Obligaţie de a face. Decizia nr. 1698/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1698/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 38002/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2483/2015)
Decizia Civilă Nr. 1698
Ședința publică din data de 29.06.2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P. N.
JUDECĂTOR – M. G.
JUDECĂTOR – A. C. B.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul N. M. împotriva sentinței civile nr.1812/27.02.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24.06.2015, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având în vedere respingerea cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de intimata-pârâtă ., a dispus amânarea pronunțării pentru data de 29.06.2015, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr-1812/27.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul N. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. N. C. SRL, prin care s-a solicitat instanței să se dispună obligarea paratei la încheierea unui contract individual de munca pe durata nedeterminată, începând cu data de 01.10.2008, în care sa se regăsească elementele informative prevăzute la dispozițiile art. 17 alin. 2 din Codul Muncii, să fie obligată parata la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetului general consolidat, aferente salariului net de 2000 lei, pentru perioada 01.10._12, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul Muncii, să fie obligată parata la înregistrarea retroactiva in carnetul de munca si in Registrul de Evidenta Electronica a Salariaților a perioadei 01.10._12, lucrate efectiv la ., potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. g din Codul Muncii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost angajat la societatea parata, in baza contractului individual de munca înregistrat sub nr.1214/22.06.2006, în perioada 02.06._09.
Prin decizia nr 01/18.11.2009, emisa de parata, s-a decis încetarea contractului individual de munca al reclamantului începând cu data de 01.11.2009.
Începând cu data de 08.12.2009, reclamantul a fost angajat pe perioada nedeterminata la AN Apele Romane, pe funcția de electrician cu norma întreagă de 8 ore pe zi, in baza contractului individual de munca înregistrat sub nr 1681/08.12.2009 .
Din declarațiile martorilor rezulta ca reclamantul este frate cu administratorul societății parate și ca după anul 2009, când s-a angajat la o alta societate, acesta a mai desfășurat unele activitâți la societatea parata.
Având in vedere relațiile de rudenie dintre reclamant si administratorul societății parate, precum și împrejurarea ca reclamantul a fost angajat pe perioada nedeterminata pe funcția de electrician cu norma întreagă la AN Apele Romane, începând cu data de 08.12.2009, Tribunalul a apreciat ca nu se poate stabili cu certitudine faptul ca in perioada 01.11._12 au existat relații de munca intre părți.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs, în termenul legal, reclamantul N. M..
Arată recurentul-reclamant că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente și cu aprecierea greșita a probelor administrate, întrucât, astfel cum rezulta din actele depuse de societate între recurent si aceasta din urma s-a încheiat, la data de 02.06.2006, contractul de munca înregistrat la ITM sub nr. 1214, contract care, datorita încrederii recurentului, bazate pe relațiile de rudenie existente intre recurent si administratorul societății (administratorul societății fiind la acel moment fratele său), nu i s-a comunicat și nici nu a cunoscut ce salariu i-a fost trecut in acest contract, recurentul prestând pentru societatea parata activități de construcții si instalații pentru clienții acesteia, pentru un salariu lunar de 2000 lei net.
Astfel se justifica si faptul ca prin cererea de chemare in judecata, recurentul nici nu a cunoscut cu exactitate perioada in care figura ca fiind angajat cu contract de munca.
Începând din anul 2009 (04.12.2009), recurentul a început să lucreze și în cadrul R.N. Apele Romane. Datorita faptului ca la noul loc de munca lucra 12/24 sau 12/72 nu îi era afectat programul de lucru la societatea N. C. SRL. In mod concret, având in vedere ca la societatea N. C. se lucra efectiv inclusiv sâmbăta si duminica, 11 ore pe zi, din cele 7 zile in care se lucra pe săptămâna, . lipsea o zi, iar săptămâna următoare lipsea 2 zile, in funcție de graficul in care era programat la RN Apele Romane. Astfel, in niciun caz nu era afectat programul de 5 zile pe săptămâna/8 ore pe zi prevăzut in contractul de munca depus de angajator si care era uzitat de societate in contractele pe care le semnau angajații.
Prin urmare, având in vedere probele administrate, apreciază recurentul că cererea sa de chemare in judecata este întemeiata.
Cu privire la perioada efectiv lucrata la ., recurentul arată că a început relațiile de munca la aceasta societate la data de 02.06.2006.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați in cauza, recurentul a lucrat efectiv la . pana in luna aprilie 2012.
Faptul ca acesta a prestat activități pentru societatea N. C. SRL ulterior datei de 01.11.2009 rezulta si din declarațiile beneficiarilor lucrărilor, depuse la dosar.
Deși pârâta a depus la dosarul cauzei o decizie de încetare a contractului de muncă, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii (acordul părților) începând cu data de 01.11.2009, solicită recurentul să se constate ca aceasta decizie nici nu poarta semnătura sa, nu este însoțita de un acord privind încetarea contractului de munca și nici nu este depusa vreo dovada ca aceasta decizie i-a fost comunicata anterior momentului aprilie 2012, când au încetat efectiv relațiile de munca. Potrivit art. 77 C muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării salariatului. In speța, nu exista o astfel de dovada a comunicării, recurentul luând cunoștința de existenta acesteia cu ocazia litigiului intentat societății angajatoare. Neproducând efecte decizia de concediere, rezulta ca societatea avea obligația achitării obligațiilor către bugetul de stat pentru toata perioada efectiv lucrata in cadrul societății. Cum societatea nu a dovedit prin probe certe comunicarea deciziei de concediere si nici o alta data a încetării raporturilor de munca decât cele invocate de recurent, rezulta ca acțiunea prin care solicită obligarea la plata obligațiilor către bugetul de stat este întemeiata, iar hotărârea atacata este data cu aplicarea greșita a legii si interpretarea eronata a probatoriului (a declarațiilor de martori si a înscrisurilor depuse).
In fata instanței de fond a arătat recurentul ca potrivit art. 16 alin 2 din Codul muncii, în vigoare la data continuării in fapt a activității la N. C. SRL fără contract de munca, în situația in care contractul individual de munca nu a fost încheiat informa scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe o perioada nedeterminata, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestațiilor efectuate cu orice mijloc de proba. Obligația de a încheia contractul individual de munca in forma scrisa revine angajatorului.
Rezulta ca este admisibila proba cu martori pentru dovedirea relațiilor de munca, a prestațiilor efectuate si a prevederilor contractului de munca, drept sancțiune pentru atitudinea angajatorului care trebuie sa dețină contracte de munca pentru angajații săi pentru toata perioada in care aceștia sunt angajați.
Din probele administrate rezulta cu certitudine faptul că, ulterior datei de 01.11.2009, recurentul a prestat în continuare, cu regularitate, activități pentru societatea parata, pana in luna aprilie 2012, situație in care angajatorul avea obligația sa-i întocmească contract de munca valabil.
În temeiul dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civ. și art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., solicită recurentul-reclamant admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, pentru audierea unui martor suplimentar, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Pretenția concretă dedusă judecății de reclamant, referitoare la recunoașterea existenței unor raporturi juridice de muncă între părți, ulterior datei de 01.11.2009, este lipsită de suport probator, criticile invocate sub acest aspect fiind nefondate,
Astfel, în conținutul recursului se invocă, pe de o parte, faptul că, față de prevederile art.77 din Codul muncii, Decizia nr.01/18.11.2009 nu a produs efecte juridice, nefiind comunicată salariatului, și, pe de altă parte, că proba testimonială administrată în cauză, respectiv declarațiile martorilor, și declarațiile beneficiarilor lucrărilor, confirmă susținerile din cererea de chemare în judecată.
Susținerile recurentului nu pot fi însă primite, întrucât prin Decizia nr.01/18.11.2009 nu s-a dispus concedierea salariatului, pentru a fi aplicabile prevederile art.77 din Codul muncii, potrivit cărora decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, ci s-a dispus încetarea contractului de muncă al recurentului-reclamant, începând cu data de 01.11.2009, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, prin acordul părților.
În aceste condiții, cum Decizia nr.01/18.11.2009, emisă de intimata-pârâtă, nu a fost contestată de salariat și anulată, aceasta își produce efectele, fiind opozabilă recurentului-reclamant.
În ceea ce privește proba testimonială administrată, Curtea reține că, deși în cauză se pretinde existența unor raporturi de muncă între părți, cu caracter de continuitate, pentru perioada 01.11._12, unul dintre martorii audiați, numitul A. C. menționează că a lucrat la societatea pârâtă, în perioada 2007-2010, numai pe timpul vacanței școlare, din 15.06. până în 15.09, iar în anul 2011din data de 15.06.2011 până în noiembrie 2011, relatările acestuia neacoperind întregul interval de referință.
De asemenea, celălalt martor încuviințat de prima instanță reclamantului, în urma suplimentării probei testimoniale, numitul H. Nicușor, precizează că a fost coleg cu reclamantul în perioada iulie 2008-toamna anului 2009 și arată că nu cunoaște dacă după 2009 reclamantul a mai fost angajat al pârâtei.
Prin urmare, coroborând aceste declarații cu faptul că reclamantul a fost, începând cu data de 08.12.2009, angajat pe perioada nedeterminata pe funcția de electrician cu norma întreagă la AN Apele Romane, ținând seama și de relațiile apropiate de rudenie dintre reclamant si administratorul societății pârâte (frați), precum și de împrejurarea că la dosar a fost depusă, în dovedirea raporturilor de muncă, o singură adeverință eliberată de o persoană fizică care atestă că a derulat în luna august 2011 relații comerciale cu societatea pârâtă, lucrările fiind realizate de reclamantul N. M., Curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat, pe baza acestui probatoriu, că nu se poate stabili cu certitudine faptul că, în perioada 01.11._12, recurentul a prestat, cu regularitatea impusă de un raport de muncă, activități pentru societatea pârâtă.
Cât privește solicitarea recurentului de casare a sentinței atacate, în vederea suplimentării probei testimoniale cu încă un martor, Curtea constată că la judecata pricinii în fond reclamantul a avut posibilitatea de a propune toate probele prin care să își dovedească pretențiile, aceste fiind de altfel încuviințate și administrate efectiv, dreptul la un proces echitabil, prin prisma componentei dreptului la apărare, fiind pe deplin respectat.
Împrejurarea că declarațiile martorilor propuși de reclamant au un caracter echivoc nu poate constitui un motiv de casare a sentinței primei instanțe, recursul fiind nefondat și sub acest aspect.
D. consecință, constatând că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor legale incidente și aprecierea greșita a probelor administrate, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul N. M. împotriva sentinței civile nr.1812/27.02.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. N. M. G. A. C. B.
GREFIER
C. F. C.
Red. Jud. PIN
Dact: Z.G./2 ex/12.08.2015
Jud.fond:A.P.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 824/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2899/2015.... → |
|---|
