Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 1085/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1085/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 23137/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1085
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2014
Președinte – L. C.
Judecător - F. T.
Grefier- A. Ț.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul P. G. V., fiul lui V. și M., născut la data de 12.04.1989 în Ploiesti, județul Prahova, CNP_, domiciliat în P., ., ., ., împotriva sentinței penale nr.2150 din data de 3 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală si art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal inculpatul P. G. V., a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru fapta din data de 10.01.2011.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a, teza a-II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare sus- menționat.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, art. 1357, art. 1381 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. G. V. în vederea acoperirii prejudiciului moral cauzat părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată P. G. V..
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 200 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul-inculpat P. G. V., intimatul-parte civilă P. G. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că situația de fapt și de drept reținută de judecătorul fondului este confirmată de probele administrate în cauză pe care de altfel apelantul-inculpat și le-a însușit, solicitând să fie judecat potrivit procedurii simplificate.
De asemenea, judecătorul fondului a făcut o justă individualizare a pedepselor prin coroborarea tuturor criteriilor de individualizare.
Solicită respingerea ca nefondat a apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2150 din data de 3 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală si art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal inculpatul P. G. V., a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru fapta din data de 10.01.2011, s-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a, teza a-II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare sus- menționat.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, art. 1357, art. 1381 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. G. V. în vederea acoperirii prejudiciului moral cauzat părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată P. G. V..
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această instanță, prima instanță a reținut că în data de 10.01.2011, în jurul orei 0100, persoana vătămată P. G. V. se afla pe ., împreună cu martorii O. A. lonuț și O. M. C..
La un moment dat, partea vătămată a făcut cu mâna unui autoturism care trecea pe stradă iar conducătorul auto a oprit mașina după circa 10 metri după ce trecuse de cei trei.
Din declarațiile martorilor O. A. lonuț și O. M. C. s-a reținut faptul că inculpatul, conducătorul autoturismului, a coborât împreună cu pasagerul din dreapta și s-a îndreptat spre cei trei, lovind-o cu capul în față pe partea vătămată.
În urma loviturii aplicate, persoana vătămată a suferit o fractură cu deplasare osoasă a piramidei nazale, leziune care s-a putut produce prin lovire cu corpuri dure și care necesită pentru vindecare între 16-18 zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 73/18.01.2011.
A precizat instanța de fond că declarația inculpatului care a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv cu declarațiile părții vătămate, certificat medico-legal, declarațiile martorilor O. A. lonuț și O. M. C. .
Instanța de fond a constatat că, in speță, se impune a se aplica principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă.
Principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.(5) că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art.23 alin.(12) din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale.
Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „ determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011).
Conform noii reglementari, art. 193 Cod penal cuprinde atât lovirile care nu au determinat leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale dar și vătămările care au generat leziuni traumatice care necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale.
Astfel, în cadrul infracțiunii de loviri sau alte violențe, sunt cuprinse atât infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1, 2 Cod penal din 1969 dar și infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal din 1969, prevăzându-se limite mai mici de pedeapsă față de vechea reglementare.
Prima instanță a invederat că aprecierea cu privire la determinarea legii penale mai favorabile nu trebuie să se raporteze exclusiv la limitele de pedeapsă ci trebuie considerată mai favorabilă legea care în ansamblu (în ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, cele privind posibilitatea reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, posibilitățile de individualizare a executării pedepsei, etc) conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.
Se constată, astfel, că noul Cod penal restrânge sfera și efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că în prezența acestora nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege cu o treime.
De asemenea, în cauza de față se mai impune a se compara reglementarea cu privire la suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere prevăzute de Codul penal din 1968 cu amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de noul Cod penal, având in vedere că inculpatul P. G. V. nu are antecedente penale, neimpunându-se aplicarea unei pedepse privative de libertate.
În ceea ce privește analiza comparativă a dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea actuală cu cele privind amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit cu care suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă, prin prisma condițiilor legale de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt substanțial mai restrânse). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă cu privire la amânarea executării pedepsei este durata termenului de încercare, insă instanța de fond a apreciat că acest element este insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.
Referitor la alegerea legii penale mai favorabile în ipoteza aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prima instanță a constatat că noua reglementare instituie o obligație importantă, pe care nu o regăsim în Codul penal în vigoare- munca in folosul comunității – și, în plus, elimină efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, astfel încât concluzia care se impune este aceea că, vechea reglementare cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este mai favorabilă.
Astfel, instanța de fond, făcând o analiză de ansamblu a prevederilor din legile penale succesive, a constatat că prevederile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatului.
Având în vedere că prin Decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată ȋn M.Of 372/20.05.2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin.(1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, prima instanță a considerat ca lege mai favorabilă pentru inculpatul P. G. V. Codul penal 1969.
Astfel instanța de fond a apreciat că în drept, fapta inculpatului P. G. V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art 180 al 2 din Cod penal din 1969.
În ceea ce privește latura obiectivă, prima instanță a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând într-o acțiune de lovire a părții vătămate P. G. V..
Săvârșirea acestei infracțiuni are ca urmare imediată provocarea de leziuni traumatice părții vătămate, iar legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmările produse rezultă, din întreg probatoriul administrat în faza urmăririi penale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod penal - intenție directă, acesta având reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos, și urmărindu-l în același timp.
Constatând că infracțiunea de lovire există și că a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția specifică, în baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, prima instanță a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 Cod penal și a ținut seama, în acest sens, de limitele de pedeapsă fixate în textul de incriminare, de gradul de pericol social concret al infracțiunii având în vedere circumstanțele reale ale faptei și împrejurările săvârșirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracțiunii, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
În cadrul procesului complex de individualizare a sancțiunii penale, prima instanță a apreciat că activitatea infracțională trebuie raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar și la urmările ei (în speță urmarea imediată fiind starea de pericol creată), la ansamblul condițiilor în care au fost săvârșită, precum și la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei.
Față de împrejurarea că inculpatul înainte de începerea cercetării judecătorești a solicitat judecarea în procedura recunoașterii învinuirii, înțelegând să pledeze pentru recunoașterea vinovăției asumându-și în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, văzând dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța de fond a apreciat că inculpatul poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
S-a apreciat de prima instanță că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 litera a, b și c Cod penal intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, în principiu prin hotărârea pronunțată în cauzele Hirst v.Marea Britanie și S. și Parcalab v. România, jurisprudență cu caracter general - obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art.46 din Convenție, instanța de fond a interzis inculpatului doar acele drepturi prev. de art. 64 Cod penal față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.
Astfel față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana inculpatului, astfel cum acestea au fost reținute, instanța de fond a apreciat că acesta este nedemn de a mai exercita drepturile prev. de art. 64 litera a și b, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
În consecință, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71, 64 litera a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim privativ de libertate.
A constatat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 3 luni inchisoare, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, fiind apreciate de instanța de fond ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, conform art. 81 alin.1 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, conform art. 82din Codul penal.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanț defond a dispus suspendarea executării pedepsei în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
De asemenea, i-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei reprezentând prejudiciul moral produs de inculpat prin săvârșirea faptei.
Cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de fond a apreciat că sunt incidente în speță dispozițiile art. 1349 alin. 1 Cod civil care prevăd că “orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.
La același articol, alin. 2 se prevede: “cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”
Astfel, raportat la prevederile art. 1349 Cod civil instanța de fond a constatat că pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite o . condiții cumulative, respectiv: fapta ilicită – infracțiunea săvârșită de către inculpat; prejudiciul să fie cert și nereparat încă; existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, toate aceste condiții fiind îndeplinite în cauză. Mai mult, la interpelarea instanței, inculpatul a declarat că este de acord să achite prejudiciul cauzat părții civile în măsura dovedirii.
Sub aspectul prejudiciului moral, prima instanță a reținut că acesta decurge din traumele psihice suferite de către partea civilă, cauzate de suferințele psihice provocate ca urmare a leziunilor suferite, care a afectat în mod negativ participarea acestuia la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară săvârșirii faptei ilicite a inculpatului.
În privința reparării prejudiciului instanța de fond a reținut că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans), atât pentru prejudiciile previzibile cât și pentru cele neprevizibile.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. În schimb, se poate acorda o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, prima instanță a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei, urmările acesteia, numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite pentru vindecarea părții vătămate, practica judiciară în domeniu și statuând în echitate, se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată P. G. V..
Acordarea integrală a sumei solicitate de partea civilă – 10.000 lei a fost apreciată de instanța de fond ca fiind exagerată și o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Deși a formulat această cale de atac inculpatul nu a depus un memoriu în care să enumere motivele care îl nemulțumesc la soluția pronunțată de instanța de fond și nici nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar pentru a le expune oral.
Examinând calea de atac formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.417 alin.2 Cod procedură penală, instanța de control judiciar consideră că această cale de atac este nefondată așa cum se va arăta în continuare.
Fiind audiat de către instanța de fond (fila 33 dosar) inculpatul a declarat că achiesează la toate probele administrate în faza de urmărire penală cât și la situația de fapt reținută în actul de sesizare.
Se observă astfel că în data de 10.01.2011, în jurul orei 0100, persoana vătămată P. G. V. se afla pe ., împreună cu martorii O. A. lonuț și O. M. C.. La un moment dat, partea vătămată a făcut cu mâna unui autoturism care trecea pe stradă iar conducătorul auto a oprit mașina după circa 10 metri după ce trecuse de cei trei. Inculpatul, care era conducătorul autoturismului, a coborât împreună cu pasagerul din dreapta și s-a îndreptat spre cei trei, lovind-o cu capul în față pe partea vătămată.
Această situație de fapt în mod justificat s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.180 alin.2 Cod penal anterior. De asemenea, corect instanța de fond a stabilit că acest cod penal reprezintă legea mai favorabilă și aplicabilă în speța de față având în vedere nu numai limitele pedepselor acestei infracțiuni stabilite de Codul penal anterior în raport cu cel în vigoare dar și celelalte instituții ce soluționează pe deplin situația juridică a inculpatului.
Referitor la cuantumul pedepsei stabilite și modalitatea de executare, respectiv cu suspendare condiționată se constată că se circumscriu perfect criteriilor impuse de art.72 Cod penal anterior.
Analizând daunele morale acordate părții vătămate, instanța de control judiciar apreciază că suma de 1500 lei corespunde îngrijirilor medicale pe care le-a suportat partea vătămată pe parcursul celor 16-18 zile înscrise în certificatul medico-legal nr.73/18.01.2011 al SML Prahova.
Având în vedere acesteaspecte cât și faptul că apelantul inculpat nu a arătat motivele ce îl nemulțumesc la soluția instanței de fond, Curtea în temeiul art.425 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge apelul ca nefondat.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. G. V., fiul lui V. și M., născut la data de 12.04.1989 în Ploiesti, județul Prahova, CNP_, domiciliat în P., ., ., ., împotriva sentinței penale nr.2150/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.11.2014.
Președinte, Judecător,
L. C. F. T.
Grefier,
A. Ț.
Red.F.T.
Tehnored.A.Ț.
5 ex./13.11.2014
Dosar fond –_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond - I. B.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 164/2014.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1211/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
