Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 554/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 4727/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 554
Ședința publică de la 14 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. G. C. - judecător
Grefier R. I. T.
Pe rol, judecarea cererii de contestație la executare formulată de petenta condamnată R. E. M., în prezent deținută în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Fără citarea persoanei condamnate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost restituită dovada de comunicare a înștiințării emisă către condamnată, după care,
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 8 din Legea nr. 255/2013 constată că prezenta cauză este dată spre soluționare fără citarea condamnatului și fără participarea procurorului, la dosar existând toate înscrisurile necesare soluționării cauzei, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 1141 din data de 25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria C. s-a admis în baza art. 47 alin. 1 N.C.p.p. excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de instanță din oficiu iar în baza art. 50 N.C.p.p. raportat la art. 23 din Legea 255/2013 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect cerere de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată R. E. M., în favoarea Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că la data de 05.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea formulată de petentul R. E. M. privind aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.
La solicitarea instanței au fost înaintate fișa de evaluare a deținutului, copiile sentințelor penale și ale mandatelor de executare a pedepsei închisorii.
Din actele atașate sesizării a rezultat că persoana condamnată R. E. M. se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O. pentru infracțiunea de înșelăciune.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de necompetență invocate din oficiu de Judecătoria C., instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.
În speța de față, s-a apreciat că instanța de executare, în a cărei circumscripție se află și locul de deținere în momentul formulării sesizării (Penitenciarul C. ) este Tribunalul D., motiv pentru care instanța a admis excepția invocată din oficiu și, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 50 C.p.p., a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, iar prin rezoluție, instanța a dispus încunoștințarea persoanei condamnate potrivit art. 23 alin. 8 din Lg. 255/2013.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 125 din 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O., s-a dispus în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin.(2) din Codul penal, art.74 alin.1 lit.a și alin. 2 Cod penal și art.76 alin. 1 lit. b Cod penal, condamnarea inculpatei R. E.-M., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 53 pct. 2 lit. a si art. 65 cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o perioada de 2 ani.
În temeiul art. 215 alin 1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art. 41 alin.(2) din Codul penal, art.74 alin.1 lit.a și alin. 2 Cod penal și art.76 alin. 1 lit. a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. In baza art. 53 pct. 2 lit. a si art. 65 cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o perioada de 2 ani.
În temeiul art. 194 alin.(1) din Codul penal cu aplic. art. 41 alin.(2) din Codul penal, art.74 alin.1 lit.a și alin. 2 Cod penal și art.76 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatei R. E. M., la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
In baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal a dispus ca inculpata R. E. M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului.
În baza art.71 C.p.au fost interzise inculpatei drepturile prev.de art. 64 alin 1 lit a) teza finala si lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termenul de încercare pentru inculpată, stabilit in conditiiie art. 86 indice 2 Cod penal.
În baza art. 86 indice 3 alin. 1 Cod pena1 condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la indeplinire de Serviciul de Probatiune de pe lîngă Tribunalul O.:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lîngă Tribunalul O.;
b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reșe¬dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mjloacele sale de existență.
In baza art.359 c.pr.pen. a atras atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 c. pen.
In baza art. 71 alin. 5 c.p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
Împotriva sentinței penale nr. 125 din 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O., D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial O. și părțile civile T. F. și T. M. S. au formulat apel la Curtea de Apel C. care prin d.p. nr. 139/17.04.2013 a admis apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 125 din 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. A., E. C., S. I., R. A., S. N., Mangîru V., T. T. D., M. A., R. E. M. și S. M. C..
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile T. G. și D. V..
S-a desființat în parte sentința, pe latură penală și civilă și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei R. E. - M. în pedepsele componente.
S-a înlăturat, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și mențiunea referitoare la aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și s-a înlăturat aplicarea art. 86 /1 C.pen., art. 86 /3 alin. 1 C.pen., art. 359 și art. 71 alin. 5 C.pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit.a și alin. 2 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. b C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatei R. E. - M. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat.
A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit.a și alin. 2 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. a C.pen. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit.a și alin. 2 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. a C.pen., de la 4 luni închisoare la 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen. și art. 35 alin. 3 C.pen. au fost contopite pedepsele de mai sus urmând ca inculpata R. E. - M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive de la 17.09.2010 la 23.09.2010.
Împotriva deciziei penale nr. 139/17.04.2013 a Curții de Apel C., inculpata R. E. M. a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 3542/14.11.2013 l-a respins ca nefondat.
În baza sentinței penale nr. 125 din 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. s-a emis MEPI nr. 355/15.11.2013 de către Tribunalul O..
Principial, cu privire la sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul penitenciarului, instanța constată că, Curtea Constituțională a statuat în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.
Așadar, principiul retroactivității legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce înseamnă că ori de câte ori organele judiciare sunt în prezenta unei legi noi mai favorabile trebuie să o aplice, chiar dacă nu există dispoziții privind modul de incidență al acestei legi. În lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea nouă mai favorabilă în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituție. Referitor la modul de soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală, regula generală este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cărora dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.
Pe de altă parte, regula aplicării legii penale mai favorabile vizează numai normele dreptului penal substanțial, iar nu și normele procesual penale. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 6 alin. 1 NCP care stipulează următoarele: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Dispozițiile art. 6 NCP se corelează însă cu cele ale art. 595 NCPP, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsura educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 și 6 NCP după caz.
În altă ordine de idei, aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incident în cauza respectivă: tentativă, participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare. Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.
Determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.
Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.
În cazul concursului de infracțiuni dacă există legi succesive atât în privința stabilirii existenței fiecărei infracțiuni concurente, cât și legi succesive în privința tratamentului penal al concursului, nu se disociază evaluările–una privind infracțiunile concurente și alta privind tratamentul penal al concursului de infracțiuni–, ci legea mai favorabilă aplicabilă va fi cea care până la final, luând în calcul și tratamentul penal al concursului, este mai favorabilă.
Aceste soluții se desprind din concepția după care aplicarea legii penale mai favorabile se analizează nu numai în raport cu fiecare infracțiune, ci și în raport cu celelalte instituții incidente în stabilirea și aplicarea pedepsei (G. A. Coordonator – Explicații preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).
Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs (V. Dongoroz).
De aceea, instanța trebuie în aplicarea art. 6 NCp și 595 NCpp să compare pedeapsa aplicată cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primească condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ci și toate cauzele de atenuare sau agravare incidente în situația respectivă, spre a se verifica și a se preveni ca persoana în cauză să nu execute un plus de pedeapsă care nu mai este prevăzut pe legea nouă.
Practica judiciara este și ea în sensul aplicării în concret a legii penale mai favorabile, luând in considerare legea în ansamblu cu toate instituțiile care au relevanță juridică asupra stabilirii și aplicării pedepsei.
Din perspectiva noțiunii de lege penală mai favorabilă, regăsită în jurisprudența obligatorie, prezintă relevanță similară și decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege în vigoare și ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii s-a decis că legea penală mai favorabilă este cea prin care se instituie principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Aplicarea combinată, în aceeași cauză, a dispozițiilor mai favorabile infractorului din două sau mai multe legi succesive ridică probleme de conformitate cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale în aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Caracterul axiomatic al acestui principiu constituțional și interpretarea ce trebuie dată conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în acord cu exigentele constituționale au fost în mod expres consacrate în două decizii relativ recente ale Curții.
Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
Prin decizia nr. 206/2013, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 1415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii." Același principiu al obligativității deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate inclusiv in ceea ce privește considerentele este expus in mod expres si in decizia Curții Constituționale nr. 3/2014.
Dispozițiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal nu consacră instituții de drept penal autonome în materia pluralității de infracțiuni și nu legitimează procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal în această accepțiune.
Stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru cealaltă a fost aplicată legea veche, mai favorabilă, constituie o expresie a principiului activității legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o normă dată în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cât timp una dintre infracțiunile componente ale pluralității a fost comisă sub legea nouă, înseamnă că întreaga pluralitate si-a desăvârșit configurația sub această lege, justificându-se, prin urmare, aplicarea legii noi atât infracțiunii comise pe perioada activității sale, cât si tuturor situațiilor cu relevantă juridică născute/finalizate în acest interval.
Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminării controverselor legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au însoțit . Codului penal din 1969, legiuitorul optând pentru soluția majoritară regăsită în practica acelei perioade.
Noțiunea de ”instituție de drept penal autonomă” nu se regăsește în vreuna dintre normele Codului penal în vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce însoțește ambele legi menționate nu operează nici măcar tangențial cu acest concept care, din punct de vedere al consacrării legale, se conturează mai degrabă ca o noțiune inedită, de sine stătătoare.
Desigur că, în exercitarea prerogativei constituționale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentală, legiuitorul este îndreptățit să modifice normele legale ori să adopte altele noi, menite să faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.
În egală măsură, lui îi revine însă obligația de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerentă în reglementare, precum și o corelare atentă a textelor, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, divergențele de interpretare și aplicare.
În situația în care pedeapsa pentru concursul de infracțiuni a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, iar apoi intră în vigoare NCP, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune din nou o analiză în două etape: într-o primă etapă se analizează fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă. Dacă este cazul, se va proceda la reducerea pedepselor care depășesc noul maxim special, potrivit art. 6 NCP. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 NCP.
Instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Potrivit art. 6 alin. 1 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare, pronunțată printr-o hotărâre definitivă.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 NCPP, instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere dispozițiile privitoare la infracțiunea continuată și la circumstanțele atenuante, în ordinea prevăzută de art. 79 NCP;
2. aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, avându-se în vedere și împrejurarea că la individualizarea cuantumului pedepsei cu închisoarea s-au reținut dispozițiile privitoare la infracțiunea continuată, precum și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 din C.p. din 1969.
Astfel, instanța reține următoarele:
a) În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedepsele pentru infracțiuni săvârșite în formă continuată, instanța menționează că aceasta se face într-o singură etapă.
b) În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la circumstanțele atenuante și efectul lor, instanța constată că potrivit art. 74 și urm. NCP conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii (reprezentată de lipsa antecedentelor penale) și împrejurarea că pe parcursul procesului inculpata a născut un copil al cărui tată este unul dintre coinculpați, nu mai reprezintă circumstanțe atenuante (nici legale, nici judiciare), ci doar criteriu general de individualizare a pedepsei (cu privire la cea dintâi circumstanță reținută de instanțe de fond), motiv pentru care, la stabilirea maximului pedepsei prevăzut de legea nouă, instanța nu va da efectul impus în cazul reținerii circumstanțelor atenuante.
Urmează a se verifica, așadar, dacă pedepsele aplicate sub legea veche depășesc maximul special din noua normă de incriminare, majorat cu 3 ani potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 NCP.
c) Infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 143/2000 este reglementată de dispozițiile art. 367 alin. 1 și 3 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în prezent limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 367 alin. 1 și 3 NCP, în urma aplicării art. 36 alin. 1 NCP, se încadrează între 1 an și 8 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, nici pe cel majorat potrivit art. 36 alin. 1 NCP, care este de 8 ani închisoare.
d) Infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 NCP este reglementată de dispozițiile art. 244 alin. 1 și 2 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în prezent limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 NCP, în urma aplicării art. 36 alin. 1 NCP se încadrează între 1 an și 8 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, nici pe cel majorat potrivit art. 36 alin. 1 NCP, care este de 8 ani închisoare.
e) Infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 NCP este reglementată de dispozițiile art. 207 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în prezent limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 207 alin. 1 NCP, în urma aplicării art. 36 alin. 1 NCP se încadrează între 1 an și 8 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, nici pe cel majorat potrivit art. 36 alin. 1 NCP, care este de 8 ani închisoare.
Astfel fiind, pedepsele aplicate sub legea veche nu depășesc maximul special din noua normă de incriminare, motiv pentru care instanța nu le va reduce.
2. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b NCP, luându-se în calcul pedepsele aplicate care nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b NCP, în urma contopirii pedepselor de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare și 5 luni închisoare, la pedeapsa de bază de 5 ani închisoare se adaugă sporul de 1 an 5 luni și 20 zile închisoare, rezultând o pedeapsă de 6 ani 5 luni și 20 zile închisoare.
Având în vedere că pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului de 5 ani închisoare nu depășește maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, de 6 ani 5 luni și 20 zile închisoare, instanța nu va reduce nici pedeapsa rezultantă aplicată.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată instanța constată că:
- pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 îi corespunde pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP;
- potrivit art. 66 alin. 1 NCP maximul prevăzut de legea nouă este de 5 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP nici cu privire la aceasta.
În concluzie, condamnatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP pe o perioadă de 2 ani.
D. urmare, instanța în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP va respinge ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a cererii formulată de condamnata R. E.-M. de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP instanța va obliga contestatoarea-condamnată la plata sumei de 140 lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat, culpa procesuală aparținându-i acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP respinge ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a cererii formulată de condamnata R. E.-M., CNP_, fiica lui R. Nicușor și R. M., născută la data de 11 septembrie 1979, în municipiul C., județul D., în prezent deținută în Penitenciarul C., de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatoarea-condamnată la plata sumei de 140 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.
Președinte,Grefier,
C. G. C. R. I. T.
Red. Jud. C.G.C./14.05.2014
Tehnored. R../5 ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
R. E.-M., CNP_, fiica lui R. Nicușor și R. M., născută la data de 11 septembrie 1979, în prezent deținută în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.554/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnata R. E.-M., pentru a-i fi înmânat acesteia un exemplar.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.554/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnata R. E.-M., CNP_, fiica lui R. Nicușor și R. M., născută la data de 11 septembrie 1979.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT –Serviciul Teritorial C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.554/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnata R. E.-M., CNP_, fiica lui R. Nicușor și R. M., născută la data de 11 septembrie 1979, deținută în Penitenciarul C..
Grefier – R. I. T.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
