Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 9789/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALĂ
-DECIZIA PENALĂ NR. 81 .
Ședința publică din data de 28.01.2014
PREȘEDINTE –L. L.
JUDECĂTORI – E. G.
- C. D.
GREFIER – C. B.
Cu participarea PROCUROR – M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul T. S. - fiul lui C. si C., născut la data de 16.05.1987, detinut în Penitenciarul Spital Poarta Albă, judetul Constanta, împotriva sentintei penale nr.3377 din data de 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.1 cod procedură penală, se constată lipsa recurentului condamnat T. S., în stare de arest si asistat de apărătorul ales M. L. O., apărătorul desemnat din oficiu Negip M. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art.176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că la dosar s-a depus împuternicire avocațială de către apărătorul ales M. L. O. pentru recurentul condamnat T. S., sens în care constată încetată împuternicirea avocațială a apărătorului desemnat din oficiu Coconi Tasy.
În baza art.189 Cod procedură penală suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial, se acordă din fondurile M.J.L.C către Baroul Constanta în favoarea avocat Coconi Tasy pentru recurentul condamnat T. S..
În baza art.301 cod procedură penală instanța întreabă părțile dacă au cereri, excepții de formulat.
Apărătorul recurentului condamnat T. S., avocat M. L. O., solicită a se încuviința proba cu înscrisuri depuse la dosar, prin care se face dovada că . că în situația în care se va dispune liberarea condiționată a petentului, este de acord să îl angajeze cu toate formele legale în cadrul societății, pe postul de șofer, fiind atașate certificatul de înregistrare a societății si adeverință din partea acesteia din care rezultă că societatea are un număr efectiv de 16 lucrători comerciali si funcționează din anul 1994 si se află în funcțiune.
De asemenea, solicită a se primi la dosarul cauzei o copie de pe hotărâre pentru a demonstra faptul că motivările sunt identice la completul de judecată de la instanta de fond care a analizat cererea de liberare conditionată formulată de condamnat, sens în care consideră că nu s-a făcut o analiză a fiecărei persoane în parte ci doar s-a schimbat numele si situatia de fapt.
Face precizarea că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului arată că nu se opune la depunerea de înscrisuri de către recurentul condamnat cu precizarea că nu are cereri, excepții de formulat.
Instanța deliberând, încuviintează depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate de către recurentul condamnat T. S. prin apărătorul ales, cu exceptia copiei de pe hotărâre de la instanta de fond, întrucât aceasta nu este opozabilă acestul complet de judecată la solutionarea cauzei.
Prin urmare, constată recursul în stare de judecată si în baza art.385 ind.13 cod procedură penală acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului condamnat T. S., avocat M. L. O., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de condamnat, ca fondat, casarea sentinței instanței de fond ca fiind nelegală si netemeinică si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată a executării pedepsei, întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.59 cod penal pentru a se dispune admiterea cererii de liberare condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, executarea pedepsei a început la data de 18.01.2012 urmează să expire la data de 21.08.2015, acesta a executat 975 zile, din care 132 zile sunt considerate executare pe baza muncii prestate, fiind astfel îndeplinită fractia legală pentru a fi liberat condiționat, petentul se află la prima analiză în comisie.
Solicită a se avea în vedere procesul verbal si caracterizarea comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă din care rezultă faptul că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător mediului carceral, a fost format ca detinut de sprijin si a derulat activităti pentru reducerea riscului de suicid al persoanelor privative de libertate vulnerabile în acest sens, a participat a 42 de programe, activităti educative si psihologice derulate, a fost planificat la muncă iar pentru consecventa în participarea la activităti educative si pentru stăruinta în muncă a fost recompensat de 14 ori cu suplimentarea dreptului la pachet si vizită si de trei ori cu învoire de o zi.
Față de aceste considerente, solicită a se constata că recurentul condamnat a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, acesta dând dovezi temeinice de îndreptare, nu are alte fapte de natură penală, fiind infractor primar, sens în care consideră că la dosar există toatele elementele pentru a se dispune admiterea recursului declarat de condamnat, ca fondat, casarea sentintei instantei de fond si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare conditionată.
Totodată, solicită a se avea în vedere motivarea instantei de fond din care rezultă că se face o analiză a actelor si lucrărilor, retinându-se că petentul a executat fractia de pedeapsăî stabilită în mod obligatorie de lege, a fost stăruitor în muncă si disciplinat însă aceste împrejurări nu îi conferă dreptul de a fi liberat conditionat ci doar o vocatie la acordarea beneficiului acestei institutii de drept penal, ajungând la concluzia că participarea la programele educative ar reprezenta o exploatare a normelor juridice de drept penal în vederea obtinerii beneficiului liberării conditionate.
Solicită a se avea în vedere că la dosar există dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului pe toată durata executării pedepsei pentru a forma convingerea instantei asupra conduitei condamnatului precum si faptul că acesta are perspective să se reintegreze în societate cu sprijinul familiei.
Prin urmare, solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea încheierii instantei de fond si rejudecând solicită a se dispune admiterea cererii de liberare conditionată formulată de condamnat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca cererea de liberare conditionată formulată de petent si s-a stabilit termen de reiterare după data de 11.03.2014, având în vedere că nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea conditionată, respectiv timpul petrecut în detentie este insuficient pentru reeducarea condamnatului.
Recurentul condamnat T. S., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului si solicită admiterea recursului.
Instanta rămâne în pronuntare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 3377/din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. ._ ,s-a dispus:”. În temeiul art. 450 al. (2) C.pr.pen; Respinge propunerea de liberare condiționată a condamnatului T. S., fiul lui C. și C., ns.la 16.05.1987, deținut în Penitenciarul Spital Poarta- Albă.
Stabilește termen de reiterare după data de 11.03.2014.
În baza art. 189 C.pr.pen;
Onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 100 RON va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., pentru av. R. R. M., delegație 3945/2013.
În baza art. 192 al. (3) C.pr.pen;
Cheltuielile avansate de stat rămân in sarcina acestuia.”
Pentru a pronunța sentința penală menționată prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea din data de 11.12.2013, Comisia constituită potrivit art. 77, al. 2 din Legea nr. 275/2006 in cadrul Penitenciarului-Spital Poarta -Albă a propus liberarea condiționată a condamnatului T. S...
Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin prisma disp.art. 59 c.pen. „ analizând procesul-verbal nr. T0005/11.12.2013 întocmit de Penitenciarul- Spital Poarta-Albă, instanța a retinut că petentul condamnat se află in executarea pedepsei cu închisoarea de 4(patru) ani stabilită in baza sentinței penale nr. 458/2009 pronunțată de Tribunalul București secția a II-a penală si a mandatului de executare a pedepsei nr.715/2011..
Executarea pedepsei a început la 18.01.2012 urmând sa expire la 21.08.2015.
Condamnatul a fost folosit la muncă câstigând 132 zile, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat în mai multe rânduri, s-a implicat activ în activităti cultural – educative. Condamnatul nu are antecedente penale.
Raportând criteriile expuse de art. 59 c.pen. situația condamnatului, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, a fost stăruitor în muncă și disciplinat, aceste împrejurări nu-i conferă dreptul de a fi liberat condiționat, ci doar o vocație la acordarea beneficiului acestei instituții de drept penal.
Având în vedere durata de pedeapsă executată până în prezent, perioada in care petentul a fost autorul unui comportament corespunzător, se constată că aceasta perioadă este insuficienta pentru a se concluziona asupra perspectivelor de reintegrare sociala a condamnatului.
Pentru a se statua asupra caracterului temeinic și serios al indreptării condamnatului, in scopul evitării ca un astfel de comportament să fie relevat numai pro causa, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportună si legală pentru a exista certitudini că persoana in cauza se va redresa, va dobândi un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.
Având în vedere că dovezile temeinice de îndreptare trebuie furnizate de către condamnat în mod constant, pe toată durata executării pedepsei, fapt ce ar fi apt să formeze convingerea instanței asupra conduitei condamnatului de conformare reală la normele de conviețuire socială și, totodată, asupra faptului că atitudinea condamnatului reprezintă o reflexie a conformismului său, iar nu doar o modalitate de exploatare a normelor juridice de drept penal în vederea obținerii beneficiului liberării condiționate, instanța a respins propunerea și a stabilit termen de reiterare după data de 11.03.2014.
Împotriva sentinței penale menționate,a declarat recurs condamnatul T. S., deținut în Penitenciarul Spital Poarta- Albă- învederând prin apărător,motivele prezentate pe larg în practicaua prezentei decizii penale.
În exercitarea controlului judiciar,prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu potrivit art.3856 al.3 c.pr.pen.și art.38514 c.pr.pen.,reexaminând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,instanța constată că recursul declarat de către condamnat este întemeiat și urmează a fi admis. .
Condamnatul T. S. se află în executarea unei pedepse de 4(patru) închisoare,ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 458/2009 de Tribunalul București-secția a II-a penală, pentru săvârșirea de infracțiuni la Legea nr.329/2003, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr.715/2011.....
Executarea pedepsei a început la data de 18.01.2012 și urmează să expire la data de 21.08.2015...
Conform art.59 al.1 c.pen. după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei ,în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani,condamnatul care este stăruitor în muncă ,disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare ,ținându-se seama și de antecedentele sale penale ,poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Se constată că întradevăr cerințele prevăzute de acest text de lege sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Din cuprinsul procesului- verbal T00005/11.12.2013 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta-Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul T. S. se află la prima analiză în cadrul comisiei privind liberarea condiționată,iar pe perioada detenției a manifestat un comportament adecvat în raport de normele instituției ,a fost stăruitor în muncă, nu fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 17 ori, a fost planificat la activități lucrative, realizând un număr de 132 zile muncă, s-a implicat în programe educative,activități cultural-educative, nu posedă antecedente penale, în prezent execută pedeapsa în regim semideschis. iar Comisia din Penitenciar ,în unanimitate, a propus să fie liberat condiționat raportat la: a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost recompensat de 14 ori,nu a fost sancționat disciplinar, a realizat câștig prin muncă un număr de 132 zile, este infractor primar.
Beneficiul liberării condiționate nu este un drept al condamnatului ,ci numai o vocație a acestuia,astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului ,pentru restul de pedeapsă.
Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia și-a atins scopul înainte de expirarea ei față de natura și gravitatea faptei comise, implicarea și stăruința în muncă ,a fost recompensat de un număr însemnat de ori, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni,de îndată ce acesta s-ar afla în stare de libertate.
Liberarea condiționată ca instituție de drept penal,constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei,dar și un mijloc de reeducare a condamnaților ,care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în totalitate pedeapsa,ceea ce se poate reține în prezent în privința condamnatului T. S. care a avut un comportament întrutotul adecvat normele carcerale.
În considerarea celor arătate, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d)c.pr.pen se va admite ca fondat recursul declarat de condamnatul T. S. -deținut în Penitenciarul Poarta Albă,jud-C.,împotriva sent.penale .nr.3377/din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. ._ .
Se va casa sentința penală recurată și rejudecând cauza se va dispune ca în baza art.59 c.pen.rap.la art.450 al.1c.pr.pen să fie admisă propunerea de liberare condiționată formulată de Comisie..
Se va dispune liberarea condiționată, de îndată, a condamnatului, T. S.- pentru restul de pedeapsă, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.715/2011 emis în baza sent.penale nr.458/2009 a Tribunalului București secția a- II –a penală dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Se vor înlătura din sentința penală recurată dispozițiile contrare prezentei decizii penale ,privind ,fixarea termenului la data de 11.03.2014 și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate,.
În baza art.192 al.3 c.pr.pen se va dispune ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d)c.pr.pen;
Admite ca fondat recursul declarat de condamnatul T. S. -deținut în Penitenciarul Poarta Albă,jud-C.,împotriva sent.penale .nr.3377/din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. ._ .
Casează sentința penală recurată și rejudecând cauza dispune:
În baza art.59 c.pen.rap.la art.450 al.1c.pr.pen;
Admite propunerea de liberare condiționată.
Dispune liberarea condiționată, de îndată, a condamnatului, T. S.- fiul lui C. și C.,ns.la data de 16.05.1987, CNP_,,pentru restul de pedeapsă, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.715/2011 emis în baza sent.penale nr.458/2009 a Tribunalului București secția a- II –a penală dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Înlătură din sentința penală recurată dispozițiile contrare prezentei decizii penale ,privind ,fixarea termenului la data de 11.03.2014,
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate,.
În baza art.192 al.3 c.pr.pen;
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 28.01.2014..
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. L. E. G. C. D.
GREFIER,
C. B.
Red.jud.fond.M.V.U.
Red.recurs Em.G./29.01.2014/2ex/
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 504/2014.... → |
|---|








