Contestaţie calcul CAS. Decizia nr. 1618/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1618/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 14519/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1330/2014)
Decizia civilă nr.1618
Ședința publică din data de la 17 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: H. L.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. I.-A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București, cauza având ca obiect contestație calcul C.A.S. – diminuare 5,5%
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurentul-reclamant A. I.-A., personal, lipsind intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 14.05.2014, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Curtea procedează la identificarea recurentului-reclamant, datele acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, după care, având în vedere cele învederate, din oficiu, invocă și pune în discuția părții excepția de perimare a cererii de recurs deduse judecății.
Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul asupra excepției invocate, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra incidentului procedural al perimării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr._, reclamantul A. I.-A. a chemat în judecată pe pârâta C. de P. a Municipiului București, solicitând a se dispune obligarea pârâtei ca, începând cu luna aprilie 2012, să calculeze procentul de 5,5% contribuție la asigurări sociale si să-l rețină numai pentru suma din pensie ce depășește 740 lei, să-i restituie sumele reținute nelegal contribuție la asigurări sociale în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, în cuantum de 40,70 lei/lună, adică 740 lei x 5,5%, sume indexate corespunzător cu indicele inflației, până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
Prin sentința civilă nr._ din data de 05.12.2013, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul A. I.-A. împotriva pârâtei C. de P. a Municipiului București, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamantul este pensionar din data de 31.03.2001, astfel cum rezultă din decizia nr._/26.03.2001.
Prin art.1 din O.U.G. nr.17/2012 s-a stabilit ca sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, să se restituie astfel: a) pentru sumele reținute în perioada ianuarie - martie 2011, restituirea se realizează în tranșe lunare egale, în perioada iunie - august 2012; b) pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013.
De asemenea, potrivit art.2 alin.1 și 4 din același act normativ, restituirea către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie în condițiile art. 1 se face, din oficiu, de către C. Națională de P. Publice, prin casele teritoriale de pensii, împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.
Prin înscrisurile constând în imaginea pensiei în plată în anii 2012 și 2013 pârâta a dovedit faptul că a achitat reclamantului sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, începând cu luna iunie 2012, în conformitate cu termenele prevăzute de O.U.G. nr.17/2012, astfel că cererea în pretenții a rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. I.-A. a declarat recurs la data de 17.02.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 04.03.2014, sub nr._ .
Prin motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării intimatei-pârâte la plata unei despăgubiri la nivelul dobânzii calculate asupra sumelor reținute efectiv pe durata celor 16 luni, respectiv pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012, prin utilizarea procentului dobânzii de referință comunicată de Banca Națională a României pentru perioada mai 2012 - septembrie 2013 în care a avut loc restituirea eșalonată lunară a sumelor reținute în mod nelegal.
Prin încheierea de ședință din data de 14.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
La data de 21.05.2015, cauza înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București sub nr._, a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru verificarea condițiilor perimării.
Față de actele de procedură îndeplinite în cauză, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Ori, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 14.05.2014, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților. În consecință, față de lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei, Curtea va admite excepția de perimare invocată din oficiu la termenul de judecată din 17.06.2015, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din codul de procedură civilă va perima cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. I.-A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. F. G. H. L. G. M.
Grefier,
B. M.
Red./tehn. R.F.G./25.06.2015/Tehn. M.B./2 ex./25.06.2015/Judecător fond C. C.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2085/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2597/2015.... → |
---|