Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 245/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 245/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 897/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 245
Ședința publică de la data de 26.03.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art. 595 NCpp), privind pe condamnatul D. G., în prezent aflat în executarea M.E.P.I cu nr. 429 / 2012 al Tribunalului Bucuresti – Secția a II- a Penală.
Cauza a fost reținută spre soluționare la data de 20.03.2014, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.03.2014, când, după deliberare, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial, la data de 07.02.2014, sub nr._, pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală, petentul condamnat D. G. a contestat mandatul de executare nr. 429 / 2012 al Tribunalului Bucuresti – Secția a II- a Penală, solicitând, pe calea contestației, reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 214/2011 a Tribunalului București, Secția a II- a Penală, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal.
Prin sentința penală nr. 378/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul D. G. în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 07.03.2014, sub nr._ .
La dosarul cauzei s-au atașat următoarele: dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția I Penală ; copia M.E.P.I nr. 429 / 2012 al Tribunalului Bucuresti – Secția a II- a Penală, sentința penală nr. 214/2011 a Tribunalului Bucuresti – Secția a II-a Penală, precum și fișa de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava.
Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestatia la executare formulată în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 din vechiul Cod penal (în vigoare până la 01.02.2014), aceasta se situează sub limita maximă de 20 de ani de închisoare prev. de art.188 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), aceasta fiind noua încadrare juridică susceptibilă în speță. Prin urmare nu se impune reducerea pedepsei aplicate, conform art. 6 NCP, deoarece pedeapsa aplicată conform vechii reglementări penale nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală, în vigoare de la 01.02.2014 .
De asemenea, nici pedeapsa complementară aplicată conform vechii reglementări penale (interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale) nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală - limita maximă a oricărei pedeapse complementare aplicate fiind de 5 ani, conform art. 66 alin.1 din noul Cod penal, în vigoare începând din data de 01.02.2014.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat D. G..
Având în vedere culpa procesuală a petentului, în baza art. 275 alin. (2) NCPP instanta îl va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), cu referire la art. 6 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014) respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petentul condamnat D. G., fiul lui C. și I., născut la data de 08.06.1945 în Crevedia M., jud. G., CNP_.
În baza art. 275 alin. (2) NCPP obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. M. R. A. M.
-Red. și tehnored.-Jud. R.M.R.- 28.04.2014 - 2 ex.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








