Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1605/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1605/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 1054/3/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2498/2015)
DECIZIE Nr. 1605/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Judecător D. A. C.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă ., împotriva sentinței civile nr.2089 din data de 09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M., cauza având ca obiect: acțiune în răspundere patrimonială conflict de competență dos. nr._/3/2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă ., prin avocat V. M., ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/26.09.2014, lipsind intimatul-pârât P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta-reclamantă ., prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I.SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr._ , reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pârâtul P. M., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 4.607 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.2089 din data de 09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul P. M..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1787/05.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă prin decizia civilă nr. 6/12.01.2009 a Curții de Apel Ploiești, reclamanta a fost obligată la plata către pârât a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și C. aferente perioadei perioada 2005-2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Din înscrisurile dosarului rezultă că sentința a fost pusă în executare în dosarul nr. 1719/2008 al B. D. C., iar din recipisa de consemnare depusă la fila 99 din dosar rezultă că executarea sentinței prin virarea sumei de bani în contul executorului a avut loc la data de 13.01.2009.
Reclamanta susține și plata voluntară a sumei la data de 23.12.2008 și contrar susținerilor sale, nu a făcut dovada plății către pârât a unei sume de bani în mod voluntar, în temeiul aceleiași sentințe, astfel cum pretinde. Reclamanta nu a depus la dosar un stat de plată semnat sau un extras bancar, spre exemplu, din care să rezulte că a plătit, voluntar o sumă de bani pârâtului.
Salariatul este obligat, în temeiul art. 256 C.muncii, să restituie angajatorului suma încasată nedatorat. Art. 256 reprezintă o manifestare în planul dreptului muncIi a instituției plății nedatorate cuprinsă în dispozițiile art. 1345-1348 din Codul civil și este necesar pentru admiterea cererii îndeplinirea întocmai a condițiilor prevăzute de lege.
Pentru a se accepta o acțiune introdusă în temeiul plății nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația voluntară să fi fost săvârșită cu titlul de plată, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părți, plată să fi fost făcută din eroare.
Plata nedatorată presupune prin esență o plată executată voluntar și nu o plată silită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o plată nedatorată.
Având în vedere data efectuării plății voluntare 23.12.2008, rezultă că plata voluntară nedatorată pretinsă și nedovedită, nu a fost efectuată din eroare, ci în temeiul unei hotărâri judecătorești, față de împrejurarea că finalizarea executării silite prin virarea sumei de bani a avut loc la data de 13.01.2009.
Totodată mai rezultă că reclamanta urmărește returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, deoarece executarea silită a fost efectuată ulterior.
Nu trebuie ignorat nici faptul că instituțiile de drept civil trebuie utilizate cu respectarea întocmai a legii.
Astfel nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței.
Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege în speță prin intermediul instituției contestației la executare, cale efectivă și eficientă și care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei.
Legiuitorul a pus la îndemâna persoanelor interesate calea contestației la executare, nelăsând la aprecierea acestora alegerea de a acționa pe una dintre căile reglementate de lege în mod special și normele de drept comun, văzând interesul social pregnant de rezolvare a unor aspecte ce vizează probleme importante ce afectează o largă categorie de membrii ai societății.
Libertatea de a alege în materie civilă, chiar prin prisma principiului disponibilității, nu neagă dreptul legiuitorului de a reglementa în mod exact cadrul în care urmează să se acționeze și obligația destinatarilor legii de a le respecta.
Cererea formulată de către reclamanta nu ar putea fi primită nici pe calea îmbogățirii pentru justă cauză având în vedere considerentele de mai sus. În plus se poate observa că instituția îmbogățirii fără justă cauză este o cale subsidiară la care se poate apela la momentul în care nu există nici o altă posibilitate de a acționa pentru a fi analizate pretențiile prin intermediul unei alte instituții, principiu de drept, cale de acțiune. Această instituție în realizarea pretențiilor nu este pusă la îndemâna unui reclamant cât timp acesta are posibilitatea de a apela la o altă instituție, principiu de drept pentru realizarea pretențiilor.
Pierderea din neglijență a unei căi de acțiune nu deschide calea utilizării instituției îmbogățirii fără justă cauză.
II. RECURSUL FORMULAT DE S.C. O. P. S.A.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat reclamanta ., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, recurenta a susținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta a solicitat instanței de fond obligarea intimatul-pârât la plata sumei de 4.607 lei, sumă actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație.
Acțiunea a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 256 C. muncii și a fost justificată de următoarea situație de fapt:
Prin Sentința nr. 1787/05.11.2008 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 6/12.01.2009 a Curții de Apel Ploiești, dosar format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de intimatul din prezenta cauză, recurenta a fost obligată la plata unor compensații bănești.
După pronunțarea sentinței mai sus menționate, acest titlu executoriu a fost executat succesiv de două ori, atât în mod voluntar, cât și prin procedura de executare silită, după cum urmează:
Inițial, reclamanta a executat voluntar sentința civilă sus-menționată, plătind intimatului suma de 4607 lei la data de 23.07.2008.
Ulterior, în baza aceluiași titlu executoriu, intimatul a executat silit în data de 13.01.2009 suma de 8.405,34 lei, în baza aceluiași titlu executoriu în dosarul de executare nr. 1719/2008 al B. D. C..
Prin Sentința civilă nr. 2089 pronunțată în data de 09.03.2015 de către Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în prezenta cauză, instanța a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:
i. „Plata nedatorată presupune prin esența o plata executată voluntar și nu o plata silita, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o plata nedatorată.
Având în vedere data efectuării plății voluntare 23.12.2008 rezultă că plata voluntară nedatorată pretinsă și nedovedită, nu a fost efectuată din eroare, ci în temeiul unei hotărâri judecătorești, față de împrejurarea ca finalizarea executării silite prin virarea sumei de bani a avut loc ia data de 13.01.2009."
ii. „Astfel, nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței.
Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege în speță prin intermediul instituției contestației la executare, cale efectivă și eficientă și care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei”.
Cu privire la nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, se arată că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii:
Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. muncii, „Salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatoratâ este obligat să o restituie."
Din cuprinsul prevederilor art. 256 C. muncii rezultă că ori de câte ori o plată nu a fost efectuată pentru stingerea unei datorii sau în baza unui alt temei juridic valabil, ea este supusă restituirii.
Astfel,
- dispozițiile art. 256 din C. muncii se referă la încasarea unor sume nedatorate de către salariat de la angajator, fără a circumstanția modul în care respectivele sume sunt încasate (prin executare voluntară/executare silită), fiind în acest caz aplicabil principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus;
- dispozițiile art. 256 din C. muncii au caracter de normă specială, fiind specifice raporturilor dintre salariat și angajator și, ca atare, se aplică prioritar față de orice alte dispoziții legale de drept comun, îndreptățind reclamanta, în calitate de angajator în cadrul unor raporturi juridice de dreptul muncii, să obțină restituirea sumelor încasate în mod nedatorat de către propriul angajat.
- este contrar principiilor de drept a considera că o normă de drept comun procedural sau substanțial ar putea înlătura de la aplicare o dispoziție specială, prevăzută de legiuitor pentru reglementarea unui anumit tip de relații sociale (în speță, raporturi de dreptul muncii);
- este de principiu că orice normă de drept se interpretează în sensul producerii de efecte și nu în sensul neaplicării ei.
Așadar, motivarea primei instanțe conduce la concluzia că această sumă nu face obiectul unei plăți nedatorate, aceasta nefiind o plată voluntară așa cum condiționează prevederile legale, ci o plată silită, ceea ce reprezintă o interpretare greșită a dispozițiilor art. 256 din C. muncii. Astfel cum s-a arătat și argumentat mai sus, legiuitorul nu face distincția dintre plata voluntară și plata silită, prin urmare instanța care aplică norma legală nu poate Interpreta textul de lege prin completarea acestuia.
Or, raționamentul primei instanțe conduce la concluzia ce nu poate fi primită în sensul că textul art. 256 C.muncii este unul complet inutil, atât timp cât îl tratează ca fiind privitor la situații identice cu cele referitoare la plata nedatorată.
Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod eronat că, în speță, netemeinicia pretențiilor reclamantei este motivată de faptul că aceasta nu a uzat de calea contestației la executare, înlăturând astfel de la aplicare dispozițiile art. 256 C. muncii, care, așa cum s-a arătat supra, reglementează un mijloc procedural cu caracter special ce acordă posibilitatea recuperării de către angajator a sumelor de bani încasate de către salariat în mod necuvenit.
În consecință, față de interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 256 C.muncii de către prima instanță, se impune modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii formulate de recurentă.
Referitor la temeinicia acțiunii formulate de recurentă se arată că:
Din cuprinsul prevederilor art. 256 C. muncii rezultă că atunci când o plata nu a fost efectuată pentru stingerea unei datorii sau în baza unui alt temei juridic valabil, ea este supusă restituirii.
Intimata a încasat în temeiul aceluiași titlu executoriu atât suma de 4607 lei achitată de reclamantă în mod voluntar, cât și suma de 8.405,34 lei, în urma procedurilor de executare silită demarate de aceasta.
În concluzie, pârâtului i-a fost achitată o sumă totală de 13.024,34 lei, în condițiile în care creanța ce poate fi imputată reclamantei este cea plătită în cadrul dosarului de executare nr. 1719/2009.
Așadar, analizând în ansamblu situația de fapt dedusă judecății, rezultă că, în speță, pârâtul, prin executarea silită a întregii sume brute acordate prin hotărâre judecătorească, a încasat necuvenit inclusiv suma de 4607 lei, reprezentând în parte debit deja stins, prin plata voluntară anterioară, dar și contravaloarea reținerilor obligatorii pe care reclamanta avea obligația de a le vira la bugetele corespunzătoare.
În aceste condiții, dat fiind că situația de fapt corespunde ipotezei normei de drept cuprinse la art. 256 C.muncii, intimata, în calitate de salariată, încasând de la angajator o suma nedatorată, se impune restituirea acestei sumei către apelantă.
Se precizează, totodată, că până în prezent intimatul nu a negat încasarea sumei ca urmare a plății voluntare efectuate de reclamantă, astfel încât există prezumția încasării efective a acesteia, or această prezumție coroborată cu actele depuse de subscrisa la dosarul cauzei - confirmarea din partea băncii, stat de plata, fluturașul de salariu - fac dovada încasării sumei solicitate.
Pentru toate motivele mai sus arătate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă.
III. ANALIZA RECURSULUI
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Din motivarea recursului rezultă că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, de 4607 lei reprezintă diferența dintre suma executată silit (8405,34 lei) și debitul efectiv, în condițiile în care anterior executării silite recurenta achitase voluntar suma de 4607 lei.
Temeiul juridic invocat de recurentă este reprezentat de art. 256 alin. 1 din Codul muncii, conform căruia salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Art. 256 din codul muncii reprezintă o manifestare în planul dreptului muncii a instituției plății nedatorate reglementate de Codul civil și este necesar pentru admiterea cererii îndeplinirea întocmai a condițiilor prevăzute de lege.
Pentru a se accepta o acțiune introdusă în temeiul plății nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația voluntară să fi fost săvârșită cu titlul de plată, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părți, plata să fi fost făcută din eroare.
Plata nedatorată presupune prin esență o plată executată voluntar și nu o plată silită. În speță, instanța constată că plata efectuată de către reclamantă nu reprezintă o plată nedatorată, ci reprezintă o plată efectuată în urma executării silite.
Nu poate însă fi utilizată instituția plății nedatorate, respectiv art. 256 din Codul muncii, pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, procesul fiind finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței.
Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege, în speță prin intermediul instituției contestației la executare/întoarcerii executării silite, cale efectivă și eficientă și care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei.
Legiuitorul a pus la îndemâna persoanelor interesate calea contestației la executare, nelăsând la aprecierea acestora alegerea de a acționa pe una dintre căile reglementate de lege în mod special și normele de drept comun, văzând interesul social pregnant de rezolvare a unor aspecte ce vizează probleme importante ce afectează o largă categorie de membrii ai societății.
Libertatea de a alege în materie civilă, chiar prin prisma principiului disponibilității, nu neagă dreptul legiuitorului de a reglementa în mod exact cadrul în care urmează să se acționeze și obligația destinatarilor legii de a le respecta.
În concluzie, efectele executării silite nu pot fi anulate printr-o procedură neprevăzută de lege (acțiune întemeiată pe plata nedatorată).
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă ., împotriva sentinței civile nr.2089 din data de 09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Iunie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | Judecător, D. A. C. |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: B.E.D./19.08.2015
Dact: N.V./2 ex./07.07.2015
Jud. fond: J. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2132/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 824/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
