Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 411/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 19363/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.411
Ședința publică din data de 16 aprilie 2014
PREȘEDINTE – F. T.
JUDECĂTOR – L. CRĂCIUNOU
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul C. M., fiul lui S. și V., nascut la data de 19.03.1968, în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud Prahova, CNP_, împotriva sentinței penale nr.29 din 6 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă din data de 15.01.2011, parte vătămată D. G., prev. și ped. de art.180 alin. 2 C. pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C. pr. pen., a cărei executare a fost suspendată condiționat conform disp. art.81-83 Cod penal.
În baza disp. art.320 ind.1 alin.5 C. pr. pen. s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile D. G., S. Județean de Urgență Ploiești, S. M. Ploiești, S. de O. și Traumatologie Azuga și s-a dispus formarea unui nou dosar, fixându-se termen de judecată la data de 30.01.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat C. M., personal, lipsă fiind intimații părți civile D. G., S. Județean de Urgență Ploiești, S. M. Ploiești și S. de O. și Traumatologie Azuga.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul inculpat C. M., personal, precizează că nu își mai menține declarația dată în fața primei instanțe și că dorește să-și modifice poziția procesuală adoptată, în sensul că în opinia sa s-a dispus condamnarea sa pe baza unor date nereale, fără audierea tuturor martorilor care se impuneau, respectiv a celor doi copii C. O. și C. Marinașa precum și a soției, C. V., aceștia fiind la rândul lor agresați de partea civilă.
De asemenea, menționează că ar dori și acordarea unui nou termen de judecată în vederea împăcării cu partea civilă dar și că este nemulțumit de pedeapsa aplicată de instanța de fond, pe care o apreciază ca fiind exagerată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea administrării de probe în această fază procesuală, în condițiile în care la instanța de fond inculpatul a aplicat pentru judecarea în procedură simplificată. Precizează, totodată, că nu are cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Având în vedere susținerile inculpatului de la termenul de astăzi, conform cărora nu mai recunoaște comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, Curtea procedează la audierea inculpatului apelant, aspectele relatate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, filele 18-19.
Luând act că nu sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelul declarat de inculpat în stare de judecată și cordă cuvântul acestuia în susținerea orală a motivelor de reformare pe care înțelege să le invoce în cauză.
Apelantul inculpat C. M., personal, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, pe fond, anularea pedepsei stabilită de prima instanță sau transformarea acesteia în amendă penală. Dacă nu este posibil acest lucru, se solicită refacerea probatoriului în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.29 din 6 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 180 alin. 2 C. pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă din data de 15.01.2011, parte vătămată D. G. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b) C.pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative.
Conform disp. art.81 alin.2 și art.71 alin.5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit potrivit art 82 C.pen.
Potrivit disp. art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 și 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
În baza art. 320 ind. 1 alin. 5 C. pr. pen. s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile D. G., S. Județean de Urgență Ploiești, S. M. Ploiești, S. de O. și Traumatologie Azuga și s-a dispus formarea unui nou dosar, fixându-se termen de judecată la data de 30.01.2013.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 15.01.2011, în jurul orelor 15.30, partea vătămată D. G., intrând în scara blocului în care locuiește - pe . a fost urmat îndeaproape de martorii C. O. și C. Marinușa L., copiii inculpatului.
Partea vătămată i-a întrebat pe cine caută în . căutau o persoană care nu corespundea cu semnalmentele nici unei persoane cunoscute de partea vătămată de pe acea scară, le-a solicitat celor două persoane să iasă și să folosească interfonul de la intrare.
La scurt timp, partea vătămată a ieșit din parcarea blocului și a fost acostată de către inculpat, care a coborât dintr-un autoturism marca VW, în care se afla soția acestuia și a întrebat-o dacă este persoana care i-a dat afară din scara blocului copiii, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței.
În continuare, inculpatul a exercitat și alte acte de violență – târâre asupra părții vătămate, acestea fiind văzute și de martorul S. G..
La locul incidentului se afla și soția părții vătămate, martorul D. N. I., care, auzind gălăgie în parcarea din spatele blocului s-a uitat pe fereastră și a văzut când inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnii.
În momentul în care a auzit că a fost anunțată poliția, inculpatul s-a urcat în autoturismul cu care venise, în care s-au urcat și cei doi copii ai săi, cu intenția de a pleca, moment în care partea vătămată s-a instalat în spatele autovehiculului pentru a-l împiedica pe inculpat să plece. Pentru a putea pleca, inculpatul a fost nevoit să meargă cu spatele și, pentru că partea vătămată îi bloca drumul a condus cu spatele, lovind-o pe aceasta la genunchi, moment în care partea vătămată a eliberat drumul, iar inculpatul a părăsit locul infracțiunii.
Partea vătămată a acuzat dureri ca urmare a violențelor la care a fost supusă și s-a deplasat la S. Județean de Urgență Ploiești, unde a primit îngrijirile medicale necesare.
Ulterior, s-a deplasat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, care a emis Certificatul medico-legal nr 59/17.01.2011, din care rezultă că leziunile suferite ca urmare a agresiunii din data de 15.01.2011 necesită pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, concluzie menținută în urma reexaminării, conform Raportului de expertiză medico-legală nr 123/23.02.2011.
S-a mai reținut că potrivit dispozitiilor legale, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar în cauză, declarațiile inculpatului sunt coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate pe parcursul urmaririi penale, probe pe care acesta și le-a însușit și care stabilesc dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului.
În drept, fapta inculpatului C. M. care la data de 15.01.2011, în jurul orelor 15.30, a exercitat acte de violență (lovire, târâre pe sol) asupra părții vătămate D. G., în urma cărora acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, a fost încadrată în dispozițiile infracțiunii de lovire, prev de art.180 al. 2 C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de lovire, în actele de violență producătoare de suferințe fizice exercitate asupra părții vătămate. Urmarea imediată este reprezentată prin suferințele de ordin fizic cauzate persoanei vătămate, iar legatura de cauzalitate dintre fapta și rezultat este dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a) Cod penal, având reprezentarea faptei săvârșite și a consecințelor acesteia, urmărind acest rezultat.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
La individualizarea sancțiunii, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 alin.1 C. pen. și art. 52 din același cod, limitele de pedeapsă stabilite de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse, respectiv leziunile traumatice suferite de partea vătămată.
A făcut referire instanța de fond la pericolul social concret al infracțiunii dedus din împrejurările și modul concret de săvârșire al acesteia, urmarea comiterii faptei constând în leziuni localizate la nivelul feței și degetelor și eventualele urmări ale unei astfel de lovituri precum și la circumstantele personale ale inculpatului, respectiv la conduita sa în societate, astfel cum rezultă din analiza fișei de cazier judiciar care atestă lipsa antecedentelor penale. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatului i s-a aplicat în cursul anului 2011 o sancțiune cu caracter administrativ pentru o faptă de același gen.
Față de împrejurarea că înainte de începerea cercetării judecatorești inculpatul a solicitat judecarea în procedura simplificată, înțelegând să pledeze pentru recunoașterea vinovăției, asumându-și în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, văzând dispozițiile art.320 ind.1 alin.7 C. pr. pen., instanța de fond a apreciat că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, s-a aplicat inculpatului pedepsa de 4 (patru) luni închisoare cu aplic. art.3201alin.7 C.pr.pen., apreciindu-se că aplicarea acestei pedepse este de natură să asigure scopurile prevăzute de art.52 C. pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
Cu privire la pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c.României și Hirst c.Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art.20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale ocotite de lege, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și b), fapt pentru care s-a apreciat ca fiind oportună, interzicerea pe durata executării pedepsei a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat .
Cu privire la dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis exercițiul acestui drept.
În ceea ce privește drepturile prevăzute de art. 64 lit.d) și e) C. pen., prima instanță a apreciat că fapta comisă este absolut indepedentă de aspectele la care se referă aceste drepturi, nu denotă o nedemnitate, astfel că nu s-a interzis inculpatului C. M., exercitarea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța de fond a considerat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, motiv pentru care s-a analizate îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării art.81 și art.82 C.p. respectiv suspendarea condiționată a executarii pedepsei.
Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 4 luni inchisoare, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Referitor la scopul preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art.52 C. pen. s-a considerat că poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate, ci doar prin condamnarea inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de particularitatea în sine a condamnării, raportandu-se în mod obiectiv la speța de față, instanța de fond a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceastea ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale și profesionale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate în raport cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție. Prin urmare urmare, în baza art.81 și 82 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 4 luni, termen de încercare.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului C. M. asupra disp. art.83 și 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul C. M., criticiând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac a precizat apelantul că nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, întrucât persoana vătămată și-a provocat singură leziunile menționate în actele medico-legale în momentul în care s-a agățat de ștergătorul din spate al autoturismului său. A mai arătat inculpatul că în mod nejustificat instabța de fond nu a reținut în favoarea sa scuza provocării, constând în aceea că partea vătămată i-a lovit copii și i-a apelat cu termenul de „hoți” doar pentru simplul fapt că s-au aflat pe scara blocului unde aceasta locuiește.
Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art.417 alin.2 Cod proc. penală, instanța de control judiciar consideră că această cale de atac este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Din probele administrate până în prezent instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond.
Pe scurt, se constată că la data de 15.01.2011, în jurul orelor 15.30, partea vătămată D. G., intrând în scara blocului în care locuiește - pe . a fost urmat îndeaproape de martorii C. O. și C. Marinușa L., copiii inculpatului, i-a întrebat pe cine caută și deoarece aceștia căutau o persoană care nu corespundea cu semnalmentele nici unei persoane cunoscute de partea vătămată de pe acea scară, le-a solicitat să iasă și să folosească interfonul de la intrare.
La scurt timp, partea vătămată ieșind din scara blocului a fost acostată de către inculpat, care a coborât dintr-un autoturism marca VW, în care se afla soția acestuia și a întrebat-o dacă este persoana care i-a dat afară din scara blocului copiii, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței.
În continuare, inculpatul a exercitat și alte acte de violență – târâre asupra părții vătămate.
Această situație de fapt a fost recunoscută de către inculpat, iar prin declarația notarială depusă la fila 47 dosar fond a precizat că dorește să fie judecat conform procedurii prev. de art.3201 din Codul de procedură penală de la 1969 numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și și le însușește.
Cu toate acestea, în fața instanței de apel inculpatul a precizat că atitudinea sa de a o lovi „pe partea vătămată o singură odată cu pumnul în zona feței sau gâtului” (fila 19 dosar apel) s-a datorat atitudinii părții vătămate care „i-a agresat copii, i-a bătut, făcându-i hoți doar pentru simplul fapt că s-au aflat pe scara blocului și că nu au folosit anterior interfonul”.
Atitudinea procesuală a inculpatului în fața instanței de apel de a nu recunoaște comiterea infracțiunii și solicita administrarea de probe pentru a se dovedi faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu este contrară dispozițiilor art.418 Cod procedură penală, care prevăd neagravarea situației în propriul apel. Aceasta, deoarece printr-o analiză în această cale de atac a probelor administrate în faza de urmărire penală și administrarea altor probe relative la acțiunea penală s-ar putea crea inculpatului o situație mai grea. Se poate ajunge în mod teoretic la această situație mai grea, deoarece în momentul individualizării pedepsei aplicată inculpatului instanța de fond a făcut referire și la dispozițiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală de la 1969, care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii infracțiunii.
Pe de altă parte, situația de fapt reținută de către instanța de fond rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile persoanei vătămate, actele medico-legale (filele 35, 36 dosar u.p.), declarațiile martorilor D. N. I., S. G., C. O. și C. Marinașa L. și ale inculpatului, dar și din declarația dată de către acesta din urmă în fața instanței de apel (fila 19 dosar apel), în care a precizat că a lovit-o o singură dată pe partea vătămată în zona feței sau gâtului.
În ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante a provocării prev. de art.73 lit.b) Codul penal din 1969, se constată că susținerea inculpatului conform căreia partea vătămată i-ar fi lovit copii nu rezultă din nici o probă administrată în cauză și mai sus amintită.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, prin raportare și la disp. art.418 Cod procedură penală, instanța de control judiciar apreciază că apelul inculpatului prin prisma susținerilor sale este nefondat.
Analizând cauza sub toate aspectele, instanța de control judiciar consideră că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată prin raportare la toate criteriile prevăzute de textul de lege în vigoare la momentul efectuării acestei operațiuni dar mai ales cu referire la persoana inculpatului, care a mai fost sancționat administrativ anterior pentru comiterea aceluiași gen de fapte.
Pe de altă parte, inculpatului nu i se pot aplica dispozițiile Codului penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 deoarece pedeapsa prevăzută prin disp. art.180 alin.2, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul, era de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, fiind în consecință mai favorabilă decât pedeapsa de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amendă prevăzută de disp. art.193 alin.2 Cod penal, care reglementează aceeași infracțiune de lovire sau alte violențe.
Întrucât alte elemente de nelegalitate nu au fost constate în urma examinării celorlalte dispoziții ale sentinței apelate, Curtea, în temeiul disp. art.421 pct.1 lit.b) Cod proc. penală, va respinge apelul inculpatului ca nefondat.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. M., fiul lui S. și V., născut la data de 19.03.1968, în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud Prahova, CNP_, împotriva sentinței penale nr.29 din 6 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2014.
Președinte Judecător
F. T. L. Crăcinoiu
Grefier
E. F.
Red.F.T./Tehnored.E.F./8 ex./25 aprilie 2014
Dos. fond_ Jud. Ploiești
Jud. fond L. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
