Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 963/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 963/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 2136/284/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.963
Ședința publică din data de 10 octombrie 2014
Președinte – P. M. F.
Judecător – C. R.
Grefier – G. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul A. S. A., fiul lui I. și al Anișoarei, născut la data de 10.08.1987 în ., domiciliat în comuna Potlogi, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 160 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul-inculpat A. S. A. reprezentat de avocat ales V. V. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/08.07.2014, intimatul persoană vătămată S. A. I. reprezentat de avocat ales B. A. din Baroul O., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/10.10.2014 și intimatul parte civilă S. Județean Târgoviște.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează că s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: motivele de apel formulate de inculpatul A. S. A., o cerere formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat, avocat V. V., înregistrată sub nr._/10.10.2014, prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, după care:
Apărătorii părților, pe rând având cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul de asemenea, susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat V. V., având cuvântul pentru apelantul inculpat A. S. A., critică sentința apelată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate acestuia, fiind mult prea severă în raport de fapta săvârșită de inculpat și probele administrate în dosarul cauzei.
În susținerea acestui motiv de apel arată că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că și persoana vătămată a avut o contribuție esențială în producerea consecințelor negative ale faptei în sensul că dacă aceasta ar fi purtat centura de siguranță ar fi suferit leziuni care ar fi necesitat pentru vindecare un număr mai mic de zile de îngrijiri medicale, funcție de care fapta constituia sau nu infracțiune.
Consideră că această culpă comună a părților trebuia avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei. De asemenea, trebuie reținută și conduita inculpatului, care nu a fugit de răspundere așa cum se procedează de obicei ci a contribuit la diminuarea consecințelor negative ale faptei sale, a sunat la 112 și a vizitat persoana vătămată la spital. În cursul soluționării cauzei acesta s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat, dând dovezi de îndreptare înainte de a fi condamnat.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în rejudecare, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal și aplicarea unei pedepse orientate sub cuantumul celei stabilite de instanța de fond, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Avocat B. A., având cuvântul pentru intimatul persoană vătămată S. A. I., referitor la culpa comună a părților, invocată de apărare, arată că aceasta nu reprezintă un motiv pentru aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus. Solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea sentinței apelate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul A. S. A. și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță a fost stabilită în mod legal, avându-se în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.
CU R T E A
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 160 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 vechiul cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 și 4 ind. 1 vechiul cod penal.
În temeiul art. 184 alin.2 și 4 vechiul cod penal, cu aplicarea art. 396 alin 10 cod procedură penală și art. 5 cod penal, inculpatul A. S. A., fiul lui I. și al Anișoarei, născut la data de 10.08.1987 în ., domiciliat în comuna Potlogi, ., județul Dâmbovița, CNP_, cetățean român, studii universitare, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, muncitor necalificat, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (sase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpă.
Potrivit disp. art. 71 cod penal i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsa accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și lit. b cod penal.
În baza art. 81 cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentința penală pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Conform disp. art. 71 al. 5 cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În latură civilă, s-a disjuns acțiunea civilă promovată de partea civilă S. A. I., urmând a se forma un dosar separat, cu termen la data de 01.10.2014.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prim instanță a reținut că la data de 13.07.2012, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul A. S. Alexanru s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, în care se mai aflau partea vătămată S. A. I., pe locul din dreapta față și numitul D. B., pe bancheta din spate, pentru a-i transporta pe aceștia din urmă în loc. Găiseni, jud. G..
În timpul deplasării, la ieșirea din . vitezei ridicate cu care circula, inculpatul a pierdut controlul direcției autoturismului, care a ieșit de pe carosabil și s-a rostogolit de mai multe ori.
Organele de poliție sosite la fața locului producerii accidentului au procedat la testarea învinuitului A. S. A. cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 36 d.u.p.).
Ulterior, învinuitul a fost condus la U.P.U. T., unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de 0,80, respectiv 0,70 g‰ alcool pur în sânge (buletin de analiză toxicologică – alcoolemie, fila 40 d.u.p).
În vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație, s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize tehnice auto (filele 67 – 90 d.u.p), în urma căreia s-au stabilit următoarele:
Accidentul de circulație s-a produs în afara loc. Potlogi, jud. Dâmbovița, pe timp de noapte, vizibilitate bună și carosabil uscat. Anterior producerii accidentului, autoturismul marca Dacia Solenza se deplasa cu viteza de 98 km/h, iar cei doi pasageri nu aveau puse centurile de siguranță. Prin același raport de expertiză s-au stabilit ca și cauze de producere a accidentului: conducerea autoturismului cu o viteză peste limita legal admisă, conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie în sânge de 0,80 gr‰, neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neatenția în conducere și aprecierea eronată a distanțelor
Se mai arată că, pentru pasagerul S. A. I., această cauză este nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.
S-a susținut că inculpatul A. S. A. putea evita accidentul dacă se deplasa cu o viteză inferioară celei de 98 km/h, pe care o adapta la condițiile de drum, dacă nu conducea sub influența băuturilor alcoolice și dacă era atent în conducere. De asemenea, s-a arătat că parte vătămată S. A. I. putea evita accidentul dacă purta centura de siguranță. Ulterior, în suplimentul la expertiză întocmit (fila 93 d.u.p.), expertul revine și arată că partea vătămată nu putea să influențeze direct nici o manevră voluntara a conducătorului auto, acesta fiind singurul apt să decidă asupra manevrelor oportune sau inoportune în ceea ce privește autoturismul. Mai arată expertul că pasagerul S. A. I. nu putea evita accidentul, dar putea diminua urmările acestuia, dacă purta centura de siguranță.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate S. A. - I., ocupantul locului din dreapta față, care nepurtând centura de siguranță a fost proiectat prin parbriz în afara autoturismului.
Conform raportului de expertiză medico - legală nr. 375/V/15.10.2012 eliberat de S.M.L. Dâmbovița (filele 47 – 48 d.u.p.), partea vătămată S. A. I. a suferit leziuni de violență ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile politraumatismului de trafic rutier din data de 13.07.2012, care au necesitat pentru vindecare un număr de 85 - 90 de zile de îngrijiri medicale.
Prima instanță a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză în faza urmăririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, buletine de analiză toxicologică, raport de expertiză medico legală, declarație inculpat, declarație parte vătămată, declarație martor, raport de expertiză tehnică.
La termenul din data de 18.06.2014, instanța a pus în discuția contadictorie a părților propunerea părții civile de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. 2 și 4 vechiul cod penal în art. 184, alin. 2, 4 și 4 ind. 1 vechiul cod penal, motivată de faptul că, la momentul producerii accidentului, inculpatul avea o alcoolemie de 0,8 g‰ (proba I), respectiv 0,75 g‰ (proba a IIa)
Articolul 184 alin. 4 ind. 1 prevede dacă faptele prevăzute la alin. 3 și 4 sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, și închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4.
Starea de ebrietate este acea stare de tulburare psihofiziologica produsă sub influenta intoxicației alcoolice asupra însușirilor psihofizice ale individului și rezultă din tulburările psihosenzoriale, caracterizate prin dezorientare, confuzie, alterarea judecații, a memoriei, cât și tulburările neuromusculare.
Diagnosticul clinic al stării de ebrietate se bazează pe modul de comportare, atitudine, orientare în timp și spațiu, memorie, facultatea de a descrie, de a calcula, pe mers, siguranța gesturilor mâinii, miros, starea pupilelor etc..
Din buletinul de examinare clinică (fila 38 d.u.p) reiese că, la momentul prelevării celor două probe de sânge, ulterior producerii accidentului, inculpatul A. S. A. nu prezenta halenă alcoolică, prezenta o bună păstrare a echilibrului la întoarcerea bruscă din mers, vorbire clară, atenție concentrată, comportare ordonată, judecată coerentă, era orientat în timp și spațiu, concluzia fiind că nu pare sub influența alcoolului.
Având în vedere cele prezentate anterior, prima instanță a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței acelei stări de tulburare psihofiziologică specifică stării de ebrietate, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din fapta prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 vechiul cod penal în cea prevăzută de art. 184, alin. 2, 4 și 4 ind. 1 vechiul cod penal.
Fapta reținută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 vechiul cod penal a fost recalificată în noul cod penal în art. 196 alin. 1, conform căruia fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, prima instanță a reținut următoarele:
Conform prevederilor art. 184, alin 2, 4 din vechiul cod penal, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 cod procedură penală, sunt 4 luni și 2 ani. Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei stabilite de art. 72 din vechiul cod penal, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, apreciază că nu se impune executarea efectivă a pedepsei.
Astfel, art. 81 din vechiul cod penal prevede posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de 2 ani. Acest beneficiu al suspendării condiționate poate fi revocat în cazul în care condamnatul săvârșește o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare sau nu își îndeplinește obligațiile civile până la împlinirea termenului de încercare.
Conform prevederilor art. 193 alin. 2 din noul cod penal, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 cod procedură penală, sunt 2 luni și 8 luni, pedeapsa închisorii fiind prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din noul cod penal, pentru aceleași considerente avute în vedere la analizarea legii penale vechi, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre maximul special, scopul aplicării acestei pedepse putând fi atins și fără ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa aplicată.
În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 83 din noul cod penal, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani (durată fixă conform art. 84 cod penal).
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. 1 din noul cod penal, instanța putând să impună și respectarea unora sau a tuturor obligațiilor prevăzute de alineatul 2 al aceluiași articol.
Sub aspectul revocării amânării aplicării pedepsei, noul cod penal impune luarea acestei măsuri în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, în cazul în care persoana supravegheată nu își îndeplinește obligațiile civile până la expirarea termenului de supraveghere, dar și în cazul în care, după amânarea aplicării pedepsei, persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere.
Astfel, deși limitele de pedeapsă și durata termenului de supraveghere sunt mai mici potrivit noului cod penal, acesta impune stabilirea, în mod obligatoriu, a unor măsuri de supraveghere în sarcina persoanei supravegheate, precum și posibilitatea stabilirii pentru aceasta a uneia sau mai multor obligații. Totodată, cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei sunt mai numeroase în noua legislație penală.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă, în această cauză, este codul penal din anul 1969.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului A. S. A., constând în aceea că, la data de 13.07.2012, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, pe DJ nr. 401 A sub influența băuturilor alcoolice, cu o viteză situată peste limita legală în afara localității și neadaptată la condițiile concrete de drum, a provocat un accident de circulație în urma căruia partea vătămată S. A. I. a suferit vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 85 – 90 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsite de art. 184, alin. 2 și 4 C. P.. din 1969.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2, 4 C. pen., prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea de lovire sau exercitarea oricărei alte violențe ce au cauzat o vătămare. Acțiunea indirectă a inculpatului, care, conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, cu o viteză peste limita legală și neadaptată la condițiile de drum, a provocat accidentul de circulație din data de 13.07.2012, în urma căruia partea vătămată a suferit vătămări corporale, realizează elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmarea imediată constând în producerea unei vătămări a integrității corporale a părții vătămate, pentru a cărei vindecare au fost necesare 85 – 90 zile de îngrijiri medicale, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din probele administrate în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei, conform dispozițiilor art. 19, pct. 2, lit. b C. pen., întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.
Infracțiunea săvârșită de inculpat atrage răspunderea penală a acestuia, la individualizarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile stabilite de art. 72 Cod penal: limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, precum și dispozițiile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală ce prevăd posibilitatea acestuia de a beneficia de reducerea cu 1/3 a acestor limite, dată fiind recunoașterea faptei; gradul de pericol social ridicat al faptei în raport de circumstanțele în care a fost comisă; circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurările ce atenuează răspunderea penală.
Astfel, instanța a reținut că inculpatul, deși consumase băuturi alcoolice, a fost de acord să transporte pe cei doi pasageri, urcându-se la volanul autoturismului proprietate personală, ignorând astfel normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice dar și pericolul la care s-a expus pe sine, ce doi pasageri, dar și pe ceilalți participanți la trafic. Mai mult decât atât, în condițiile deja reținute anterior ale consumului de băuturi alcoolice, dar și ale unui carosabil pietruit, conducerea realizându-se pe timpul nopții, inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legal admisă, fiind singurul vinovat pentru producerea accidentului, așa cum s-a reținut și prin raportul de expertiză tehnică judiciară.
Consecințele faptei inculpatului sunt de o gravitate sporită (având în vedere numărul însemnat de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată pentru vindecare), însă acestea putea fi mult mai grave și mult mai greu sau chiar imposibil de remediat.
Prima instanță a apreciat că nu se impune a se reține în ceea ce îl privește pe inculpat aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cod penal.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de dispozițiile legale se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a adoptat o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, a dat dovada ca înțelege gravitatea faptei săvârșite, însă aceste împrejurări nu au fost reținute ca și circumstanțe atenuante judiciare ci vor primi cuvenita eficiență juridică la stabilirea cuantumului pedepsei.
Prin urmare, coroborând toate aceste elemente referitoare la circumstanțele comiterii faptei și la persoana inculpatului, prima instanță l-a condamnat la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969, apreciind că aplicarea unei pedepse orientate către maximul special este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ al pedepsei în contextul disp.art.52 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a avut în vedere faptul că inculpatul și-a asumat responsabilitatea conduitei adoptate, nu s-a confruntat până în acest moment cu rigorile legii penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei, astfel că nu se impune scoaterea inculpatului din mediul familial și social și plasarea lui în mediu închis, aspecte ce denotă că resocializarea inculpatului se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate aplicată acestuia.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani si 6 (șase) luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Cu privire la pedeapsa accesorie, s-a reținut că, natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei, potrivit art. 71 Cod penal.
Instanța nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele C.E.D.O., reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin Hotărârea S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei. Ori, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorala, astfel că s-a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege; dreptul de a fi ales sau de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat se impune însă a fi interzis, deoarece inculpatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii altei infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În ceea ce privește latura civilă, având în vedere că pentru soluționarea acesteia, se impune administrarea de probe, în temeiul art. 26 cod procedură penală, prima instanță a disjuns și a dispus formarea unui dosar separat.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A. S. A., criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia, motivând că a recunoscut fapta imputată, dar prima instanță nu a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 74 din Codul penal anterior.
Mai arată inculpatul că a avut o atitudine procesuală corectă, fiind prezent în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat și, de asemenea, a acordat după accident, primele îngrijiri medicale persoanei vătămate.
În fine, inculpatul a solicitat instanței să țină seama și de culpa victimei, fără a menționa în ce constă aceasta.
Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate, dar și din oficiu, conform art. 417 Cod procedură penală, Curtea va constata că apelul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, Curtea constată că în fața primei instanțe inculpatul a uzat de procedura simplificată prev. de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei imputate și nesolicitând administrarea altor probe.
În atare situație este necesar ca la dosarul de urmărire penală să existe probe suficiente și concludente, din care să rezulte indubitabil că inculpatul a comis fapta imputată, că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
Analizând probele administrate, Curtea observă că organul de urmărire penală a administrat probe din care reiese neechivoc că la data de 13.07.2012 inculpatul A. S. A., aflat sub influența băuturilor alcoolice (0,80 g/l prima probă de sânge, respectiv de 0,70 g/l a doua probă, așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, filele 37- 40 d.u.p.), la solicitarea unor persoane, printre care și persoana vătămată S. A. I., s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Solenza cu nr._, deplasându-se din . pe DJ 401 A, către ..
La ieșirea din . consumului de alcool și al vitezei neadaptate, inculpatul a pierdut controlul autoturismului, a ieșit de pe carosabil și s-a rostogolit în afara acestuia.
În urma accidentului persoana vătămată S. A. I., ocupant al locului din dreapta față, a fost proiectat prin parbriz și a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 80 – 90 de zile de îngrijiri medicale (raport de expertiză medico-legală nr. 375/15.10.2012 al Serviciului de Medicină Legală Dâmbovița).
În ceea ce privește încadrarea juridică, Curtea constată că în mod corect prima instanță a considerat a fi îndeplinite condițiile infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal anterior.
La alegerea și individualizarea pedepsei prima instanță s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, în limitele reduse cu 1/3 conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, chiar dacă noua reglementare (art. 196 Cod penal) prevede și pedeapsa alternativă a amenzii penale. Soluția aleasă este justificată și în opinia instanței de apel, dacă avem în vedere că, deși consumase băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului în care se aflau mai multe persoane, punând în pericol atât viața și integritatea acestora, cât a ceilorlalți participanți la traficul rutier.
Totodată, distanța pe care dorea să o parcurgă inculpatul era destul de lungă, ceea ce înseamnă că autoturismul condus de inculpat, în starea în care se afla, putea pune efectiv în pericol siguranța traficului rutier pe traseul ales.
În concluzie, fapta inculpatului prezintă o gravitate crescută, care justifică o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 6 luni, așa cum a stabilit prima instanță.
Referitor la legea penală mai favorabilă (inculpatul a comis infracțiunea anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal), ținând seama că,orientarea la pedeapsa închisorii este justificată, așa cum s-a evocat, (ambele texte prevăzând pedeapsa închisorii) și că prin aplicarea globală a dispozițiilor din cele două legi penale (astfel cum s-a tranșat prin Decizia nr. 265/06.05.2004 a Curții Constituționale), prima instanță a aplicat în concret inculpatului modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei (dispoziție mai favorabilă neprevăzută și de Noul Cod penal), Curtea va constatata că s-a făcut o corectă aplicare a disp. art. 5 Cod penal.
Susținerile inculpatului din apel în sensul că prima instanță i-a aplicat o pedeapsă prea gravă, nu poate fi primită de Curte în condițiile în care fapta comisă a prezentat un grad ridicat de pericol social și a produs efectiv leziuni corporale ocupanților autoturismului, chiar dacă numai o persoană a figurat ca persoană vătămată în cauza de față.
Referitor la critica apelantului privind culpa comună cu cea a persoanei vătămate, Curtea observă că în considerentele hotărârii atacate prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză tehnică unde se consemnează că persoana vătămată a avut culpa sa prin faptul că nu purta centura de siguranță (lucru ce ar fi condus la proiectarea sa prin parbriz), dar nu s-a stabilit de instanță, în concret, proporția acesteia.
Curtea, pe lângă faptul că partea vătămată nu purta centura de siguranță, va ține seama și de aspectul că aceasta a acceptat să se urce în mașina inculpatului cunoscând că acesta a consumat băuturi alcoolice, ceea ce denotă că și-a asumat unele riscuri în acest sens.
De altfel în cuprinsul rechizitoriului se reține o culpă comună a inculpatului cu cea a părții vătămate, astfel că, admițând cererea acestuia de aplicare a procedurii simplificate, instanța de fond nu putea înlătura acest aspect, cu atât mai mult instanța de apel în calea de atac a inculpatului.
Având în vedere cele reținute mai sus și înlăturând acest neajuns al hotărârii atacate, dar care nu conduce la desființarea acesteia, va considera că proporția culpei inculpatului este de 80% în producerea leziunilor suferite de partea vătămată în urma accidentului de circulație.
Față de aceste considerente și neconstatând alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. S. A., fiul lui I. și Anișoara, ns. la data de 10.08.1987, CNP_ împotriva sentinței penale nr.160/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
P. M. F. C. R.
Grefier,
G. D.
Red.P.M.F.
Tehnored. G.D.
6 ex. / 29.10.2014
Dosar fond nr._ Judecătoria Răcari
Judec. fond C. C. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 372/2014.... → |
|---|
