Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 120/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 2765/284/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.120
Ședința publică din data de 24 februarie 2014,
Președinte: - G. D.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul G. V., fiul lui N. și E., născut la data de 06.01.1976 în B. V., județ G., domiciliat in ., cetățean român, studii - 12 clase, stagiu militar satisfăcut, muncito, necăsătorit, recidivist, împotriva sentinței penale nr.220 din 09.09.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 24 februarie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 220 din 09.09.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari în temeiul art. 182 alin.1 Cod Penal raportat la art.72 Cod Penal cu aplicarea art.37 lit. b) și art.39 alin.4 Cod Penal, inculpatul G. V., fiul lui N. și E., născut la data de 06.01.1976 în B. V., județ G., domiciliat in ., cetățean român, studii - 12 clase, stagiu militar satisfăcut, muncito, necăsătorit, recidivist, a fost condamnat la pedeapsa cu 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.(1) Cod Penal raportat la art.64 alin 1 lit. a) - teza a IIa și lit. b) Cod Penal, inculpatului i s-a interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 998 – 999 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. F. cu domiciliul in . și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 4.290 lei – reprezentând daune materiale și 4.000 lei – reprezentând daune morale iar în temeiul art.191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare in cuantum de 600 lei din care 63 lei reprezintă costul lucrării de expertiză efectuată de Institutul Național de Medicină Legală "M. Minovici", conform facturii ..N.M.L.11 nr. 3288/26.07.2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari nr.463/P/2007 a fost trimis în judecată inculpatul G. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și sancționată de art. 182 alin. 1 Cod Penal. În fapt, s-a reținut că la data de 25.04.2005, inculpatul G. V., împreună cu C. M., l-a lovit pe partea vătămată I. F., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 354/26.04.2005.
Inițial, s-a stabilit că partea vătămata are nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale însă ulterior perioada s-a prelungit la 65 de zile.
Partea vătămată se deplasa pe un câmp din ., cu o căruță, împreună cu martorul T. I., cumnatul său. La un moment dat, le-a ieșit în cale inculpatul G. V. și o altă persoană, cei doi lovindu-l pe I. F. cu o bâtă, fracturându-i acestuia un braț. Aceștia l-au lovit și pe T. I. care a reușit să scape în scurt timp și să fugă de la fața locului, împreună cu fiul său minor de 6 ani.
În timpul cercetărilor s-a stabilit că persoana care îl însoțea pe inculpat se numește C. M., cercetările fiind extinse și asupra acestuia pentru art.182 Cod Penal. Cauza a fost disjunsă în ceea ce-l privește pe acest făptuitor, pentru a se efectua cercetări penale și împotriva sa.
S-a susținut de către parchet că existența faptei și a vinovăției inculpatului sunt dovedite prin: plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico legal nr.354/2005, adeverința medicală, declarațiile inculpatului audiat în calitate de învinuit, declarațiile martorilor, procese verbale de confruntare, procese verbale de conducere în teren, procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere.
S-a reținut că în drept, fapta învinuitului G. V. care la data de 25.04.2005 a lovit partea vătămată I. F. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale, reprezintă infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod Penal.
În ce privește latura civilă s-a menționat că în cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, daune materiale și 6.000 lei, daune morale.
Inculpatul a invocat nulitatea actului de sesizare prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 06.11.2008. (f. 25) susținând în esență că acesta are un conținut incert, conține erori, include o încadrare juridică greșită a faptei, nu are suport în conținutul dosarului, se bazează pe dovezi indirecte, mărturii mincinoase și nu există indicii temeinice pentru săvârșirea faptei de către inculpat. În subsidiar, a solicitat trimiterea dosarului la P. de pe lângă Judecătoria Răcari în vederea completării urmăririi penale.
Excepția nulității rechizitoriului și cererea de trimitere a cauzei la parchet au fost respinse de instanță prin încheierea din 06.11.2008.
Cercetarea judecătorească a fost începută la termenul din 09.01.2009, termen la care a fost audiat inculpatul (f. 35-36) și s-au încuviințat probele propuse de părțile prezente (testimonială cu martorii din rechizitoriu pentru parchet și testimonială cu martorii din Rechizitoriu și doi martori pe latură civilă pentru inculpat).
Martorul N. M. a fost audiat la termenul din 12.03.2009. (f. 68), martorii V. F., I. A., I. M. I. și T. I. au fost audiați la termenul din 07.05.2009. (f. 64-67),martorii Babica V., M. G. și A. I. au fost audiați la termenul din 04.06.2009. (f. 71-73)
La termenul din 25.06.2009 s-a încuviințat suplimentarea probatoriului cu proba testimoniala, pe latura penala, pentru inculpat. (f. 84) și a fost audiat martorul B. D.. (f. 83)
La termenul din 22.10.2009 s-au încuviințat, pentru partea civila, probele cu înscrisuri, interogatoriul inculpatului și proba testimoniala cu doi martori în dovedirea laturii civile. Pentru inculpat s-au încuviințat, pe latură civilă probele cu înscrisuri și audierea parții vătămate. (f. 90). La același termen s-a respins solicitarea inculpatului de expertizare a certificatului medico-legal depus de partea vătămata. Prin cererea depusă la dosar la 30.11.2009, partea civilă a arătat că nu se poate prezenta în instanță din cauza multiplelor intervenții chirurgicale, solicitând judecata cauzei în absența sa, menționând că are apărător ales. (f. 95).
Partea civilă a fost audiată la termenul din 22.01.2010. (f. 116-117).
La termenul din 22.03.2010, în raport de declarația parții vătămate, s-a încuviințat proba cu expertiza medico-legală a parții vătămate, la solicitarea inculpatului, dat fiind că ulterior faptei care face obiectul prezentei cauze, aceasta a mai suferit un accident. (f. 138, f. 151)
Raportul de expertiza medico-legala nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” a fost depus la dosar la 03.08.2011. (f. 263 si urm.)
La termenul din 09.07.2012, în temeiul art.300 alin.2 Cod Procedură Penală, instanța a acordat termen pentru înlăturarea neregularității actului de sesizare constând în neverificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior conform art.264 alin.3 Cod Procedură Penală. (f. 327)
Regularitatea actului de sesizare a instanței s-a constatat la termenul din 19.11.2012, în prezența apărătorului ales al inculpatului - avocat din cadrul UNBR / Baroul București (1831), când a fost audiat inculpatul și s-au încuviințat probe pentru părți: testimonială cu martorii din acte și înscrisuri pentru P., aceleași probe pe latura penala și proba cu înscrisuri pe latură civilă pentru partea civilă, proba testimonială cu martorii B. D., A. E. A., N. M. si I. A., pe latura penala, pentru inculpat. (f. 353-354)
S-au depus la dosar cereri din partea martorilor T. I. și I. I. I., în sensul că nu se pot prezenta în instanța în vederea audierii și cu precizarea că își mențin declarațiile anterioare. (f. 360-361)
Martorii N. M. și A. E. A. au fost reaudiați la termenul din 25.03.2012. (f. 386-387)
Martorii I. A., I. I. si T. I. au fost audiați la termenul din 15.04.2012. (f. 404-407).Martorii B. D. si T. M. propuși de inculpat pe latura penala au fost audiați la termenul din 02.09.2013. (f. 447-448)
În cadrul probatoriului, s-au depus la dosar înscrisuri ce se regăsesc la filele 17-20, 96-100, f. 107-114, f. 155, 190. S-a atașat fisa de cazier judiciar a inculpatului, reactualizata.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 22.06.2005 partea civilă I. F. a formulat plângere penală împotriva numiților C. F. și “S. al lui O.”, acesta din urmă identificat ulterior ca fiind inculpatul G. V., sesizând că în data de 25.04.2005 a fost victima unei tentative de tâlhărie.
Din declarația părții civile dată la 18.01.2006, în cursul urmăririi penale, reiese că la data de 25.04.2005 se întorcea cu căruța din satul Drăgăneasca, județ G., în ., pe câmpul dintre aceste două localități, în căruță aflându-se martorul T. I. și fiul acestuia în vârstă de 6 ani. Arată partea civilă că la un moment dat drumul i-a fost blocat de o mașină de culoare roșie din care au coborât trei persoane (între care l-a recunoscut pe C. F., ulterior identificând și o altă persoană dintre acestea, ca fiind S. al lui O. din ., denumire sub care este cunoscut inculpatul) care i-au cerut să le dea calul pe motiv că tatăl său are o datorie la familia P.. Aceste trei persoane l-au lovit cu bâtele atât pe el cât și pe martorul T. I., care a reușit să fugă. Mai arată partea civilă că cei trei au fugit la vederea unui tractor, aceasta ajungând acasă ajutat fiind de nepotul său și de un cioban care păștea oile, dar pe care nu îl cunoaște.
Declarația părții civile din 18.01.2006 este în concordanță că cele susținute prin plângerea formulată la 22.06.2005.
În declarația dată în cursul urmăririi penale la 23.09.2005, martorul T. I. arată că în timp ce se deplasau la modul arătat și de partea civilă, au fost ajunși din spate de o Dacia de culoare roșie, în care se aflau două persoane. Martorul relatează că acestea i-au întrebat despre cum se ajunge în Lungulețu, după care le-au cerut martorului și părții civile să coboare din căruță. Martorul a fost tras jos din căruță de unul dintre cei doi, o persoană foarte înaltă, blondă, cu cioc, gras, despre care mai târziu a aflat că se numește S. și este din ., după care a fost lovit cu bâta de 1,5 m de către cealaltă persoană, brunetă, identificată de martor ca fiind băiatul lui C. F. din .. Mai arată martorul că a văzut de la distanță cum cei doi loveau partea civilă cu bâtele și că la un moment dat a venit și C. F. cu o mașină Dacia papuc cu două locuri, de culoare roșie, care ar fi spus “Asta e calul lui B.”, după care toți trei au plecat cu mașina la vederea unui tractor. (f. 51-52 dosar urmărire penală)
În raport de declarațiile părții vătămate și ale martorului T. I. instanța a reținut că incidentul a avut loc pe un câmp, de față nefiind alte persoane decât cele direct implicate, agresorii, partea civilă, precum și martorul T. I. și fiul acestuia. Partea civilă și martorul T. I. au arătat că au fost loviți de persoane din G., ale căror nume nu le cunoșteau la momentul incidentului, dar pe care le-ar fi aflat ulterior, la aprox. două săptămâni de la incident. Martorul T. I. a oferit o descriere mai completă a celor doi agresori: unul dintre aceștia era o persoană foarte înaltă (aprox 2 m), blondă, cu cioc, gras, celălalt era o persoană înaltă, subțire, brunetă.
La data de 17.02.2006, martorul T. I. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind unul dintre cei care l-au lovit pe I. F.. (f. 72-73, dosar urmărire penală). La aceeași dată, martorul T. I., confruntat fiind cu inculpatul, arată că îl recunoaște pe acesta ca fiind unul dintre cei implicați în fapta din 25.04.2005, dar că nu îi știe numele. (f. 58, dosar urmărire penală). Tot la 17.02.2006, partea civilă nu l-a recunoscut pe inculpat dintre persoanele prezentate spre recunoaștere (f. 74, dosar urmărire penală). Ulterior, audiată fiind în cursul judecății la domiciliu, în prezența procurorului, a precizat că l-ar fi recunoscut pe inculpat la momentul prezentării persoanelor, acest aspect nefiind însă consemnat. (f. 116-117)
Urmare a cercetărilor efectuate în cauză, organele de urmărire penală au concluzionat că C. F. nu s-a numărat printre agresori.
Dacă partea civilă și martorul au declarat pe tot parcursul procesului penal că au fost agresați de inculpat și de o a doua persoană, inculpatul a negat constant că ar fi fost prezent la locul respectiv la momentul incidentului și implicarea sa în acest eveniment.
Astfel, în declarația din 17.02.2006, inculpatul arată că nu își amintește ce a făcut la 25.04.2005, că nu a fost pe câmpul dintre Drăgăneasca și Poiana la momentul producerii faptei, că în . familie (I.), cu care se înrudește, și pe numitul M. al lui B. din vedere (P.). Îl cunoaște pe C. F.. (f. 56, dosar urmărire penală)
În declarația dată în urmărirea penală la 13.03.2008, inculpatul arată că nu cunoaște pe partea civilă, că nu l-a lovit pe I. F. pe câmp în data de 25.04.2008, iar în . membrii familiei P.. (f, 10, dosar urmărire penală)
Inculpatul și-a menținut declarațiile și în cursul judecății cauzei.
Față de cele mai sus prezentate, instanța a reținut că inculpatul a fost cel care a agresat partea civilă în data de 25.04.2005. Concluzia instanței se bazează pe aceea că martorul T. I. prezent la momentul evenimentului, care a observat direct cele întâmplate, l-a recunoscut și indicat constant pe inculpat ca fiind unul dintre agresori. Martorul a dat detalii despre aspectul fizic al acestuia, a arătat la momentul confruntării cu inculpatul că acesta din urmă a fost unul dintre cei care au lovit partea civilă. Martorul și-a menținut declarațiile în cursul urmăririi penale și în cursul judecății cauzei. Declarațiile sale se coroborează cu aspectele indicate de partea civilă în plângerea adresată organelor de poliție, în declarațiile acesteia din cursul urmăririi penale și în declarația din cursul judecății, luată la domiciliu de instanță, în prezența procurorului.
Prin declarațiile martorilor audiați la propunerea inculpatului acesta nu a făcut dovada certă, așa cum susține, că la momentul producerii faptei s-ar fi aflat într-o altă localitate, ci doar că în perioada respectivă lucra pe un șantier în Jilava de unde nu pleca timp de 2-3 săptămâni consecutiv, ceea ce nu face totuși imposibilă prezența sa la locul faptei,. (f. 447)
Cercetările efectuate nu au scos la iveală vreun motiv pentru care partea civilă și martorul T. I., să-l fi indicat pe acesta ca fiind unul dintre agresori fără ca acest lucru să fie adevărat, cu atât mai mult cu cât aceștia i-au aflat numele numai după producerea faptei, context în care susținerile acestora sunt apreciate de instanță ca fiind reale.
Motivația prezentată de inculpat în sensul că indicarea sa ca persoană vinovată de săvârșirea infracțiunii are la bază doar sentimentul părții civile că nu i se va face dreptate și teama că organele de poliție nu vor găsi autorul faptei, nu poate subzista, fiind de domeniul patologicului atragerea în judecată a unei persoane nevinovate și susținerea vinovăției acesteia doar pentru se pedepsi o persoana (indiferent care) pentru comiterea unei fapte.
În raport de ansamblul probatoriului așa cum a fost expus mai sus, instanța a apreciat că nerecunoașterea inculpatului de către partea civilă în urmărirea penală (f. 74-75 dos urm pen), poate fi cauzată inclusiv de perioada scursă între eveniment și prezentarea pentru recunoaștere, de aproximativ 10 luni, coroborat cu efectele traumei provocate de lovire, motiv pentru care a dat eficiență declarației martorului direct T. I..
În ceea ce privește identificarea celui de-al doilea făptuitor, indicat în rechizitoriu ca fiind numitul C. M., instanța reține că cercetările asupra acestuia nu înlătură concluziile spre care converg probele administrate în prezenta cauză și care-l indică și pe inculpat ca fiind vinovat de săvârșirea faptei de lovire din 25.04.2005.
Declarațiile martorului T. I. și ale parții civile se coroborează cu certificatul medico legal nr. 354/26.04.2005 eliberat de SML Dâmbovița din care reiese ca la data de 25.04.2005, partea civila prezenta echimoze (pe pleoape, torace posterior, hipocondrul stâng, fata posterioara a brațului drept, fata interna a brațului stâng, marginea cubitala a antebrațului stâng, antebraț drept, fața internă a genunchiului stâng), fisura piramidă nazală, fractură antebraț drept, sindrom vertiginos postraumatic, cefalee posttraumatică pe fond de encefalopatie spastică și nistagmus congenital, hemoragie subconjunctivala, leziuni ce s-au putu produce prin loviri repetate cu un corp dur, alungit, susținând astfel declarațiile parții civile și ale martorului T. I. care au afirmat că au fost loviți cu bate de aprox. 1,5 m lungime.
Dacă în urma examinării și investigațiilor inițiale s-a apreciat că leziunile necesită pentru îngrijire și vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale, ulterior, la 08.06.2005, date fiind complicațiile survenite (deplasare in focarul de . cubitala, întârziere de consolidare), susținute de rezultatele investigațiilor efectuate, s-a apreciat că partea civila necesita încă 30 de zile de îngrijiri medicale în vederea efectuării intervenției chirurgicale și a recuperării postoperatorii (f.37-38, dosar urmărire penală). Concluziile raportului de expertiză medico-legală dispusă în cauză și care s-a efectuat având la baza numai înscrisurile medicale, partea civilă neputându-se deplasa în vederea examinării, sunt în sensul că din documentația medicală nu rezultă motivația probabilă a apariției complicațiilor. Instanța de fond a reținut însă că modificarea numărului de zile de îngrijiri medicale s-a făcut în baza analizării a trei note medicale, din 05.05.2005, 25.05.2005 și 08.06.2005, cu alte cuvinte la 10 zile, o lună și aprox. o lună și jumătate de la eliberarea certificatului constatator ceea ce îndreptățește instanța a considera că aceste investigații au urmărit evoluția traumatismului suferit de partea civilă în urma incidentului din 25.04.2005, neexistând indicii în cauză că modificările survenite în atât de scurt timp de la momentul incidentului ar fi fost cauzate de traumatisme ulterioare.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului G. V. care la data de 25.04.2005, între localitățile Poiana, județ Dâmbovița și Drăganeasca, județ G., cu intenție directă, a lovit partea civila I. F. cu bâta, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale întrunește elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute și sancționate de art. 182 alin.1 Cod Penal.
Constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 din C.proc.pen, respectiv fapta exista, constituie infracțiune si a fost săvârșita de inculpatul G. V., instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute si pedepsite de art. 182 alin. 1 Cod Penal.
La stabilirea pedepsei instanța de fond a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.Penal, de limitele speciale de pedeapsa prevăzute de art. 182 alin. 1 Cod Penal, de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale si de pericolul social al faptei apreciat ca fiind ridicat. Instanța de fond a reținut incidența art.37 lit. b) Cod Penal privind recidiva postexecutorie dat fiind că, potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni cu violență, la pedeapsa cu 2 ani și 6 luni închisoare pentru art.20 rap. la art.174, 175 C.Penal cu art.73 lit b) C.Penal și la 1 lună de închisoare pentru art.180 alin.2 cu art.73 lit.b) Cod Penal și art.33 și 34 Cod Penal, prin Sentința penală nr.3463/29.06.2000 pronunțată în dosar nr.1285/2000 de Tribunalul G., definitivă prin Decizia penală nr.4258/01.11.2000 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul fiind arestat la 13.08.1999 și liberat la 28.03.2001, cu rest de pedeapsă, 321 zile.
În consecință, în temeiul art.182 alin.1 Cod Penal raportat la art.72 Cod Penal cu aplicarea art.37 lit.b) și art.39 alin. 4 Cod Penal, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa cu 4 ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.(1) Cod Penal raportat la art.64 alin 1 lit. a) - teza a II a și lit.b) Cod Penal, instanța de fond a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 5.000 lei, daune materiale și 6.000 lei, daune morale iar S. de Urgență Floreasca nu a formulat cerere de constituire parte civilă.
S-a arătat că prejudiciul produs părții civile I. F. este consecința vătămărilor produse acestuia prin lovire de către inculpat, incluzând o componentă materială (cheltuieli de spitalizare, cheltuieli cu medicația și tratamentul ulterior) și una morală (constând în suferința produsă părții civile prin fapta de lovire).
A reținut instanța de fond că partea civilă nu au probat în totalitate cuantumul prejudiciului solicitat prin acțiunea civilă ci numai până la limita de 4.290 lei, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar la filele 108-114 din dosar.
Cu toate că nu pot exista criterii obiective de cuantificare în bani a suferinței cauzate de un asemenea eveniment, suferință a cărei existență rezultă din gravitatea leziunilor și numărul de zile de îngrijiri medicale, cuantumul daunelor morale trebuie stabilit în așa fel încât să nu conducă la îmbogățirea fără justă cauză a părții care le-a solicitat. Instanța a apreciat că suma de 4.000 lei reprezintă în măsură suficientă o compensare a suferinței părții civile care a necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G. V., cale de atac înregistrată pe rolul Curții la data de 15.10.2013, astfel încât, în raport de disp. art.10 alin.2 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, la termenul de judecată din data de 20 februarie 2014 s-a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În motivarea căii de atac, apelantul inculpat G. V. a susținut că de la primele cercetări, de la prezența la poliție pentru audiere, a negat vehement și permanent, că ar fi fost implicat în această altercație. Mai mult decât atât, s-a prezentat fără a fi însoțit de un avocat când a fost chemat să dea declarație pentru că, efectiv, nu cunoștea nimic despre incident, nu a trecut niciodată prin acea zonă, iar dovada în acest sens o reprezintă așa zisa recunoaștere în grup (fila 75 dosar u.p.), unde se menționează clar că după examinarea fiecărei persoane din grup, I. F. nu a recunoscut pe nicio persoană, deși în grup se afla și inculpatul G. V..
În ceea ce privește martorul T. I. (declarație aflată la fila 73 dosar u.p) acesta l-a indicat cu mâna pe G. V., iar după o altă reorganizare, se menționează că, același T. I. l-a indicat fără ezitare pe C. F..
Inculpatul apelant, prin apărător a mai arătat că dosarul prezintă numeroase lacune referitoare la cercetarea penală și cea judecătorească. Astfel, martorul a precizat că întâmplarea a avut loc la o intersecție de drumuri. La dosar există un referat cu propunere de declinare a competenței întrucât fapta s-a săvârșit pe raza județului G. și cu toate acestea cercetarea s-a efectuat de către organele de cercetare din zona județului Dâmbovița. Mai există la dosar un proces verbal întocmit din care rezultă că zona respectivă, unde a avut loc acel incident, se află în județul G.. Plângerea penală formulată împotriva inculpatului, nu este semnată de I. F. ci de o altă persoană, pentru că semnătura lui I. F. este total diferită de semnătura aflată pe plângerea penală. Mai mult decât atât, plângerea respectivă este îndreptată împotriva lui C. F. față de care nu s-a început cercetarea, el nu a fost audiat, ci doar a fost indicat din grupul de recunoaștere.
Un alt aspect se referă la plângerea penală inițială, în sensul că se indica a fi vinovată familia P., cu care partea vătămată ar fi avut niște conflicte, dar atunci când vorbește despre persoana care a fost prezentă alături de C. F., descrie o persoană înaltă, subțire, blondă și cu cioc, ori inculpatul, prezent în sală, arată altfel.
Totodată, la momentul la care partea vătămată a dat declarație în fața instanței de fond a vorbit despre G. V. și C. M., nu despre C. F.. Pe acest C. M. organele de cercetare penală l-au pierdut pe drum, nu se mai știe nimic despre acesta.
Instanța fondului a scăpat din vedere și că certificatul medico-legal atestă doar 35 de zile de îngrijiri medicale și se specifică pe verso că ar fi nevoie de o nouă intervenție chirurgicală care, dacă s-ar întâmpla, ar necesita 30 de zile de îngrijiri medicale, numai că această intervenție chirurgicală nu a avut loc niciodată. O spune chiar partea civilă I. F. în declarația sa, respectiv că a mers la S. F. din București unde i s-a administrat tratament medicamentos și nu a mai fost necesară intervenția chirurgicală. Acest aspect instanța fondului nu l-a mai avut în vedere și l-a condamnat pentru 65 de zile de îngrijiri medicale.
În declarația pe care T. I. a dat-o în dosar (fila 51) îl numește clar pe C. F. ca fiind făptuitorul, iar organele de cercetare penală nu și-au făcut datoria, la fel și instanța de fond a pronunțat o hotărâre total nelegală și nebazată pe probe concludente.
Hotărârea este pronunțată de instanța de fond în septembrie 2013, pentru fapte care s-au săvârșit în aprilie 2005, la 8 ani distanță, ceea ce înseamnă că a intervenit prescripția răspunderii penale, pe care instanța fondului nu a avut-o în vedere.
Potrivit Noului Cod penal, fapta inculpatului are o altă încadrare juridică și prescripția răspunderii penale este de 5 ani, nu de 8 ani.
Dincolo de această împrejurare, inculpatul apelant a precizat că dorește să-și dovedească nevinovăția și solicită ca analizând probele administrate, aflate la dosar și să se țină seama de declarația martorului C. I. audiat la termenul din 20.02.2014, să se dispună admiterea apelului, desființarea hotărârii și pe fond achitarea inculpatului întrucât nu a săvârșit fapta.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul inculpatului este parțial fondat, după cum se va arăta în continuare:
Inculpatul apelant G. V. a negat pe întreg parcursul procesului că ar fi unul din cei doi autori ai agresiunii asupra părții vătămate I. F., ce a avut loc la data de 25.04.2005. Însă, așa cum a reținut și prima instanță, în cauză s-au administrat probatorii din care rezultă contrariul și anume faptul că la data respectivă împreună cu altă persoană (asupra căreia organele de urmărire penală încă nu s-au edificat, deși urmărirea penală a fost disjunsă) a oprit căruța în care se afla partea vătămată I. F., cumnatul său, martorul T. I. și fiul acestuia și împreună au agresat atât pe partea vătămată I. F. cât și pe martor, acesta din urmă reușind să scape și să fugă cu fiul său.
Această situație de fapt a fost relatată încă din plângerea inițială depusă la data de 22.06.2005 de partea vătămată la organele de urmărire penală, fără a se indica numele agresorilor la acel moment (filele 31 – 32 dosar u.p). Însă, în cursul urmăririi penale și apoi al cercetării judecătorești, martorul ocular T. I. a fost cel care a arătat că inculpatul este, cu siguranță, unul dintre agresori.
Astfel, pe 17.02._ a avut loc la poliție o procedură de recunoaștere din grup (filele 72 – 73 dosar u.p) în cursul căreia, T. I. „fără ezitare a indicat cu mâna pe numitul G. V., declarând că aceasta este persoana care l-a lovit pe G. V. în ziua de 25.04.2005”.
Martorul T. I. și-a menținut poziția de indicare a inculpatului ca fiind unul dintre agresori și la instanța de judecată, când a fost audiat în două rânduri, respectiv la 7.05.2009 și la 15.04.2012, declarând că „ persoana prezentă astăzi în fața instanței și care are calitatea de inculpat este una dintre cele două persoane care m-au agresat atât pe mine cât și pe persoana vătămată după ce au coborât din mașină” (fila 67, vol.1 – declarație din 07.05.2009) și „ pe unul dintre cei care m-au lovit l-am văzut după 3 ani la poliție, acesta fiind inculpatul G. V.. Sunt foarte sigur că acesta era una dintre persoanele care ne-au bătut. Era înalt, tuns scurt, cu cioc și solid” (fila 406, vol.2 – declarația din 15.04.2012). Ori, aceste semnalmente corespund cu cele ale inculpatului, mai puțin barba.
În declarația dată în cursul judecății și partea vătămată I. F. îl indică pe inculpat ca fiind unul dintre agresorii săi, aceasta arătând textual „ inculpatul G. V. a urcat în căruță și a început să mă lovească cu bâta în spate și când a încercat să mă lovească și în cap, cu mâna în dreptul capului și m-a lovit cu bâta până mi-a rupt mâna” (filele 116– 117, vol.1 dosar fond – declarație din 22.01.2010).
Aceste declarații se coroborează cu actele medico-legale ce atestă leziunile suferite de către partea vătămată I. F. la 25.04.2005, respectiv certificatul medico-legal 354/26.04.2005 (filele 37-38, vol.1 dosar u.p) și raportul de expertiză medico-legală nr.A_ din 26.07.2011 (filele 263 – 264, vol.2 dosar fond). Concluziile acestora relevă că inițial, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 25.04.2005 prin lovire cu corpuri dure și care necesită obișnuit 35 zile îngrijiri medicale, însă prin complicațiile apărute s-a prelungit perioada de îngrijiri medicale cu încă 30 de zile, totalizând astfel circa 65 de zile îngrijiri medicale, cu mențiunea că nu s-a putut stabili pe baza documentației medicale motivația probabilă a apariției acestor complicații.
Inculpatul-apelant a încercat în fața primei instanțe să își creeze un alibi, aducând două persoane – A. A. E. și B. D.,cu care a încercat să ateste că la data incidentului se afla într-un alt loc, respectiv în . acestora sunt extrem de vagi, primul dintre martori arătând că a participat împreună cu inculpatul la o lucrare de construcție în aprilie 1995 sau 1996, apoi a spus că crede că era primăvara lui 2005, iar cel de-al doilea a arătat că inculpatul a lucrat la el ca zidar la Jilava, poate în urmă cu 4-5 ani, și că uneori a stat 2-3 săptămâni fără să plece.
Ori, atâta timp cât martorul ocular T. I. îl indică cu certitudine pe inculpatul G. V. ca fiind una dintre persoanele ce au lovit pe partea vătămată, îl condițiile în care nu-l cunoștea dinainte și nici nu a fost relevat vreun interes al martorului să-l acuze pe nedrept, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dat prioritate acestei depoziții față de cele ce intenționau să-i creeze inculpatului un alibi.
Curtea consideră, de asemenea că este lipsită de credibilitate și declarația martorului C. I., descoperit de inculpat în anul 2014, ca martor ocular la incidentul din 25.04.2005 (la o distanță de 9 ani), în condițiile în care niciodată, pe parcursul cercetărilor, nu s-a stabilit prezența acestei persoane la locul incidentului.
Toate aceste probatorii au condus prima instanță, în mod corect, la reținerea situației de fapt că inculpatul G. V. este una dintre persoanele care la data de 25.04.2005 a lovit cu o bâtă pe partea vătămată I. F., cauzându-i . mâinii drepte, leziune ce a necesitat pentru vindecare un număr total de 65 de zile îngrijiri medicale.
Ca atare, sub acest aspect al pronunțării unei soluții de achitare în sensul că fapta nu a fost comisă de el, apelul inculpatului G. V. va fi respins ca nefondat.
Cu toate acestea, Curtea constată că, cererea de apel trebuie admisă, datorită faptului că pe parcursul judecății apelului a intrat în vigoare Noul Cod penal, în speță fiind incidente dispozițiile art.5 care statuează principiul aplicării legii penale mai favorabile în cursul judecății unei cauze.
În primul rând, curtea constată că, fapta reținută în sarcina inculpatului, de a fi lovit pe partea vătămată cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 zile îngrijiri medicale nu mai constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal din 1969 ci se încadrează la infracțiunea de loviri sau alte violență, prev. de art.193 alin.2 din actualul Cod penal, care include faptele „prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile”. Ori, Curtea constată că, atât în privința conținutului cât și a limitelor de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă. Sub acest ultim aspect, trebuie menționat că sancțiunea pentru art.193 alin.2 cod penal este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda, față de închisoarea de la 2 la 7 ani cât prevedea codul penal vechi, pentru art.182 alin.1.
În plus, Curtea constată că, față de data săvârșirii infracțiunii – 25.04.2005 și în condițiile reținerii aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, prevăzut de art.122 alin.1 lit.d cod penal din 1969 – 5 ani rap. la art.124 din vechiul cod penal (în redactarea din momentul săvârșirii infracțiunii, adică până la modificarea survenită în 2009): „prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut în art.122 este depășit cu încă jumătate” – adică 7 ani și 6 luni.
Ca atare, calculul prescripției răspunderii penale efectuat după cum s-a arătat mai sus atestă că termenul de prescripție specială se poate considera împlinit la sfârșitul lunii octombrie 2012, în condițiile reținerii noii încadrări juridice a faptei datorate intervenției legii penale noi, mai favorabile, iar soluția finală urmează să fie aceea a încetării procesului penal.
În concluzie față de argumentele de mai sus, în conformitate cu disp. art.421 pt.2 lit.a din Noul Cod de procedură penală, Curtea va admite apelul inculpatului, va desființa în parte sentința și rejudecând, în aplicarea art. 5 cod penal, în baza art. 386 cod procedură penală va schimba încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, din disp. art. 182 cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969, în disp. art. 193 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969.
În baza disp. art. 396 alin. 6 cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, cu aplic. art. 122 alin. 1 lit. d cod penal din 1969 rap. la art. 124 cod penal din 1969 (anterior modificării prin Legea 63/2012), se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. V. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969, constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
În conformitate cu art.275 alin.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de către inculpatul G. V., fiul lui N. și E., născut la data de 06.01.1976 în B. V., județ G., domiciliat în ., cetățean român, studii - 12 clase, stagiu militar satisfăcut, muncitor, necăsătorit, recidivist, împotriva sentinței penale nr.220/09.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Răcari, desființează în parte sentința, în latură penală, și rejudecând:
În aplicarea art. 5 cod penal, în baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, din disp. art. 182 cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969, în disp. art. 193 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969.
În baza disp. art. 396 alin. 6 cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. f cod procedură penală, cu aplic. art. 122 alin. 1 lit. d cod penal din 1969 rap. la art. 124 cod penal din 1969 (anterior modificării prin Legea 63/2012), dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. V. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 193 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969, constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata parțială a onorariului apărătorului din oficiu pentru inculpat în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
G. D. C. G.
Grefier,
M. M.
Red.DG/MM
6 ex./24.03.2014
d.f. _, Judecătoria Răcari
j.f. E. F.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
