Despăgubire. Decizia nr. 1423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1423/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 663/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8385/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1423
Ședința publică din data de 30.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr.1148 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. T., având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 11.03.2014, reclamantul S. M. T. M., a chemat în judecată pe pârâta C. T. - personal contractual din cadrul unității sanitare - S. M. T. M., solicitând ca prin sentința civilă ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la restituirea sumei de 5173 lei reprezentând drepturi salariate încasate necuvenit pentru perioada 01 ianuarie 2011- 29 februarie 2012, urmare deciziei nr. 85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman prin care s-a stabilit angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Prin sentința civilă nr. 1148/22.09.2014 Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale,a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pîrîtă pentru perioada 01.01._11, și pe cale de consecință a respins pretențiile pentru această perioadă constatînd prescris dreptul material la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. M. în contradictoriu cu pârâta C. T. ,ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare,aceasta a fost admisă pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 .
Potrivit art.268 alin.1 lit. c) din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5173 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012, sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 s-a prescris.
Pe cale de consecință, cererea reclamantului ,pentru această perioadă a fost respinsă ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr. 85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României, s-a stabilit la pct. 1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal.
Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii; (2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabilește prin negociere între părți.
Prin OUG nr.48/2010, articolul 197 din Legea nr.95/2006 a fost modificat în sensul că ,începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal din unitățile sanitare reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Dispozițiile legale conduc la concluzia că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație .
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr. 85/2013 Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului, reclamantul a chemat în judecată pârâta și a solicitat restituirea drepturilor salariale pentru care s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Potrivit art.162 alin.3 din Codul Muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art. 197 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză.
Acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtei a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Chiar dacă Camera de Conturi Teleorman a constatat că reclamantul, în calitatea de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, această împrejurare nu poate fi imputată pârâtei care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Împrejurarea că prin decizia Curții de Conturi nr. 85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a unor drepturi salariale plătite nelegal, nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 256 din Codul Muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată .
Concluzionând, obligația reclamantului de a acorda pârâtei drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de dispozițiile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 48/2010.
Începând cu datele la care actele normative arătate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
Reclamantul nu face dovada că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtei a fost în neconcordanță cu dispozițiile legale în vigoare, iar interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă, respectiv cuantumul salariului, cu ignorarea dispozițiilor legale, îl împiedică să stabilească un cuantum al salariului neconform cu acestea.
Având în vedere atât dispozițiile art. 160, art. 162 și art. 169 din Codul Muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Tribunalul apreciază că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5173 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este neîntemeiată.
Chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în acest plafon nu poate fi imputată pârâtului și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor - instituții publice, posibilitatea de a nu plăti drepturile salariale în cuantumul prevăzut de lege, ceea ce nu poate fi primit.
În consecință, acțiunea vizând pretențiile aferente perioadei 12.03.2011 – 29.02.2012 a fost respinsă ca nefondată, iar cu privire la pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.01._11, acțiunea a fost respinsă, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul S. M. T. M., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin acțiunea depusă de S. municipal T. M. împotriva pârâtei C. T., s-a solicitat obligarea acesteia la restituirea unei sume de bani în cuantum de 5173 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada l ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman prin care s-a stabilit angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
S-a arătat instanței de judecată faptul că prin decizia nr.85/10 octombrie 2013 comunicată cu adresa nr.1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat o . abateri în urma unui raport de audit. financiar efectuat la nivelul unității sanitare publice cu paturi - S. M. T. M., dispunând totodată o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plată de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată, respectiv introducerea unor acțiuni, judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii,
In motivarea deciziei nr.185/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut în vedere prevederile art. 197-alin (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010-și anume „începând cu data de l ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat plecând de la acest text de lege că s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege, respectiv art.197 alin.l și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare, în sensul că din aceste prevederile legale se poate observa că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată în procent de 100%.
Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare,, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ari 14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și Completările ulterioare.
Solicită apelantul să se rețină că în ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, clin expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Se menționează că recalcularea statelor de plată s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere pe de o parte, eliminarea sporurilor, iar pe de altă parte plecând de la decizia nr. 85/2003 a Camerei de Conturi Teleorman, in cazul în care urmare diminuării sporurilor suma a fost insuficientă reparării prejudiciului constatat
s-a trecut ia măsura diminuării salariilor de bază astfel încât să fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr.185/2013 a Camerei de Conturi Teleorman..;:"
Față de cele arătate, solicită apelantul admiterea cererii de apel
așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se constate că sentința civilă nr._.09.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman,în dosarul nr._ este nelegală și netemeinică.
La data de 29.12.2014, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata C. T., solicitând respingerea apelului ca fiind nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Hotărârea pronunțată este legală și temeinică, în cauză criticile apelantului-reclamant fiind nefondate.
Apelantul solicită obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani încasate necuvenit, în opinia sa, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare a deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Curtea reține că la dosar nu există niciun înscris din care să rezulte plata sumelor respective către intimat, deși apelanta avea sarcina probei în dubla sa calitate de reclamant și angajator, potrivit art.272 Codul muncii.
Apelantul și-a întemeiat pretențiile pe decizia nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman, dar din conținutul acesteia nu rezultă plata drepturilor respective către intimata-pârâtă și nici caracterul nedatorat al unor sume încasate de aceasta. Actul invocat de apelant nu a făcut decât să constatate o . abateri în modul de gestionare a fondurilor de către unitatea sanitară apelantă, ca urmare a raportului de audit financiar efectuat și a dispus măsuri de recuperare a unor sume prin luarea unor angajamente de plată de la salariați, introducerea unor acțiuni judecătorești, efectuarea procedurilor de corectare și compensare a sumelor plătite către bugetul de stat și bugetele speciale. În decizie nu se face vorbire de natura și cuantumul sumelor ce urmează a fi recuperate de la personal, făcându-se trimitere însă la o altă decizie cu nr.810/8.01.2013, dar nici aceasta nu a fost anexată la dosar, deși, potrivit art.272 Codul muncii, angajatorul avea obligația să depună înscrisurile doveditoare până la prima zi de înfățișare în primă instanță.
În motivarea acțiunii și în apel, partea a invocat faptul că decizia Curții de Conturi a avut în vedere prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit OUG nr.48/2010, și anume: „începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație.
Apelantul-reclamant pretinde, fără a dovedi, că suma a cărei restituire se solicită ar fi fost determinată de nerespectarea acestor dispoziții, salariatei-intimate fiindu-i achitate sume mai mari decât cele permise de lege.
În primul rând, Curtea constată că apelantul-reclamant nu a dovedit susținerile respective, neexistând nicio probă cu privire la drepturile salariale achitate intimatei sau acte din care să rezulte modalitatea de încadrare a acesteia.
În al doilea rând, reținând doar susținerile părților, salariatul a fost încadrat în perioada 01 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, la care se referă pretențiile reclamantului, în baza Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011, fără ca deciziile de încadrare să fie anulate sau modificate. În consecință, drepturile salariale fiind stabilite pentru intimată în baza legii, aceasta fiind personal bugetar căruia i se aplică dispozițiile art.162 alin.3 Codul muncii, apelantul nu poate pretinde valabil că intimata a beneficiat de sume nedatorate. Faptul că apelantul ca angajator nu a respectat dispozițiile prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit OUG nr.48/2010, în sensul că în stabilirea cheltuielilor aferente drepturilor de personal a depășit plafonul de 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație, nu echivalează cu plata unor sume nedatorate către salariată. Astfel, în stabilirea drepturilor intimatei s-au urmărit limitele prevăzute de Legea nr.285/2010 și Legea nr.283/2011, aceasta beneficiind de sumele stabilite de aceste acte normative, aspect necontestat de apelant. Pentru a se încadra în cheltuielile de personal limitate de art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, apelantul trebuia să recurgă fie la reducerea numărului de posturi, fie la renegocierea salariilor și reîncadrarea personalului existent. În condițiile în care intimata a beneficiat de drepturi salariale în baza contractului individual de muncă încheiat cu unitatea sanitară apelantă și în baza deciziilor de încadrare prevăzute de lege, nu pot fi reținute susținerile apelantului în sensul existenței unor sume nedatorate, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituire acestora potrivit art.256 Codul muncii.
În al treilea rând, în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr.124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Potrivit art.2 din acest act normativ, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art.1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii. În speță, potrivit alegațiilor apelantului, suma a cărei restituire se solicită a fost constată prin decizia Curții de Conturi, iar intimata-pârâtă se încadrează în personalul prevăzut de art.1 din Legea nr.124/2014, în perioada la care se referă pretențiile apelantului-reclamant fiind salarizată în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar. În condițiile în care în baza actului normativ amintit s-a dispus exonerarea de plată pentru sumele constate în urma controlului Curții de Conturi, acțiunea reclamantului privind restituirea acestor sume este nefondată.
Pentru considerentele arătate Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant S. M. T. M., având C._ și sediul în T. M., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1148 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. T. CNP_ cu domiciliul în T. M., .. M1, .,Județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
L. H. P. A.
Grefier,
F. V.
Red. Jud. LH/12.05.2015
Dact.: Z.G./4 ex/11.05..2015
Jud.fond: L.Z.
← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1319/2015.... | Anulare act. Decizia nr. 302/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|