Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 554/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 6073/256/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 554
Ședința din camera de consiliu din data de 4 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L. T.
GREFIER: A.-M. G.
Pe rol, pronunțarea asupra cererii formulată în temeiul OUG 116/23.12.2013 de către petentul condamnat G. I., fiul lui I. și Z., născut la data de 08.09.1971, deținut în P. P. Albă.
Examinarea cererii a avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 17.10.2014 și a fost consemnată în încheierea de ședință din acea dată, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 20.10.2014 și ulterior, din aceleași motive, a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014, 31.10.2014 și 04.11.2014, când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra sesizării de față:
La data de 25.07.2014 Judecătoria Medgidia a fost sesizată cu cererea formulată de condamnatul G. I. în cuprinsul căreia susținea că formulează o contestație la executare, solicitând aplicarea legii mai favorabile în raport de modificările legislative survenite, de modificarea dispozițiilor art. 10 din Legea 143/2000 raportat la art. 5 Cod penal.
Contestatorul arată că în forma veche art. 10 din Legea 143/2000 sancționa acțiunile de organizare ,conducere și finanțare .La acest moment, actualul art .10 din Legea 143/2000 mai sancționează doar acțiunea de finanțare a faptelor prevăzute de art. 2-5 . În consecință contestatorul solicită a-i fi aplicată legea mai favorabilă, în sensul reducerii pedepsei la limitele prevăzute de art. 2,3 din Legea 143/2000.
Prin sentința penală 2803/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal_ , s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei contestații, în favoarea Tribunalului C., având în vedere că pedeapsa ce se execută a fost aplicată de Tribunalul București și față de dispozițiile art. 50 raportat la art. 595 Cod proc.pen. și art. 23 Legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013.
Prin sentința penală 1123 din 13.09.2004 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală în dosar penal_ , definitivă prin decizia penală 1063/17.02.2006 a ÎCCJ ,Secția Penală, inculpatul G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea 143/2000 raportat la art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 19 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal . În baza art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2, a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 15 ani și 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal. În baza art. 279 alin. 3 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul G. I. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare . În baza art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, a condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal ,contopește pedepsele și în final condamnă pe inculpatul G. I. la pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal .
Prin sentința penală 133/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. Secția Penală în dosar penal_, definitivă prin necontestare la data de 11.03.2014, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 Cod proc.pen., admite în parte contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din P. Spital București Jilava privind pe condamnatul G. I. .În baza art. 6 alin. 6 din NCP reduce durata pedepsei complementare la 5 ani .În final va executa 19 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Din lecturarea considerentelor sentinței penale 133/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, rezultă că la acel moment, a fost analizată situația juridică a condamnatului din perspectiva aplicării legii mai favorabile și luându-se în examinare reducerea nu numai a pedepsei complementare ci și a celor principale. Condamnatul G. I. a fost mulțumit de acea soluție, necontestând-o.
Chiar dacă la acest moment a încercat să inducă ideea că este vorba despre o cerere având ca obiect contestația la executare, în fondul susținerilor sale invocă aspecte privind aplicarea legii mai favorabile care au reprezentat conținutul unei sesizări anterioare, deja definitiv soluționată, aspecte față de care se impune respingerea prezentei cereri.
În concret pe chestiunea invocată de inculpat privind modificarea art. 10 din legea 143 /2000, potrivit considerentelor sentinței penale 1123 din 13.09.2004 pronunțată de Tribunalul București, condamnatul G. I. nu numai că a organizat introducerea în țară de droguri și arme, dar este și cel care a trimis din Germania în zile consecutive, prin firme de transport, colete care conțineau câte 10.000 comprimate ecstasy. Nu rezultă din probele și situația de fapt menționate că inculpatul ar fi fost un intermediar în operațiunea de trimitere în țară a substanțelor interzise, astfel că potrivit datelor existente și expuse în considerentele hotărârii, el este și finanțatorul operațiunii. Despre arme de altfel, inculpatul a susținut că le-a cumpărat anterior iar despre droguri a adoptat o atitudine de nerecunoaștere.
Împrejurarea că la final, atunci când a expus conținutul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului G. I., instanța a folosit doar termenul generic de organizare, pentru că potrivit legii anterioare infracțiunea se realiza în oricare din modalitățile organizare /finanțare, nu exclude ceea ce a arătat în prezentarea situației de fapt, referitor la poziția sa în cadrul grupului, aspecte relatate mai sus circumscrise faptei de finanțare.
Având în vedere aceste considerente, urmează a respinge contestația formulată de condamantul G. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul G. I., fiul lui I. și Z., născut la data de 08.09.1971, deținut în P. P. Albă - având ca obiect intervenirea legii mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen.:
Obligă pe condamnatul G. I. la suma de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație .
Pronunțată în cameră de consiliu, azi 4.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. T. A.-M. G.
Tehnored.hot.jud.M.L.T./ 17.12.2014/ 4 ex.;
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 608/2014.... | Luare de mită. Art. 254 C.p.. Sentința nr. 400/2014.... → |
|---|








