unor fapte periculoase și unei persoane care a beneficiat deja de clemența legii penale, organele statului nu acționează suficient.

Pe de altă parte, s-a apreciat că privarea de libertate nu a depășit un termen rezonabil, iar actele procesuale au fost îndeplinite cu celeritate, neputându-se imputa organelor judiciare vreo perioadă de inactivitate.

De asemenea, în temeiul art. 72 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 11.03.2014 la zi.

Împotriva sentinței penale nr.2013/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul penal nr._ , a declarat apel, în termen legal, inculpatul V. G., criticând soluția primei instanțe de netemeinicie sub aspectul cuantumul pedepsei și a modalității de executare.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, curtea constată că apelul nu este fondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.396 alin.2 Cod de procedură penală.

Prezent personal în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art.374 alin.4 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, declarând că dorește să fie judecat numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale (declarațiile martorilor Falcuta G., V. N., I. C., N. D. S., N. G. E., procesul-verbal întocmit de organele de politie, la data de 06.03.2014, procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografii judiciare, procesul verbal de vizionare a înregistrărilor de la BCR Ploiești și Banca Comercială Carpatica - Sucursala Ploiești, procese verbale întocmite cu ocazia datelor furnizate de IGPR direcția Operațiuni Speciale –Serviciul Operațiuni Speciale Ploiești, procesul verbal întocmit cu ocazia datelor furnizate de IJP Prahova - Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor) rezultă că la data de 08.03.2014, în intervalul orar 09.00 - 11.30, inculpatul V. G., profitând de aglomerația creată în sala de ședință a Judecătoriei Ploiești,a sustras dosarul penal nr._/281/2013, în care avea calitatea de inculpat, care i-a fost dat de grefier spre studiu și a părăsit sediul instanței, după ce, în prealabil, și-a recuperat actul de identitate de pe masa grefierei. După aceea, s-a deplasat în zona unei ghene de gunoi de pe .. Ploiești, unde a rupt și distrus prin incendiere dosarul penal menționat.

Situația de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun precizări suplimentare referitoare la împrejurările în care inculpatul V. G. a sustras din sala de judecată dosarul nr._/281/2013 în care avea calitatea de inculpat, dosar pe care l-a distrus prin incendiere.

Curtea reține că în cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.74 Cod penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Potrivit art.74 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Raportat la împrejurările comiterii faptei penale deduse judecății, precum și la persoana inculpatului, Curtea apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de prima instanță, este proporțională și asigură atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

Contextul în care se reține comiterea infracțiunii deduse judecății (inculpatul a profitat de aglomerația existentă în sala de ședință de la Judecătoria Ploiești și a sustras un dosar penal în care avea calitatea de inculpat, în timpul ședinței de judecată, dosar care i-a fost înmânat spre studiu de către grefierul de ședință, și după ce și-a recuperat actul de identitate, pentru a nu fi descoperit de organele judiciare, profitând de faptul că grefierul de ședință căuta un alt dosar, a părăsit sediul instanței având asupra sa dosarul pe care l-a ascuns sub geaca purtată, dosar pe care l-a distrus prin incendiere în zona unei ghene de gunoi), relațiile sociale lezate, care privesc înfăptuirea justiției, impactul negativ al faptei asupra opiniei publice, denotă un grad ridicat de pericol social al faptei și o periculozitate sporită a inculpatului.

În ceea ce privește atitudinea procesuală a inculpatului, Curtea reține că, deși în fața instanței de fond inculpatul a manifestat o atitudine sinceră și s-a prevalat de dispozițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală. pe parcursul urmăririi penale nu și-a asumat consecințele faptei comise, declarând că nu el a sustras dosarul .

Nu pot fi primite susținerile apărării în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de către prima instanță, apărările invocate în susținerea prezentului apel privind poziția procesuală adoptată de către inculpat, fiind valorificate în mod corespunzător cu ocazia individualizării sancțiunii penale. Din această perspectivă, instanța de apel reține că datele dosarului nu au relevat elemente ce ar putea fi valorificate drept circumstanțe atenuante, ci au evidențiat aspecte defavorabile inculpatului care a încălcat relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției. .

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în susținerea motivelor de apel inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art.91 Cod penal.

Examinând în continuare temeinicia motivelor de apel din această perspectivă, instanța de apel apreciază că în cauză se impune executarea pedepsei aplicate inculpatului V. G. în regim de detenție, pentru realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei, având în vedere elementele de natură a caracteriza atât fapta penală, cât și pe inculpat, astfel cum au fost evidențiate mai sus.

În raport de natura și gravitatea infracțiunii comise, de împrejurările cauzei și persoana inculpatului, astfel cum au fost analizate mai sus, ținând cont că inculpatul a încercat prin acțiunea sa să zădărnicească aflarea adevărului în dosarul sustras în care avea calitatea de inculpat, Curtea reține că în mod corect s-a apreciat de judecătorul fondului că se impune aplicarea pedepselor complementare și accesorii constând în interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

Se constată că nu se impune reformarea hotărârii primei instanțe sub niciun aspect, astfel că în temeiul art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G. (fiul lui C. și M., ns. la data de 09.06.1976, CNP_) împotriva sentinței penale nr.2013/23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul penal nr._ .

În baza art.241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală va constata încetată de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul V. G..

În baza art.422 Cod procedură penală și art.72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. G. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.03.2014 la zi.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 Cod procedură penală va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G. (fiul lui C. și M., ns. la data de 09.06.1976, CNP_) împotriva sentinței penale nr.2013/23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul penal nr._ .

În baza art.241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul V. G..

În baza art.422 Cod procedură penală și art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. G. durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.03.2014 la zi.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 Cod procedură penală dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 septembrie 2014.

Președinte, Judecător,

I. N. C. R.

Grefier,

C. M.

Tehnored.jud.C.R.,16.09.2014, 4 ex./

d.f._ – Judecătoria Ploiești

j.f. C. C.

Operator de date cu caracter personal ,Nr. notificare 3113/2006.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Art.275 NCP. Decizia nr. 784/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI