Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 51/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 51/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 9349/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința Nr. 51/2014

Ședința nepublică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. S.

Grefier L. E. O.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Pe rol fiind judecarea cauzei penal privind pe petentul C. V., având ca obiect cerere de reabilitare (art.530 și următoarele C.pr.pen., art.166 și următoarele C.pen.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul C. V., asistat de avocat ales, P. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 533 noul Cod de procedură penală declară ședința nepublică.

Avocat P. L., pentru petent, depune la dosar copii ale carnetului de muncă însoțită de adeverințe privind locurile de muncă și declarația autentică a numitului D. C. D. și solicită admiterea cererii privind încuviințarea probei cu doi martori privitor la buna credință a petentului în încercarea de achita despăgubirile civile acordate părții vătămate.

Având cuvântul, asupra cererii formulate, reprezentantul Ministerului Public, arată că nu se mai impune administrarea probei cu martori în dovedirea bunei credințe a petentului condamnat cu privire la imposibilitatea achitării despăgubirilor civile raportat la actele depuse la dosar, respectiv declarația autentică și aplicarea legii mai favorabile privind condițiile reabilitării.

Instanța, apreciind ca nemaifiind utilă cauzei proba cu martorii în dovedirea bunei credințe a petentului o respinge și nemaifiind alte cereri de formulat, constată procesul în stare de judecată acordându-se cuvântul pe fond:

Apărătorii aleși ai petentului, având cuvântul, au solicitat admiterea cererii și reabilitarea acestuia cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune reabilitarea.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că petentul întrunește condițiile pentru a fi reabilitat solicitând admiterea cererii și reabilitarea judecătorească a petentului cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Petentul, având cuvântul, a solicitat reabilitarea judecătorească.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._/318/2013 petentul condamnat C. V., a solicitat să se dispună reabilitarea sa pentru pedeapsa de cu privire la condamnările aplicate prin sentințele penale nr. 1437/26.12.1990 a Judecătoriei Tg-J. și nr. 45/08.12.1993 a Tribunalului M..

În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 39 alin. 1 C.pen., aplicată prin sentința penală nr. 45 din 08.12.1993 a Tribunalului M., și din momentul liberării sale, în anul 1997 și până în prezent nu a mai săvârșit nicio faptă penală, își câștigă existența prin mijloace oneste, are o bună comportare în societate.

În drept, cererea a fost motivată pe disp. art. 134 C.pen. și art. 494- 498 C.pr.pen.

În dovedirea cererii sale, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, copiile sentințelor penale nr. 45/09.12.1993 pronunțată de Tribunalului M. și nr. 1437/26.12.1990 pronunțată de Judecătoria Tg-J., certificatul de cazier judiciar, certificatul de cazier fiscal emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice, o . caracterizări, precum și copia cărții de identitate.

Judecătoria Tg-J. prin sentința penală nr. 2766 din 20 noiembrie 2013 a declinat competența soluționării cererii de reabilitare în favoarea Tribunalului Gorj – Secția Penală.

În urma declinării competenței soluționării cererii cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj – Secția penală sub nr._, cu termen de judecată acordat la data de 15.01.2014.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului de fond nr. 2268/1992 al Tribunalului M., precum și efectuarea unui de referatul întocmit de C. Executări Penale, cât și depunerea unui certificat de cazier juriciar.

În temeiul art. 168 C.pen. C.pr.pen., în vederea achitării în întregime a cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat petentul, tribunalul a dispus efectuarea unei adrese către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj (fila 9).

Verificând acele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea formulată de către petent în raport de probele cauzei, privită și prin prisma dispozițiilor art. 166 și urm. C.pen. rap. la art. 530 și urm.C.pr.pen., este admisibilă pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. Petentul C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 C.pen., cu aplicare art. 37 C.pen.,

În baza art. 869 C.pen., s-a dispus revocarea obligării la muncă corecțională a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatul C. V. prin sentința penală nr. 1437 din 26.12.1990 a Judecătoriei Tg-J., rămasă definitivă.

În baza art. 39 alin. 1 C.pen., a fost contopită pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 C.pen., cu pedeapsa de 1 an aplicată muncă corecțională aplicată prin 1437 din 26.12.1990 a Judecătoriei Tg-J., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În referatul întocmit de C. Executări Penale din cadrul Tribunalului M. (fila 10) se menționează că inculpatul C. V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 45 din 08.12.1993 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 47/27.02.1996 pronunțată de Curtea de Apel C., executarea pedepsei începând la data de 10.09.1992 și expiră la 09.09.2000.

Prin adresa nr._/29.01.2014 emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Rovinari, s-a comunicat faptul că petentul nu figurează cu debite.

De asemenea, s-au depus la dosar copii ale carnetului de muncă (filele 15-28), precum și declarația autentică a numitului D. C. D. (fila 29), prin care arată că petentul C. V. a efectuat demersuri în a lua legătura cu partea vătămată I. D., în mai multe rânduri, în vedere achitării despăgubirilor civile.

Din actele dosarului rezultă că de la 09.09.2000, dată la care a expirat executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 45 din 08.12.1993 pronunțată de Tribunalul M., petentul nu a suferit o altă condamnare, a avut o conduită bună în societate, și-a asigurat existența prin muncă și a achitat în întregime cheltuielile judiciare datorate statului, imposibilitatea achitării obligațiilor privitoare la dispozițiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare nedatorându-se relei-voințe a condamnatului, fiind împlinit și termenul prevăzut de lege pentru reabilitare.

Astfel, se constată că sunt îndeplinite condițiile reabilitării judecătorești prev. de art. 166 lit. b NCP și următ., care constituie legea penală mai favorabilă atât sub aspectul termenului necesar pentru a se constata reabilitarea (care este de 5 ani, față de 9 ani – 5 ani +1/2 din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prevăzut de Codul penal anterior), cât și al condițiilor reabilitării prevăzută în art. 168 NCP, care sunt mai puțin restrictive și ca atare cererea se va admite și se va dispune reabilitarea petentului.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată și dispune reabilitarea judecătorească a petentului C. V., fiul lui C. și M., născut la data de 15.04.1958 în ., cu domiciliul în comuna Câlnic, ., CNP_, cu privire la condamnările aplicate prin sentințele penale nr. 1437/26.12.1990 a Judecătoriei Tg-J. și nr. 45/08.12.1993 a Tribunalului M..

Încetează decăderile, interdicțiile și incapacitățile ce rezultă din condamnare și dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în hotărârile judecătorești de condamnare.

Cheltuielile judecătorești rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.02.2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. M. S.

Grefier,

L.-E. O.

Red.L.M.S.

Tehnored L.E.O.

4 ex/19.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 51/2014. Tribunalul GORJ