Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 89/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 89/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 569/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 89
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Președinte - C. G.
Grefier - R. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul-condamnat M. R., fiul lui D. și E., născut la data de 21 iunie 1979, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr.205/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-au dispus următoarele:
S-a respins sesizarea formulată de către condamnatul M. R., fiul lui D. și E., născut la data de 21.06.1979 în Răcari, județul Dâmbovița, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, privind aplicarea „mitior lex”.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.272 din același cod, a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 30 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat M. R. personal, aflat în stare de deținere și asistat de avocat desemnat din oficiu D. A. în substituire avocat N. G. potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/11.04.2014 aflată la fila 15 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul contestatorului condamnat M. R., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea contestației.
Avocat D. A., având cuvântul pentru contestatorul condamnat M. R. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr.205/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, să se constate că pedepsele aplicate depășesc maximul prevăzut de legea nouă penală și se încadrează în prevederile art.6 alin.1 noul Cod proc. penală, iar condamnatul M. R. insistă în reducerea pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de contestatorul condamnat M. R. împotriva sentinței penale nr.205/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, să se constate că în mod corect a fost condamnat contestatorul M. R. de prima instanță la 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat și potrivit Noului Cod penal, infracțiunea pentru care a fost dispusă condamnarea prin sentința penală nr.86/17.02.2009, se regăsește incriminată în disp. art.188 rap. la art.199 alin.1 Cod penal și este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Contestatorul condamnat M. R. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și să beneficieze de prevederile legii mai favorabile.
CURTEA
Asupra contestației de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.205/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a respins sesizarea formulată de către condamnatul M. R., fiul lui D. și E., născut la data de 21.06.1979 în Răcari, județul Dâmbovița, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, privind aplicarea „mitior lex”.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.272 din același cod, a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 30 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ la data de 07.02.2014, condamnatul M. R., fiul lui D. și E., născut la data de 21.06.1979 în Răcari, județul Dâmbovița, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește condamnarea care i-a fost aplicată în mod definitiv prin sentința penală nr.86/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr.2062/02.06.2009 a I.C.C.J. .
În motivarea contestației s-a arătat că a fost condamnat pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 – 175 lit.c Cod penal, cu aplic. art.37 lit.b Cod penal la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În motivarea aceleiași contestații s-a mai arătat că potrivit actualei reglementări, agravanta „asupra soțului sau a unei rude apropiate” nu se mai regăsește, fapta încadrându-se în prevederile art.188 Cod penal rap. la art. 199 alin.1 Cod penal, care în prezent este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 ani.
S-a mai susținut că dat fiind faptul că potrivit vechiului cod pedeapsa aplicată s-a situat în apropierea minimului special de 15 ani, în prezent se impune o reducere a pedepsei în sensul aplicării ei tot spre limita minimă de 10 ani închisoare astfel cum este sancționată o astfel de faptă potrivit Noului Cod penal, menționându-se că în situația contrară s-ar ajunge la o discriminare a celor condamnați definitiv față de cei aflați în curs de judecată, încălcându-se astfel disp. art.15 alin.2 și 16 alin.1 din Constituție.
După înregistrarea contestației pe rolul primei instanțe, având în vedere procedura reglementată în disp. art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013 potrivit cărora judecata în astfel de cauze are loc de urgență și cu precădere, în conformitate cu disp. art.353 alin.10 Cod procedură penală a fost dispusă preschimbarea termenului stabilit aleatoriu la primirea cauzei.
Totodată, a fost emisă adresă către condamnat prin care i s-a adus la cunoștință termenul de judecată stabilit în cauză și posibilitatea formulării de concluzii scrise până la acel termen, precum și către Penitenciarul Mărgineni în vederea înaintării la dosar a copiei mandatului de executare a pedepsei în executarea căruia se află condamnatul, a sentinței penale în baza căreia a fost emis acest mandat, precum și a fișei întocmită de comisia de penitenciar privitoare la situația juridică a condamnatului, înscrisuri ce au fost înaintate la dosar cu adresa nr.Y/_/PMDB/BED din 04.03.2014.
La termenul din 06.03.2014, față de înscrisurile înaintate la dosar de către Penitenciarul Mărgineni, cauza a fost reținută în vederea soluționării, în prealabil instanța declarându-și, în raport de disp. art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013, competența în soluționarea cererii .
Examinând actele și lucrările dosarului s-a reținut că prin sentința penală nr.86/17.02.2009 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.2062/02.06.2009 a I.C.C.J., M. R., în calitate de inculpat, a fost condamnat în baza disp. art.174 - 175 lit.c Cod penal la pedeapsa de 15 ani închisoare, iar în baza art.65 Cod penal i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.110/03.06.2009.
În conformitate cu disp. art.6 alin.1 Cod penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”, iar potrivit art.4 din Legea nr.187/2012 „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Potrivit Noului Cod penal, infracțiunea pentru care a fost dispusă condamnarea prin sentința penală nr.86/17.02.2009, se regăsește incriminată în disp. art.188 rap. la art.199 alin.1 Cod penal și este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Cum pedeapsa aplicată nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă, se constată că în cauză nu sunt incidente disp. art.6 alin.1 Noul Cod penal.
Nici în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal nu sunt incidente disp. art.6 alin.6 din Noul Cod penal, limita stabilită încadrându-se în disp. art.66 alin.1 Noul Cod penal, pe de o parte, iar pe de altă parte, drepturile a căror interzicere a fost dispusă își au corespondentul în Noul Cod penal în art.66 alin.1 lit.a și b.
Față de aceste considerente, având în vedere și art.4 din Legea nr.187/2012 mai sus citat, a fost respinsă sesizarea (contestația) formulată.
În conformitate cu disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, în termen legal, condamnatul M. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea aplicării legii penale mai favorabile în privința sa.
S-a susținut de către contestator că în privința infracțiunii săvârșite se impune reducerea pedepsei, mai exact în cazul infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit. c Cod penal din 1969 deoarece, sub imperiul Codului penal actual nu mai este prevăzută ca agravantă săvârșirea faptei asupra soțului sau unei rude apropiate, care fusese reținută la încadrarea juridică a infracțiunii de omor așa încât varianta simplă a infracțiunii de omor este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, ceea ce în opinia condamnatului ar conduce la reducerea pedepsei pentru această infracțiune, conform noii legi penale, întrucât pedeapsa rezultantă depășește maximul special prevăzut de noua lege, mai favorabilă.
S-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii vizând aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu consecința reducerii pedepsei.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:
Condamnatul contestator aflat în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 6 cod penal cu privire la legea mai favorabilă după rămânerea definitivă a hotărârii, cu privire la sentința penală nr.86/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ ,definitivă prin decizia penală nr.2062/02.06.2009 a I.C.C.J.
Prin această sentință, condamnatul a fost sancționat definitiv pentru comiterea infracțiunii de omor calificat asupra soțului sau unei rude apropiate, în baza disp. art.174 - 175 lit.c Cod penal, cu aplicarea aart.37 lit.b C.penal, la pedeapsa de 15 ani închisoare, iar în baza art.65 Cod penal i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pe o durată de 3 ani.
Curtea constată că această pedeapsă a fost contopită prin sentința penală 555/18.05.2011 a Judecătoriei Moreni, rămasă definitivă prin nerecurare, cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 251/09.12.2010 a Judecătoriei Răcari, definitivă prin decizia penală 490/13.04.2011 a Curții de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art-209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În urma contopirii, s-a stabilit ca sus-numitul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare.
Examinând aplicarea legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a hotărârii, curtea constată că, într-adevăr, potrivit art.6 alin.1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pe cale de consecință instanța de fond a observat în mod corect că disp. art.187 Cod penal reglementează noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, stabilind că prin aceasta se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În mod similar aceeași dispoziție legală se regăsea și în Codul penal din 1969, în conținutul art.141/1, care prevedea de asemenea că în această noțiune de pedeapsă prevăzută de lege nu se iau în considerare cauzele de reducere ori de majorare a pedepsei.
Într-adevăr, contestatorul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, reținându-se agravanta săvârșirii acestei fapte asupra soțului sau unei rude apropiate, conform art.174-175 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, sancționată în Codul penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.
În actuala reglementare, prin dispariția agravantei vizând săvârșirea faptei asupra soțului sau unei rude apropiate, infracțiunea comisă de către contestator ar urma să fie încadrată juridic în varianta simplă a infracțiunii de omor prev. de art.188 Cod penal pentru care legea prevede actualmente pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Se observă așadar că pedeapsa aplicată contestatorului pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în componența concursului infracțional, aceea de omor, este pedeapsa de 15 ani închisoare care este situată în limitele prevăzute de legea penală în vigoare, respectiv în limitele prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.188 Cod penal, acelea de la 10 la 20 de ani închisoare, fără a se depăși așadar maximul prevăzut de lege, pentru a deveni aplicabile dispozițiile ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
În mod similar, cu privire la cea de-a doua infracțiune pentru care condamnatul a fost sancționat prin hotărâre judecătorească definitivă, și anume infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.i cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, Curtea constată că, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată acestuia nu depășește maximul special de 5 ani prevăzut de legea nouă, deoarece infracțiunea de furt calificat prin efracție pentru care condamnatul a fost sancționat, este actualmente prevăzută cu același conținut constitutiv în disp. art.228 - art.229 alin.1 lit.d Cod penal, fiind sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
De asemenea, curtea constată că, nici în privința pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pe durata de 3 ani aplicată contestatorului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, nu se impune a se face aplicarea disp. art.6 alin.5 Cod penal, privitor la legea penală mai favorabilă, deoarece durata pedepsei complementare aplicată, de 3 ani închisoare, nu depășește limita de 5 ani prevăzută de art.66 alin.1 Cod penal.
Concluzionând curtea constată că pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care condamnatul a fost sancționat definitiv (pedepsele fiind contopite pe cale separată) nu sunt incidente dispozițiile art.6 alin.1 Cod penal ce reglementează consecințele legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărâri de condamnare, instanța de fond realizând o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, prin observarea faptului că niciuna dintre pedepsele aplicate pentru componentele concursului infracțional nu depășește limita maximă prevăzută de noua lege penală mai favorabilă.
Așa fiind, Curtea constată că, la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a legii, și deci va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnat, conform art.425/1 alin.7 pct. 1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat M. R., fiul lui D. și E., născut la data de 21 iunie 1979, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr.205/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.04.2014.
Președinte,
C. G.
Grefier,
R. V.
Red.G.C./Tehnored RV, MM.
4 ex./ 08 mai 2014
Dosar fond -_ Tribunalul Dâmbovița
Judecător fond – S. N.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 12/2014.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 153/2014. Curtea de... → |
|---|
