Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1319/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1319/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 1966/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1266/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1319

Ședința publică din data de 30.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – L. H.

JUDECĂTOR - P. A.

JUDECĂTOR - E. L. U.

GREFIER - F. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C.F.R. MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA împotriva sentinței civile nr._ din data de 02.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. I., având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială – obligație de a face”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 29.04.2015 intimatul-pârât a depus întâmpinare. În prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.

CURTEA ,

Constată că prin sentința civilă nr._ din data de 02.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul cu nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată.

A fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta S.N.T.F.M. "C.F.R. MARFĂ" S.A. - SUCURSALA BANAT OLTENIA, în contradictoriu cu pârâtul C. I., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Pârâtul este angajat la societatea reclamantă pe funcția de revizor tehnic vagoane.

Conform raportului emis de S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa CFR MARFA SA București Sucursala BANAT OLTENIA Serviciul Siguranța Circulației, pârâtul fiind de serviciu in tura 22/23.01.2012 la Stația CF Băbeni nu a vegheat si nu a patrulat tot timpul păzind toate obiectivele proprietatea SNTFM CFR MARFA SA care s-au aflat în Stația CF Băbeni, fapt care a determinat sustragerea de către persoane neidentificate a 21 de distribuitoare de aer de la vagoanele aparținând SNTFM CFR MAI SA., încălcând astfel prevederile planului de paza nr 72/21.01.2011,prevederile fisei postului si ale regulamentului intern al SNTFM CFR MARFA SA.(fila 16 din dosarul Tribunalului D.).

Din conținutul raportului sus menționat rezulta ca valoarea pagubelor produse ca urmare a faptelor pârâtului se ridica la suma de 95.712,24 lei conform devizelor.

Tribunalul a constatat ca la dosarul cauzei nu exista niciun înscris din care să reiasă modul de calcul al sumei de bani solicitata prin cererea de chemare in judecata sau vreunul din devizele despre care se vorbește în raportul emis de S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa CFR MARFA SA București Sucursala BANAT OLTENIA Serviciul Siguranța Circulației.

Potrivit art. 254 din Codul Muncii - (1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătura cu munca lor.

(2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majora sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

Răspunderea patrimoniala a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale cu aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de munca.

Pentru a fi antrenata răspunderea patrimoniala a salariatului este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor condiții de fond: existenta unui contract de munca valabil încheiat,calitatea de salariat la unitatea păgubita,existenta unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului,fapta ilicita si personala a salariatului săvârșită în legătura cu munca sa, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu și vinovăția salariatului.

Producerea unei pagube în patrimoniului angajatorului este de esența răspunderii patrimoniale.

Inexistenta prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce în opinia Tribunalului la exonerarea de răspundere patrimoniala a salariatului.

In cauza de față Tribunalul a constatat că întinderea prejudiciului nu a fost determinata de către reclamanta pe baza unor date certe, suma de 95.712,24 nefiind justificata de către reclamanta, iar salariatul nu poate fi ținut să răspundă decât pentru valorile efectiv pierdute din patrimoniului angajatorului.

F. de cele arătate Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta S.N.T.F.M. "C.F.R. MARFĂ" S.A. - SUCURSALA BANAT OLTENIA.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 8 Codul de procedură civilă, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatului C. I. la plata către societatea recurentă a sumei de 95.712,43 lei reprezentând 54,69% din valoarea totală de 175.008,67 lei, a prejudiciului cauzat prin sustragerea a 21 de distribuitoare aer de la vagoanele aparținând SNTFM CFR MARFA SA, pentru următoarele motive:

În fapt, așa cum a arătat și prin cererea introductivă de instanță, dl. C. I. este salariat al societății recurente la subunitatea Postul de Revizie Râureni - Punctul de Revizie vagoane Băbeni în funcția de revizor tehnic vagoane.

La data de 22/23.01.2012 intimatul a fost de serviciu la stația CF Băbeni având ca sarcina de serviciu doar executarea pazei la vagoanele proprietate a SNTFM CFR MARFA SA, vagoane care s-au aflat în staționare pe liniile stației CF Băbeni.

În tura de serviciu paratul nu a efectuat pe tot parcursul turei de serviciu paza vagoanelor proprietate a SNTFM CFR MARFA SA, ci numai până la ora 03.20 (a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 3 din nota de relații), de la această oră până la 06.30 nemaiefectuand paza (răspunsul la întrebările 3, 7 și 10).

Intimatul a luat în primire serviciul în data de 22.01.2012 în jurul orei 18.30 de la A. C., fără ca să se constate cu această ocazie sustragerea unor piese sau subansamble din inventarul vagoanelor proprietate SNTFM CFR MARFA SA.

La data de 23.01.2012 la ora 07.00, după predarea serviciului de către RTV C. I., la verificarea existenței pieselor și subansamblelor din inventarul vagoanelor proprietate CFR MARFA aflate în staționare pe liniile Stației CF Băbeni as-a constatat că au fost sustrase distribuitoare de aer tip KElc-SL de la un număr de 21 de vagoane (2 vagoane . și 19 vagoane .).

Precizează faptul că în timpul turei de serviciu intimatul C. I. a avut ca sarcina de serviciu doar executarea pazei vagoanelor.

De altfel, acest aspect a fost recunoscut și de către intimat prin nota de relații care i-a fost luată cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile (răspunsul la întrebarea nr. 3 și 8).

La data de 19.01.2012 prin actul nr. CS3.1/41, șeful Serviciului Trafic din cadrul Sucursalei Banat-Oltenia a întocmit Programul de lucru al stațiilor din cadrul CZM C. pentru perioada 20.01.2012 ora 19 - 23.01. 2012 ora 07.00.

Pentru stația Băbeni a fost prevăzut program de circulație normal până la data de 21.01.2012, ora 19.00; din această dată până la 23.01.2012 ora 07.00 s-a dispus ca în Stația CF Băbeni să se execute paza obiectivelor impuse prin planul de paza de către un salariat în cadrul stației CF Băbeni și un salariat din cadrul Punctului de revizie Vagoane Băbeni.

Șeful postului de revizie vagoane Râureni a stabilit că paza obiectivelor din stație să se execute conform planului de pază nr. 72/21.01.2011, de către salariații: RTV S. O. în tura 21/22.01.2012; RTV A. C. - în tura 22.01.2012 și RTV C. I. în tura 22/23.01.2012.

Planul de pază al postului de revizie Râureni ce cuprinde și Punctul de Revizie Băbeni a fost întocmit în ianuarie 2011, fiind avizat de poliția TF Rm. V. și a fost adus sub semnătură la cunoștința salariaților punctului de revizie Băbeni, paratul regăsindu-se la poziția 6 din tabelul nominal cu salariații instruiți și prelucrați din acest plan de pază.

La capitolul III din acest pan de pază CONSEMNUL GENERAL AL POSTURILOR se menționează:

Personalul de paza este obligat:

Să respecte cu strictețe îndatoririle ce-i revin, fiind direct răspunzător de securitatea bunurilor încredințate la transport și pază mijloacelor fixe și a bunurilor din dotarea subunității;

Să păzească bunurile mobile și imobile aparținând SNTFM din stația în care își desfășoară activitatea, primite în paza să și să asigure integritatea acestora.

Învederează de asemenea că, în fișa postului intimatului la pct. 5.1 alin. 11 se prevede faptul că răspunde de pază obiectivelor impuse prin Planul de pază, fisa ce i-a fost prelucrata sub semnătură, aspect recunoscut de acesta și prin nota de relații (răspunsul la întrebarea 5).

Totodată, învederează faptul că prin nota de relații intimatul a recunoscut că este vinovat de faptul că în intervalul orar 03.20-06.30 nu a mai efectuat paza vagoanelor CFR Marfă staționate în stația Băbeni.

Având în vedere cele precizate, coroborat cu înscrisurile anexate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea intimatului C. I. la plata către societatea recurentă a sumei de 95.712,43 lei reprezentând 54,69% din valoarea totală de 175.008,67 lei, a prejudiciului cauzat prin sustragerea a 21 de distribuitoare aer de ta vagoanele aparținând SNTFM CFR MARFA SA.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și sub toate aspectele, conform art. 304/1 C. proc. civ., Curtea pentru motivele ce se vor arăta în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

Invocarea drept temei al motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 7 și 8 C. pr. civ., nu au legătură cu criticile invocate în fapt, deoarece, sentința pronunțată este motivată în fapt și în drept, instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a legii, astfel că recursul formulat este nefondat.

Răspunderea patrimonială este prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii ce stipulează următoarele:

„Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor”.

Prin urmare, pentru a opera o astfel de răspundere, angajatorul trebuie să dovedească condițiile răspunderii patrimoniale: fapta ilicită și personală a salariatului în legătură cu munca sa; existența unui prejudiciu; raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția salariatului (intimatului).

Curtea reține că prima instanță a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată cu motivarea că prejudiciul, element al răspunderii patrimoniale, nu a fost dovedit,m adică modalitatea în care s-a ajuns la concluzia că acesta este cuantumul corect al prejudiciului.

De altfel, Curtea nu poate să nu rețină lipsa de diligență a recurentei în recuperarea pagubei respective, având în vederea data producerii așa-zisului prejudiciu – ianuarie 2012.

Or, în această situație, reclamanta trebuia să facă dovada condițiilor răspunderii patrimoniale a salariatului așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 270 alin. (1) din Codul muncii:

„Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.

În litigiile de muncă sarcina probei aparține întotdeauna angajatorului în conformitatea cu prevederile art. 287 din Codul muncii, care statuează că:

„Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”.

Or din înscrisurile depus la dosar nu rezultă îndeplinirea condițiilor răspunderii patrimoniale, nefăcând-se dovada îndeplinirii acestor condiții.

Eventual reclamanta putea să efectueze o cercetare prealabilă disciplinară pentru că mai mult a invocat faptul că pârâtul nu a respectat obligațiile ce rezultau din fișa postului, decât să dovedească condițiile răspunderii patrimoniale.

Prejudiciul să fie real și cert, deci, evaluarea pagubei și întinderea trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete, date care în cauza de față lipsesc cu desăvârșire.

În ceea ce privește dovada certitudinii prejudiciului, aceasta cade, de asemenea, în sarcina angajatorului, (reclamantei) fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic cuantumul acestuia.

Chiar dacă în timpul turei intimatul avea ca obligație de serviciu paza vagoanelor, apelanta-reclamantă nu a dovedit sub nicio formă că acesta și-a exercitat necorespunzător atribuțiile respective și drept urmare s-a produs prejudiciul invocat exclusiv din culpa acestuia.

De asemenea, Curtea reține că nici criticile recurentei la adresa sentinței recurate nu sunt întemeiate, atâta timp cât prin cerere de recurs a fost reluată mai degrabă acțiunea decât au fost invocate critici la adresa sentinței pe motive de nelegalitatea ori de netemeinicie.

Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C.F.R. MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA împotriva sentinței civile nr._ din data de 02.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. I., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, L. H. P. A. E. L. U.

GREFIER,

F. V.

Red: P.A.

Dact: D.A.M.

2ex./27.05.2015

Jud.fond:P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1319/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI