Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 359/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 359/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 8390/256/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.359
Ședința publică din 04.06.2014
PREȘEDINTE – I. C. S.
GREFIER – O. C.
Cu participare PROCUROR – N. Z.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul condamnat AMIȘ S. – fiul lui C. și G., născut la data de 13.07.1989, deținut în P. Tulcea, ce are ca obiect contestație la executare – art.461 cod pr.penală, declinat de la Judecătoria Medgidia.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.358 Cod pr. penală, se prezintă condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. F., în substituirea avocat M. Tana, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată, aduce la cunoștința părților prezente că P. Tulcea a înaintat cererea condamnatului în care menționează că menține prezenta cerere și dorește să fie prezent la instanță, iar P. P. Albă a înaintat adresă prin care face cunoscut că citația condamnatului a fost înaintată la P. Tulcea.
Instanța întreabă părțile dacă mai au de formulat cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile în continuarea cercetării judecătorești, și constatând că nu sunt, în baza art.387 cod pr.penală, constată terminată cercetarea judecătorească și în baza art.388 cod pr.penală acordă cuvântul părților prezente pentru dezbateri.
Avocat P. F. având cuvântul, arată că a analizat dosarul, contestatorul arată că în mod incorect i s-a aplicat o pedeapsă așa de mare în condițiile în care a uzat de disp.art.320/1 cod pr.penală.
Referitor la decizia I.C.C.J.să se constate dacă sunt aplicabile, precizând că solicită acordarea onorariului apărătorului titular.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondate, arătând că pedeapsa rezultantă în executarea căreia se află nu depășește pedeapsa maximă pentru infracțiunea pentru care a fost cercetat condamnatul; pentru infracțiunea de omor deosebit de grav a primit o pedeapsă de 25 ani, codul penal vechi prevedea o pedeapsă cuprinsă între 15-25 ani, nu a depășit maximul special prevăzut de noua lege, dacă se aplica noul cod penal se aplica și un spor de 1/3 pentru infracțiunea de tâlhărie, viol, complicitate la infracțiunea de viol, iar pedeapsa de 25 ani se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Petentul condamnat în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației formulate de condamnatul AMIȘ S.:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., condamnatul AMIȘ S. a formulat contestație la executare referitor la pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.471/06.11.2012 a Tribunalului C., MEPI 943/2012/19.03.2013.
În motivarea contestației, condamnatul a solicitat reducerea pedepselor aplicate prin reținerea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, ca urmare a recunoașterii faptelor.
Examinând contestația la executare formulată de condamnat, constată că aceasta nu este fondată.
Prin sentința penale nr.471/06.11.2012 a Tribunalului C. AMIȘ S. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare compusă din:
- 25 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav aplicată în baza art. 174 alin1 și art.176 alin.1 lit.a și d Cod penal ;
- 2o de ani închisoare pentru tâlhărie aplicată în baza art. 211 alin1, alin.2 lit.b alin2/1 lit a și c Cod penal ;
- 18 ani închisoare pentru viol aplicată în baza art. 197 alin.1 și alin.2 lit a Cod penal;
- 10 ani închisoare pentru complicitate la viol.
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor legale se constată că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres de legiuitor.
Contestația la executare constituie un instrument juridic de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepsei, deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În consecință, contestația la executare nu poate duce la reformarea sau retractarea hotărârii, ci numai la soluționarea unor incidente apărute după rămânerea definitivă a acesteia și care nu pun în discuție aspecte legate de fondul cauzei.
Analizând dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, astfel cum au fost introduse prin art.XVIII pct 43 din Legea nr.202/2010, se observă că acestea au fost norme introduse pentru „accelerarea soluționării proceselor”, care se circumscriu exclusiv judecății în primă instanță, pentru declanșarea unei proceduri simplificate, legiuitorul stabilind în mod imperativ momentul până la care își pot găsi aplicabilitatea, respectiv „până la începerea cercetării judecătorești”.
Dispoziția legală cuprinsă în alin.7 al art.3201 Cod procedură penală, preluată de art.396 alin.1 din noul Cod de procedură penală a fost introdusă în scopul strict de a simplifica procedurile judiciare, oferind în schimb un avantaj inculpatului care își recunoaște vinovăția, și anume beneficiul reducerii LIMITELOR DE PEDEAPSĂ față de care se va orienta judecătorul în raport de fapta concretă, de circumstanțele personale ale infractorului, dar și de circumstanțele atenuante sau agravante existente în cauză.
Nu în ultimul rând, aplicarea procedurii instituite de art.3201 Cod procedură penală, respectiv art.396 alin.1 din noul Cod de procedură penală nu este obligatorie, ci lăsată la aprecierea judecătorului care soluționează fondul cauzei, care poate da eficiență acestor norme numai în situația în care, pe lângă recunoașterea inculpatului, constată că faptele acestuia există, au fost comise de inculpat cu vinovăție în forma cerută de lege și fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În atare situație, judecătorul învestit cu soluționarea contestației la executare, nu ar putea aprecia dacă la momentul judecării fondului cauzei s-ar fi putut aplica aceste dispoziții speciale, dacă la acel moment erau suficiente probe culese la urmărire penală sau existau aspecte care s-au lămurit în cursul administrării probatoriului în fața instanței de judecată, întrucât s-ar reanaliza însuși fondul cauzei.
Mai mult, această procedură nu este aplicabilă infracțiunilor pentru care pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, deci nici infracțiunii de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat inculpatul.
Ori, condamnatul solicită o reindividualizare a pedepsei aplicate, aspect care ar fi de natură a aduce atingere întregii proceduri desfășurate anterior în cursul judecării fondului cauzei, precum și autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare și care nu poate fi considerată o cauză de micșorare a pedepsei ivite după punerea în executare a hotărârii definitive de condamnare.
De altfel, prin Decizia nr.1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, s-a statuat că dispozițiile art.3201 Cod pr. penală nu își au aplicabilitate în cazul pedepselor definitive, situație prezentă în speța de față.
Examinând cauza și din perspectiva legii penale mai favorabile, Tribunalul constată că potrivit art.6 Cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Așadar, în vederea aplicării art.6 Cod penal pedeapsa aplicată persoanei condamnate pentru infracțiunea comisă se compară cu pedeapsa prevăzută de noua lege pentru aceeași infracțiune.
Înțelesul expresiei „pedeapsă prevăzută de lege„ este lămurit de dispozițiile art.187 Cod penal, potrivit cărora, „Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.”
Cum dispozițiile art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală anterior, respectiv art.396 alin.10 Cod procedură penală actual, constituie un caz de reducere a pedepsei, acestea nu pot fi avute în vedere la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.14 din 16.06.2014, dosar nr._ /HP/P potrivit căreia „ Stabilește că aplicarea legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a cauzei, potrivit art.6 alin.1 din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă.”
Mai mult, chiar dacă s-ar admite reținerea unei astfel de cauze de reducere a pedepselor, potrivit deciziei nr.1 din 14.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ /HP/P al Înaltei Curți De Casație Și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”
În raport de această decizie, ulterior scăderii unora din pedepse impunea realizarea concursului potrivit art.39 din actualul Cod penal, iar rezultanta ar fost mult mai mare decât cea concret aplicată.
Față de aspectele expuse anterior va respinge ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul AMIȘ S..
În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, se avansează suma de 100 de lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.MANTU TANA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul AMIȘ S..
În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală,
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală,
Avansează suma de 100 de lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.MANTU TANA.
Cu contestație în 3 zile de la comunicare pentru procuror și condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.
PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,
I.-C. S. O. C.
Tehnored. Dec.- I.C.S/17.06.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
