Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1301/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1301/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 441/331/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 1301

Ședința publică din data de 19 decembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte – G. C.

Judecător - D. M.

Grefier - S. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., partea civilă Gornenau S., domiciliat în . Vărbilău, nr.220, județul Prahova și prin mandatar avocat S. Justina cu sediul în Piatra N., ..6, ..A, ., asigurătorul . GROUP SA – Sucursala Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și inculpatul C. G. P., fiul lui L. și O., născut la data de 05 iulie 1955, domiciliat în comuna M., ..1317, județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.80/08 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., prin care prin care a fost achitat inculpatul V. F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de disp. art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, a fost respinsă acțiunea civilă promovată partea civilă G. S. și a fost admisă în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă G. S. și a fost obligat inculpatul C. G. în solidar cu asigurătorul O. V. Insurance Group SA la plata despăgubirilor civile și la cheltuieli judiciare în favoarea părții civile G. S..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la acest termen de judecată, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.80/08 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., s-au stabilit următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 si 4 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.196 alin. 2 si 3 N.C.P ca neîntemeiată.

În baza art.16 lit. b N.C.P a fost achitat inculpatul V. F., fiul lui G. si A., născut la data de 28.02.1973 în municipiul Ploiesti, jud. Prahova cu domiciliul in Ploiesti, Șoseaua Vestului, nr.18, ., ., posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP Ploiesti, CNP_, căsătorit, studii liceale, ambulanțier la Ambulanța Ploiesti, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 si 4 C.pen.

În baza art.25 alin.1 NC.P.P a fost respinsă acțiunea civila promovata de partea civila G. S. in contradictoriu cu inculpatul V. F., partea responsabila civilmente S. Județean de Ambulanta Prahova si asigurator . SA ca neîntemeiată.

În baza art.184 alin. 1 si 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul C. G. P., fiul lui L. si O., născut la data de 05.07.1955 în ., cu domiciliul in comuna Maneciu, ..1147, jud. Prahova, posesor CI . nr._ eliberata de Politia Vălenii de M., CNP_, căsătorit, studii 8+3 clase, șomer, fără antecedente penale la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

În tem.art.71 al.1,2 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În tem.art.81 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni care constituie termen de încercare potrivit art.82 Cod penal.

Conform art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art.359 alin 1 C.pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 25 alin. N.C.P.P raportat la art. 49 si 50 din Legea 136/1995, modificată a fost admisă acțiunea civila promovata de partea civila S. Județean de Urgenta Ploiesti si a fost obligat inculpatul C. G. P. la plata sumei de 2206,19 lei reprezentând îngrijiri medicale acordate părții civile G. S..

În baza art. 25 alin. N.C.P.P, raportat la art. 49 si 50 din Legea 136/1995, modificată a fost admisă in parte acțiunea civila promovata de partea civila G. S. si a fost obligat inculpatul C. G. P. in solidar cu asiguratorul . GROUP SA la plata sumei de 1016,84 lei reprezentând daune materiale, suma de 10.000 Euro reprezentând daune morale, suma de 867,18 lei reprezentând diferența dintre salariul încasat anterior datei producerii accidentului si pana la data emiterii deciziei de pensionare de încadrare in gradul 2 de invaliditate respectiv 01.07.2009, suma de 3816,96 lei reprezentând diferența dintre salariul încasat anterior datei accidentului si pensia primita pentru încadrarea in gradul 2 de invaliditate pentru perioada 01.07.2009 – 01.12.2009.

Au fost respinse celelalte pretenții civile formulate de către partea vătămată ca neîntemeiate.

In baza art. 25 alin.1 N.C.P.P, și art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul C. G. P. în solidar cu asiguratorul O. V. INSURANCE GROUP SA, să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare părții civile G. S. suma de 7789 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare avocat, cheltuieli cazare avocat, contravaloare xerocopieri si cheltuieli procura judiciara notariala.

În tem.art.275 al.1 lit. c N.C.P.P a fost obligat inculpatul C. G. P. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin.3 N.C.P.P, cheltuielile judiciare avansate de stat in ceea ce-l privește pe inculpatul V. F. au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria Vălenii de M. cu nr. 131/P/2009, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaților C. G.-P. și V. F., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art.184 alin. 2 si 4 C. pen., în dauna părții vătămate G. S..

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ /14.02.2012.

S-a reținut prin rechizitoriu ca la data de 20.01.2009, s-a produs pe raza localității Gura Vitioarei un accident de circulație in care au fost implicate autoturismele conduse de cei doi inculpați, respectiv autoturismul marca Dacia 1310 break, de culoare alba, cu nr. de înmatriculare_, proprietate numitului P. C., condus de inculpatul C. G. P. și ambulanta marca Iveco Daily, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea Serviciului de ambulantă Prahova, condus de inculpatul V. F., precum si autospeciala marca R. cu nr. de înmatriculare_, proprietatea firmei C. PROD SERVICE SRL, condusa de B. I..

Urmare a accidentului rutier a rezultat vătămarea corporala a numiților G. S. si G. L., acesta din urma decedând la data de 04.02.2009 datorita ulterior unor afecțiuni cardiace mai vechi, persoane ce se aflau in ambulanta.

Partea vătămată G. S. a avut nevoie de 90 – 95 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

În cauză s-au administrat probatorii, respectiv înscrisuri, martori, expertize, inculpații fiind examinați cu tehnica poligraf .

La data de 09.03.2012 S. Județean de Urgenta Ploiesti s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal cu suma de 2206,19 lei reprezentând cheltuielile spitalizare ale părții vătămate G. S. .

Analizând actele si lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Valenii de M. nr.131/P/2009 din data de 01.02.2012 prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaților C. G. P. si V. F. pentru savarsirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa, prevăzută si pedepsita de art.184 alin.2 si 4 C.penal reținându-se ca la data de 20.01.2009 pe raza localității Gura Vitioarei s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autovehiculele conduse de către cei doi inculpați, accident de circulație soldat cu vătămarea corporala a părții vătămate G. S..

S-a constatat astfel ca la data mai sus menționată la fata locului au fost găsite trei autovehicule, respectiv autoturismul marca Dacia 1300 break, de culoare alba cu număr de înmatriculare_ condus de către inculpatul C. G. P., ambulanta marca Iveco Daily cu număr de înmatriculare_ condusa de către inculpatul V. F. precum si autospeciala marca R._ cu număr de înmatriculare_ condusa de către martorul B. I..

Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative si au fost conduși la S. Vălenii de M. unde li s-au recoltat probe biologice cei trei conducători auto având o alcoolemie de 0 grame.

Urmare a constatărilor efectuate la fata locului s-a reținut ca în ambulanță se aflau un pacient G. L. si un insotitor al acestuia, G. S., precum si martora H. E. asistenta medicala ce ocupa locul din fata dreapta. In autoturismul condus de către inculpatul C. G. P. se afla martorul Pisau C., pasager, ce ocupa locul din fata dreapta iar in autocamionul marca R._ condus de către martorul B. I. se afla martorul P. A. C. in calitate de pasager, ocupând locul din fata dreapta.

De asemenea, s-a reținut ca la data mai sus menționată inculpatul C. G. P. nu a respectat normele de circulație rutiera in sensul ca a intrat in depășirea autospecialei marca R._ cu număr de inmatriculare_ condusa de către martorul B. I. fara a se asigura corespunzător in timp pe celalalt sens de mers se deplasa ambulanta condusa de inculpatul V. F. aceasta din urma circulând cu o viteza de 76,82 km/h fără a avea puse in funcțiune semnalele luminoase si sonore. Cele doua autovehicule s-au acroșat ușor tangențial cu partea stanga spate, aripa fata stanga a autoturismului, la nivelul lămpii de semnalizare exterioare de gabarit, iar după acest moment ambulanta a părăsit calea de rulare si a pătruns pe acostament, fiind proiectată pe contrasens pe o direcție înclinată fata de axul drumului, unde a lovit partea laterala dreapta fata a autocamionului si in final s-a răsturnat pe acostamentul sensului de deplasare dinspre Ploiesti spre Valenii de M. . fata de axul longitudinal al drumului.

Urmare a accidentului provocat in data de 20.01.2009 a rezultat vătămarea partii vătămate G. S. acesta prezentând leziuni ce au necesitat un număr de 90-95 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu au produs o infirmitate fizică si nu i-au pus viata in pericol potrivit expertizei medico legale realizate pe parcursul urmăririi penale (f.63 up).

Numitul G. L., pacient în ambulanta, a decedat la data de 04.02.2009 datorita unor afecțiuni cardiace de care suferea înainte de producerea accidentului, cauza decesului fiind stop cardiorespirator potrivit certificatului constatator al decesului nr.03/05.02.2009 (f.50 up).

Pe parcursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de proba: proces verbal din data de 20.01.2009, schița accidentului din data de 20.01.2009, planșe foto, procese verbale, polița de asigurare de răspundere civila RCA nr. Ro/01/TO/XZ si nr._, buletine de analiza toxicologica – alcoolemie nr.263, 267 si 268, scrisoare medicala, documente medicale, certificat medical constatator al decesului nr.03/05.02.2009, certificat de deces . nr._, declarație parte vătămată G. S., bilet de ieșire din spital, scrisoare către medicul de familie, raport de expertiza medico legala nr.94/11.02.2009 si 371/22.05.2009, declarații de martor, declarație învinuit C. G. P., raport de expertiza tehnica nr.14/28.01.2010 si adresa nr.3660/04.10.2011.

Pe parcursul cercetării judecătorești realizate in cauza au fost audiați inculpații, partea vătămata, martorii din rechizitoriu, precum si martorul propus pe latura civila V. D.. Din declarația inculpatului V. F. a rezultat ca acesta in data de 20.01.2009 in timp ce se afla de serviciu a fost solicitat sa se deplaseze cu ambulanta in localitatea Poiana Varbilau la un bolnav ce suferea de insuficienta respiratorie moment la care a fost însoțit si de către asistenta medicala H. E.. In momentul in care se deplasa pe DN1A pe sensul de mers către Vălenii de M. i-a apărut brusc in fata un autoturism marca Dacia care circula dinspre B. si care se angajase in depășirea unui autocamion. Pentru a evita coliziunea, arata inculpatul ca a tras dreapta de volan si a frânat pătrunzând pe acostamentul din partea dreapta ocazie cu care ambulanta a intrat in balans si a pierdut controlul volanului după care aceasta a intrat in coliziune cu autocamionul care deși a încercat sa il evite nu a reușit. Ulterior acesta a intrat in coliziune si cu auto marca Dacia pe partea stanga fata, s-a răsturnat pe partea stanga lovind un panou metalic publicitar si gardul imobilului cu numărul 399. (f.65 up, 105 up si 62 dosar instanța). Precizează inculpatul ca avea in funcțiune semnalele acustice si luminoase arătând totodată ca datorita vechimii ambulanta avea probleme cu funcționarea semnalelor luminoase si acustice datorita releului.

Inculpatul C. P. G. (f.71, 73 up si 61 dosar instanță) a relatat că la acea data circula împreună cu martorul Pisau C. dinspre Maneciu spre Faget iar pentru faptul ca in fata sa circula un autocamion s-a asigurat intenționând sa-l depășească si a observat ca din sens opus se apropia un autovehicul dar a crezut ca are suficient timp pentru a efectua manevra de depășire, Arata ca in momentul in care a ajuns in dreptul cabinei autocamionului i-a făcut semn cu farurile pentru a-l observa . Apreciază inculpatul ca celalalt șofer a frânat motiv pentru care a început sa intre in balans si a atins cu ambulanta si auto condus de inculpat cu spotul mașinii. Precizează totodată ca ambulanta nu avea semnalele luminoase si sonore aprinse.

Audiat fiind atât pe parcursul urmăririi penale cat si in fata instanței de judecata martorul B. I. a declarat ca in timp ce circula in localitatea Gura Vitioarei . mașini a observat in oglinda retrovizoare ca in depășirea sa se angajează un autoturism marca Dacia de culoare alba. In acel moment din sens contrar se apropia o ambulanta marca Iveco si observând ca inculpatul C. G. P. nu are timpul necesar pentru a efectua depășirea in condiții de siguranță a încetinit pentru a crea spațiu intre autocamion si un alt autoturism ce circula in fata sa. Cu toate acestea, arata martorul, inculpatul nu a intrat in spațiul creat angajându-se si in depășirea autoturismului ce circula in fata autocamionului condus de martor cu toate ca din sens opus se apropia ambulanta. Pentru a evita coliziunea conducătorul ambulantei a virat dreapta ieșind cu rotile pe acostament iar in urma acestui fapt a intrat in balans si deși martorul a virat stânga ambulanta a intrat cu laterala dreapta in cabina camionului după care s-a răsturnat in afara părții carosabile pe celălalt sens de mers. Audiat fiind in fata instanței de judecata martorul si-a menținut declarația data pe parcursul urmăririi penale arătând totodată ca nu este sigur daca ambulanta avea sau nu semnalele acustice si luminoase in funcțiune precum si aceea ca in fata sa circula la circa 3,4 m un L. încărcat cu geamuri termopan.

De asemenea a precizat ca nu știe cate mașini erau in fata sa deoarece era coada de mașini si s-a declarat de acord sa fie testat cu testul poligraf daca i se solicita.

Din relatările martorului P. A. C. (f.80 up, 347 dosar instanță) a rezultat ca îl însoțea pe șoferul autocamionului insa dormea la momentul producerii accidentului trezindu-se imediat după coliziune astfel ca nu cunoaște date despre dinamica acestuia.

De asemenea, potrivit depoziției martorului H. E. (f.67,76 up, 274 dosar instanța) a rezultat ca la data de 20.01.2009, orele 14,00 au fost anunțați prin dispecerat sa se prezinte in localitatea Poiana Varbilau pentru prelua un bolnav cronic ce avea nevoie urgență de intervenție medicală.

Martorul a ocupat in ambulanta locul din fata dreapta astfel ca in timpul deplasării pe DN1A către Vălenii de M. a observat ca un autoturism marca Dacia de culoare alba a încercat sa depășească un autocamion care circula in același sens de mers cu aceasta insa neavând timp suficient pentru a efectua aceasta manevra l-a obligat pe inculpatul V. F. sa frâneze si sa tragă de volan dreapta pentru a nu intra in coliziune cu autoturismul marca Dacia. In acest moment ambulanta a intrat in balans după care s-a răsturnat pe acostamentul celuilalt semn de mers. Arata totodată martora ca nu are cunostiinta daca ambulanta avea in funcțiune semnalele luminoase specifice.

În cauză a fost audiat si martorul Pisau C. (f.83 up, 273 dosar instanța) acesta relatând ca inculpatul C. G. P. este socrul sau si s-a aflat in mașină cu acesta la data producerii accidentului moment la care a observat ca inculpatul a intrat in depășirea unui autocamion încărcat cu lemne sens in care s-a asigurat pentru efectuarea manevrei de depășire. In momentul in care se aflau la capătul depășirii a observat ca din sensul celalalt de mers se apropia cu viteza foarte mare o dubita alb cu roșu . Inculpatul in acel moment a intrat pe sensul sau de mers moment in care dubita a intrat in balans si a acroșat cu partea din spate aripa stânga față a mașinii lor după care s-a răsturnat. Arata martorul ca ambulanta nu avea in funcțiune semnalele acustice si luminoase. In declarația data in fata instanței de judecata martorul a relatat ca dupa realizarea depășirii autoturismul condus de către inculpatul C. G. P. s-a încadrat pe banda lor de mers iar ulterior acestui moment ambulanta a intrat in balans si s-a răsturnat.

Pe parcursul urmăririi penale a fost efectuat raportul de expertiza auto S. N. ce avut la baza materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale (f.87 up) concluziile acestuia fiind in sensul ca autoturismul condus de catre inculpatul C. G. P. se deplasa cu viteza de 49,61 km/h, ambulanta condusa de inculpatul V. F. se deplasa cu viteza de 76,82 km/h iar autocamionul R. se deplasa cu viteza de 41,00 km/h. Se arata in cuprinsul raportului de expertiza drept cauza tehnica a producerii accidentului nerespectarea de către inculpatul V. F. a prevederilor art.48 si 49 alin.1 din OUG 195/2002 si nerespectarea inculpatului C. G. P. a dispozițiilor art.118 lit. d din același act normativ.

Prin raportul de expertiza medico legală realizat pe parcursul urmăririi penale s-a constatat ca partii vătămate îi sunt necesare un număr de 90-95 zile de îngrijiri medicale. Pe parcursul cercetării judecatoresti s-a încuviințat realizarea unui nou raport acesta fiind depus la filele 156, 161,232,230, 285, 288 – vol.I dosar- raport din care rezultă ca partea vătămată prezintă o deficienta funcțională medie iar capacitatea de munca este pierduta cel puțin jumătate încadrându-se astfel in gradul 3 de invaliditate timp de 12 luni iar diagnosticul stabilit fata de partea vătămată este in legătura directa si necondiționată cu traumatismul suferit de acesta prin accidentul rutier din data de 20.01.2009.

De asemenea, in cauza s-a încuviințat întocmirea unui raport de expertiza tehnica auto C. P. (f.168, 176 dosar instanța) concluziile acestuia constând in aceea ca s-a stabilit drept cauza determinanta a accidentului neasigurarea temeinica a inculpatului C. G. P. in efectuarea manevrei de depășire ( a unei coloane) ținând cont ca in fata camionului R. se deplasa in același sens si un autoturism marca Dacia L.. S-a arătat totodată ca la producerea accidentului a contribuit si inculpatul V. F. care s-a deplasat cu viteza peste limita admisa in localitate respectiv aceea de 50 km/h in contextul neutilizării semnalelor luminoase si acustice de auto prioritar.

În precizările la raportul de expertiza tehnica auto (f.176) s-a arătat ca manevra de depășire realizata de inculpatul C. G. P. a fost total inadecvata cu o viteza mult prea mica de 50 km/h in raport cu autocamionul depășit ce se deplasa cu 45 km/h când diferența de viteza in favoarea auto Dacia trebuia sa fie cu cca 20 km/h mai mare iar in contextul in care autoturismul se deplasa deja cu viteza aproape de maxima legala de 50 km/h inculpatul C. G. P. nu trebuia sa se angajeze în depășire în localitate. A precizat totodată ca atingerea dintre cele doua autoturisme nu a produs balansul ambulantei fiind o atingere ușoară care nu a transmis nicio forță laterala deplasarea spre dreapta fiind urmarea unei decizii luate de conducătorul ambulantei pentru evitarea unui impact frontal cu urmări devastatoare pentru cele doua autoturisme.

In ceea ce privește funcționarea girofarului s-a arătat in cuprinsul precizărilor ca eventuala funcționare numai a acestuia putea sa nu fie observata deoarece era unul singur in partea stânga si nu model rampa/punte pe toata lățimea ambulantei potrivit fotografiilor anexate.

Față de toate aceste concluzii s-a impus a se preciza ca sistemul de avertizare nu a putut fi expertizat deoarece acesta a fost distrus in accident așa cum rezulta din procesul verbal din data de 21 ianuarie 2009 (f.26 up).

Urmare a administrării tuturor acestor probatorii a rezultat fără tăgada împrejurarea ca inculpatul C. G. P. se face vinovat de producerea accidentului motivat de faptul ca s-a angajat in depășirea unui autocamion marca R. in condițiile in care pe senul sau de mers se circula in coloana, cu o viteza inadecvata pentru efectuarea acestei manevre dar si datorita faptului ca deși a observat ambulanta care circula pe celalalt sens de mers a apreciat ca are suficient timp pentru a efectua respectiva manevra. De asemenea s-a relevat culpa sa cu atât mai mult cu cat, deși conducătorul auto al autocamionului marca R. i-a creat spațiu pentru a reveni pe sensul sau de mers acesta a continuat manevra de depășire si in ceea ce privește un alt autoturism aflat in fata autocamionului respectiv un autoturism marca Dacia L..

In ceea ce privește vinovația inculpatului V. F. s-a constatat din probatoriile administrate ca acesta s-a deplasat cu ambulanța la domiciliul defunctului G. S. in vederea transportării acestuia la spital urmare unei solicitări efectuate prin dispeceratul de urgenta, aspect ce rezulta atât din declarațiile martorului H. E., părții vătămate G. S. cat si din adresa nr.1809/10.05.2012 (f.267, vol.I).

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 61 alin (1) din OUG 195/2002 ,, au regim de circulație prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore,, iar potrivit alin(2) din același act normativ ,,conducătorii autovehiculelor aparținând instituțiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) pot încălca regimul legal de viteză sau alte reguli de circulație, cu excepția celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență.

Din normele legale mai sus menționate a rezultat ca ambulanțele fac parte din categoria autovehiculelor cu regim de circulație prioritara daca au in folosința sistemele luminoase si sonore sens in care pot încălca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulație cu excepția celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată. In cauza inculpatul a susținut ca avea in funcțiune toate aceste mijloace de avertizare, aspect cu privire la care martora H. E. arata ca nu iși amintește iar martorul B. I. deși cu ocazia audierii pe parcursul urmăririi penale declara ca aceste mijloace nu erau in funcțiune in fata instanței de judecata cu ocazia audierii a declarat ca nu știe sigur daca acestea erau sau nu in funcțiune declarându-se de acord sa fie testat cu testul poligraf fata de sinceritatea depoziției sale.

În sensul ca mijloacele de avertizare nu erau in funcțiune a declarat inculpatul C. G. P. si martorul Pisau C., ginerele acestuia, declarații ce nu vor fi avute in vedere de instanța la soluționarea cauzei in ceea ce-l privește pe inculpatul V. F. dat fiind faptul ca o astfel de susținere profita in mod neîndoielnic inculpatului C. G. P. sub aspectul reținerii unei eventuale culpe comune in producerea accidentului aspect care influențează si latura civila a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce urmează sa fie suportate de cei găsiți vinovați de producerea accidentului. Este de observat ca deși ceilalți martori nu pot spune cu certitudine ca ambulanta avea sau nu semnalele acustice si luminoase pornite inculpatul isi amintește foarte exact ca acestea nu erau in funcțiune insa nu iși amintește ca in fata autocamionului R. se afla un autoturism L. pe care a ales sa-l depășească in loc sa se retragă pe sensul sau de mers in saptiul creat de martorul B. I. in acest scop.

In ceea ce privește susținerile martorului Pisau C. sub acest aspect instanța de fond a avut in vedere ca martorul este ginerele inculpatului astfel ca declarația sa apare ca fiind părtinitoare si subiectiva, servind in mod evident apărărilor realizate de către socrul sau inculpatul C. G. P..

În Codul de procedură penală român, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5² statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o . restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Potrivit art. 69 C. proc. pen. „declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.” Inculpatul nu a recunoscut niciodată că ar fi circulat in timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu fara semnalele acustice si luminoase in functiune astfel cum a reținut procurorul iar declarațiile celor doi martori, respectiv H. E. si B. I. au fost in sensul ca unul dintre aceștia nu isi amintește iar celălalt a avut o poziție oscilanta in sensul ca pe de o parte a declarat ca acestea nu erau in funcțiune după care a precizat ca nu isi amintește cu siguranța aceasta împrejurare astfel ca acestea nu pot constitui probe certe de vinovatie a inculpatului V. F..

Față de materialul probator aflat la dosar instanța de fond a apreciat ca nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului V. F. si va face astfel făcând principiului in dubio pro reo" in sensul pronunțării unei soluții de achitare a acestuia.

In cauză s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 si 4 cod penal vechi in infracțiunea prevăzută de art.196 alin.2 si 3 noul cod penal sens in care s-a reținut că reglementarea infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 C.pen. prevede pedeapsa de la 3 luni la 2 ani sau amenda iar art.196 alin.2 prevede C.pen nou prevede o pedeapsa de la 6 luni la 2 ani sau amenda sub acest aspect fiind mai favorabile inculpatului reglementare din codul penal vechi. F. de aceste aspecte instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca neîntemeiată.

În drept, în raport de situația de fapt configurata in cele ce preced, si fata de probele administrate in cauza, instanța de fond a apreciat ca fapta inculpatului C. G. P. constând in aceea ca la data de de 20.01.2009 pe raza localității Gura Vitioarei a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate G. S. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 si 4 vechiul cod penal.

La dozarea pedepsei au fost avute in vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen precum si art.74 rap. la 76 lit.d C.pen dar faptul ca inculpatul nu a mai fost condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile instanța de fond a reținut următoarele:

In cauza de fata s-a constituit parte civila S. Județean de Urgenta Ploiesti cu suma de 2206,19 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate așa cum rezultă din cererea depusa la fila 20 dosar si înscrisurile tasate acesteia.

Partea vătămată G. S. s-a constituit parte civila cu suma de 40.000 lei reprezentând daune materiale si suma de 1.000.000 Euro reprezentând daune morale. La data de 10.05.2012 partea civila si-a completat cererea de constituire parte civila (f.52) in sensul ca a solicitat obligarea inculpaților la plata unei prestații periodice in cuantum de 700 lei reprezentând diferența dintre salariul avut anterior accidentului si pensia primita după producerea acestuia suma ce urmează a fi plătita de la rămânerea definitiva a hotărârii si pana la împlinirea vârstei de pensionare sau pana la reluarea activității. La termenul din data de 28 iunie 2012 partea civila si-a majorat pretențiile în sensul ca prestația periodica sa fie de 1000 lei si nu de 700 lei cum inițial a solicitat.

În cauza a fost audiat pe latura civila martorul V. D. (f.206 dosar instanța) din relatările acesteia rezultând ca parcursul perioadei in care partea civila s-a aflat in incapacitate de munca a ajutat-o pe aceasta împreună cu soțul sau in gospodărie martorul fiind plătit cu suma de 3000 lei iar soțul sau cu suma de 2000 lei.

Instanța de fond a stabilit că această declarație nu se coroborează insa cu niciun alt mijloc de proba administrat in cauza astfel ca nu va fi reținută de instanța in ceea ce privește soluționarea laturii civile in fond.

Din actele depuse de către partea civila la dosarul cauzei dar si din relațiile comunicate de Casa Județeană de Pensii Prahova rezulta ca ulterior producerii accidentului partea vătămată figurează in perioada 01.07._09 ca beneficiar al pensiei de invaliditate gradul 2, iar din data de 01.01.2010 pana in prezent ca beneficiar al pensiei de invaliditate gradul 3 cu dosar nr._. Pentru perioada cat a beneficiat de pensie de invaliditate gradul 2 partea civila a beneficiat de o pensie neta in valoare de 537 lei lunar in perioada 07.2009 – 09.2009 si 548 lei in perioada 10.2009 – 12.2009. Ulterior încadrării in gradul 3 de pensie partea civila a beneficiat de o pensie in valoare de 485 lei in perioada 01.2010 – 11.2012 ulterior venitul fiind mai mic datorita unei rețineri de 74 lei din aceasta. (f.50 vol. II). Din decizia medicala asupra capacitații de munca nr.4838/10.12.2013 (f.63, vol.II) rezulta ca partii vătămate i s-a stabilit gradul 3 de invaliditate la data expertizării cu termen de revizuire la data de 12 decembrie 2014. De asemenea, potrivit referatului medical nr.731/12.11.2013 (f.65, vol.II) s-a stabilit ca partea vătămata nu are deficiente motorii iar evoluția bolii este staționară. La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri din care rezultă ca partea vătămata era angajat al CNCF ,,CFR,, Divizia Linii – Secția L5 Câmpina la data producerii accidentului având pana la acea data un venit mediu lunar net de 1087 lei (f.84. vol.II). De asemenea, potrivit relațiilor comunicate de către societatea angajatoare a rezultat că diferența dintre media lunara a veniturilor nete înainte de producerea accidentului si media lunara după producerea accidentului, având in vedere concediile medicale este de 144,53 lei.

S-a constatat in raport de actele depuse de către partea civila la dosarul cauzei ca in ceea ce privește pretenția de a-i fi plătita suma de 1000 lei/luna reprezentând diferența dintre salariul avut anterior accidentului si pensia primita după producerea acestuia, suma ce urmează a fi plătită de la rămânerea definitiva a hotărârii si pana la împlinirea vârstei de pensionare sau pana la reluarea activității, partea civila nu a făcut dovada sumelor stabilite pentru anul 2014 sume reprezentând pensia de invaliditate gradul 3, astfel ca această pretenție este întemeiată doar in parte așa cum deja s-a menționat anterior.

Potrivit dispozițiilor art.998 din Codul civil ( in vigoare la data săvârșirii faptei), orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

Din prevederile legale menționate, a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie sa fie întrunite anumite condiții si anume: existenta unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate si a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauza, instanța de fond a constatat ca despăgubirile materiale solicitate in cauza au fost dovedite prin probele administrate doar in parte astfel ca aceasta cerere a fost admisa in consecință, doar in parte.

In ceea ce privește daunele morale solicitate in cuantum de 1.000.000 Euro s-a reținut ca la stabilirea daunelor morale, instanța are în vedere ca sumele de bani ce se vor acorda partilor civile sa aibă efecte compensatorii, sa nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

În lipsa unui criteriu matematic si obiectiv de stabilire a daunelor morale, acestea fiind lăsate la libera apreciere a instanțelor de judecata, instanța de fond a apreciat că, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții civile, respective 90-95 zile, suma de 10.000 Euro acordata părții civile este de natură sa compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabila inculpatului si anume suferința psihica cauzata părții civile prin vătămările produse.

De asemenea, in cauza s-au solicitat de către partea civila G. S. cheltuieli de judecata acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la filele 119, 121, 122 – vol.I si 91-97 vol.II, cheltuieli constând in onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare avocat, cheltuieli cazare avocat, contravaloare xerocopieri si cheltuieli procura judiciara notariala.

D. fiind faptul ca în cauza de față s-a dispus achitarea inculpatului V. F. instanța de fond l-a obligat pe inculpatul C. P. G. la plata despăgubirilor solicitate așa cum s-a reținut mai sus, fata de partea civila G. S., in solidar cu asiguratorul . GROUP SA atât pentru despăgubirile materiale si morale cat si in ceea ce privește cheltuielile de judecata in conformitate cu prevederile art. 25 alin. N.C.P.P raportat la art. 49 si 50 din Legea 136/1995.

De asemenea, același inculpat a fost obligat față de partea civila S. Județean de Urgenta Ploiesti la plata sumei de 2206,19 lei reprezentând îngrijiri medicale acordate părții civile G. S.. Pentru considerentele deja arătate va respinge celelalte pretenții civile formulate de către partea vătămată G. S. ca neîntemeiate.

In consecință, având in vedere considerentele din cele ce preced instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.184 alin.2 si 4 Cod penal in infracțiunea prevăzută de art.196 alin. 2 si 3 N.C.P ca neîntemeiată.

In baza art. 25 alin. N.C.P.P, raportat la art. 49 si 50 din Legea 136/1995,, modificată a fost admisă in parte acțiunea civila promovată de partea civila G. S. si a fost obligat inculpatul C. G. P. in solidar cu asiguratorul . GROUP SA la plata sumei de 1016,84 lei reprezentând daune materiale, suma de 10.000 Euro reprezentând daune morale, suma de 867,18 lei reprezentând diferența dintre salariul încasat anterior datei producerii accidentului si până la data emiterii deciziei de pensionare de încadrare in gradul 2 de invaliditate respectiv 01.07.2009, suma de 3816,96 lei reprezentând diferența dintre salariul încasat anterior datei accidentului si pensia primita pentru încadrarea in gradul 2 de invaliditate pentru perioada 01.07.2009 – 01.12.2009 .

Au fost respinse celelalte pretenții civile formulate de către partea vătămată ca neîntemeiate.

In baza art. 25 alin.1 N.C.P.P, și art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul C. G. P. în solidar cu asiguratorul O. V. INSURANCE GROUP SA, să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare părții civile G. S. suma de 7789 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare avocat, cheltuieli cazare avocat, contravaloare xerocopieri si cheltuieli procură judiciară notarială.

Împotriva sentinței au declarat apeluri, în termenul legal, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de munte, partea civilă G. S., asiguratorul . Group Sa – Sucursala Prahova și inculpatul C. G. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În calea de atac declarată de Ministerul Public, sentința a fost criticată în latură penală, în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului V. F., susținându-se că din acest punct de vedere instanța de fond a ignorat mijloace esențiale de probă, respectiv cele două rapoarte de expertiză tehnică auto, dintre care unul efectuat în cursul urmăririi penale iar celălalt în cursul cercetării judecătorești, ambele concluzionând că accidentul a avut drept cauză determinată neasigurarea temeinică la efectuarea manevrei de depășire de către inculpatul C. G. P., dar și contribuția inculpatului V. F. care în calitate de conducător al ambulanței nu se deplasa în regim prioritar de trecere deoarece nu avea în funcțiune semnalele de avertizare sonoră și luminoase.

În acest ultim sens s-a susținut că declarația inculpatului V. F., cu privire la funcționarea semnalelor luminoase și acustice, nu se coroborează cu alte probe administrate, sens în care s-a făcut trimitere la depozițiile martorilor H. E., P. C. și B. I. care au arătat fie că nu-și amintesc dacă astfel de mijloace de avertizare funcționau, fie că dimpotrivă sunt siguri că astfel de semnale de avertizare nu erau în funcțiune astfel încât s-a susținut în cadrul prezentei căi de atac că sunt relevante declarațiile date în cursul urmăririi penale, imediat după producerea accidentului și nu după o perioadă îndelungată de circa 4 ani de la momentul respectiv.

Mai mult, deși inițial inculpatul V. F. a arătat că la momentul producerii accidentului nu funcționau semnalele luminoase și acustice ce confereau prioritate de trecere ambulanței, ulterior, a revenit asupra acestei declarații, revenirea sa fiind întărită și de relațiile furnizate de S. de Ambulanță Prahova care a precizat că la data producerii accidentului nu a fost semnalată vreo defecțiune a sistemului de avertizare acustică și luminoasă și că anterior datei de 20.01.2009 nu a fost semnalată defecțiunea invocată de inculpatul V. F., fiind anexate copii ale foilor de parcurs anterioare.

Ca atare, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că inculpatul V. F. beneficiază în totalitate de efectele prezumției de nevinovăție care nu ar fi fost răsturnată, această concluzie fiind în contradicție cu probele administrate, în principal, cu expertizele auto și depozițiile martorilor susmenționați, solicitându-se constatarea existenței faptei și a vinovăției inculpatului V. F., cu consecința admiterii căii de atac și condamnării acestuia pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, în regimul de executare prevăzut de art.81 Cod penal.

În calea de atac declarată de partea civilă G. S., sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie în latură civilă, în ceea ce privește întinderea despăgubirilor civile și a daunelor morale precum și neacordarea prestației periodice lunare solicitată la primul grad de jurisdicție.

A susținut apelantul-parte civilă că urmare a accidentului a cărui victimă a fost și-a pierdut în proporție de 1/2 capacitatea de muncă fiind încadrat în gradul 3 de invaliditate în condițiile în care anterior accidentului presta doar muncă fizică, actualmente aflându-se în imposibilitate de obținerea unor venituri în condițiile în care media veniturilor sale anterior accidentului era de 1277 lei, iar pensia de invaliditate stabilită este de 520 lei, fiind așadar întemeiată solicitarea sa de acordare a unei prestații periodice lunare care s-a solicitat fie să se includă în despăgubirile civile sub forma unei sume globale, fie să se stabilească prin obligație de plată lunară, până la încetarea stării de invaliditate.

A mai susținut apelantul-parte civilă că despăgubirile civile și daunele morale ce i-au fost acordate la primul grad de jurisdicție sunt insuficiente în vederea acoperirii integrale a prejudiciului patrimonial cât și a celui nepatrimonial, câtă vreme partea civilă a depus la dosar mai multe chitanțe ce dovedesc servicii medicale și medicamente, dovedind cu martori că fiind în imposibilitatea de a munci inclusiv în gospodărie, a angajat persoane pentru a-i exercita munca în locul său, iar suferința psihică a fost una importantă, date fiind multiplele leziuni produse în urma accidentului, raportat la vârsta de 38 de ani a părții civile pe care o avea la momentul accidentului când a devenit dependent de acordarea ajutorului și a întreținerii zilnice pentru satisfacerea nevoilor personale, din partea unei alte persoane.

S-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea în parte a sentinței în latură penală și admiterea în totalitate a acțiunii civile în sensul acordării sumei de 40.000 lei dane materiale, a sumei de 1.000.000 euro daune morale și la plata unei prestații periodice lunare în sumă de 1.000 lei.

În apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă delictuală . GROUP SA - Sucursala Prahova a fost criticată sentința atât în latură penală cât și în latură civilă, susținându-se în primul rând că soluția de achitare a inculpatului V. F. este greșită raportat la concluziile expertizelor judiciare auto efectuate în cauză și declarațiile inițiale ale martorilor oculari B. I. și P. C., probe care au fost în mod injust ignorate de instanța de fond, astfel încât concluzia instanței de fond în sensul că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție este greșită.

În privința laturii civile s-a solicitat reducerea daunelor morale acordate părții civile, care sunt excesive ținând seama de practica judiciară națională si situația economică a victimei, astfel încât acordarea de daune morale excesiv de mari raportat la veniturile pe care victima le realiza, ar reprezenta o îmbogățire fără just temei ce contravine reglementărilor naționale și europene.

S-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și în latură penală să se dispună condamnarea inculpatului V. F. pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, iar în latură civilă să se dispună diminuarea întinderii daunelor morale către un cuantum apropiat de limita inferioară a sumelor extrase din practica judiciară.

În calea de atac promovată de inculpatul C. G. P., sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea ce privește propria condamnare a inculpatului, cât și sub aspectul greșitei achitări a coinculpatului V. F., cele două critici fiind în strânsă legătură, susținându-se că vina pentru producerea accidentului aparține în mod exclusiv inculpatului V. F. care a fost inconstant în declarațiile sale și care a circulat fără a pune în funcțiune sistemele de avertizare sonor și luminos ce-i confereau dreptul să se deplaseze prioritar cu viteză peste limita legală .

S-a susținut că în situația funcționării acestor mijloace de avertizare nici apelantul-inculpat C. G. P. n-ar fi intrat în depășirea autocamionului, însă s-a susținut că în mod cert sistemele de avertizare nu erau în funcțiune, așa încât viteza de deplasare în interiorul localității ar fi trebuit respectată și de inculpatul V. F., acesta având așadar culpă exclusivă în producerea evenimentului rutier.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și în principal achitarea inculpatului C. G. P. și condamnarea coinculpatului V. F. pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății, iar în subsidiar, s-a solicitat condamnarea ambilor inculpați prin reținerea unei culpe în proporție egală, cu consecința reducerii despăgubirilor civile și a daunelor morale proporțional cu contribuția fiecăruia.

Sentința a fost criticată în latură civilă și din perspectiva culpei victimei în producerea evenimentului rutier care a staționat în spațiul de transport la bolnavilor, spațiu aloca numai personalului ambulanțier, fără a purta centură de siguranță deși scaunele din acest spațiu erau prevăzute cu centuri de siguranță, solicitându-se raportat la acest motiv de apel desființarea sentinței și reducerea cu o treime a obligațiilor de dezdăunare stabilite în sarcina apelantului inculpat C. G. P., deoarece atât partea civilă cât și coinculpatul V. F. au la rândul lor o contribuție de 1/3 fiecare la producerea accidentului.

În cursul soluționării apelului, Curtea a dispus, potrivit art.420 alin.5 Cod pr.penală completarea probelor în apel prin readministrarea probelor testimoniale cu depozițiile martorilor H. E., P. C. și B. I., iar inculpații C. G. P. și V. F. au declarat că nu doresc să dea declarații suplimentare față de cele date la primul grad de jurisdicție pe care le mențin în integralitate.

A fost respinsă solicitarea apelantului inculpat C. G. P. de completarea a probelor în apel prin furnizarea de relații de la S. de Ambulanță Prahova pentru a se răspunde la două întrebări: „Ce căuta victima G. S. în spațiul de transport la bolnavilor, spațiu alocat numai personalului ambulanțier și dacă scaunele din acel spațiu erau prevăzute cu centuri de siguranță de ce partea civilă G. S. nu a folosit aceste centuri de siguranță”?

Decizia de respingere a cererii de furnizare a acestor relații a fost întemeiată pe aprecierea ca inutilă a acestei solicitări, dat fiind obiectul acestor solicitări care privește exclusiv fapte proprii, personale ale părții civile la care partea responsabilă civilmente nu poate furniza răspuns, astfel încât obiectul probațiunii solicitat a fi completat prin aceste relații excede limitelor obiectului probațiunii în raport de sesizarea instanței.

Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală cod procedură penală, constată că apelurile declarate de Ministerul Public și de partea civilă G. S. sunt fondate, în timp ce apelurile declarate de inculpatul C. G. P. și de asigurătorul de răspundere civilă sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare:

În soluționarea acțiunii penale, în mod greșit instanța de fond a apreciat că probele administrate în decursul urmăririi penale și cercetării judecătorești sunt insuficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează în procesul penal, inclusiv în favoarea inculpatului intimat V. F. și că nu s-a făcut dovada existenței faptei și a săvârșirii acesteia cu vinovăție în forma cerută de lege de către intimatul-inculpat, iar o astfel de răsturnare a prezumției de nevinovăție ar fi incidentă numai cu privire la coinculpatul C. G. P..

Inculpații C. G. P. și V. F. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Valenii de M. nr.131/P/2009 din data de 01.02.2012, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa, prevăzută si pedepsita de art.184 alin.2 si 4 Cod penal din 1969 reținându-se în esență în sarcina acestora că, la data de 20.01.2009 pe raza localității Gura Vitioarei, prin încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, în calitate de conducători auto, respectiv inculpatul C. G. P., conducător al unui autoturism Dacia, ce a inițiat, în mod neregulamentar și fără asigurare o manevră de depășire a unui alt autovehicul ce se deplasa pe sensul său de mers, iar coinculpatul V. F., în calitate de conducător auto al unei ambulanțe ce se deplasa din sens opus fără a beneficia de regimul prioritar de deplasare deoarece nu avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, au contribuit la producerea unui eveniment rutier în cadrul căruia victima G. S., aflat în interiorul ambulanței, a suferit leziuni ce au necesitat 90-95 de zile de îngrijiri medicale.

Procedând la evaluarea, înainte de toate, a realității situației de fapt configurată de către instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză, Curtea constată, din această perspectivă, că instanța de fond a realizat o apreciere a situației factuale cu ignorarea disp. art. 103 alin.1 și 2 Cod procedură penală, care obligă instanța de judecată să realizeze o evaluare a tuturor probelor administrate, iar în adoptarea deciziei cu privire la existența sau inexistența infracțiunii, să hotărască motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Din acest punct de vedere, Curtea observă că prima instanță și-a fundamentat soluția de achitare exclusiv pe probele testimoniale, ignorând cu desăvârșire mijloacele științifice de probă administrate în decursul urmăririi penale, mai exact expertiza judiciară auto și suplimentul acesteia, din coroborarea cărora rezultă, fără putință de tăgadă, concluzia existenței faptei și a săvârșirii acesteia atât de către inculpatul apelant C. G. P., cât și de către intimatul inculpat V. F., ambii în calitate de autori.

Astfel, raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale de expert judiciar S. N. (filele 87-99 dosar urmărire penală) a evidențiat faptul că faptul generator al stării de pericol l-a constituit viteza de deplasare a ambulanței implicate în accident iar coinculpatul C. G. P. a încălcat la rândul său dispozițiile legale ce reglementează circulația pe drumurile publice prin angajarea în depășire fără o asigurare temeinică și o apreciere suficientă a spațiului de depășire, în condițiile în care din sens opus circula ambulanța, fără a avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice.

În cursul judecății, instanța a readministrat proba cu expertiză judiciară auto, numind un alt expert tehnic specialist în circulație rutieră care a efectuat raportul de expertiză aflat la filele 168-175 dosar fond și totodată, a efectuat precizări ale acestuia aflate la filele 176-181 dosar fond, cu precizarea că la efectuarea expertizei au participat câte un expert consilier din partea fiecărei părți și anume a inculpatului C. G. P., a inculpatului V. F. și a asigurătorului, experții consilieri însușindu-și, cu o singură excepție, concluziile formulate de expertul desemnat.

În cadrul acestui raport de expertiză se inversează vinovăția în cadrul cauzei determinante a accidentului, care a fost apreciată de expertul desemnat ca fiind reprezentată de conduita inculpatului C. G. P. în efectuarea manevrei de depășire, aceasta constituind în opinia expertului cauza determinantă a accidentului de circulație.

Se reține așadar că starea de pericol iminent a fost creată de conducătorul autoturismului Dacia C. G. P., însă la producerea accidentului a contribuit și conducătorul ambulanței, V. F., care s-a deplasat în localitate cu o viteză de 79 km/h, superioară limitei legale admise de 50 km/h, în condițiile în care nu a utilizat semnalele luminoase și acustice ce confereau prioritate de trecere ambulanței, însă a acționat în maniera de conducere a unui autovehicul cu regim de circulație prioritară.

Pentru clarificarea aspectului esențial al funcționării sistemelor de avertizare sonoră și luminoasă instanța de fond a administrat probe testimoniale, audiind martorii oculari: H. E. – asistent medical aflat în ambulanță, P. C. – pasager în autoturismul condus de inculpatul C. G. P. și în același timp ginerele acestui inculpat și B. I. – conducătorul auto al autocamionului ce se deplasa regulamentar, transportând material lemnos și care fusese depășit în manevra inițiată de inculpatul C. G. P..

Martora H. E. a precizat că nu știe dacă în momentul accidentului ambulanța avea semnalele luminoase și/sau sonore în funcțiune, martorul P. C. a declarat că nu a observat ca astfel de mijloace de avertizare să fi fost în funcțiune în timp ce martorul B. I. a arătat că nu este sigur dacă aceste mijloace de avertizare se aflau în funcțiune.

Or, pe baza depoziției acestor martori instanța de fond a apreciat în mod nejustificat că prezumția de nevinovăție a inculpatului V. F. nu ar fi fost răsturnată, apreciind că nu există probe certe de vinovăție a acestui inculpat, observând în plus că între declarațiile acestui inculpat există contradicții deoarece în declarația dată la 22 septembrie 2009 în cursul urmăririi penale arată că astfel de mijloace de avertizare funcționau, în timp ce în declarația ulterioară din 20 ianuarie 2011 aflată la fila 105 dosar urmărire penală, susține că ambulanța, datorită vechimii, avea probleme de funcționare concomitente a semnalelor luminoase și sonore din cauza releului.

Acesta este și motivul pentru care în vederea elucidării acestei împrejurări de fapt a funcționării ori nefuncționării sistemelor de avertizare sonoră și/sau luminoasă, în cursul urmăririi penale s-a dispus de către procuror furnizarea de relații de către S. Județean de Ambulanță Prahova care a comunicat prin adresa înregistrată sub nr. 3660/4.10.2011 (fila 113 dosar urmărire penală) că anterior datei producerii accidentului nu a fost semnalată o defecțiune a sistemului de avertizare acustică șu luminoasă a ambulanței implicate în accident, în rubrica „notări ale șoferilor” nu este consemnată o astfel de defecțiune iar în evidența lucrărilor de întreținere și reparații nu există o comandă în lucru pentru efectuarea de reparații ale sistemului de avertizare acustică și luminoasă.

În fine, tot pentru clarificarea deplină a acestei împrejurări de fapt Curtea a dispus în cursul soluționării apelului readministrarea probei testimoniale prin audierea celor trei martori oculari nominalizați mai sus, aceștia modificându-și declarațiile sub acest aspect, cu excepția martorului B. I., care a susținut în continuare că nu își aduce aminte dacă mijloacele de avertizare sonoră ori luminoasă funcționau.

Însă, martorul P. C., ginerele inculpatului, a precizat cu certitudine că ambulanța nu avea în funcțiune aceste mijloace de avertizare în timp ce martora H. E., revenind asupra propriilor declarații anterioare a susținut că ambele mijloace de avertizare, sonoră și luminoasă, funcționau în momentul producerii accidentului.

Așa fiind, Curtea reține deci că, prima instanță a conferit valență exclusiv faptului că martorii ar fi declarat ulterior, în cursul cercetării judecătorești, că nu-și mai aduc aminte ori nu mai pot preciza dacă ambulanța circula cu sistemele de avertizare în funcțiune (sonor și luminos), omițând însă să realizeze o examinare aprofundată a celorlalte mijloace de probă, administrate în decursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești, astfel cum au fost expuse mai sus, fără a proceda la o coroborare a acestor mijloace de probă între ele pentru a verifica realitatea apărării inculpatului V. F..

Pe de altă parte, este evident că nici unul din martorii audiați la urmărirea penală ori în fața instanței, în mod nemijlocit, nu a putut preciza în mod indubitabil că sistemele de avertizare ar fi fost cu certitudine în funcțiune, practic declarațiile lor fiind evazive și lipsite de siguranță în privința funcționării sistemului sonor ori luminos al ambulanței.

Într-adevăr, este îndeobște cunoscut că declarațiile cele mai apropiate de adevăr, care reflectă cel mai fidel faptele așa cum s-au petrecut, sunt cele date imediat după producerea evenimentului, cum este și cazul declarațiilor date de toți martorii oculari menționați mai sus, care, fără excepție, în cursul cercetării judecătorești și al urmăririi penale nu au confirmat fără dubiu că astfel de mijloace de avertizare s-ar fi aflat în funcțiune, fiind evazivi în depozițiile lor, susținând fie că nu-și amintesc ori nu pot fi siguri pe această împrejurare de fapt.

În aceste condiții, Curtea constată că nu poate fi conferită forță probantă exclusivă depoziției dată de martora H. E. în cursul judecății apelului, care a afirmat în mod inexplicabil că după trecerea unui interval de timp de circa 5 ani de la producerea accidentului, își amintește cu precizie că avertizarea sonoră și luminoasă se afla concomitent în funcțiune.

O astfel de depoziție se află în contradicție chiar cu declarația inculpatului V. F. dată în cursul urmăririi penale la data de 20 ianuarie 2011, prin care acesta a recunoscut că nu funcționau mijloacele de avertizare, invocând o defecțiune, iar această declarație a inculpatului a stat la baza solicitării furnizării de relații din partea Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, pentru clarificarea aspectelor ce țin de posibila defecțiune, defecțiune care nu s-a confirmat.

Or, atâta timp cât însăși inculpatul V. F. a acceptat, în decursul urmării penale, ipoteza absenței funcționării mijloacelor de avertizare sonoră și luminoasă, este evident că, în contextul echivocului dat de depozițiile celor trei martori oculari sub aceste aspect, valabilitatea acestei declarații nu poate fi înlăturată de depoziția ulterioară a martorei H. E., furnizată la un interval de timp îndelungat de circa 5 ani după producerea evenimentului rutier, în condițiile în care estomparea firească a funcțiilor normale ale memoriei își produce efectele, context în care Curtea apreciază că forța probantă a declarației acestei martore este practic nulă, fiind înlăturată de propria declarație a coinculpatului V. F., care capătă astfel eficiență juridică deplină.

Așa fiind, Curtea constată că nu se poate reține existența unui dubiu cu privire la funcționarea sistemelor de avertizare sonoră și luminoasă ale ambulanței implicate în accident, ci dimpotrivă se constată că propria declarație a inculpatului V. F., dată în cursul urmăririi penale la 20 ianuarie 2011 se coroborează cu concluziile celor două expertize judiciare auto efectuate în cursul procesului penal, care au concluzionat la rândul lor că acest inculpat a încălcat normele referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice, acționând în baza conduitei rutiere conferite de regimul de circulație prioritară, cu toate că prin nefuncționarea mijloacelor de avertizare sonoră și luminoasă, ambulanța nu beneficia de un astfel de regim de circulație prioritar.

Astfel, potrivit art. 61 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, inclusiv în forma în vigoare la momentul producerii accidentului „au regim de circulație prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. 1 lit. a și b (deci inclusiv autovehiculele aparținând serviciului de ambulanță) atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore.”

Verificând în continuare regimul legal aplicabil circulației ambulanței la data producerii accidentului, Curtea constată că într-adevăr aceasta se afla în misiune întrucât transporta un pacient față de care se solicitase intervenția, însă pe baza probelor administrate în decursul procesului penal, astfel cum acestea sunt evaluate mai sus, se reține că în mod indubitabil că mijloacele de avertizare sonoră ți luminoasă nu se aflau concomitent în funcțiune.

Într-adevăr potrivit art. 61 alin. 2 din OUG 195/2002 „conducătorii autovehiculelor aparținând instituțiilor prevăzute la art. 32 alin. 2 lit. a și b (deci inclusiv autovehicule aparținând serviciului de ambulanță) pot încălca regimul legal de viteză sau alte reguli de circulație, cu excepția celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență”, observându-se deci că în acest alineat 2 nu se mai face trimitere expresă la funcționarea sistemelor de avertizare.

Deși, aparent, acest alineat 2 al art. 61 ar putea conduce la concluzia că încălcarea regimului legal de viteză este permisă fără nicio condiție atunci când autovehiculele nominalizate se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni ce au caracter de urgență, cu toate acestea Curtea constată că dispozițiile alin. 2 ale art. 61 din OUG 195/2002 nu pot fi interpretate decât prin corelare cu dispozițiile alineatului 1 ale aceluiași art. 61, care conferă prioritate de trecere numai autovehiculelor care au în funcțiune semnalele luminoase și sonore.

Așadar, problema priorității de trecere reglementată de art. 61 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 nu poate fi clarificată din punct de vedere al regimului juridic decât prin interpretarea sistematică a celor două alineate, neputându-se accepta ideea unei priorități absolute a autovehiculelor nominalizate, chiar în cazul unor acțiuni de intervenție sau în misiuni cu caracter de urgență, fără funcționarea concomitentă a semnalelor luminoase și sonore, cu atât mai mult cu cât o astfel de ipoteză ar conduce la conferirea unei priorități de trecere necondiționată și absolută unei anumite categorii de autovehicule, care nu este și nu poate fi acceptată de legislația rutieră reglementată.

Prin urmare, realizând o interpretare corelată și sistematică a celor două alineate ale art. 61 din OUG 195/2002, Curtea constată că funcționarea semnalelor luminoase și sonore este indubitabil o condiție a încălcării regimului legal de viteză al autovehiculelor aparținând inclusiv serviciului de ambulanță, în același sens fiind de altfel și concluziile experților desemnați care au întocmit lucrările celor două expertize judiciare auto din cursul urmăririi penale și respectiv al cercetării judecătorești, care au reținut în sarcina inculpatului V. F. încălcarea dispozițiilor legale referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice prin acționarea de maniera conferită de regimul de circulație prioritară deși, în concret, prin neîndeplinirea condiției referitoare la funcționarea semnalelor luminoase și sonore, autovehiculul condus de acest inculpat nu beneficia în mod legal de un astfel de regim de circulație prioritară, fiind obligat așadar să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe sectorul de drum respectiv.

Curtea constată, așadar, că aprecierea primei instanțe referitoare la faptul că inculpatul V. F. ar beneficia pe deplin de efectele prezumției de nevinovăție, care nu a fost răsturnată, are la bază o analiză trunchiată și selectivă a materialului probator, în condițiile în care propria declarație a inculpatului, coroborată cu concluziile celor doi experți desemnați, concluzii însușite și de majoritatea experților consilieri, reprezintă mijloace certe de probă care conduc la concluzia existenței faptei și vinovăției inculpatului în forma prevăzută de lege, dubiul reținut la primul grad de jurisdicție fiind așadar înlăturat.

În contextul celor expuse anterior, Curtea constată că, în mod greșit instanța de fond a conferit o forță probantă exclusivă probelor testimoniale echivoce, înlăturând practic din ansamblul probator, mijloacele științifice de probă, administrate în decursul urmăririi penale, dar și în faza de judecată, deși conform art.103 alin.1 cod procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se realizează de către organul judiciar în urma evaluării tuturor probelor administrate, în îndeplinirea scopului primordial al procesului penal, acela definit de art. 5 cod procedură penală, al aflării adevărului.

Față de argumentele expuse mai sus, Curtea constată ca fiind fondată calea de atac promovată de Ministerul Public, soluția de achitare dispusă cu privire la inculpatul V. F. fiind greșită prin raportare la ansamblul probelor administrate în decursul procesului penal care sunt în măsură să înlăture atât prezumția de nevinovăție cât și dubiul ce ar profita inculpatului, urmând așadar ca apelul să fie admis conform art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, cu consecința desființării în parte a sentinței atacate și pronunțării unei noi hotărâri cu privire la inculpatul-intimat V. F., în sensul constatării existenței faptei și a vinovăției acestuia în forma prevăzută de lege, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în dauna părții vătămate constituite parte civilă G. S..

La stabilirea și individualizarea pedepsei Curtea va reține că, prin efectul succesiunii legilor penale în timp în decursul judecății, conform art. 5 Cod penal, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, obligatorie, se impune reaprecierea încadrării juridice a faptei, consecință a reținerii că noul cod penal este lege penală mai favorabilă.

Aceasta întrucât Curtea, pe baza expertizei judiciare auto efectuate în cursul judecății, va reține că inculpatul C. G. P., care a încălcat la rândul său regimul circulației autovehiculelor pe drumurile publice, este cel care a generat starea de pericol ce a condus la producerea evenimentului rutier, conduita sa fiind apreciată ca reprezentând cauza determinantă, având așadar o culpă mai accentuată, decât coinculpatul V. F., concluzie care justifică realizarea unei individualizări a pedepselor diferențiată în cazul celor doi inculpați, care nu exclude o aplicare diferențiată a legii penale mai favorabilă, raportat la contribuția infracțională a fiecăruia.

Așa fiind, Curtea constată că se impune, în baza disp. art. 386 cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului-intimat V. F., din disp. art. 184 alin. 2 și 4 cod penal din 1969, în disp. art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. b cod penal.

Constatându-se întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, la individualizarea pedepsei Curtea va face aplicarea disp. art. 74 Cod penal ce reglementează criteriile de individualizare, observând în mod primordial, așa cum s-a arătat mai sus, contribuția infracțională mai redusă a acestui inculpat ce decurge din modul și împrejurările de comitere a infracțiunii, precum și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, împrejurarea că acesta își desfășoară în continuare activitatea în calitate de șofer al serviciului de ambulanță, fără a exista vreo dovadă cu privire la alte încălcări ale regimului circulației rutiere, dimpotrivă conduita sa fiind meritoriu caracterizată prin înscrisul aflat la fila 270 volum I dosar fond, eliberat sub nr. 56/07.01.2013 de S. Județean de Ambulanță Prahova, dar și nivelul de educație și vârsta inculpatului, apreciindu-se că prin coroborarea tuturor acestor elemente, scopul pedepsei poate fi atins în privința acestui intimat-inculpat în modalitatea de individualizare reglementată de art. 80 Cod penal, aceea a renunțării la aplicarea pedepsei, ale cărei condiții sunt îndeplinite în ceea ce-l privește pe inculpat.

Or, este indubitabil că, prin proporția culpei reținute în sarcina acestuia, având în vedere împrejurarea că se afla în misiune, transportând un pacient căruia i se asigurase furnizarea serviciilor medicale, conduita infracțională a inculpatului trebuie apreciată ca având o gravitate mai redusă decât cea reținută în sarcina coinculpatului C. G. P., gravitatea și proporția culpelor celor doi inculpați fiind de altfel confirmată de raportul de expertiză judiciară auto efectuat în cursul cercetării judecătorești, astfel că sunt concomitent îndeplinite condițiile renunțării la aplicarea pedepsei, cu privire la intimatul-inculpat V. F..

Pe cale de consecință, în baza art. 396 alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. se va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul-intimat V. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de disp. art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. b cod penal, iar în baza art. 81 C. pen. se va aplica inculpatului-intimat V. F. un avertisment, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună față de acest inculpat datorită consecințelor pe care le-ar avea, din perspectiva conduitei corespunzătoare a inculpatului la locul de muncă.

În privința căii de atac declarate de inculpatul C. G. P., care vizează în principal greșita sa condamnare, Curtea constată că aceasta este nefondată câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, vinovăția inculpatului este indubitabilă, fiind confirmată de rapoartele de expertiză tehnică judiciară auto efectuată atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești.

Ambele expertize au confirmat încălcarea de către acest inculpat a normelor legale ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, prin efectuarea manevrei de depășire fără o asigurare temeinică, cu încălcarea normelor legale, chiar dacă concluziile privitoare la generarea stării de pericol sunt diferite în cele două expertize.

Cu toate acestea, Curtea constată că se impune a se da eficiență și valoarea probatorie maximă expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești, în condițiile de experți consilieri din partea părților implicate, această expertiză concluzionând că inculpatul C. G. P. este cel care a încălcat în mod esențial normele ce reglementează circulația pe drumurile publice, conduita sa constituind cauza determinantă a accidentului.

Prin urmare, Curtea constată că nu se pot valida criticile inculpatului privitoare la absența culpei sale, instanța de fond realizând în ceea ce-l privește, o justă interpretare și apreciere a ansamblului mijloacelor de probă legal administrate în cursul procesului penal, care confirmă existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție, încadrarea juridică fiind corectă iar pedeapsa judicios individualizată, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, legea penală mai favorabilă fiind corect aplicată din acest punct de vedere, așa încât Curtea va respinge apelul inculpatului ca nefundat, conform art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

În privința laturii civile a cauzei, Curtea constată că aceasta a fost parțial judicios rezolvată în sensul că s-a reținut întrunirea condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, în raport de un singur inculpat, astfel încât ca urmare a reformării soluției în latură penală, se constată că răspunderea civilă delictuală urmează a fi antrenată și față de cel de-al doilea inculpat dedus judecății prin actul de sesizare, față de care s-a reținut vinovăția și anume, față de inculpatul V. F..

Separat de aceasta, Curtea observă în legătură cu întinderea dezdăunării stabilită la primul grad de jurisdicție că instanța de fond în mod nejustificat a apreciat că părții civile G. S. i se cuvin numai despăgubiri civile reprezentând diferența dintre salariul încasat anterior datei producerii accidentului și până la 1 decembrie 2009, cu toate că invaliditatea victimei nu a încetat la această dată și, ca atare, efectele săvârșirii faptei se produc și după această dată.

Deși în cursul cercetării judecătorești s-a dispus și s-a efectuat o expertiză medico-legală cu privire la starea de sănătate a victimei G. S., în vârstă de 38 de ani la data producerii accidentului, în mod eronat instanța de fond nu a conferit eficiență juridică deplină acestui nou raport de expertiză medico-legală efectuat de S. de Medicină Legală Ploiești, care a concluzionat că partea civilă, care a necesitat 90-95 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii accidentului, prezintă o deficiență funcțională medie, având o capacitate de muncă pierdută cel puțin jumătate, încadrându-se în gradul III de invaliditate, cu valabilitate de 12 luni de la data expertizării, 06.08.2012.

Însă, deși valabilitatea acestei concluzii privitoare la invaliditatea victimei a fost stabilită pe termen limitat de către medicul legist, se observă că nici un moment pe parcursul procesului penal nu s-a făcut dovada încetării stării de invaliditate, ori a refacerii capacității de muncă pierdute, știut fiind faptul că potrivit dispozițiilor legale, evaluarea acestor împrejurări se realizează periodic de organele abilitate, cu atât mai mult cu cât partea civilă, prin pierderea capacității de muncă a beneficiat de o pensie de invaliditate inferioară veniturilor obținute anterior accidentului.

Dimpotrivă, în cursul soluționării apelului, partea civilă a depus decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 4824/12.12.2014 emisă de Casa Teritorială de Pensii Prahova, care menține încadrarea în gradul III de invaliditate cu termen de revizuire 12.12.2016, recomandându-se menținerea programului recuperator instituit inițial.

Pe lângă deciziile medicale asupra capacității de muncă, depuse succesiv la dosar, care fac dovada menținerii gradului de invaliditate stabilit inițial, Curtea observă că este indubitabilă și stabilirea unei pensii de invaliditate din sistemul public de pensii, cu începere de la data de 01.07.2009 astfel cum rezultă din adresa nr._/02.12.2013 eliberată de Casa Județeană de Pensii Prahova (aflată la filele 56-57 volum II dosar fond).

Or, dacă în luna iulie 2009, când a fost stabilit dreptul la pensie, cuantumul pensiei era de 537 lei, se observă că în luna noiembrie 2013 cuantumul pensiei era de 504 lei, fiind așadar în scădere, existând deci rezonabilitatea în privința unei scăderi ulterioare a cuantumului pensiei de invaliditate.

Anterior producerii accidentului, partea civilă era salariat al CNCFR SA – Divizia Linii – Secția L5 Câmpina, astfel cum reiese din adeverința nr. F362/17.03.2014 eliberată de acest agent economic, iar media lunară a veniturilor la data producerii accidentului era de 1276,64 lei.

În aceste condiții, este evident că instanța de fond a apreciat în mod greșit că părții civile i se cuvine acordarea unei dezdăunări numai până la data de 01.12.2009, ignorând concluziile noii expertize medico-legale și a completării acesteia precum și a tuturor celorlalte înscrisuri depuse de partea civilă care au confirmat că starea de invaliditate a acesteia nu a încetat, astfel încât prestația periodică lunară se impune a fi acordată și începând cu 01.12.2009.

Întinderea acestei prestații periodice va fi determinată prin acordarea lunară a diferenței între veniturile ce s-ar fi cuvenit victimei, potrivit mediei veniturilor lunare comunicată de angajator, anterior datei producerii accidentului, și veniturile provenind din pensia de invaliditate stabilită, așadar urmând a se stabili suma de 800 lei lunar, cu începere de la 01.12.2009 și până la data încetării stării de invaliditate.

Sub un alt aspect criticat, acela al întinderii despăgubirilor civile și al daunelor morale stabilite la primul grad de jurisdicție, Curtea observă că instanța de fond a acordat victimei, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 106,84 lei daunele materiale, la care a adăugat diferențele dintre salariul și pensie, până la data de 01.12.2009, diferențe care au fost stabilite astfel: 867,18 lei de la data producerii accidentului și până la 01.07.2009 și respectiv, 3816,96 lei începând de la 01.07.2009 și până la 01.12.2009.

Or, totalizând aceste sume, acordate cu titlu de despăgubiri civile, Curtea reține că suma globală de 5700,98 lei stabilită la instanța de fond este insuficientă în vederea acoperirii juste și integrale a prejudiciului patrimonial raportat la întinderea vătămărilor victimei și împrejurarea că aceasta a suportat în mod repetat ample proceduri medicale de refacere a sănătății, intervenții chirurgicale și internări repetate.

Potrivit multiplelor rapoarte de expertiză medico-legale depuse la dosar, inclusiv rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 455/22.05.2012 și nr. 696/06.08.2012 întocmite de S. Medico Legal Ploiești, partea civilă a suferit multiple traumatisme osoase, în zona coloanei vertebrale, fiind supus unor numeroase internări și proceduri chirurgicale pentru înlăturarea consecințelor facturii vertebrale, recalibrare canal vertebral, recomandându-i-se interzicerea efortului fizic o perioadă îndelungată, efectuând numeroase reevaluări neurochirurgicale și examene radiologice și de imagistică nucleară, având ample afecțiuni ale sistemului osteo articular și muscular care au determinat inițial imobilizarea sa la pat, iar ulterior adoptarea unui îndelungat program de recuperare, sub un pronostic de vindecare rezervat, având în continuare, potrivit expertizelor sus-menționate, un mers șchiopătat și dureros, mișcări limitate ale membrelor inferioare și atrofie musculară.

Este indiscutabil că, în urma multiplelor și complicatelor proceduri medicale la care a fost supusă partea civilă și care au generat producerea unor semnificative cicatrici în zona suturii intervențiilor chirurgicale, partea civilă a înregistrat, pe lângă pierderea salarială de care s-a făcut vorbire mai sus, și importante efecte patrimoniale prin suportarea îndelungatelor internări, în mediul spitalicesc, atât pe perioada cât și ulterior procedurilor chirurgicale aplicate în mod repetat, fiind evident că în acest interval de timp victima s-a aflat în imposibilitatea de preconstituire a unor mijloace de probă referitoare la totalitatea cheltuielilor suportate pentru restabilirea stării sănătății.

Or, este îndeobște admis că, în cazul unor vătămări importante ale integrității și sănătății corporale, persoanele în cauză se află de cele mai multe ori în imposibilitate de procurare totală sau parțială a unor înscrisuri doveditoare a cheltuielilor înregistrate în planul restabilirii stării sănătății, concluzie care, coroborată cu depoziția martorei V. D., care a evidențiat parțial consecințele patrimoniale prin împrumutul sumei de 5000 lei victimei, dar și prin acordarea de ajutor în gospodărie în mod repetat, atât personal cât și prin intermediul soțului său, dat fiind faptul că victima nu avea alți membri apropiați ai familiei, impune în mod necesar majorarea întinderii despăgubirilor civile stabilite la primul grad de jurisdicție, prin luarea în considerare atât a cuantumurilor sumelor cheltuite, precizate în declarația acestei martore, cât mai ales din examinarea ansamblului actelor medicale și medico-legale depuse la dosar.

În fine, Curtea mai reține că și vârsta tânără a victimei la momentul accidentului rutier, de 38 de ani, trebuie avută în vedere în stabilirea dezdăunării ce se impune a fi acordate, cu observarea faptului că pe fondul înaintării în vârstă, leziunile multiple înregistrate în ansamblul aparatului locomotor și osteoarticular sunt puțin probabil a se vindeca, ori a-și ameliora impactul asupra sănătății victimei, dimpotrivă, fiind necesară suportarea în viitor a unor proceduri de recuperare medicală, fizioterapie, balneologie, ori altele asemenea, ceea ce constituie un alt criteriu ce trebuie avut în vedere în proporționalizarea întinderii dezdăunării.

Așa fiind, raportat la practica judiciară a instanțelor naționale și în special a instanței pe rolul căreia s-a aflat soluționarea prezentelor căi de atac, cu luarea în considerare a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că se impune majorarea cuantumului despăgubirilor civile stabilite în favoarea părții civile G. S., de la suma totală de 5700,98 lei stabilită la primul grad de jurisdicție, la suma de 30.000 lei, apreciată ca îndestulătoare și suficientă pentru înlăturarea prejudiciului patrimonial cert produs victimei prin accidentul rutier, raportat la amploarea consecințelor acestui accident care a condus la acordarea a 90-95 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare, pierderea capacității de muncă cu ½ și încadrarea în gradul III de invaliditate.

Potrivit reglementărilor incidente în cazul răspunderii civile delictuale, titularii obligației de plată a despăgubirilor civile și a prestației periodice lunare urmează a fi cei doi inculpați în solidar, fiecare alături de asigurător, iar în cazul inculpatului V. F., în solidar cu partea responsabilă civilmente, față de care avea calitatea de prepus la momentul producerii accidentului, așadar inculpații V. F. (în solidar cu partea responsabilă civilmente S. Județean de Ambulanță Prahova și alături de asigurătorul . SA) și C. G. P. (alături de asigurătorul . Group SA).

Pe cale de consecință, admițându-se apelul părții civile G. S., conform art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, după desființarea în parte a sentinței în latură civilă se va dispune majorarea cuantumului despăgubirilor civile stabilite în favoarea părții civile de la suma totală de 5700,98 lei stabilită la instanța de fond, la suma de 30.000 lei, precum și obligarea în solidar a inculpaților, alături de asigurători și respectiv în solidar cu partea responsabilă civilmente, în cazul inculpatului V. F., la plata sumei de 800 lei lunar, cu titlu de prestație periodică, în favoarea părții civile G. S., începând cu 01.12.2009 și până la încetarea stării de invaliditate.

Prin urmare, sunt apreciate ca nefondate criticile formulate în latură civilă, atât de inculpatul C. G. P., care a solicitat reducerea cu 1/3 a cuantumului despăgubirilor civile și daunelor morale, ca efect al culpei victimei, precum și criticile asigurătorului apelant, care a solicitat la rândul său diminuarea cuantumului daunelor materiale și morale, urmând ca aceste apeluri să fie respinse ca nefondate, conform art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

În ceea ce privește criticile evocate sub acest aspect de inculpatul C. G. P., se observă că nu se poate pune problema reținerii unei culpe concurente a victimei, aceasta nefiind evidențiată în niciuna din expertizele tehnice judiciare auto, iar daunele morale acordate victimei la primul grad de jurisdicție, în cuantum de 10.000 euro, fiind judicios stabilite, în raport de întinderea vătămărilor suferite și de consecințele importante pe plan psihic și fizic în urma accidentului, suma încadrându-se în nivelul rezonabil al dezdăunării moral nepatrimoniale, fără încălcarea principiului evitării îmbogățirii fără justă cauză, criticile formulate sub acest aspect fiind așadar nefondate, motiv pentru care Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.

Potrivit art. 275 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, rap. la art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, vor fi obligate părțile la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și la plata cheltuielilor judiciare dovedite de ocazionarea prezentei căi de atac, de către partea civilă G. S. (onorariu avocat în sumă de 1500 lei, cheltuieli de deplasare – bonuri fiscale carburant și taxă hotelieră avocat, conform înscrisurilor autentificate pentru conformitate cu originalul de apărătorul părții civile), totalizând suma de 3.300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. și de partea civilă G. S. împotriva sentinței penale nr. 80/08.04.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., desființează în parte sentința și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că, în aplicarea disp. art. 5 cod penal, în baza disp. art. 386 cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, reținute în sarcina inculpatului-intimat V. F., din disp. art. 184 alin. 2 și 4 cod penal din 1969, în disp. art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. b cod penal.

În baza art. 396 alin. 3 C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul-intimat V. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de disp. art. 196 alin. 2 și 3 cod penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. b cod penal.

În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului-intimat V. F. un avertisment.

Majorează cuantumul despăgubirilor civile stabilite în favoarea părții civile G. S., de la suma totală de 5700,98 lei stabilită la instanța de fond, la suma de 30.000 lei, care urmează a fi suportată în solidar de inculpații: V. F. (în solidar cu partea responsabilă civilmente S. Județean de Ambulanță Prahova și alături de asigurătorul . SA) și C. G. P. (alături de asigurătorul . Group SA).

Obligă în solidar pe inculpații V. F. (în solidar cu partea responsabilă civilmente S. Județean de Ambulanță Prahova și alături de asigurătorul . SA) și C. G. P. (alături de asigurătorul . Group SA) la plata unei prestații periodice în sumă de 800 lei lunar în favoarea părții civile G. S., începând cu data de 01.12.2009 și până la încetarea stării de invaliditate.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul C. G. P. și de asigurătorul . Group SA.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă pe inculpații V. F. (în solidar cu partea responsabilă civilmente S. Județean de Ambulanță Prahova și alături de asigurătorul . SA) și C. G. P. (alături de asigurătorul . Group SA) la plata sumei de 3.300 lei reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, către partea civilă G. S..

Obligă pe inculpații V. F. (în solidar cu partea responsabilă civilmente S. Județean de Ambulanță Prahova) și C. G. P. la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 decembrie 2014.

Președinte, Judecător,

G. C. D. M.

Grefier,

S. A.

Red. G.C.

Tehnored. S.A.

5 ex./14.01.2015

Dos. fond_, Judecătoria Vălenii de M.

Jud. fond A. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr....		Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 946/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Decizia nr. 998/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 448/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea 302/2004. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 126/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Mandat european de arestare. Sentința nr. 107/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 500/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI