Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 12100/94/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1/A

Ședința publică din data de: 17.02.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE - R. A.

JUDECĂTOR - C. G.

GREFIER - F. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M. .

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul-contestator N. D. împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul-contestator N. D., pentru care a răspuns apărătorul desemnat din oficiu-avocat Căliniță C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație la executare (art.461 Cpp) si stadiul procesual – recurs și învederează instanței că Penitenciarul Rahova a depus la dosar o cerere prin care recurentul-contestator N. D. declară că nu dorește să fie prezentat la termenul de judecată din data de 17.02.2014, după care:

Tribunalul, având in vedere noile modificări aduse prin noul Cod de procedura penala față de dispozițiile art. 10 alin.2 din Legea 255/2013, califică calea de atac exercitată in cauza ca fiind apel urmând a fi soluționată de către instanță conform dispozițiilor din legea noua referitoare la apel.

De asemenea, instanța pune in discuție posibilitatea de a judeca prezentul apel în lipsa contestatorului, arestat și neprezentat in fata instanței de judecată, față de noile dispoziții din codul de procedura penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată ca nu se opune la judecare prezentei cauze în lipsa contestatorului.

Apărătorul desemnat din oficiu al apelantului – contestator N. D., având cuvântul, arată că este de acord cu judecarea cauzei in lipsa contestatorului.

Tribunalul, având in vedere noile dispoziții din Codul de procedura penală (art. 353 al. 3 C.p.p.), conform căruia judecarea cauzei cu inculpați sau petenți aflați în stare de deținere se poate judeca in lipsa acestora, la cererea expresă a acestora și având in vedere cererea depusă de contestator, urmează a constata procedura legal îndeplinită. De asemenea constată că prezentul apel se poate judeca în lipsa contestatorului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicita respingerea apelului formulat în cauză ca nefondat, apreciind că motivele invocate nu se pot exercita prin intermediul unei căi de atac ordinare, considerând sentința pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ ca fiind temeinică și legală.

Apărătorul desemnat din oficiu apelantului – contestator N. D., având cuvântul, solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat de contestator.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele: In temeiul art 460 c.p.p raportat la art 461 lit c) c.p.p. s-a respins contestatia la executare formulata de Biroul Executari Penale din cadrul Judecatoriei B.. S-a menținut mandatul de executare a pedepsei nr 468/10.09.2013 emis de Judecătoria B. în dosarul_ .

În temeiul art. 189 C.p.p. onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in cuantum de 50 lei vor au rămas in sarcina statului.

Pentru a pronunța aceasta sentință, Judecătoria B. a retinut următoarele:

Prinsentința penalănr 191/25.04.2013pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr_ s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 4 luni inchisoare, aplicata intimatului N. D. prin sentinta penala nr. 62/17.02.2011 a Jud. Fetesti, executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin această sentință penală, potrivit art 83 c.p. rezultand o pedeapsa finala de 1 an și șapte luni inchisoare, in loc de 1 an și opt luni inchisoare, cum ar fi fost normal.

Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr 1590/R din 09.09.2013 a Curții de Apel București, Secția a II a Penală care, a admis recursul inculpatului N. D. în sensul schimbării încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului ca urmare a înlăturarii dispozițiilor referitoare la recidiva postcondamnatorie.

Astfel instanța de control judiciar a contopit pedepsele aplicate inculpatului din prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, a revocat, în baza art 83 alin a Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicate intimatului N. D. prin sentinta penala nr. 62/17.02.2011 a Jud. Fetesti și a dispus executarea acestei din urmă pedepse alături de pedeapsa de 1 an și 4 luni aplicate în cauză, inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa de 1 an și 7 luni inchisoare.

Potrivit prevederilor art 461 alin 1 lic C.proc.pen., contestația la executare se poate formula când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Pentru ca incidentul la care fac referire aceste prevederi să poată constitui motiv de contestație la executare se impune îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: incidentul să se ivească în cursul executării pedepsei și să se refere la executarea hotărârii, fără a atrage schimbări în dispozitivul acesteia.

Cum prin contestația formulată s-au invocat motive anterioare judecării procesului, neexistând, deci, un incident ivit în cursul executării pedepsei, așa cum prevede art. 461 alin. (1) lit. c C.p.p.,instanța a respins contestația la executare formulată către BEP din cadrul Judecătoriei B. împotriva Sentinței penale nr 191/25.04.2013 a Judecătorie B. și va menține mandatul de executare a pedepsei nr 468/10.09.2013 a Judecătoriei B. în dosarul_ .

Potrivit art 192 alin 3 C.proc.pen cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul N. D., criticând soluția pronunțată in cauza pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._/9/2013 la data de 31.01.2014.

La termenul de judecată din data de 17.02.2014, Tribunalul, având in vedere noile modificări aduse prin noul Cod de procedura penala fata de dispozițiile art. 10 alin.2 din Legea 255/2013, califică calea de atac exercitata in cauza ca fiind apel urmând a fi soluționată de către instanta conform dispozitiilor din legea noua referitoare la apel.

Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza art. 417 C.p.p., Tribunalul retine următoarele:

În mod legal și temeinic a respins Judecătoria B. contestația la executare pusă de rolul Judecătorie B. de Biroul executări penale a acestei instanțe, dat fiind că soluția pronunțată prin sentința penalănr. 191/25.04.2013(prins-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 4 luni închisoare, aplicata condamnatului N. D. prin sentinta penala nr. 62/17.02.2011 a Jud. Fetesti și cumulul aritmetic cu pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin această sentință penală, rezultand o pedeapsa finala de 1 an și șapte luni închisoare), fiind atacată cu recurs de condamnat, a rămas definitivă prin decizia penală nr 1590/R din 09.09.2013 a Curții de Apel București, Secția a II a Penală, care a admis recursul inculpatului N. D. în sensul schimbării încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului ca urmare a înlăturării dispozițiilor referitoare la recidiva postcondamnatorie și cumulând aritmetic cele două pedepse a aplicat tot pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, dat fiind principiul neagravării soluției în propria cale de atac.

Cu atât mai mult, pe calea contestației la executare, instanța de executare nu poate majora pedeapsa aplicată, ce a intrat de altfel în puterea de lucru judecat.

De altfel, interpretând disp. art. 461 C.p.p. din 1969, situația analizată nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de acest articol în care se putea formula contestație la executare.

Tribunalul, vâzând și faptul că condamnatul este cel care a formulat prezentul apel, constată, față de soluția pronunțată de Judecătoria B., că acesta nu avea interes să formuleze prezentul apel.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator N. D..

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga apelantul-contestator la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, dat fiind culpa procesuală a acestuia în formularea apelului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, Căliniță C., în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile MJ și va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator N. D. (fiul lui G. și M., ns. la 08.07.1975 – Penitenciarul Rahova) împotriva s. p. nr. 30/22.01.2014 a Judecătoriei B..

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă apelantul-contestator la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, Căliniță C., în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile MJ și rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. A. C. G.

GREFIER,

F. C.

Red. si tehnored. Jud.A.R/05.03.2014/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul ILFOV