Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2899/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2899/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 25693/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2654/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2899/2015
Ședința publică de la 07 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de apelantele S. L. S. și . SA împotriva sentinței civile nr.1422 din data de 18.02.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta S. L. S., prin avocat A. M. cu împuternicire avocațială aflată la fila 23 dosar, și apelanta . SA, prin avocat C. M. ce depune împuternicire avocațială ._/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel reciproc părților, formulând întâmpinare apelanta-intimată . SA, fiind înregistrată la dosar la data de 17.06.2015, iar la data de 03.07.2015 s-a înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de apelanta-contestatoare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea apelurilor.
Apelanta S. L. S., prin avocat, solicită admiterea apelului sau astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea hotărârii instanței de fond, și admiterea contestației, anularea deciziei de concediere și reintegrarea acesteia. Așa cum rezulta din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu s-a demonstrat că a avut loc o reorganizare efectivă și serioasă, întrucât postul pe care l-a ocupat nu a fost desființat efectiv, iar toate atribuțiile acestuia au fost transferate la o altă subdiviziune din alt departament așa cum a precizat și la fondul cauzei. Mai mult, în anul 2012-2013, intimata a făcut angajări, astfel că nu se susține apărarea cum că nu existau posturi vacante pentru pregătirea sa profesională. Arată că acestea ar fi pe scurt susținerea apelului său, solicitând totodată amânarea pronunțării pentru a depune și concluzii scrise. Cheltuielile de judecată le va solicita pe care separată.
Apelanta U. Ț. Bank, prin avocat, solicită respingerea apelului declarat de contestatoare astfel cum le-a expus pe larg în întâmpinarea formulată, arătând că cele două motive de apel nu sunt fondate. Se face referire la prima reorganizare a băncii din 2008, ce excedează obiectului cauzei. De asemenea, se face referire greșit la faptul că s-a încheiat un act adițional din 1.07.2012, în urma unor presiuni făcute asupra contestatoarei. Din contră, acest act adițional a fost încheiat în vederea oferii unui nou post contestatoarei, ca urmare a primei reorganizări din 2008-2009 și ca urmare a faptului că reclamanta se întorsese din primul concediu de maternitate. De asemenea, există un prim act adițional din 2008 prin care banca a suportat și o parte din costurile școlarizării contestatoarei cu un curs de MBA. Se contestă evaluarea care s-a produs în 2013, ca urmare a hotărârii conducerii din noiembrie 2012, însă nu procedura de evaluare a fost contestată, ci exclusiv reorganizarea individualizată prin memorandumul din 26.11.2012 și decizia de concediere, ca urmare a reorganizării. Din perspectiva reorganizării, dacă aceasta a fost reală și serioasă, arată că aceasta a fost efectivă, iar în memorandumul respectiv se dovedește că prin eliminarea a 5 posturi din acel departament rezulta o economie de 300.000 ron pentru bancă. Exista motivele economice și considerentele materiale ce au fost detaliate în această a doua reorganizare a băncii, după cea efectuată în anul 2008-2009. Banca se regăsește într-un program de restructurare permanent, datorită schimbării pieței bancare și a sistemului de creditare. Caracterul efectiv al concedierii este dat de hotărârea directoratului nr.788/22.11.2012, a structurii diviziei retail ca urmare a reorganizării, postul contestatoarei fiind desființat și, comparând cele două fișe organizatorice aflate la dosar, rezultă că acest post a fost eliminat. Prin cererea de apel, apelanta afirmă că peste 200 de salariate, ce s-au aflat în concediu de maternitate, ulterior întoarcerii din acest concediu, au fost concediate; nu se face nicio dovadă. Referitor la legalitatea procedurii de evaluare aprobată de conducere în martie 2013, aceasta nu face obiectul contestației la decizia de concediere, fiind extinsă această critică, în mod nelegal și prin cererea de apel. În al doilea motiv de apel, se critică încălcarea principiilor dreptului muncii, respectiv cel prevăzut de art.41 Codul muncii, referitor la încheierea actului adițional din 1.07.2012, obligând-o pe contestatoare să ocupe acea poziție care ulterior a fost desființată, deși societatea îi oferise posibilitatea de a ocupa un alt post ca să o salveze de rezultatele primei reorganizări. De asemenea, nu se arată în ce mod ar fi fost încălcate prevederile art.76 lit.d) Codul muncii, potrivit cărora banca ar fi trebuit să ofere un post contestatoarei. Or, în primul rând, o astfel de ofertă se face numai dacă există posturi vacante, iar, în al doilea rând, acest argument este greșit pentru că o astfel de ofertare se face în cazuri extreme, partea adversă nefiind în astfel de cazuri.
În ceea ce privește apelul Băncii U. Ț., solicită admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul obligării contestatoarei la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată, arătând că onorariul de avocat nu este disproporționat față de complexitatea cauzei, iar din onorariul perceput 52% reprezintă taxe și atât timp când contestatoarea s-a aflat în culpă procesuală, pierzând procesul, urmează să suporte cheltuielile de judecată. În această fază procesuală își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apelanta S. L. S., prin avocat, solicită respingerea apelului băncii, arătând că instanța de judecată are dreptul să reducă onorariul de avocat, având în vedere complexitatea cauzei, termenele acordate și probatoriul administrat în cauză. În cauză au fost date 3 termene de judecată și a fost administrată doar proba cu înscrisuri, astfel că în mod justificat instanța de fond a redus cheltuielile de judecată. În replică, la cele susținute contra apelului contestatoarei, arată că a precizat reorganizarea din 2008, tocmai pentru a se vedea că această societate bancară a acționat abuziv, în sensul că din anul 2008 și până la concediere a obligat contestatoarea la încheierea de acte adiționale și i-a redus salariul, până când a dat decizia de desființare a postului ocupat de aceasta.
În temeiul art.394 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, urmând a delibera asupra cererii de amânare a pronunțării, dacă este cazul.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1422 din data de 18.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea S. L. S. în contradictoriu cu intimata . SA ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei ocupând postul de șef departament în cadrul Centralei Băncii U. TIRIAC BANK S.A, în baza contractului individual de muncă nr.7210 III B/6.10.2008, pe durată nedeterminată. Ulterior, în urma unor acte adiționale succesive, reclamanta a fost mutată pe alte posturi, ultimul post ocupat fiind cel de manager relații cu clienții băncii.
Prin decizia nr. 462/27.06.2013 intimata a dispus concedierea reclamantei în baza dispozițiilor art.65 alin.1 Codul muncii, după expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei nr. 462/27.06.2013, ca urmare a reorganizării activității și desființării postului de manager relații cu clienții băncii ocupat de reclamantă.
Reținând că în cauză este vorba de o concediere individuală, instanța a constatat că decizia de concediere emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă, art.76 din Codul Muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
Instanța a apreciat că decizia sus-menționată este legală întrucât conține elementele obligatorii prevăzute de art.76 Codul Muncii.
De asemenea, termenul de preaviz a fost respectat de intimată, încetarea contractului de muncă în urma concedierii producându-se după expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Decizia cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază măsura luată, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către contestatoare ca urmare a reorganizării activității societății, aceasta mențiune fiind apreciată ca suficientă în raport de prevederile art.76 C.muncii.
Măsura desființării postului din structura acesteia a fost reală, acesta nemaifigurând în noua organigramă și în statele de funcții, ulterior datei de 29.07.2013.
De asemenea, analizând statele de funcții și organigramele anterioare și ulterioare concedierii reclamantei, instanța a constatat că nu existau, la data concedierii, posturi vacante pe care putea fi încadrată reclamanta, ținând seama de studiile acesteia și experiența profesională.
Desființarea locului de muncă al reclamantei a fost hotărâtă în mod statutar și fundamentată pe aspecte de natură economică și organizatorică. Sub acest aspect, sunt relevante datele legate de necesitatea unei optimizări a structurii organizatorice, a costurilor și a unei reduceri a nivelelor ierarhice în scopul simplificării și eficientizării procesului decizional, neputându-i-se cere unui comerciant să întârzie luarea măsurilor de reorganizare a activității până la momentul în care începe să înregistreze pierdere economică.
Or, din această perspectivă, instanța a apreciat că desființarea postului contestatoarei a avut la bază o cauză reală și serioasă și că desființarea locului de muncă al reclamantei este efectivă, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.65 al.1 Codul muncii.
Că reducerea și restructurarea postului a fost una efectivă și reală este demonstrat și de faptul că în prezent nici o altă persoană nu a fost angajată pe postul restructurat, ulterior datei de 29.07.2013.
Decizia de restructurare a postului a fost justificată prin memorandumul din data de 26.11.2012 (filele 78-82) care a stat la baza hotărârii prin care s-a aprobat reducerea de posturi și nouă organigrama a societății (filele 84-86). Măsura de restructurare a postului ocupat de reclamanta este justificată având în vedere restrângerea activităților de suport pentru proiectele strategice, desființarea canalului de vânzare Forța mobilă de vânzări, reorganizarea structurilor organizaționale responsabile pentru conceperea și îmbunătățirea segmentelor de clientela Mass și Affluent din Direcția Marketing și respectiv Mass Market Clients și Personal Banking Clients, care s-au comasat într-o singură echipă, toate acestea fiind justificate și prin decizia de închidere a 12 unități operaționale din motive de eficientizare a costurilor.
De asemenea, s-a reținut că toți salariații afectați de măsurile de reorganizare (printre care s-a numărat și reclamantă) au participat la un proces de evaluare profesională pentru a ocupa pozițiile rămase disponibile în cadrul intimatei. În urma acestei evaluări, postul pentru care optase reclamanta a fost ocupat de un alt salariat ceea ce a condus la concedierea în discuție.
În concluzie, întrucât s-a apreciat că decizia de concediere contestată este temeinică și legală, instanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva acesteia.
Având în vedere soluția ce se va pronunța pe cererea principală, instanța a respins și cererile accesorii privind plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii până la efectivă reintegrare.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a reclamantei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei, reprezentând parte din onorariul de avocat plătit de pârâtă în prezenta cauză.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că temeiul obligării celui ce a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, acesta urmând a fi obligat proporțional cu aceasta culpă.
În temeiul art.451 alin.2 Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Prin reducerea onorariului de avocat, instanța se pronunță asupra cheltuielilor de judecată proporțional cu respectiva culpa procesuală a intimatei, deoarece nu poate dispune obligarea la plata unor cheltuieli disproporționate și nejustificat de mari. Din chitanța depusă la dosar, rezulta că onorariul de avocat plătit de parata a fost de 16.098,13 lei, instanța, apreciindu-l nejustificat față de complexitatea dosarului și disproporționat față de culpa procesuală a reclamantei, a admis pretențiile cu titlu de cheltuieli de judecată doar în parte.
Prin aceasta, instanța nu intervine în convenția încheiată între pârâtă și apărătorul său, aceștia fiind liberi să stabilească onorariul în orice cuantum doresc, în temeiul art.969 C.civ., fără a presupune însă obligarea necondiționată a părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în același cuantum. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, acest contract își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul doar în măsura îndeplinirii principiilor răspunderii civile delictuale, fără ca reclamantul să exercite abuziv dreptul de a i se repara prejudiciul, care ar determina reducerea acestor cheltuieli și consecința suportării unei părți din acestea de chiar partea care a câștigat procesul, dar a exercitat abuziv dreptul de a i se repara integral prejudiciul determinat de plată onorariului de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea S. L. S. și intimata . SA, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 2654/2015), criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea apelului formulat, apelanta-contestatoarea S. L. S. a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în prezenta cauză.
Prin probatoriul administrat contestatoarea a demonstrat fără echivoc următoarele aspecte de fapt și de drept:
1. La data de 01.10.2008, intre părți s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 7210IIIB din data de 06.10.2008. Contractul de muncă a fost încheiat pe o durată nedeterminată, apelanta reclamantă ocupând poziția de Șef Departament Bancă/ Șef adjunct Departament Bancă.
2. Relațiile contractuale s-au desfășurat în mod normal și în condiții excelente, fiind recompensată cu prime pentru contribuția salariatei apelante în domeniul cardurilor, până în momentul la care a adus la cunoștință reprezentanților băncii faptul că urmează să intre în concediu de maternitate.
3. După ce a adus la cunoștința conducerii societății intimate faptul că urmează să intre în concediu de maternitate, a fost chemată la departamentul resurse umane și i s-a explicat că U. Tiriac Bank S.A nu accepta blocarea unui post de conducere pentru o perioadă așa de mare.
4. La data de 01.10.2009 intimata a decis în mod unilateral și abuziv, fără ca salariata apelantă să semneze vreun contract, modificarea funcției deținute. Totodată, i s-a adus la cunoștință faptul că, dacă va refuza schimbarea postului și va contesta, Societatea U. Tiriac Bank S.A. va desființa postul acesteia urmând să înființeze altul sub altă denumire.
5. În perioada 02.12._12 a fost în concediu de maternitate.
6. Imediat după întoarcerea din concediul de maternitate, pârâta, prin intermediul departamentului de resurse umane, i-a comunicat că dacă nu va accepta un alt post și o reducere salarială de 35 % va fi dată afară. În aceste condiții sub presiune și fără să a avea posibilitatea vreunei negocieri sau medieri, a fost obligată să accepte condițiile impuse de către pârâtă.
7. La data de 01.07.2012, sub amenințarea de a-și pierde locul de muncă, a fost nevoită să încheie Actul adițional la Contractul individual de muncă, ceea ce a presupus schimbarea funcției pe care o avea în " Manager relații cu clienții băncii" și reducerea salariului cu 35%.
8. Pe tot parcursul anilor 2012-2013, pârâta a făcut în mod constant angajări, nefiind niciun moment vorba de o procedură de reorganizare efectivă.
9. Astfel, dispoziția articolului 65 din Codul Muncii da posibilitatea agenților economici și instituțiilor să își organizeze activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționari eficiente, iar în raport cu aceasta să dimensioneze numărul de personal angajat pe diferite posturi, potrivit nevoilor lor reale. Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
10. La data de 02.04.2013, a fost supusă unei evaluări profesionale în urma căreia la proba privind evaluarea părții tehnice a luat nota cea mai mare dintre candidate iar la interviul pe care l-a avut cu același director care a intervievat-o și la angajarea inițială nu a reușit să ia notă minimă de trecere, deși interviul inițial de angajare l-a trecut cu brio, discuția fiind pe aceleași teme. Menționează și că la angajarea inițială a trecut de patru filtre (patru interviuri separate: cu Firma de HR, HR U., Director departament și Vice Președinte Divizie Retail a pârâtei). Subliniază că proba interviului este una subiectivă de natură să ducă la disimularea rezultatului, în condițiile în care aceasta are o pondere de 40% în nota finală, iar modul și criteriile de evaluare nu au fost aduse la cunoștință salariatului. De asemenea, consideră că este util ca instanța să aibă cunoștință de faptul că pregătirea profesională a salariatei contestatoare include pe lângă studiile superioare de specialitate și peste 15 ani de experiența în domeniul bancar. Solicită a se observa că "așa numitul concurs" a fost făcut pentru a justifica o . concedieri ale pârâtei.
Cu toate că a participat la această evaluare, deoarece acesta era un post similar cu cel pentru care pârâta a insistat să o angajeze în anul 2008, evaluările au fost făcute subiectiv, cu scopul determinat de a o determina să plece din această instituție bancară.
11. La data de 15.04.2013, intimata i-a comunicat că intenționează să îi reducă cu încă 35% salariul și din nou sub amenințarea de a-și pierde locul de muncă, i-a solicitat să fie de acord cu noua funcție și salariul aferent acesteia.
12. La data de 26.06.2013 i-a comunicat intimatei că nu va fi de acord cu schimbarea funcției deținute și nici cu diminuarea salariului.
13. Prin Decizia nr.462/ 27.06.2013 salariata apelantă a fost concediată pe motiv că postul pe care îl ocupă a fost desființat ca urmare a necesității de reorganizare a Diviziei Retail în cadrul căreia activa.
14. Susținerile intimatei cu privire la oferirea altor posturi salariatei apelante nu sunt reale, existând în acest sens un document emis chiar de către aceasta. Acest aspect rezultă și din adresa nr._/27.06.2013, efectuată de către intimata către Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă, în care se precizează în mod expres: "Precizăm că în prezent în cadrul U. Tiriac Bank S.A. nu există locuri vacante compatibile pregătirii și experienței profesionale a angajatei al cărei post a fost desființat".
15. Cu privire la reorganizarea activității paratei din anul 2009, așa cum a susținut și la instanța de fond, a solicitat a se ține cont de următoarele aspecte:
Pârâta a refuzat și refuza să îi pună la dispoziție Actul adițional m.1/10.10.2009 la Contractul individual de muncă nr. 7210IIIB din data de 06.10.2008.
În anul 2009 nu a fost informată cu privire la nicio operațiune de reorganizare de activitate a pârâtei.
Pârâta a refuzat și refuză să-i pună la dispoziție calificativele și evaluările făcute în perioada 06.10._09, adică cele realizate până la data intrării în concediul de maternitate.
După cum se va putea observa din aceste evaluări, până la data la care a intrat în concediu de maternitate, pregătirea profesională a acesteia și implicit competențele sale au fost recunoscute de către pârâtă, nefiind niciodată contestate.
În prezenta cauza, prezintă o maximă importanță și documentele din anul 2009, documente care atestă că, imediat ce pârâta a luat la cunoștință că va intra în concediu de maternitate, a dispus unele măsuri de natură să o intimideze și să o determine să plece din această instituție.
16. Cu privire la reorganizarea activității paratei din anul 2012, a solicitat a se ține cont de următoarele aspecte:
Imediat după întoarcerea din concediul de maternitate, pârâta, prin intermediul departamentului de resurse umane, i-a comunicat că dacă nu va accepta un alt post și o reducere salarială de 35% va fi dată afară. În aceste condiții sub presiune și fără să aibă posibilitatea vreunei negocieri sau medieri, a fost obligată să accepte condițiile impuse de către pârâtă.
În susținerea celor afirmate, apelanta-contestatoare a solicitat a se observa că aceasta a fost forțată de pârâtă să semneze Actul adițional din data de 01.07.2012, adică imediat la împlinirea termenului de 6 luni de la întoarcerea sa din concediul de maternitate, termen după care i-a comunicat că oricum va avea dreptul să o concedieze.
Menționează că această politică este utilizată de Divizia Retail a pârâtei, salariata contestatoare cunoscând cazurile a încă trei foste colege, care la fel ca și în acest caz, la întoarcerea după concediul de maternitate, au fost informate că nu pot să-și reia vechiul post de muncă.
"Nu se poate vorbi de o efectivă reorganizare, dacă posturile înființate sub alte denumiri au preluat atribuțiile posturilor desființate, cea ce determina concluzia că, în fapt, înlăturarea unor salariați sau înlocuirea acestora cu alții nu este legală" (A. Ticlea - Curtea de Apel București, secția a VII-a, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 296/R/2011)"
"Situația în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condițiilor impuse de art. 65 alin. 1 și 2 din Codul Muncii (C. . conflicte de muncă și asigurări sociale, dec. nr. 563/2008)"
Postul ocupat de apelanta-contestatoare din cadrul Parteneriate nu a fost eliminat din structura organizatorică, ci doar a fost mutat în alt departament. Acest post a fost mutat de la subdiviziunea "Mass Market Clients" a departamentului "Marketing&Segments" la subdiviziunea "Key Acquisition" a departamentului "Parteneriate și Dezvoltare Business" (Partnership & Business Development), aceasta susținere putând fi demonstrată prin fișele de post din aceea subdiviziune.
Posturile pe care le-a deținut în instituția bancară nu au fost niciodată restructurate efectiv, fiind vorba doar de schimbare a denumirii acestora, cu scopul de a concedia mai ușor angajații.
În permanență, a fost amenințată cu concedierea în cazul în care nu va accepta noile posturi sau reduceri le salariale.
17. În mod nelegal, la data de 18.02.2015 instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația salariatei contestatoare împotriva Deciziei nr.462/27.06.2013, motivând sumar că decizia este legală întrucât aceasta conține elementele obligatorii prevăzute de art.76 din Codul Muncii, termenul de preaviz a fost respectat, iar desființarea locului de muncă al reclamantei a fost efectivă, aceasta având o cauză reală și serioasă, astfel încât sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.65 alin.1 din Codul Muncii.
Din înscrisurile depuse de către pârâtă la dosarul cauzei, rezulta fără dubiu că atribuțiile posturilor desființate au fost preluate de o . posturi nou înființate, cu o altă denumire. Pe cale de consecință, a considerat că este evident faptul că desființarea postului salariatei contestatoare nu a avut o cauză reală și serioasă.
II. Instanța de fond a interpretat în mod eronat legislația în vigoare aplicabilă.
În analiza motivelor de drept pe care își întemeiază pretențiile, a menționat apelanta reclamantă principiile consacrate de art. 8 din Codul Muncii și anume principiul consensualității și al bunei-credințe, ignorate de angajator.
Potrivit principiului consensualității, raporturile juridice de muncă individuale depind exclusiv de voința părților, ceea ce presupune dreptul salariatului și obligația corelativă a angajatorului de a nu modifica în mod unilateral contractul individual de muncă, decât în condițiile prevăzute de lege. O aplicare concretă a acestui principiu o reprezintă dispozițiile art.41 alin.1 din Codul Muncii, conform cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
În prezenta cauza intimata a omis să probeze că schimbarea funcției apelantei din data de 01.10.2009, a avut loc de comun acord, aspect pe care instanța de fond a ales să-l ignore. Mai mult de atât, învederează că această modificare a avut loc într-un moment de vulnerabilitate a salariatei contestatoare, în care era însărcinată în ultimele luni și avea alte priorități, iar contestarea unei asemenea decizii nu era una dintre ele.
Cu toate că prin prezenta nu mai poate să conteste această decizie unilaterală și abuzivă a intimatei, a considerat totuși că acest aspect este relevant întrucât această decizie reprezintă începutul unui șir de evenimente ce au condus la concedierea nelegală a salariatei contestatoare.
În ceea ce privește principiul bunei-credințe, în prezenta cauză acesta are o deosebită relevantă, întrucât potrivit acestui principiu în analiza raportului dintre angajat și salariat nu trebuie luate în considerare doar normele strict legale ci și cele morale. Or, încadrarea unei concedieri în tiparele legale, cu încălcarea principiului bunei-credințe rămâne totuși o concediere abuzivă, de natură a prejudicia interesele angajaților.
Astfel, apelanta-contestatoare a fost încadrată într-un alt post, fără ca intimata să justifice vreun motiv, după care într-un alt post, care ulterior a fost desființat, evenimente ce au avut loc după ce a comunicat decizia de a-și lua concediu de maternitate. Acest mod de desfășurare a evenimentelor nu poate să ducă decât la concluzia că intenția reală a intimatei a fost de a o concedia din motive de ordin subiectiv.
Acest aspect se coroborează și cu faptul că prin decizia de concediere a fost informată cu privire faptul că nu există alte locuri de muncă disponibile, corespunzătoare pregătirii profesionale a acesteia, întrucât s-a avut în vedere rezultatul evaluării profesionale din data de 02.04.2013. Reiterează că această evaluare a avut loc în condiții de natură să ducă la disimularea competențelor reale ale acesteia, acest lucru fiind confirmat de faptul că anterior acestei evaluări a primit numai calificative pozitive, iar pentru a o angaja în cadrul societății intimate, aceasta i-a oferit o . facilități, ceea ce denotă faptul că pregătirea sa profesională întrunea exigențele impuse de intimată.
Un alt argument în susținerea caracterului fictiv al desființării postului este faptul că așa cum rezultă din extrasul din data de 03.14.2012 și din anunțul publicat de intimată, aflate la dosarul cauzei, în perioada anului 2012 intimata avea peste 50 de posturi de angajare vacante, ceea ce contravine afirmațiilor intimatei precum că nu existau alte locuri de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii sale profesionale, ba chiar mai mult de atât angajările au continuat și în anul 2013, astfel cum rezultă din fișa depusă de intimata la dosarul cauzei.
Instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte și nici nu a arătat în conținutul hotărârii motivele pentru care înțelege să nu țină cont de acestea, în condițiile în care nu trebuie să se raporteze numai la incidenta unei cauze obiective care presupune necesitatea reorganizării activității angajatorului, ci și la persoana celui concediat. "Cerința cauzei serioase impuse de art. 65 alin.2 din Codul Muncii, implica o analiză în dublă perspectiva:
1. Prima, cu privire la angajator: ea consta în a se analiza dacă motivele fără legătură cu persoana salariatului sunt de natură să antreneze interesul legitim (daune în sens economic, pierderi financiare, reduceri de profit) al angajatorului de a pune capăt contractului de muncă;
2. A doua, cu privire la salariat: ea constă în a analiza dacă, în contextul șomajului, concedierea este, într-adevăr, ultima soluție posibilă, ținând cont de situația personală a salariatului”.
În concluzie, având în vedere cele învederate mai sus, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea contestației împotriva deciziei de concediere așa cum a fost formulată, respectiv: să se constate nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr.462/27.06.2013 atât sub aspectele de formă cât și de fond; anularea acestei decizi și obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă; repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, dispunând reintegrarea salariatei contestatoare în cadrul societății-intimate pe postul și funcția deținută anterior.
În drept, prezenta apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 65, 66 art. 78-80, art.252 alin.5 Codul muncii, 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În motivarea apelului formulat, apelanta-intimata . SA a arătat că cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală.
Potrivit art. 451 alin. 1 NCPC, acestea au un conținut complex, cuprinzând taxele de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariile avocaților și „orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”. În speță, cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat au fost reduse în mod netemeinic de prima instanță.
Potrivit art. 453 alin. 1 NCPC: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
De asemenea, art. 451 alin. 2 NCPC prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu munca desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".
Astfel, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea care a promovat cererea introductivă, respectiv de partea care a pierdut procesul, neputând fi ignorat totodată nici rolul acestora de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale.
Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate, aceasta putând aparține atât reclamantului, cât și pârâtului, apelanta pârâtă invocând jurisprudența fostului Tribunal Suprem.
Culpa procesuală subzistă independent de buna/reaua-credință a părții care a căzut in pretenții.
Din această perspectivă, instanța supremă a statuat că este irelevantă eventuala bună-credință a părții care a pierdut procesul: „Buna credință a părții care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obținut câștig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, și partea care acceptă judecarea și pierde procesul, riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportarea ei, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces" - Tribunalul Suprem, dec. nr. 787 din 15 iunie 1964.
De altfel, chiar și în situații extreme, atunci când cererea de chemare în judecată a fost anulată de exemplu ca netimbrată, instanțele au constatat subzistența culpei procesuale: „Faptul că acțiunea nu a fost soluționată în fond, ci a fost anulată ca netimbrată, nu poate să justifice respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece acordarea lor se bazează pe culpa procesuală a părții din vina căreia s-a purtat procesul, așa că aceasta trebuie să răspundă în toate cazurile în care partea adversă a efectuat anumite cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluționat litigiul" - Tribunalul Suprem, dec. nr. 539 din 17 aprilie 1970.
Or, prezentul dosar s-a format ca urmare a conduitei abuzive a reclamantei, care a optat să declanșeze litigiul.
Astfel, așa cum reține chiar Tribunalul, contestatoarea S. L. este răspunzătoare pentru cheltuielile de judecată generate de acest litigiu, în temeiul răspunderii civile delictuale speciale consacrate prin 453 alin. 1 NCPC.
Costurile judiciare ale apelantei au un caracter real, rezonabil și necesar, prima instanță reducând în mod nelegal cuantumul acestora.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor efectuate în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
(i) Caracterul NECESAR al cheltuielilor de judecată - sumele cheltuite de persoana ce a câștigat procesul trebuie să contribuie în mod semnificativ la soluționarea cauzei.
Jurisprudența Curții Europene de Justiție a stabilit drept criteriu de cenzurare a onorariului avocatului măsura în care apărările/motivele/excepțiile sale au fost reținute sau nu de instanța judecătorească.
Or, în cazul de față, activitatea desfășurată de avocat a contribuit în mod categoric la soluționarea favorabilă a cauzei:
- în considerentele sentinței apelate (pag. 13-14), Tribunalul a preluat argumentele potrivit cărora concedierea pe bază de reorganizare a fost legală și temeinică;
- la pag. 13, ultimele două paragrafe și Ia pag. 14, prim paragraf, Tribunalul a reținut apărarea băncii în sensul că decizia de concediere a reclamantei cuprinde motivele de fapt care au stat la baza emiterii sale, fiind emisă cu respectarea prevederilor art. 76 Codul Muncii, respectiv (i) a fost comunicată reclamantei în scris și (ii) cuprinde: (a) motivele care determină concedierea și (b) durata preavizului.
- la pag. 14, paragrafele 2-6, Tribunalul a reținut susținerile băncii, în sensul că reorganizarea a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, ca urmare a dificultăților economice pe care le înregistrează întreg sistemul financiar-bancar, respectiv a necesității unei optimizări a structurii organizaționale, respectiv a costurilor,
- la paragraful următor, instanța fondului a reținut că decizia de restructurare a postului a fost justificată prin Memorandum-ul către Consiliul de Administrație din data de 26.11.2012 privind necesitatea reorganizării activității băncii,
- la pag. 14, paragraful 8, instanța a apreciat corectă și a preluat apărarea băncii, în sensul că segmentele Mass Market Clients (din care făcea parte și postul reclamantei) și Personal Banking Clients urmau a se comasa într-o singură echipă sub denumirea de Private Individuals și că rezultatul acestor operațiuni 1-a reprezentat modificarea însăși a fișei organizaționale a băncii,
- nu în ultimul rând, la pag. 14, paragraful 9 din sentință, Tribunalul a reținut apărarea băncii, cu privire la derularea procedurii de evaluare a salariaților afectați de procedura reorganizării.
Reiese astfel că soluția instanței, în sensul că decizia de concediere este emisă în mod legal, reprezintă o consecință directă a susținerilor apărătorilor băncii.
(ii) Cerința caracterului REAL transpare potrivit principiului de drept onus incumbit probatio, care stabilește că o parte trebuie să își probeze pretențiile și apărările.
În privința onorariului de avocat, dovada acestor cheltuieli se face cu chitanța în original, iar în cazul în care plata s-a făcut prin virament sunt necesare (i) prezentarea facturii și (ii) a unui extras de cont al avocatului care să confirme realitatea plății.
În cazul de față, caracterul real al cheltuielilor de judecată a fost dovedit, dat fiind că reprezentanții legali ai apelantei au depus dovezile privind încheierea contractului de asistență juridică și referitor la efectuarea plății onorariului stabilit, iar Tribunalul București nu a contestat acest aspect.
Cuantumul onorariului perceput de societatea NNDKP - apreciat ca fiind excesiv de instanța fondului - este o sumă supusă impozitării și rambursării TVA-ului.
Astfel, din cuantumul total al onorariului (16.098,13 RON) se rambursează TVA în cuantum (de 24%), se plătește impozit pe venit (de 16%), se plătește CASS (5,5%) și se plătesc taxele baroului (10%).
În total, se plătesc taxe și impozite și se rambursează TVA într-un cuantum total de 52%.
Totodată, din valoarea onorariului se suportă de către avocat costurile pentru gestionarea apărării, de la consumabile (hârtie, pixuri, cartuș imprimantă, cheltuieli cu sediul - chirie, utilități) până la suportarea unei cote din cheltuielile cu personalul angajat (de la avocați până la asistente).
Așadar, pe de o parte, Tribunalul a reținut greșit, pe de o parte, că suma onorariului achitat este excesiv de mare, iar, pe de altă parte, în mod eronat/subiectiv, Tribunalul se focusează în mod injust asupra sumei brute a onorariului, omițând că aceasta este supusă deducerii unui număr însemnat de taxe, impozite și costuri.
Sentința Tribunalului este nelegală și prin raportare la prevederile art. 453 alin. 1NCPC.
În acest sens, în principal, jurisprudența a stabilit că instanțele judecătorești nu sunt îndreptățite să majoreze sau să diminueze onorariile avocaților, acestea fiind stabilite pe bază de negociere, între avocat și client:
- în interpretarea art. 30 din Legea 51/1995, Curtea Supremă de Justiție, Secția Comercială a dispus prin decizia nr. 1497/15.10.1996: „pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar în conformitate cu dispozițiile art.94 0/1/1.(2) și (3) din statului profesiei, onorariul se stabilește prin negociere. În consecință instanța nu este îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său" - dec. nr. 1497/15.10.1996.
- totodată, în analizarea art. 34 din Legea nr. 51/1995, Curtea de Apel Timișoara secția civilă a statuat prin decizia nr. 1982/2000: „contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, astfel că instanțele nu mai pot să majoreze sau să micșoreze onorariile avocaților" - dec. nr. 1982/2000.
Chiar dacă în alte opinii s-a recunoscut dreptul instanței de judecată de a cenzura cuantumul onorariului avocațial, prin dec. nr. 401/2005 și nr. 493/2007, Curtea Constituțională a stabilit că aceasta urmează a se efectua exclusiv în situația în care specificul cauzei o justifică.
În acest sens, facem referire la cea de-a treia condiție legală - caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată - și aceasta îndeplinită în cauza de față de onorariul avocațial perceput U..
Având ca temei atât prevederile art. 453 NCPC, precum și jurisprudența CEDO și CJUE, caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată (onorariului avocațial în cazul de față), se apreciază în temeiul următoarelor criterii:
(a) valoarea pricinii,
(b) munca depusă de avocat și
(c) pregătirea profesională a avocatului.
Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la bază atât criterii obiective (valoarea pricinii și munca depusă de avocat) cât și criterii subiective (pregătirea profesională a avocatului).
Criteriile mai sus menționate sunt îndeplinite, deoarece:
(a) valoarea pricinii este însemnată, fiind dedusă judecății analiza legalității unei decizii de concediere ca urmare a unui proces de reorganizare a societății apelante.
În cauză, nu numai această procedură finalizată prin restructurarea posturilor băncii este supusă examenului de legalitate, dar mai mult, cazul are inclusiv o miză financiară importantă, deoarece în cazul admiterii contestației la decizia de concedere, efectul direct îl reprezintă reintegrarea și achitarea tuturor beneficiilor salariile pe care reclamantul le-ar fi primit pe perioada intentării litigiului.
(b) munca depusă de avocat constă în cauză într-un număr însemnat (aproximativ 10-12 ore) de redactare a întâmpinării în cauză, în analizarea întregii documentații ce a stat la baza concedierii și implicit a reorganizării (alte 10-12 ore), în sintetizarea etapelor acesteia în cuprinsul prezentării din întâmpinare, în redactarea notei de probe (3-4 ore) și în identificarea / selectarea și depunerea extraselor de doctrină și jurisprudență (aproximativ 8-10 ore).
Așadar, volumul de muncă depus de avocat în cauză este însemnat, constând în formularea și sintetizarea unor apărări juridice complexe, cu privire la o situație de fapt complicată, având consecințe juridice însemnate.
Tribunalul a apreciat deci greșit atunci când a considerat că onorariul este nejustificat prin raportare la valoarea pricinii - cauza având consecințe însemnate pe plan financiar și totodată, având un caracter complex, din perspectiva problemelor juridice ridicate.
(c) U. a fost reprezentată de către o societate de avocatură de prestigiu în domeniul litigiilor.
Astfel, nivelul ridicat al pregătirii profesionale a NNDKP, societatea de avocatură ce a asigurat apărarea U. în cauză, rezultă și din modul în care susținerile acesteia au fost întemeiată pe o bogată susținere doctrinară și jurisprudențială.
La dosarul cauzei au fost depuse extrase ale opiniilor din literatura de specialitate cu privire la procedura reorganizării (prevăzută de art. 65-66 Codul Muncii), precum și soluții care relevă curentele jurisprudențiale și interpretarea acestora referitor la tematica dedusă judecății - criteriile de apreciere ale legalității unei proceduri de concediere ca urmare a reorganizării postului.
Așadar, în cauză, Tribunalul a operat o micșorare a onorariului avocațial perceput (micșorare destul de însemnată, până la 1/7-1/8 din valoarea inițială a onorariului) fără ca să existe o justificare reală în acest sens - din contră, situația dedusă judecății fiind una complexă (parte dintr-un întreg proces de reorganizare) și nicidecum o simplă concediere (disciplinară de ex.).
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării contestatoarei S. L. la suportarea/plata integrală a cheltuielilor de judecată suportate de societatea apelantă cu onorariul avocațial achitat și dovedit în cauză.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 NCPC, art. 451-453 NCPC.
Prin întâmpinarea formulată la data de 08.06.2015, apelanta-contestatoarea S. L. S. a solicitat respingerea apelului formulat de partea adversă, ca nefondat.
La data de 08.06.2015 apelanta-intimata . SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-contestatoarea S. L. S..
La data de 03.07.2015 apelanta-contestatoarea S. L. S. a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând apelurile declarate, potrivit dispozițiilor art.476 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta reclamantă reținem că aceasta a contestat în prezenta cauză decizia de concediere nr. 462/27.06.2013 emisă în temeiul art. 65 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat de salariată, și anume manager relații cu clienții, prin Hotărârea Directoratului nr. 788/27.11.2012.
Toate susținerile apelantei reclamante ce vizează modul în care relațiile contractuale dintre părți s-au derulat anterior ocupării postului de manager relații cu clienții băncii sunt străine cadrului prezentului litigiu, în condițiile în care au fost concretizate prin acte juridice valabile.
În legătură cu desființarea locului de muncă ocupat de salariata reclamantă, motivele acestei măsuri prevăzute de Hotărârea Directoratului nr. 788/27.11.2012 sunt situația economică și necesitatea unei optimizări permanente a structurii organizatorice, a costurilor și necesitatea reducerii nivelurilor ierarhice în scopul simplificării și eficientizării procesului decizional. S-a decis, totodată, ca salariații să participe la un proces de evaluare profesională pentru a putea ocupa pozițiile disponibile în cadrul băncii.
În ceea ce privește decizia de concediere contestată în prezenta cauză, apelanta reclamantă a invocat apelanta reclamantă caracterul nevalabil al interviului, lipsa de obiectivitate în aprecierea prestației sale, însă nici o probă nu a fost făcută. De altfel, în cazul concedierii individuale reglementate art. 65 din Codul muncii legea nu prevede că angajatorul are obligația de a selecta salariații după anumite criterii, fiind suficient ca angajatorul să desființeze însuși postul ocupat de salariat, în mod efectiv și în temeiul unei cauze reale și serioase. Așadar, această cerință a evaluării nici nu era necesară pentru ca angajatorul să desființeze postul ocupat de salariata reclamantă, care nu a invocat faptul că pe postul ocupat de ea ar fi fost menținută o altă persoană.
Faptul că reclamantei apelante nu i-a fost oferit un loc de muncă disponibil nu era o chestiune care să atragă nulitatea deciziei deoarece nu există această obligație pentru angajator când procedează la concedieri individuale conform art. 65 din Codul muncii.
Față de cele mai sus expuse, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Apelul declarat de pârâta angajatoare, reținem că și acesta este nefondat, deoarece, conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de judecată are posibilitatea de a reduce cuantumul onorariului de avocat achitat de partea căreia i se acordă astfel de cheltuieli, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seamă și de circumstanțele cauzei. Or, în speță, cauza are o complexitate medie, probatoriul nu a fost unul complicat și care să necesite timp. Faptul că partea pârâtă a apelat o societate de avocatură renumită, așa cum s-a afirmat în cererea de apel, este alegerea părții, dar prestigiul avocatului nu este menționat în dispozițiile legale drept criteriu de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată. Volumul de muncă necesar pregătirii apărării în prezentul dosar, invocat de pârâtă sunt simple afirmații, și oricum, chiar de am accepta realitatea acestora, aprecierea măsurii în care cauza a presupus o pregătire specială a avocatului este una obiectivă, rezonabilă, iar, în speță, gradul de dificultate a chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății nu era deosebit de ridicat, după cum s-a arătat anterior, numeroase probleme invocate de reclamantă fiind fără legătură cu decizia de concediere contestată. Luarea în calcul a valorii brute a onorariului de avocat este întemeiată deoarece, deși plata taxelor și impozitelor este o obligație legală a avocatului, pentru partea căzută în pretenții ele reprezintă un întreg, fiind vorba de despăgubiri pentru culpa procesuală, nu o obligație contractuală, astfel încât nu are importanță din ce se compune. În consecință, 2500 de lei acordată de instanța de fond este una rezonabilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelurile nu sunt fondate și le va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelantele S. L. S. - CNP_, cu domiciliul ales în București, ., ., sector 2 și . SA număr de ordine la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, înscrisă în Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-40-011/1999, cod unic de înregistrare_, cont IBAN RO98 BACX_ 0250, cu sediul ales în București, ..1A, ., sector 1, complexul Bucharest Business Park, împotriva sentinței civile nr.1422 din data de 18.02.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. G. E. D. A. C.
GREFIER,
I. R. M.
Red.E.D.G./29.09.2015.
Tehn.: V.N./4 ex./11.09.2015
Jud. fond: D. I. A..
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1698/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 137/2015. Curtea... → |
|---|
