Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 1/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 445/43/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.1
Ședința publică din 13 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. C.
Grefier A. B. F.
Pe rol judecarea plângerii formulate de către petentul C. C., adm. la ., cu domiciliul în municipiul Bistrița, .. 13, .-Năsăud, împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, din data de 23.09.2013, pronunțată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M., în dosarul nr. 76/P/2013, precum și împotriva rezoluției din data de 1 noiembrie 2013, pronunțată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 6 ianuarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 13 ianuarie 2014. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentei cauze:
La data de 23 septembrie 2013, în dosarul nr. 76/P/2013, P. de pe lângă Curtea de Apel Târgu-M. pronunță rezoluția prin care a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului O. R., executor judecătoresc, sub acuza săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 250 Cod penal și a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare ale cauzei.
La adoptarea acestei soluții în dosarul menționat, procurorul de caz a reținut următoarele aspecte:
La 8 aprilie 2013 a fost înregistrată sesizarea formulată de persoana vătămată S.C. „J. M." S.R.L., prin reprezentant, împotriva făptuitorului O. R., executor judecătoresc ce își desfășura activitatea în localitatea Reghin, jud. M..
Potrivit reprezentantului persoanei vătămate, C. C., făptuitorul ar fi săvârșit faptele prevăzute de art. 246 și 250 Cod penal, cu ocazia efectuării procedurii de executare silită a unei creanțe a .., împotriva persoanei vătămate.
Reprezentantul persoanei vătămate susținea că, la 25 martie 2013, a fost invitat la sediul executorului spre a-i fi adus la cunoștință conținutul unei somații de plată, ca urmare a declanșării procedurii executării silite, de către creditoarea .. De față se afla și reprezentantul creditoarei, persoana vătămată considerând acest fapt contrar legii iar somația i-a fost comunicată persoanei vătămate la data sechestrării bunurilor, 25.03.2012, fără a i se acorda termenul de o zi spre a-și îndeplini obligația. Mai susținea reprezentantul persoanei vătămate că făptuitorul a procedat la ridicarea bunurilor, de la sediul persoanei vătămate, fără evaluarea acestora, deși se stabilise, inițial, că bunurile urmau a rămâne în custodia persoanei vătămate, că făptuitorul i-a adresat cuvinte jignitoare și că nu a dispus, de îndată, încetarea procedurii de executare deși efectuase plata. De asemenea, susținea că persoana vătămată a suferit un prejudiciu de imagine, clienții aflați în local la momentul respectiv putând evita a mai frecventa cafeneaua.
În vederea soluționării cauzei au fost audiate părțile, martorul B. B. S., propus de persoana vătămată, a fost depus, în copie, dosarul execuțional nr. 94/E/2013, precum și o înregistrare audio efectuată de C. A..
Făptuitorul a susținut că a respectat, cu strictețe, legea cu ocazia efectuării executării silite a creanței .. împotriva debitoarei S.C. „J. M." S.R.L. Somația i-a fost comunicată debitoarei la 22.03.2013 iar, în ce privea sechestrarea bunurilor mobile, aparținând debitoarei, după identificarea acestora, având în vedere refuzul reprezentantului persoanei vătămate, de a la prelua în custodie, 1-a înștiințat pe acesta asupra necesității ridicării bunurilor. La acel moment, procesul-verbal de sechestru nu era decât parțial completat, și anume până la mențiunile referitoare la natura și valoarea bunurilor sechestrate. La momentul când începuse ridicarea bunurilor, C. C. a achitat cea mai mare parte a debitului, suma de 5200 lei, urmând a mai plăti 700 lei. Făptuitorul susținea că a efectuat o înregistrare video la fața locului însă ulterior aceasta a fost ștearsă din memoria camerei. Totodată făptuitorul a negat că ar fi adresat cuvinte insultătoare reprezentantului persoanei vătămate.
Martorul B. B. S. a declarat că, în timp ce se afla în cafeneaua, din Reghin, a S.C. „J. M." S.R.L., a remarcat că făptuitorul discuta cu C. C., într-o cameră din spate a localului, după care au fost transportate piese de mobilier, din local, pe trotuarul din fața acestuia. La acel moment C. a spus că va efectua plata, iar făptuitorul a cerut oprirea mutării mobilierului. C. C. și-a manifestat intenția de a efectua plata, într-un cont, pentru o parte a sumei, făptuitorul nefiind de acord cu o plată parțială. Martorul a mai susținut că, la momentul ridicării bunurilor, în local erau aproximativ 8 clienți, care nu păreau deranjați de sechestrarea pieselor de mobilier. Martorul nu a văzut ca vreun client să părăsească localul și a mai arătat că modul în care s-a efectuat executarea silită nu l-ar fi determinat să nu mai frecventeze localul persoanei vătămate.
Cât privește dosarul execuțional nr. 94/E/2013, s-a reținut că acesta a fost format, în urma cererii din 28.02.2013, a creditoarei . împotriva persoanei vătămate, de executare silită a debitului de 5040 lei (cu actualizare), reprezentând contravaloarea biletului la ordin . nr._ (refuzat total la plată), instrument care, potrivit art. 640 C. pr. civ. reprezintă titlu executoriu. Biletul la ordin fusese emis de persoana vătămată în favoarea creditoarei, pentru suma de 5040 lei și era scadent la 14.02.2013, îndeplinind condițiile, stabilite de art. 662 alin. 1 C. pr. civ., pentru a fi pus în executare silită.
La 28.02.2013, prin încheiere, făptuitorul a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea dosarului execuțional cu nr. 94/1-_, conform art. 664 C. pr. civ.
La 01.03.2013 făptuitorul a solicitat Judecătoriei Reghin încuviințarea executării silite, cerere admisă prin încheierea nr. 402/CC din 5.03.2013. Prin încheierea nr. 7 din 19.03.2013 făptuitorul a stabilit suma de 865,80 lei, cheltuieli de executare silită.
Potrivit dovezii de înmânare aflate la fila 15 a dosarului, la 22.03.2012 a fost comunicate la punctul de lucru al persoanei vătămate din Reghin, .. 3 somația, titlul executoriu și încheierea nr. 7 din 19.03.2013 a executorului judecătoresc. Potrivit art. 666 alin. 2 C.pr. civ. comunicarea somației și a titlului executoriu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității executării (spre deosebire de comunicarea încheierii instanței de încuviințare a executării silite). In speță, somația și titlul executoriu au fost comunicate debitorului, neputând fi vorba de incidența sancțiunii pi ev. de art. 666 alin. 2 C.pr. civ.
Potrivit procesului-verbal aflat la fila 16 a dosarului execuțional, la 25.03.2012 s-a procedat la sechestrarea bunurilor mobile, aliate la punctul de lucru din Reghin al debitoarei, respectându-se termenul stabilit de art. 731 alin. 1 C. pr. civ. (comunicarea actelor fiind efectuată din 22.03.2012), procesul-verbal cuprinzând mențiunile cerute de art. 743 C.pr.civ.
Cu privire la ridicarea bunurilor sechestrate, reprezentantul persoanei vătămate a susținut că făptuitorul a procedai în acest sens, fără evaluarea bunurilor, deși se menționase în procesul-verbal că bunurile rămâneau în posesia reprezentantului persoanei vătămate. Făptuitorul a contrazis susținerile persoanei vătămate, declarând că, la momentul când s-a pus problema stabilirii unui custode, pentru bunurile sechestrate, numai față de refuzul lui C. C., a dispus ridicarea respectivelor bunuri, activitate întreruptă la momentul când acesta a efectuat plata debitului. Procesul-verbal a fost completat cu mențiunile ce urmau, după menționarea bunurilor și a valorii acestora, abia după efectuarea acestei plăți, când ridicarea bunurilor sechestrate nu se mai justifica.
Nu exista nici un indiciu în dosar care să fi susținut cele afirmate de persoana vătămată, și anume că bunurile sechestrate ar fi fost ridicate, după ce s-ar fi menționat, în procesul-verbal de sechestru, că acestea rămâneau în custodia reprezentantului persoanei vătămate. De asemenea, contrar celor susținute de C. C., în procesul-verbal era indicată evaluarea bunurilor sechestrate, precum și mențiunea că bunurile au fost evaluate cu acordul părților (procesul-verbal fiind semnat și de reprezentantul persoanei vătămate)
De asemenea, nu a putut constitui vreo ilegalitate prezența reprezentantului creditoarei, la sechestrarea sus-menționatelor bunuri mobile, de vreme ce, potrivit art. 645 C.pr. civ. creditorul și debitorul au dreptul să asiste personal sau prin reprezentanți la efectuarea tuturor actelor de executare silită.
De asemenea, s-a reținut că la 27.03.2013 (două zile după efectuarea plății de către debitor), făptuitorul a emis încheierea prin care a dispus încetarea executării silite, termenul neputând fi considerat astfel decât rezonabil.
Susținerile reprezentantului persoanei vătămate, în sensul că S.C. „J. M." S.R.L. a suferit un prejudiciu de imagine, clienții aflați în local la momentul respectiv putând evita să mai frecventeze cafeneaua, au fost contrazise de cele declarate de martorul B. B. S..
Nu au existat nici indicii care să fi susținut cele declarate de C. C., în sensul că i s-ar fi adresat cuvinte jignitoare de către făptuitor și, prin urmare, în baza art. 228 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală, a fost adoptată inițiala rezoluție, din data de 23.09.2013.
Cum petenta S.C. “Jaqueline M.” S.R.L., prin reprezentant legal, a înțeles să atace, potrivit dispozițiilor art. 278 alin.3 Cod procedură penală, această rezoluție a procurorului, la data de 1 noiembrie 2013, sub numărul 395/II/2/2013, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M. emite rezoluția de confirmare a acesteia, rezoluție prin care a dispus a fi respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. “Jaqueline M.” S.R.L., prin reprezentant LEGAL C. C., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr. 76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M..
În această a doua rezoluție a procurorului s-a reținut că:
Petentul a înțeles să reitereze aspectele invocate în plângerea penală, inițială, susținând că soluția s-a întemeiat pe o incompletă efectuare a actelor premergătoare, în cursul cărora nu s-a verificat legalitatea procedurii executării silite, temeinicia actelor încheiate de către executorul judecătoresc, s-a procedat la ascultarea unui singur martor și nu s-a avut în vedere înregistrarea audio depusă la dosar.
Plângerea împotriva rezoluției atacate s-a constatat a fi nefondată.
Declarațiile date de reprezentantul persoanei vătămate, de făptuitor și martorul B. B. S. (propus de persoana vătămată), dosarul execuțional nr. 94/E/2013, precum și înregistrarea, audio (fila 6) a conferit netemeinicie criticilor formulate vizând incompleta efectuare a actelor premergătoare.
Sub același aspect, deși s-a susținut omisiunea ascultării martorului Tutuțea S. - devenea relevantă declarația reprezentantului persoanei vătămate, din 29.04.2013 (fila 8 verso) în care a arătat că nu mai solicită audierea martorului.
În demersul verificării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a constatat că nu existau aspecte de nelegalitate care să confere temeinicie plângerii formulate.
Din cuprinsul actelor premergătoare efectuate a rezultat existența impedimentului de punere în mișcare a acțiunii penale, prev. de art. 10 lit. a din Codul de procedură penală.
În cauză executorul judecătoresc O. R. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 664, art.666, art.731, art.743 din Cod procedură civilă, astfel încât, în lipsa unei fapte abuzive de natura celei prev.de art.246 Cod penal ori în lipsa unei acțiuni care să fi constituit elementul material al infracțiunii incriminare de art.250 Cod penal, plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale era neîntemeiată.
Față de cele expuse, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr.76/P/2013 fiind legală, în conformitate cu art.278 Cod procedură penală rap.la art.177 Cod procedură penală s-a dispus soluția amintită.
Nemulțumită de soluțiile astfel adoptate, în legătură cu plângerea inițial promovată, petenta S.C. “Jaqueline M.” S.R.L., prin reprezentantul său legal, conform dispozițiilor art. 278 indice 1 alin. 1-3 Cod procedură penală a formulat plângere înregistrată pe rolul Curții de Apel, sub nr. de dosar_ .
S-a solicitat de către petentă ca:
a) - în principal, să fie admisă plângerea în temeiul prevederilor art.278 ind.1 alin.8 lit.b din C.pr.pen., desființând rezoluțiile atacate și trimițând cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului O. R., ca urmare a săvârșirii de către acesta a infracțiunilor prevăzute de art.246 și 250 C.pen;
b) – în subsidiar, să fie admisă plângerea, în temeiul prevederilor art.278 ind.1 alin.8 lit.c C.pr.pen., și prin încheiere să se dispună desființarea rezoluțiilor atacate, constatând că la dosar există suficiente probe, reținând cauza spre judecare, iar, în urma judecării, să se dispună condamnarea numitului O. R., ca urmare a săvârșirii de către acesta a infracțiunilor, prevăzute de art.246 și 250 C.pen. și să fie obligat la despăgubiri civile, ce vor fi formulate, într-o asemenea situație, printr-un memoriu de către petentă. S-a mai solicitat ca intimatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare conform înscrisurilor ce au fost depuse la dosarul cauzei.
Petenta în dezvoltarea motivelor plângerii astfel promovate a invederat că prin rezoluția din 23.09.2013, dată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M., în dosarul cu nr.76/P/2013, s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de numitul O. R.- executor judecătoresc pentru infracțiunile prevăzute de art.246, 250 C.pen., procurorul considerând că, în cauză, ar fi fost incidente prevederile art. 10 lit.a din C.pr.pen, respectiv că fapta nu există.
Plângerea formulată de către a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M., dată în dosarul cu nr.395/l_ .
În opinia petentei cele două rezoluții, atacate erau netemeinice și nelegale prin prisma următoarele motive:
În ceea ce privește nelegalitatea acestor rezoluții s-a invocat aplicarea eronată a legii de către reprezentanții Parchetului, iar în ceea ce privește netemeinicia acelorași rezoluții, s-a invocat modul cu totul eronat de apreciere a probelor ce au fost administrate, în cauză, precum și superficialitatea cercetării ce a fost efectuată.
Obiectul cercetării efectuate de către reprezentanții Parchetului l-au reprezentat două posibile infracțiuni, respectiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută și pedepsită de art.246 C.pen., precum și aceea de purtare abuzivă, faptă prevăzută și pedepsită de art.250 din același C.pen.
În acest context s-a arătat că activitatea organelor de cercetare și urmărire penală trebuia să se axeze în a verifica dacă existau indicii de săvârșire a acestor fapte penale, respectiv dacă erau întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, pentru care petenta a înțeles să formuleze plângere penală.
S-a susținut că, activitatea desfășurată de către numitul O. R. în calitatea sa de executor judecătoresc, trebuia privită atât prin prisma art.246 și 250 C.pen., cât și prin prisma C. pr. civ., referitoare la executarea silită, respectiv art. 622 și urm., a normelor care reglementau citarea și comunicarea actelor de procedură, respectiv art.153 și urm. din C.pr.civ., cele privitoare la reprezentarea părților în judecată, respectiv art.80 și urm. din C.pr.civ. și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, precum și legea privind executorii judecătorești, respectiv Legea nr. 188/2000/R și ale regulamentelor de punere în aplicare a acestor legi.
Analizând activitatea executorului O. R. prin prisma normelor de drept invocate a rezultat, în opinia petentei, că:
La dosarul cauzei nu exista nici un înscris din care să fi rezultat calitatea de reprezentanți legali, nici în ceea ce îl privea pe creditor și nici în ceea ce îl privea pe debitor, a persoanelor care au participat la executarea silită, respectiv a d-nei Huprich M. pentru creditor și C. C. pentru debitor, încălcându-se astfel prevederile art. 82 din Noul C.pr.civ., fapt ce conducea la anularea cererii de executare silită și chiar și ia actele de executare silită ce au fost efectuate și semnate de persoane care nu și-au dovedit prin înscrisuri calitatea de reprezentant al creditorului și al debitorului. În conformitate cu Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, calitatea de reprezentanți ai persoanelor juridice comercianți sau mai nou definiți ca profesioniști se face de către administratori legali ai acestora, însă această calitate trebuie să fie dovedită printr-un înscris, ceea ce la dosarul execuțional nu exista.
Referitor la comunicarea actelor de procedură, art. 155 din Noul C.pr.civ. statuează faptul că locul citării este sediul principal, în acest sens art. 155 noul C.pr.civ. arătând că ."vor fi citați: (...) alin.3, persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul la sediul dezmembrământului lor". Analizând cu atenție acest text de lege se observa că regula era de a se cita persoana juridică, la sediul acesteia, excepția fiind citarea la un dezmembrământ al persoanei juridice de drept privat, cu condiția că acest dezmembrământ să poată reprezenta, în mod legal, societatea, ceea ce nu era cazul punctului de lucru unde a fost citată societatea debitoare. Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații de citare în condițiile arătate anterior era cea a nulității absolute a tuturor actelor de procedură ce au fost îndeplinite cu încălcarea acestor prevederi. Deci procedura de comunicare a somației, efectuată de către executorul judecătoresc O. R., la punctul de lucru al societății debitoare, era lovită de nulitate absolută, pentru motivele arătate anterior.
Așa cum a rezultat din dosarul execuțional, la data de 25.03.2013, au avut loc mai multe evenimente, însă s-a analizat doar procesul verbal încheiat la această dată, în dosarul de executare silită cu nr.94/E/2013, proces verbal prin care s-au sechestrat mai multe bunuri și au fost predate în custodia numitului C. C.. În legătură cu acest proces verbal existau două versiuni, respectiv cea a numitului C. C., consemnată în declarația acestuia, precum și cea a executorului judecătoresc O. R., consemnată, de asemenea, în declarația dată de către acesta în fața procurorului. Indiferent de cele două declarații, cert era că ne aflam în prezența unui înscris, emanând de la un funcționar public, în speță executorul judecătoresc și în aceste condiții acesta (înscrisul) făcea dovada celor consemnate în cuprinsul lui, până în momentul înscrieri în fals a acestuia. În aceste condiții, în esență, din acest procesul-verbal s-a desprins faptul că bunurile mobile, înscrise în procesul verbal, au fost identificate, evaluate, sechestrate, filmate, lăsate în poziția în care au fost găsite, și, apoi, predate în custodie numitului C. C., acesta din urmă în calitate de administrator sechestru. Așa fiind un prim aspect suspus cenzurii instanței era faptul că aceste bunuri au fost filmate de către executorul judecătoresc, filmarea lor constituind o probă, cu privire la modul în care s-a desfășurat executarea silită, și această probă trebuia a se regăsi la dosarul execuțional. Lipsa acestei înregistrări constituia, în opinia petentei, o gravă neglijență a executorului, în ceea ce privea instrumentarea dosarului de executare silită. Cel de al doilea aspect, invederat, consta în faptul că, în cuprinsul procesului verbal se făcea referire că aceste bunuri au fost lăsate în poziția în care au fost găsite, lucru contrazis atât de către martorul B. B. S., cât și de către executorul judecătoresc, în declarația acestora. Un alt element esențial consta în faptul că acest proces verbal atesta că bunurile au fost lăsate în custodie, ceea ce nu corespundea realității, starea de fapt fiind cu totul alta, așa cum a rezultat din declarațiile de la dosar. În opinia petentei executorul judecătoresc trebuia fie să întocmească o încheiere, în care să se consemneze starea de fapt reală (așa cum susținea acesta), fie să anuleze acest proces-verbal. Prin modul în care a procedat executorul O. R. a încălcat prevederile art.656 din Noul C.pr.civ. prevederi conform cărora: " amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare, precum și alte măsuri anume prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere (...)". Întrucât era incident capitolul „încheieri ale executorului judecătoresc” trebuia cenzurat faptul că la dosarul cauzei existau două încheieri ale executorului judecătoresc având același număr, una din data de 19.03.2013 și una din data de 27.03.2013, lucru care era de natură a îngreuna verificarea legalității a acestor încheieri (deoarece comportau același număr), verificare ce s-ar fi putut realiza, conform prevederilor art.656 alin.3 din Noul C.pr.civ., pe calea contestației la executare. Nu în ultimul rând în încheierea nr.7 din 27.03.2013 era strecurată și o greșeală, în ceea - ce privea numele reprezentantului S.C. J. M. S.R.L., consemnându-se că administratorul acestei societăți era numita Huprich M., în realitate administratorul fiind C. C..
Toate aceste nereguli ivite, în activitatea executorului judecătoresc constituiau, prin ele însăși, un element constitutiv al infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor conform art.246 C.pen, respectiv că atribuțiile executorului judecătoresc au fost îndeplinite în mod defectuos.
Așa fiind prin prisma tuturor celor arătate anterior s-a arătat că fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor exista, ori în acest condiții P. trebuia să verifice și dacă erau întrunite toate elemenetele constitutive ale acestor infracțiuni, lucru care nu s-a realizat.
Revenind la modul în care s-a efectuat cercetarea, așa cum s-a arătat, această cercetare a fost una superficială. În condițiile în care cercetarea unei asemenea fapte penale se făcea și din oficiu, s-a susținut că P. trebuia să administreze toate probele, care se impuneau pentru a conduce la conturarea cât mai exactă a stării de fapt. În acest context din declarația martorului B. B. S., a rezultat că, în local, mai existau și alți vreo opt clienți și P. trebuia să încerce identificarea acestora și să procedeze la audierea lor. De asemenea, trebuia să se procedeze și la audierea martorului Tutuța S., chiar dacă administratorul S.C. J. M. S.R.L., C. C. a renunțat la audierea acestuia, aceasta deoarece se plasau pe tărâmul dreptului penal, unde P. avea obligația de a administra toate probele, atât în dovedirea vinovăției, cât și cele favorabile persoanei cercetate și nu ne aflam pe tărâmul dreptului civil (martorul nefiind propus pentru latura civilă a cauzei), unde funcționa principiul disponibilității, în ceea ce privea administrarea probelor (conform Noului C.pr.civ. și în dosarele civile, judecătorul în virtutea rolului activ, poate administra probele la care părțile au înțeles să renunțe). Așa fiind s-a apreciat că cercetarea penală era incompletă. În aceeași ordine de idei s-a arătat că la dosarul cauzei a fost depusă o înregistrare audio, pe un suport electronic, și în afară de faptul că, reprezentanții Parchetului au recunoscut existența acestei înregistrări, nicăieri în cele două rezoluții nu s-a făcut vreo referire cu privire la conținutul acestei înregistrări. Aceste înregistrări trebuiau să fie analizate, de vreme ce au fost încuviințate ca probe, iar în situația în care ele urmau să fie înlăturate ca fiind inutile soluționării cauzei, P. trebuia să motiveze atitudinea de înlăturare a acestei probe de la dosarul cauzei, lucru care nu s-a realizat.
Această instanță de judecată, pășind la aplicarea cu strictețe a prevederilor alin. 7 al art. 278 indice 1 Cod procedură penală, constată că, atât critica în formă principală, cât și cea în formă subsidiară, adusă de către petentă, prin reprezentantul său legal, celor două rezoluții emise în cauză, are caracter nefondat, deoarece:
Analizându-se de către procurorul de caz acuzele aduse inițial de către petentă, prin reprezentantul său legal, împotriva modului în care executorul judecătoresc O. R. ar fi acționat în data de 25 martie 2013, s-a reținut, în mod corect, faptul că acesta și-a exercitat profesia în deplin cadru legal, neîncălcându-se dispozițiile Codului de procedură civilă și nici cele care guvernează exercitarea profesiei de executor judecătoresc. Procurorul ce a procedat la emiterea, la data de 23 septembrie 2013, a rezoluției în dosarul nr. 76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M., în mod amănunțit, a expus care sunt motivele faptice și legale pentru care plângerea petentei are caracter nefondat. Soluția acestui procuror de caz fiind verificată, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei ei, de procurorul ierarhic superior, a fost confirmată în mod corect, deoarece s-a constatat că, pe baza unei corecte interpretări și aplicări a legii, această soluție adoptată este la adăpost de orice critică.
Verificându-se cu maximă obiectivitate criticile aduse de către petentă împotriva celor două rezoluții anterior menționate se constată că, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M., plângerea petentei a primit singura soluție care putea fi adoptată în cauză, deoarece din interpretarea coroborată a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, în mod corect, s-a reținut că faptele imputate executorului judecătoresc O. R. nu există. Nemulțumirile petentei, prin reprezentantul său legal, de a nu se fi procedat la vizionarea înregistrărilor video realizate în data de 25 martie 2013, de către executor, cu ocazia punerii în executare a încheierii nr. 402/CC/05 martie 2013 a Judecătoriei Reghin, respectiv a titlului executoriu și a încheierii nr. 7/19 martie 2013 emise în dosarul execuțional al presupusului făptuitor și de a nu se fi procedat la audierea martorilor propuși de către aceasta, nu pot combate concluziile ce s-au desprins din probatoriul deja administrat, în contextul în care legiuitorul român, prin dispozițiile art. 62-115, nu instituie o ierarhie a probelor, o regină a sistemului probator, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu ocazia administrării probatoriului în dosarul nr. 76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M., petenta a învederat procurorului anchetator că renunță la audierea martorilor propuși.
Astfel cum s-a mai reținut în prezenta hotărâre, plângerea inițială formulată de către petentă, prin reprezentantul său legal, a primit dezlegarea necesară, prin prisma probatoriului administrat și obiectiv interpretat în cauză, dezlegarea inițial dată fiind în spiritul legii. Confirmarea acestei rezoluții inițiale, de către procurorul ierarhic superior, celui care a emis-o, se impunea deoarece legalitatea și temeinicia primului act erau la adăpost de orice critică, instanței, revenindu-i rolul de a verifica, prin prisma înscrisurilor și probelor deja administrate, legalitatea acestora, nu îi rămâne decât să constate faptul că cele două rezoluții vizate sunt caracterizate prin legalitate și temeinicie, fapt care impune menținerea lor și respingerea plângerii, ca lipsită de orice temei, prin prisma prevederilor art. 278 indice 1 alin.8 lit. a Cod procedură penală.
Cum culpa procesuală a petentei este exclusivă și evidentă în prezenta cauză, față de aceasta devin incidente prevederile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea promovată de petenta S.C. Jaqueline M. S.R.L., cu sediul în Bistrița, Cartierul Unirii, nr. 184, județul Bistrița-Năsăud, prin reprezentant legal C. C., împotriva rezoluției procurorului, emisă în data de 23 septembrie 2013, în dosarul nr. 76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M., act ce a fost confirmat prin rezoluția procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M. cu nr. 395/II/2/1.11.2013, menținând, pe cale de consecință, cele două rezoluții ale procurorului menționate.
Obligă petenta să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2014.
Președinte Grefier
M. R. CrețuAndra B. F.
Red.MRC/15.01.2014
Thnred.CC/ABF/2 exp./16.01.2014
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 69/2014. Curtea... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 447/2014. Curtea... → |
|---|
