Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 70/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 393/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 70
Ședința publică de la data de 14.02.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. R.
GREFIER: F. C. M.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul - condamnat C. G..
Fără participarea procurorului și a condamnatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Penitenciarul Jilava a comunicat instanței relațiile solicitate, respectiv faptul că nu a întocmită sesizare către instanță în privința contestatorului pentru reducerea pedepsei, întrucât s-a apreciat ca nu sunt aplicabile disp. art. 4 și 6 NCP, precum și faptul că s-a atașat la sentința penală nr. 40/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria A., după care:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2014, pe rolul Tribunalului Ilfov, contestatorul - condamnat C. G. a formulat contestație la executarea sentinței nr. 40/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria A., rămasă definitivă prin decizia nr. 1077/25.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Contestatorul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentinței nr. 40/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria A., respectiv reducerea pedepsei aplicate, întrucât datorita intrării in vigoare a noului cod penal pedepsele pentru infracțiunea de furt calificat s-au redus, conform art. 229 NCP.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 598 NCPP, art. 458 C.p., art. 209 C.p și art. 229 NCP.
La data formulării contestației, petentul se afla în stare de detenție la Penitenciarul București Jilava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 07.02.2014 sub nr._ .
La dosarul cauzei s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: 40/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. însoțită de un referat al compartimentului de executări penale privind data și modalitatea rămânerii definitive, precum și stadiul executării, MEPÎ nr. 44/28.05.2012 emis de către Judecătoria A., Penitenciarul Jilava a comunicat instanței relațiile solicitate, respectiv faptul că nu a întocmită sesizare către instanță în privința contestatorului pentru reducerea pedepsei, întrucât s-a apreciat ca nu sunt aplicabile disp. art. 4 și 6 NCP și fișa de evaluare întocmită la data de 15.12.2013.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Conform art. 23 al. 2 din Legea nr. 255/2010, astfel cum a fost modificat prin OUG 116/23.12.2013, Cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.
Interpretând literal disp. art. 23 al. 2 din Legea 255/2013, instanța competentă a soluționa sesizările Comisiei este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, pentru persoanele aflate în executarea pedepselor, iar conform art. 553 NCPP, instanța de executare este prima instanță de judecată.
Or, după cum rezultă din fișa de evaluare întocmită de comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile – Penitenciarul București Jilava, condamnatul se află în executarea MEPI nr. 44/28.05.2012 emis de către Judecătoria A..
Având în vedere considerentele enunțate, tribunalul urmează a constata că competentă material, față de faptul că o judecătorie a emis MEPI în executarea căruia se află condamnatul, și competentă teritorial, față de faptul că condamnatul era încarcerat la momentul sesizării la Penitenciarul Jilava, este Judecătoria sectorului 4 București, motiv pentru care în baza art. 47 NCPP va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov, în baza art. 50 NCPP va declina competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul C. G. în favoarea Judecătoriei sector 4 București.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 47 C.p.p. admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov.
În baza art. 50 C.p.p. declină cauza având ca obiect contestație la executare privind pe condamnatul C. G. (fiul lui P. și M., la 02.06.1980 – Penitenciarul Jilava) în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud. A.R./18.02.2014/2 ex.
Tribunalul Ilfov.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








