Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1390/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 59452/3/2011
Dosar nr._ (Număr în format vechi 4406/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1390/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător N. R. I.
Judecător D. G. E.
Grefier R. N. C.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurenta D. F. împotriva sentinței civile nr. 5588 din data de 30.05.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. de P. a Municipiului București și C. L. de P. a Sectorului 6, cauza având ca obiect: „contestație decizie de pensionare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul la termenul anterior a fost amânat în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta D. F., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata pricinii în lipsă, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5588 din data de 30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a Casei Locale de P. a Sectorului 6 și, în consecință, a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu C. L. de P. a Sectorului 6, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de P. Publice, ca neîntemeiată. A fost respinsă contestația formulată de contestatoarea D. F. în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de contestatoarea D. F. în contradictoriu cu chemata în garanție C. Națională de P. Publice, ca inadmisibilă.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut, în esență, că drepturile de pensie inițiale ale contestatoarei s-au deschis la data de 13.07.2008, așa cum reiese din cuprinsul deciziei nr._ aflate in copie la fila 49 din dosar, dată la care contestatoarea a optat pentru pensie de serviciu în baza OUG 36/2003, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG 80/2007 și legea 135/2008, aceasta fiind stabilită prin Decizia nr._/18.12.2008.
La data de 18.08.2010, a fost emisă pe numele contestatoarei Decizia nr._, prin care drepturile au fost recalculate începând cu data de 01.09.2010 în baza Legii nr.119/2010 rap. la Legea nr.19/2000, rezultând un cuantum total de 1782 lei .
Ulterior, la data de 28.07.2011 parata a emis decizia de revizuire cu nr._ contestata in prezenta cauza, decizie ce a fost emisa in baza dispozițiilor OUG nr. 59/2011 prin care a stabilit în favoarea contestatoare i o pensie în cuantum de 2055 lei .
Potrivit OUG nr. 59/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. c - h din Legea 119/2010, adică inclusiv pensiile personalului diplomatic, ce au făcut obiectul recalculării in baza Legii nr. 119/2010 se revizuiesc din oficiu.
Deși contestatoarea susține că decizia de revizuire este lovita de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal și că decizia de recalculare nu are temei juridic legal, instanța apreciază această critică ca fiind neîntemeiata, in condițiile in care recalcularea drepturilor de pensie a avut loc Legii119/2010, iar prevederile sale sunt suficient de clare in ceea ce privește principiile si modul de recalculare a pensiei. Astfel art. 3 din legea 119/2010 reglementează ca pensiile prevăzute la art. 1 se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Mai reține tribunalul în soluționarea acestei critici faptul că recalcularea pensiei a fost dispusă prin Legea nr. 119/2010, acesta fiind temeiul legal care a determinat încetarea plății pensiei de serviciu, ca tip de pensie, și transformarea acesteia în pensie din sistemul public ,iar împrejurarea că HG nr. 737/2010 a fost suspendată, nu poate avea consecințe asupra ceea ce a dispus Legea nr. 119/2010, ci poate avea doar consecințe în privința modului de calcul al pensiei recalculate, HG nr. 737/2010 fiind emisă în considerarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ceea ce înseamnă că reglementează doar metodologia de recalculare
Pe de altă parte se retine de tribunal reține că potrivit art. 2 din O.U.G. nr.59/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 457/30.06.2011 pentru revizuirea pensiilor menționate la art. 1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Așa fiind față de împrejurarea că metodologia de calcul este prevăzută de anexa O.U.G. nr.59/2011,susținerile contestatoarei în sensul că decizia de revizuire a fost emisa pe baza metodologiei prevăzute prin HG nr. 735/2010,nu pot fi reținute de tribunal,întrucât acest act normativ nu a fost avut în vedere la emiterea deciziei contestate,fiind de altfel abrogat prin prevederile art.4 din OUG 59 /2011,potrivit căruia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010.
Mai reține instanța că susținerile contestatoareaui în sensul că decizia emisă este nulă pentru motivul că a fost emisă de o persoană fără capacitate de folosință respectiv de exercițiu nu sunt întemeiata fața de dispozițiile art.2 alin.2 din HG. nr. 118/2012, potrivit cărora CNPP poate înființa case locale de pensii, în funcție de numărul și structura asiguraților, care funcționează sub conducerea și controlul caselor teritoriale de pensii ,coroborate cu dispozițiile art. 18 lit. e din HG. nr. 118/2012, potrivit cărora casele teritoriale de pensii stabilesc cuantumul drepturilor de asigurări sociale individuale și efectuează plata acestora, potrivit legii”
În speță se constată că decizia contestată a fost emisa de casa L. de pensii Sector 6 sub conducerea și controlul Casei de P. a Municipiului București în conformitate cu prevederile legale susmenționate .
In consecința, instanța constata ca aceasta critica este neîntemeiata, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată .
Tribunalul urmează să cerceteze dacă, prin OUG nr. 59/2011 se aduce atingere unui drept fundamental al reclamantului, reglementat printr-o normă cu forță juridică superioară, respectiv art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 Tribunalul reține că noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.
Față de jurisprudența CEDO, în situația concreta supusa analizei sale tribunalul constata ca pensia contestatoarei revizuita potrivit prevederilor OUG nr. 59/2011, prin decizia din 28.07.2011, in cuantum de 2055 lei brut prin decizia din 28.07.2011 (f 8 ), se situează peste nivelul pensiei medii la nivel de tara, in cuantum de aproximativ 770 lei, si cu mult peste nivelul pensiei minime de 350 lei, stabilita pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Daca raportam pensia contestatoarei la nivelul salariilor persoanelor in activitate, constatam ca salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 a fost de 2022 lei, conform art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1.414 lei, iar salariul minim brut pe tara pentru anul 2011 a fost fixat la 670 lei, prin art. 1 din HG nr. 1193/2010. In consecința, nu se poate considera ca nivelul pensiei contestatoarei, astfel cum a fost revizuită, ar priva-o de principalele mijloace de subzistenta, chiar daca, este adevărat, cuantumul lunar al pensiei sale a scăzut.
Mai mult pensia astfel rezultata are la baza punctajul calculat in funcție de veniturile salariale realizate de contestatoare, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul de pensionare, respectiv carnetul de munca și adeverințele depuse .
Tribunalul retine ca măsura de recalculare, respectiv revizuire a pensiilor speciale, justificata de rațiuni de echitate in principal, precum si de politica bugetara, in subsidiar, a afectat in egala măsura toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale, stabilite inițial fara respectarea principiului contributivității, indiferent de domeniul in care si-au desfășurat activitatea.
F. de cele expuse, având in vedere si marja larga de apreciere de care se bucura statul in realizarea politicilor bugetare, precum si împrejurarea ca contestatoarea nu a administrat in cauza nicio proba din care sa rezulte ca prin recalcularea pensiilor cu respectarea principiului contributivității a fost lipsită de mijloace de subzistenta, instanța apreciază ca, fata de situația de fapt din speța, nu a avut loc nici incalcarea art. 1 alin 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Se apreciază a prezenta relevanță și recenta hotărâre pronunțată de CEDO, respectiv decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 07.02.2012, cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G., împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), prin care s-a constatat că nu au fost încălcate de către Statul Român dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010, decizie care se impune a fi avută în vedere în considerarea dispozițiilor art.20 și 148 din Constituție.
Cu privire la argumentul reclamantului privind retroactivitatea legii, instanța reține că nici OUG nr. 59/2011, nici Legea nr.119/2010 nu dispun pentru trecut și nu intervine asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate în temeiul OUG nr. 36/2003 până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare, respectiv revizuire privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea pe viitor, acesteia nefiindu-i recalculate drepturile dobândite anterior în baza unei alte legi.
De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni, pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului, cu ocazia fiecărei recalculări.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. F., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 4406/2013), solicitând să se dispună modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare, recurenta a arătat că deciziile prin care s-a schimbat natura juridică a pensiei din pensie de serviciu în pretinsă pensie din sistemul asigurărilor sociale au fost emise în baza unei legi vădit neconstituționale, si anume Legea nr.119/2010.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin Decizia nr. 873 din 25.06.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a constatat că dispozițiile art. l lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituționale, în raport cu prevederile art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. l din Constituție, iar prin Decizia nr. 871/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, CC.R. a constatat că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
În baza prevederilor art. 147 alin. 2 din Constituția României, raportat la art. 18 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, proiectul de lege a fost retrimis Parlamentului României. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost publicată în M.Of. nr. 441/30._ sub numărul 119/2010. În același Monitor Oficial a fost publicat și Decretul nr. 604 din 29.06.2010 pentru promulgarea legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act emis de Președintele României în temeiul prevederilor art. 77 alin. 3 și ale art. 100 alin. l din Constituția României, republicată.
În art.12 alin. 2 din Legea nr. 119/2010, se arată că actul normativ a fost adoptat în temeiul prevederilor art. 114 alin. 3 din Constituție, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului și în condițiile art. 147 alin. 2 din Constituție, cu respectarea dispozițiilor art. 76 alin. l în ședința comună din data de 29.06.2010.
A considerat recurenta că Legea nr. 119/2010 este neconstituțională în întregul ei, în raport cu prevederile art. 146 din Constituția României.
C.C.R. se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, potrivit art. 146 din Constituție, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două camere ale Parlamentului, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției.
În baza art. 15 din Legea nr. 47/1992, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, ‚naltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la Secretarul General al Camerei Deputaților și la cel al Senatului, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de două zile.
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost adoptată de Parlamentul României, în procedură de urgență, la data de 29.06.2010 și a fost trimisă Președintelui României în aceeași zi, fiind promulgată tot în aceeași zi, 29.06.2010, prin Decretul nr. 604/2010. Legea trebuia depusă la Secretarul General al Camerei Deputaților și la cel al Senatului și comunicată Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului, cu două zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Numai după expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Președintelui României, în vederea exercitării dreptului constituțional de a sesiza Curtea Constituțională, în vederea verificării modalității de punere de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 ori pentru a fi promulgat actul normativ.
Această procedură, cât și termenul de două zile nu au fost respectate atât timp cât legea a fost promulgată în aceeași zi în care a fost adoptată, și anume la data de 29.06.2010. În concluzie, prin nerespectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind controlul constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, Legea nr.119/2010 înfrânge prevederile art. 146 din Constituție, fiind pe deplin neconstituțională.
Prin Deciziile nr. 1270/27.09 2011 si 1381/18.10.2011, însă, C.C.R. a respins cu majoritate cererea de constatare a neconstituționalității Legii nr.119/2010.
Un alt motiv de recurs invocat de recurenta privește cuantumul pensiei sale din sistemul asigurărilor sociale, care a fost calculat în baza H.G. nr. 737/2010, abrogată, de altfel, de către executiv și anulată de către instanțe, iar revizuirea cuantumului pensie recalculate s-a realizat în baza OUG nr. 59/2011, emisă în aplicarea unei legi neconstituționale.
Deși mai multe din Curțile de Apel din țară au dispus suspendarea/anularea de îndată a prevederilor H.G. nr. 737/2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. l lit. c - h, din Legea nr.119/2010, aceste sentințe nu au fost puse în executare de către Statul Român prin instituțiile sale.
H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. l lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 a fost abrogată în baza OUG nr. 59/30 iunie 2011. S-a procedat la abrogarea H.G. nr.737/2010, adoptată în temeiul Legii nr. 119/2010, prin care s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislația în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii, întrucât instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea si/sau anularea acestei hotărâri, au decis că există îndoieli evidente si puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ si care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Astfel, după un an de la adoptarea respectivei hotărâri, având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească, în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv si justificat, s-a decis de către Guvern că se impunea instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității si egalității, scopul fiind acela de a stabili, în mod just și echitabil, drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale. S-a mai apreciat de către Guvern, atunci când a decis abrogarea H.G. nr. 737/2010, la un an de la aplicarea sa efectivă, că suntem în prezența unei împrejurări ce vizează interesul public si constituie elementele unei situații (...).
A precizat recurenta că, prin abrogarea H.G. nr. 737/2010 și înlocuirea formală (din H.G. în O.U.G.), respectiv instituirea unei tot atât de formale revizuiri, nu s-a rezolvat problema dedusă judecății instanței, si anume aprecierea asupra nulității deciziilor de recalculare, în baza Legii nr. 119/2010 și revizuire a pensiilor de serviciu în baza OUG nr. 59/2011, implicit, repunerea în forță juridică si în plată a acestor pensii.
Mai mult, prin Instrucțiunile Statului Român, prin CNPP, emise în executarea OUG nr. 59/2011, se arata că se revizuiesc, din oficiu, conform prevederilor OUG nr. 59/2011, și se plătesc în cuantumul rezultat în urma revizuirii, începând cu data de 01.08.2011, toate pensiile care au făcut obiectul recalculării, în baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010 (inclusiv a pensiilor acelora a căror ordonanțe presedințiale și/sau contestații au fost admise prin hotărâri judecătorești, irevocabile, de către instanțe).
În aceste condiții, intervenția executivului si a legislativului în dreptul de proprietate asupra pensiilor ocupaționale obținute în condiții de deplină legalitate este evidentă, realizându-se o încălcare a principiilor stabilității raporturilor juridice, certitudinii juridice si a preciziei, precum si a principiilor echității si dreptății.
Instanța de recurs poate ușor aprecia asupra identității între presupusa metodologie de calcul dată de H.G. nr. 737/2010 și, mai apoi, prin OUG nr. 59/2011. Acesta identitate este vizibilă prin dispozițiile actelor normative, conținutul lor și efecte.
Tribunalul București, fără a constata și examina identitatea vădită, cel puțin dintre cuantumul fixat prin recalculare și cel rezultat ca urmare a aplicării „noii" metodologii de revizuire, precum și identitatea vădită între cele două acte normative, unul abrogat de către celălalt, a apreciat greșit si superficial și astfel a respins capetele de cerere.
Tribunalul București, printr-o corectă interpretare a stării de fapt și de drept, dar și prin prisma celor solicitate și reclamate de contestator, ar fi trebuit să sesizeze, într-o temeinică, reală si aprofundată soluționare a cererii, aspectele de aparentă legalitate prin înlocuirea unui act normativ cu altul, dar care produce aceleași efecte ca și cel abrogat.
Or, este mai mult decât discutabilă o manieră de suprapunere a două texte de lege, printr-o aparente anulare a celui inițial, sub pretextul eliminării unor inconveniente și pentru a răspunde la exigențele subliniate de puterea judecătorească, în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010 prin metodologia impusă de H.G. nr. 737/2010. Într-o aparentă legalitate s-a impus un nou act normativ, motivat de instituirea unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv si justificat si implicit, instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor - OUG nr. 59/2011. Nimic mai fals, în realitate, hotărârea si ordonanța, ca aspecte metodologice, sunt unul si același lucru, una substituind-o pe alta, în scopul unei aplicări forțate a unei legi neconstituționale si incorecte. Aspect relevat de chiar cuantumul pensiei, identic atât la o metodologie cât si la alta.
Este de menționat că abrogarea unui act normativ nu înseamnă înlocuirea sa formală cu un altul având de fapt același conținut și efect, cu atât mai mult cu cât, față de cel pretins abrogat, instanțele au decis că există îndoieli evidente si puternice asupra prezumției de legalitate.
Din analiza situației în sine rezultă că pretinsa legalitate a ordonanței, precum și abrogarea HG nr. 737/2010, prin apariția OUG nr. 59/2011, este realizată, în opinia recurentului, prin eludarea și chiar fraudarea legii, inclusiv a celei fundamentale, Constituția României.
Inclusiv efectele celor două normative concluzionează ca nu se poate face o echivalare cu o aplicare temeinică și corectă a legii, astfel cum a reținut greșit si superficial Tribunalul București. „Se impune sublinierea că, cele două ordonanțe de urgență (OUG nr. 1/2011 și OUG nr. 59/2011), în ciuda terminologiei diferite utilizate, respectiv „revizuire" în loc de „recalculare", reiau, în esență, prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 735/2010 și ale Hotărârii Guvernului României nr. 737/2010".
În practică, adoptarea acestor ordonanțe de urgență a sporit confuzia legislativă în ceea ce privește recalcularea pensiilor de serviciu, a încărcat casele de pensii cu noi recalculări (revizuiri) și a aglomerat instanțele de judecată în condițiile în care pensionarii cu hotărâri judecătorești irevocabile, prin care li s-au menținut pensiile de serviciu, au fost nevoiți să se adreseze, din nou, instanțelor de judecată pentru aceeași problemă, după cum menționa Avocatului Poporului, în al său raport special privind consecințele eliminării pensiilor de serviciu.
Instanța de recurs poate sesiza si un alt aspect de vădită contrarietate a două normative în vigoare, ceea ce este cert că nu poate conduce la o soluționare precisa și corectă a cererii. Curtea de Apel București a reținut că: « Deși procedura de recalculare a pensiilor (...) a fost abrogată, revizuirea în sine, privita ca procedeu tehnic de modificare a drepturilor de pensie și nu ca un drept de sine stătător, a fost păstrată si de actuala reglementare care, prin dispozițiile art.107 alin. 3 raportat la art.107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, prevede faptul că, în situația în care, ulterior stabilirii drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite si cele legal cuvenite, pârâta operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului modificările ce se impun, printr-o decizie de revizuire, sumele rezultate în urma revizuirii acordându-se în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor".
Deci, prin aplicarea OUG nr. 59/2011, CLP Sect. 4 a recurs la revizuirea pensiei, emiterea unei decizii, în contradicție chiar cu dispozițiile Legii nr. 263/2010, atât timp cât a procedat la revizuirea pensiei reclamantei contestatoare, din oficiu și în condițiile în care s-a certificat, prin compararea cuantumului pensiei, înscris în cele două decizii, că nu există diferențe.
Evident că acest procedeu a avut trei conotații clare, unul să susțină aparența de legalitate a OUG nr. 59/2011, în fapt HG nr. 737/2010, să creeze senzația titularului pensiei că acesta este cuantumul real al pensiei sale, prin certificarea de două ori a aceluiași cuantum si, deopotrivă, să impună falsa reprezentare a faptului că instanțele au greșit atunci când au dispus suspendare/anularea HG nr. 737/2010, reținând că există îndoieli evidente și puternice asupra prezumției de legalitate.
Este vădit și faptul că revizuirea s-a operat contrar dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 263/2010. Astfel, normativul dispune: „încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie".
Pe de-o parte, în incidența caselor de pensii teritoriale intră C. de P. a Municipiului București si nu CLP Sect. 4, care si-a arogat, dincolo de competențe, statutul de emitent al deciziei de revizuire, prima teză.
Recurenta a susținut că i s-a încălcat cu efect retroactiv dreptul de proprietate asupra pensiei de serviciu obținută în condiții de legalitate, fiind discriminată în raport cu toți ceilalți beneficiari ai pensiilor din sistemul asigurărilor sociale, precum și în comparație cu toți ceilalți contestatori care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, au reintrat în posesia pensiei de serviciu atât din punct de vedere al naturii juridice a acesteia, cât și în ceea ce privește cuantumul. Soluționând recursul, Curtea trebuie să aibă în vedere faptul că pensia de serviciu, în integralitatea ei, constituie un drept patrimonial în sensul art.l din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor si Libertăților Fundamentale, iar schimbarea naturii juridice a acesteia și recalcularea/revizuirea cuantumului (prin diminuarea sa) constituie o încălcare a dreptului câștigat, realizat, concret și efectiv, în substanța sa.
Față de acest aspect Tribunalul București a procedat în motivarea sentinței la analiza eronată și implicit cu aplicarea greșita a legii, inclusiv a aspectelor imperative rezultate din normativele europene, precum și practicii CEDO.
Trebuie remarcat faptul că aspectele enunțate la nivelul tratatelor și protocoalelor internaționale, la care România este parte sau semnatară, au un caracter imperativ și nu ., în situația în care ne aflăm într-o postură litigioasă determinată de contestarea deciziei de recalculare/revizuire a pensiei, singura autoritate care ar putea face interpretări și adnotări ale unor texte, în motivarea soluției sale, este instanța învestită cu soluționarea cererilor. In primul rând, însă, ea este ținută să aplice prerogativele europene, dacă acestea vin în conflict cu legislația internă.
Cu toate acestea. Tribunalul București a recurs doar la o superficială interpretare a elementelor, nefăcând altceva decât să confere (prin sentința pronunțată) „legalitate" unor fapte și împrejurări vădit nelegale, impuse cu încălcarea normativelor interne, a legii fundamentale, dar și a celor ale uniunii.
În contextul celor arătate anterior, art. 3 din Legea nr. 119/2010 încalcă flagrant principiul neretroactivitătii legii, consacrat expres prin art. 15 alin. 2. din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Acest principiu are rang constituțional, neputând fi încălcat de nici un act normativ, respectiv lege, ordonanță de urgență a guvernului, ordin de ministru, etc.
Potrivit acestui principiu, o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu și a situațiilor anterioare, trecute.
Un aspect care întărește susținerile sale este dat de însăși Legea nr. 263/2010 intrată în vigoare în ianuarie 2011 (în contradicție cu aplicarea OUG nr. 59/2011), menționat și explicat anterior, cu referire la dispozițiile art. 116 din Legea nr. 263/2010.
Teza finală a textului amintit impune ca modificarea pensiei să fie precedată de decizie emisă de casa teritorială de pensii cu respectarea regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.
Adică, cu respectarea legii în vigoare la data pensionării reclamantului-contestator, în cazul de față OUG nr. 36/2003.
Cum corect se sublinia atât în practică, cât și în doctrină, cu referire la ultraactivitatea (supraviețuirea) legii civile vechi, ca o excepție veritabilă de la principiul neretroactivitătii legii civile noi: „o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei", regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum.
O corectă aplicare a regulii tempus regit actum s-a făcut în practica C.C.R. prin Decizia nr. 3/1993.
Deși Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, iar C.C.R. prin Decizia nr. 873/2010 a apreciat că acest act normativ nu încalcă dispozițiile Constituției, acest fapt nu împiedică instanțele să analizeze, într-un caz concret, dacă actul a produs evident efecte contrare chiar Convenției Drepturilor Omului.
Instanța de recurs poate reține că solicitările recurentei sunt legitimate de interesul său, prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut si executat de stat în temeiul legilor speciale - OUG nr.36/2003, suficient de clară si previzibilă la data pensionării sale și care i-a permis planificarea acțiunilor atât pe termen lung, cât si pe termen scurt.
Instanța de recurs poate reține și că la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 recurenta a avut un bun actual în accepțiunea Convenției, ce i-a fost înlăturat printr-o ingerință din partea statului.
Motivarea Tribunalului este marcată, printre altele, de două erori majore.
Pe de-o parte, judecătorul cauzei a încercat să impună, ca literă de lege, propria sa interpretare, personală, în detrimentul unei clare, certe, temeinice rețineri a celor statuate la nivelul art. l alin. l Protocolul nr. l adițional la Convenție și rezultate la fel de clar din practica CEDO.
A doua eroare este aceea că instanța de fond este abilitată să aplice norma europeană, în contextul în care, prin analiza speței în sine, ea ar intra în conflict cu normativele interne, si nu la a face interpretări suplimentare, față de cele clare existente, doar a asigura confortabilitatea unei aplicări nelegitime a legii.
A solicitat recurenta să se constate că prima instanță, într-o deplină atitudine părtinitoare, îmbrățișează strict punctele de vedere ale Casei de P. a Municipiului București care își rezerva dreptul, prin întâmpinarea depusă în dosar, de a sugera formele interpretative ale dispozițiilor imperative din dispozițiile Curții Europene.
Cât privește proporționalitatea ingerinței, se poate reține că, potrivit jurisprudenței CEDO, o interferență cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție individuală a drepturilor fundamentale. Astfel, CEDO a statuat în mod constant că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Dar, ținând seama de aspectele reținute în analiza necesității ingerinței în dreptul reclamantului, precum și de circumstanțele concrete ale cauzei - determinate de faptul că recalcularea/revizuirea pensiei a condus la suprimarea totală a părții necontributive, deși era un drept stabilit în temeiul unei legi și printr-o decizie definitivă, precum și la diminuarea cuantumului total al pensiei, de împrejmuirea că această măsură nu are caracter temporar - se poate constata că reclamantul a ajuns să poarte o povară excesivă și disproporționată, care nu se justifică prin interesele legitime invocate atât de pârâte, cât și de notele de fundamentare ale actelor normative în discuție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mod repetat prin deciziile sale că există discriminare în sensul art. 14, al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele.
De asemenea, Curtea a stabilit că, în ceea ce privește necesitatea instituirii egalității de tratament, în egală măsură, constituie discriminare atât în a trata diferențiat persoane aflate în situații similare sau compatibile, cât și în a trata identic persoane aflate în situații diferite.
Schimbarea naturii juridice a pensiei si reducerea cuantumului acesteia au dus la ruperea, în defavoarea recurentei, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
A arătat recurenta că deciziile prin care i-a fost suprimată componenta necontributivă au fost emise nestatutar si nelegal de către o pretinsă persoană juridică, CPL Sectorului 6, fără capacitate si calitate, cu depășirea competențelor în materia administrării și gestionării bugetului de asigurări sociale, fiind astfel lovite de nulitate.
Instanța de recurs poate constata că toate operațiunile în materia pensiilor - stabilirea cuantumului, emiterea deciziilor de pensie, calculul efectiv al cuantumului pensiilor, precum si eventualele măsuri de executare adeciziilor de pensie sunt realizate exclusiv de către Casele de P. Locale de Sector.
În speța în sine s-au emis decizii atât de recalcularea revizuirii de către CPL Sect. 6, mai mult decât atât, drepturile de pensie au fost stabilite și, respectiv, acordate în baza calculelor operate de către aceeași „entitate" astfel cum o numea Tribunalul București. Rezultă fără echivoc faptul tot acest ciclu, de la emiterea deciziilor de pensie și până la plata efectivă a pensiei, este realizat în exclusivitate de către CPL Sect. 6.
În apărările sale în fața instanțelor de judecată, CNPP înțelege în permanență să își invoce lipsa calității procesual pasive, prin presupusa lipsa a unei identități între persoana reclamantului (persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății) și persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Trebuie remarcat deopotrivă și faptul că Tribunalul București a apreciat, invocând din oficiu și total eronat, lipsa capacității de folosință a Casei de P. Locale Sector 6 București. Cu privire la susținerea Casei de P. a Sectorului 6, care înțelege tacit să se prevaleze de excepția admisă greșit de către Tribunalul București, a solicitat recurenta instanței a aprecia asupra aspectelor juridice ce determină acest fapt și implicit a efectelor asupra actelor emise.
Textele de lege ce trebuie analizate sunt cele care dispun cu privire statutul și atribuțiile CNPP, ale Casei de P. a Municipiului București și implicit emitentul deciziei de revizuire și operatorul efectiv al acesteia - C. L. de P. a Sectorului 6, pornind de la HG nr. 13/2004 și probabil încheind cu HG nr. 118/2012.
În cazul persoanelor juridice, au existat prevederile exprese ale Decretului nr.31/1954 (abrogat, prin apariția și . Noului Cod Civil, care a preluat însă dispozițiile). Astfel, la nivelul actului normativ în cauză, prin art. 33 aliniatul final, se recunoștea persoanei juridice capacitatea, chiar de la data actului de înființare și înainte de data înregistrării sau de la data actului de recunoaștere ori de la data îndeplinirii celorlalte condiții. În plus, capacitatea de folosință a persoanelor juridice este guvernată de principiul specialității consacrat de art. 34 din Decretul31/1954 (preluat la nivelul dispozițiilor Noului Cod Civil, titlul IV - persoana juridică). Potrivit textului, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut.
Aspectele cu privire la drepturile și obligațiile Casei de P. Sector 6, teoretic, ar trebui stabilite prin lege specială (și prin statutul său).
Prin raportare la dispozițiile Codului de Procedură Civilă (până la . noului cod de procedură civilă), prin coroborarea cu dispozițiile referitoare la lipsa capacității de exercițiu, se aprecia la art. 41 alin. 2 faptul că societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere.
Se poate constata fără echivoc faptul că respectivele Case de P. Locale au propriile lor organe de conducere, în speță, se poate observa și că deciziile de pensie sunt emise de însăși C. L. de P. Sectorială, fără a fi (cel puțin sub aspectul unei nulități de formă pe care, deopotrivă, o poate reține instanța de judecată) contrasemnate și avizate de către C. de P. a Municipiului București și/sau CNPP.
Deopotrivă, modul de calcul și stabilirea reținerilor (sumelor aferente pensiilor de serviciu) se face și s-a făcut doar strict în așa numita competență și diligentele Casei de P. Locale, chestiune de altfel recunoscută și menționată explicit, de către C. de P. a Municipiului București, însă, instanța, în aprecierea excepțiilor invocate, respectiv aceea de lipsă a capacității de folosință coroborată cu cea a lipsei capacității de exercițiu, așa cum sunt ele prezentate la nivelul Codului civil actual, prin art. 205 și următoarele, precum și art. 209 și următoarele, nu putea decât să observe aplicabilitatea aspectelor vădite de nulitate ale deciziilor emise de către Casele Locale de P., prin aprecierea dispozițiilor explicite ale art. 212 și următoarele din Codul Civil.
Concluzionând, astfel cum reține și practica judiciară, dar și doctrina, rezultă că actele de procedură, cât și actele emise de către o persoană fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Mai exact, actele emise de către o persoană juridică lipsită de capacitate de folosință și implicit de exercițiu, invocată de chiar aceasta, sunt supuse examinării sub aspectul nulității lor absolute. Instanța de judecată, prin admiterea unei astfel de excepții, așează de fapt actul emis sub sancțiunea nulității sale.
Relevant este că tribunalul este în eroare și din acest punct de vedere. Astfel, găsește de cuviință să invoce dispozițiile unei legi speciale (HG 118/2012), dar în sine să se raporteze la aplicabilitatea dreptului comun.
Respectiv, instanța de recurs poate distinge faptul că atât CNPP, cât si C. de P. a Municipiului București au un statut și atribuții stabilite prin lege specială, ceea ce ar face improprie examinarea excepției prin prisma dispozițiilor dreptului comun.
Trebuie menționat faptul că soluția tribunalului este eronată și complet în afara oricăror aspecte de legalitate, prin aceea că se prevalează de dispozițiile HG nr. 118/2012, când reglementările statutare ale autorităților în materie nu erau la momentul introducerii acțiunii și la momentul emiterii deciziilor de recalculare/revizuire pensiilor în vigoare.
Din nici un text de lege, fie al legii speciale, fie al Codului Civil, nu rezultă statutul ferm al unor astfel de „entități" respectiv Casele locale de pensii. Singurul aspect ce rezultă cu certitudine, este doar acela dat de faptul că CNPP poate înființa case locale de pensii, în funcție de numărul și structura asiguraților, care funcționează sub conducerea și controlul caselor teritoriale de pensii.
Este vădit că aceste entități au emis deciziile de recalculare/revizuire a pensiilor, au aplicat dispozițiile din respectivele decizii, chiar în contextul în care art. 20 din Anexa OUG nr. 59/2011 prevede că o atare competență revine Casei de P. a Municipiului București. (Casă teritorială de pensii).
Mai mult decât atât, casele locale de pensii nu au competența unui ordonator de credite terțiar.
Atât calculul pentru stabilirea drepturilor de pensie, emiterea deciziilor de pensie, cât și aplicarea dispozițiilor din decizii s-a făcut exclusiv de către o entitate care nu avea nici competența, nici calitatea să facă acest lucru.
Mai mult decât atât, nu există un mandat explicit, o delegare cel puțin administrativă în privința acestor atribuțiuni ale caselor locale de pensii, din partea CPMB. Chiar dacă s-ar face o raportare la R. (Regulamentul Cadru de Organizare și Funcționare al Caselor Teritoriale de P.), acesta ar fi într-o deplină contradictorialitate cu toate reglementările legale în materie.
Mai mult decât atât, R.-ul nu ar putea să se substituie unui statut sau ale unei legi speciale.
Or, în acest context, regula care se impune este că orice lacună a legii nu poate fi interpretată decât în favoarea părții vătămate, în cazul de față fiind recurenta.
În interpretarea C. Pr. Civ, art. 41 alin. 2, se impune și faptul că societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere. Se poate aprecia că respectiva Casă de P. a Sectorului 4 nu numai că are propriile organe de conducere, dar este și singurul și unicul for care a recalculat/revizuit pensia și care a emis și pus în executare deciziile emise în acest sens. Efectul lor fiind acela al suprimării componentei necontributive a pensiei, într-o atare interpretare, Tribunalul București nu ar avea nici un temei în ceea ce privește admiterea excepției invocate. Sau, admițând excepția, rezultă faptul că deciziile au fost emise exclusiv de către o entitate fără capacitate de folosință și de exercițiu (deci care nu există) sau „simplă entitate cu rol administrativ".
Firește că actele emise astfel, producătoare de efecte, nu fac decât să impună regula eliminării lor prin prisma faptului că sunt date în afara competențelor și de către o persoană care nu avea capabilitatea să le emită fiind lipsită de capacitatea de exercițiu și de folosință a drepturilor sale.
De asemenea, în sensul aprecierii capacității Caselor de pensii, de această dată în general, în a emite decizii de recalculare/revizuire, CNPP s-a exprimat fără putere de tăgadă asupra caracterului pensiilor de serviciu, clarificând statutul și componența respectivului drept. CNPP reținea că aceste drepturi sunt reglementate de un regim juridic diferit în raport cu celelalte drepturi de pensie acordate în sistemul public de pensii. Și tot CNPP lămurea abordarea și interpretarea juridică a drepturilor reclamanților afectați. „Spre deosebire de acestea din urmă (pensiile contributive), pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit prin legea specială". Față de acest prim aspect, CNPP are și o observație, suficientă în sesizarea netemeiniciei și nelegalității suprimării drepturilor reclamantului, sub aspectul celei de-a doua componente a pensiei. „Partea contributivă a pensiei de serviciu”, susține CNPP, „se suportă din bugetul asigurărilor sociale, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat". Tot CNPP conchide: cu alte cuvinte, pensia de serviciu poate fi definită ca o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale, (cum în deplină contradicție și total eronat reținea Tribunalul București), citând Decizia C.C.R. nr. 20/2000.
În completare, același for precizează că această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, este acordată în funcție de politica statului (...) și că nu este un element constitutiv al dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art. 47, alin. 2, din Constituție, în acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute prin lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.
Instanța de recurs este abilitată să aprecieze, în incidența mențiunilor anterioare, și că, prin recalculare/revizuire, efectul vădit este acela de poprire, fără un just temei, fără competență și fără o delegare specială, a unor drepturi/bunuri ale reclamantei. Prin blocarea de către casele de pensii a acordării acestor drepturi/bunuri, s-a produs afectarea unei alte secțiuni bugetare, alta decât cea a bugetului asigurărilor sociale - conceput și creat prin contributivitate. Evident că această abordare impune aprecierea nelegalității în sine a actului emis.
Mai exact, casele de pensii, indiferent de ierarhie, nu puteau să emită acte și să ia măsuri decât în limita bugetului pe care îl gestionează și îl administrează. Astfel, acestea au dispus cu privire la un buget și drepturi care nu se află în administrarea instituțiilor emitente de decizii și nici la discreția acestora. Este cert că deciziile emise de către casele de pensii locale sectoriale se află în contextul de totală nelegalitate, fiind în afara dispozițiilor statutare și chiar metodologice.
Emiterea unei decizii referitoare ca și conținut, cât și ca efect, la partea compensatorie/suplimentară a pensiei făcea eventual obiectul unor măsuri ce trebuia ordonate de către Ministerul al cărui buget era afectat, Ministerul Afacerilor Externe - personal diplomatic și consular, al Finanțelor- personalul Curții de Conturi, al Apărării etc.
Ordonarea unor măsuri în afara competențelor, precum și emiterea și aplicarea unor decizii și prin poprirea unor drepturi/bunuri încalcă și dispozițiile legale bugetare și în materia administrării bugetelor.
Indiferent de fundamentările și susținerile ulterioare ale caselor de pensii, acestea nu aveau aplicabilitatea de a emite decizii al căror efect a fost și este anularea unor drepturi care au fost dobândite în temei legal. În acest context dat de către prevederile legale în vigoare, prin aprecierea excepțiilor invocate cel puțin de către C. de P. a Sectorului 4, dar susținute deopotrivă și de CPMB, rezultă că decizia de revizuire a pensiei este lovită de nulitate absolută, fiind dată de către o persoană juridică incapabilă să facă acest lucru. Cu atât mai mult, se poate aprecia prin aceea că decizia emisă produce efecte (deoarece ea trebuie supusă controlului de legalitate de către instanța de judecată și prin prisma efectelor sale).
Efectele constând în sensul suprimării unor drepturi care, așa cum recunoaște și susține CNPP, nu făceau obiectul competenței caselor teritoriale de pensii, în virtutea faptului că aceste drepturi sunt reglementate de un regim juridic diferit în raport cu celelalte drepturi de pensie acordate în sistemul public de pensii, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale.
Astfel, prin emiterea unor astfel de decizii de revizuire, s-a produs o încălcare evidentă a dispozițiilor statutare ale persoanei juridice emitente și implicit a drepturilor și bunurilor persoanei vătămate prin aplicarea deciziei în cauză, drepturi și bunuri dobândite prin efectul legii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299, art. 304ind1, art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Nu a fost depusă întâmpinare, dar la data de 27.01.2014 intimata C. de pensii a Municipiului București a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând totodată judecata cauzei și în lipsă.
La termenul de judecată din 27.01.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.
La data 9 martie 2015 cauza a fost repusă pe rol în vedere discutării perimării, însă, la același termen, Curtea a constatat că nu poate opera perimarea având în vedere că se solicitase judecata în lipsă, astfel încât actul de procedură (continuarea judecății și luarea măsurilor corespunzătoare) trebuia îndeplinit din oficiu, cf. art. 248 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
A invocat recurenta motive de neconstituționale a Legii nr. 119/2010 din perspectiva aspectelor de formă, fără a invoca propriu-zis o excepție de neconstituționalitate.
Curtea va respinge aceste susțineri ale recurentei, din moment ce, în numeroase decizii, Curtea Constituțională a concluzionat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 sunt conforme Constituției României. În acest cadru procesual, Curtea nu poate analiza aspectele invocate de recurenta reclamantă privind respectarea art. 146 din Constituție, art. 15 din Legea nr. 47/1992.
A mai susținut recurenta că decizia contestată a fost emisă în baza Hotărârii de Guvern nr. 737/2010, abrogată, și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011, emise în temeiul legi neconstituționale și care, în realitate, reprezintă o repunere în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 737/2010.
Curtea constată că decizia ce face obiectul prezentului litigiu a fost emisă în data de 28.07.2011 (fila 8 dosar fond) în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011.
În consecință, susținerile recurentei privind Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 nu sunt pertinente în cauză, deoarece nu aceasta a constituit temeiul emiterii deciziei supuse analizei instanței de judecată.
Cât privește Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2011, aceasta reprezintă un act normativ de independent de Hotărârea de Guvern nr. 737/2010, neputând fi primite alegațiile recurentei în legătură cu pretinsa identitate dintre cele două acte normative, care ar atrage nevalabilitatea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011.
Curtea Constituțională a statuat asupra conformității acestei ordonanțe cu Constituția României. Astfel, prin Decizia nr. 186/2013, Curtea a arătat următoarele: „În ceea ce privește critica potrivit căreia aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 ar duce la încălcarea dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că sunt avute în vedere hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, în special acelea care au avut ca efect blocarea aplicării acestui act normativ, prin anularea sa. Or, prin Decizia nr. 214/2012 Curtea a reținut că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 nu fac trimitere și nici nu urmăresc anularea ori lipsirea de efect a hotărârilor judecătorești amintite. Acestea își păstrează valabilitatea cât privește aplicarea Legii nr. 119/2010, așa cum a fost reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 737/2010. Actul normativ criticat instituie însă o nouă procedură administrativă de calcul al pensiei, ce trebuie văzută ca o etapă distinctă, ulterioară recalculării. Prin urmare, Guvernul nu a intervenit pe cale legislativă pentru lipsirea de efect a unor hotărâri judecătorești, ci a instituit o nouă procedură ce a urmărit stabilirea cât mai echitabilă și justă a pensiilor persoanelor menționate în dispozițiile art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010”.
În ce privește respectarea dreptului de proprietate, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea observă, așa cum a susținut și recurenta, că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială, fapt ce se degajă din jurisprudența constantă a Curții Europene (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muller contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cauza Buchen contra Cehiei etc.). Totuși, aceasta nu înseamnă că se garantează vreun drept la o pensie de un anumit cuantum, după cum a statuat aceeași Curte (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, cauza Keckho contra Ucrainei).
În speță, se constata, însă, că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2011 a fost emisă chiar în scopul stabilirii unui mod de calcul al pensiei recalculate conform Legii nr. 119/2010 care să ia în considerarea toate veniturile realizate de asigurat și pentru care au fost achitate contribuții de asigurări sociale, eliminând valorificarea unor sume arbitrare și care nu corespund realității, precum și obligația impusă beneficiarilor pensiei de a obține prin demersuri proprii documente în dovedirea acestor venituri. Pensia recurentei nu a fost redusă prin această decizie, dimpotrivă, a fost stabilită la un cuantum superior celui calculat prin decizia din 19.08.2010 emisă în baza Legii nr. 119/2010 (fila 47 dosar fond), iar în acest cadrul procesual nu poate fi analizată operațiunea realizată în baza Legii nr. 119/2010.
În privința respectării dreptului de proprietate, Curtea constată că, în materie de politici sociale, statul are o largă marjă de apreciere și a defini interesul public, cu condiția ca această definiție să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil.
Or, măsurile edictate de Legea nr. 119/2010 au avut ca scop degrevarea bugetului asigurărilor sociale, respectiv, a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde și pentru a se crea premisele unei relansări economice.
În speță, Curtea Constituțională nu a identificat vreo cauză de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, iar, din perspectiva reglementărilor și jurisprudenței europene în materia drepturilor omului, nu poate fi reținută vreo încălcare a dreptului de proprietate al recurenților.
Pretinsa ingerință este prevăzută de lege, îndeajuns de previzibil și accesibil în sensul dezvoltat de practica Curții și corespunde unui scop legitim, fiind fundamentată pe rațiuni obiective, respectiv contextul economic și integrarea acestor tipuri de pensie în sistemul general cu consecința eliminării inegalităților între diversele regimuri de pensie existente.
Cât privește raportul rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit, reținem că dreptul recurentei nu a fost atins în substanța sa câtă vreme acesta este câștigat în raport cu statul numai cu privire la partea care reflectă contribuția asiguratului la fondul din care se acordă acest drept, pentru rest fiind condiționat de posibilitatea statului de a-l acorda, după resursele financiare de care dispune. Or, în cazul dedus judecății, recurenta nu a pierdut partea cuvenită pentru prestațiile datorate în timpul stagiului de cotizare, ci doar suplimentul acordat de la bugetul de stat.
În concret, procentul de reducere a pensiei nu este de natură să pună în pericol existența recurentei, cuantumul pensiei fiind unul rezonabil în raport de alți indicatori de referință.
Astfel, pentru anul 2010, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost de 600 lei lunar potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1051/2008, în anul 2011 a fost de 670 lei lunar conform Hotărârii de Guvern nr. 1193/2010, iar în anul 2012 este de 700 lei lunar conform Hotărârii de Guvern nr. 1225/2011. Totodată, pentru anul 2011, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost de 2.022 lei, în conformitate cu Legea nr. 287/2010, iar pentru anul 2012 este de 2117 lei cf. Legii nr. 294/2011. Este evident că pensia stabilită prin decizia din 28.07.2011 (fila 8 dosar fond) - de 2055 lei, este superioară salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și comparabilă cu câștigul salarial mediu brut.
Cât privește încălcarea principiului neretroactivității, Curtea reține că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.59/2011 nu a fost aplicată retroactiv, pensia recurentei fiind recalculată începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ. Faptul că dreptul la pensie s-a deschis înainte de această dată nu are relevanță, ținând seamă de caracterul succesiv al prestațiilor, de recunoașterea dreptului legiuitorului de a modifica sistemul reglementat anterior.
A mai invocat recurenta încălcarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că pentru unele categorii de pensii s-a păstrat în plată cuantumul mai avantajos.
Curtea notează că această regulă a păstrării cuantumului anterior, mai avantajos, în cazul în care din recalculare ar rezulta o sumă mai mică, nu ar putea fi reținută în sprijinul unei soluții contrare, deoarece Legea nr. 19/2000 are în vedere pensiile stabilite pe baza contribuțiilor achitate în perioada stagiului de cotizare. Or, în raport de pensia contributivă la care recurenta era îndreptățit anterior recalculării, pensia contestată nu a suferit vreo scădere, din contră are un cuantum mai mare.
Astfel, din decizia emisă în data de 28.05.2009 (fila 55 dosar fond) rezultă că pensia de asigurări sociale a fost calculată la valoarea de 1293 lei, deși nu a fost pusă în plată, în timp ce pensia stabilită în baza Legii nr. 119/2010 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011 are un cuantum mai mare.
Curtea va respinge și argumentele invocate în recurentă în susținerea unei pretinse nulități a deciziilor emise de C. de pensii Sect. 4 din perspectiva lipsei capacității de folosință a acesteia. Constatăm că, în conformitate cu art. 4 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, „CNPP poate înființa case locale de pensii, în funcție de numărul și structura asiguraților, care funcționează sub conducerea și controlul casei județene de pensii, respectiv ale Casei de P. a Municipiului București”. Prin urmare, dat fiind scopul înființării lor, aceste case locale de pensii au competențe depline în stabilirea pensiilor, chiar în temeiul legii.
Valabilitatea deciziei emise de aceste case locale și calitatea procesuală nu se confundă deoarece dreptul de a sta în justiție este dat de lege caselor teritoriale, conform art. 139 lit.l) din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data emiterii deciziei contestate.
A mai invocat recurenta faptul că nu poate dispune casa de pensii de sumele necontributive acordate ca parte a pensiei de serviciu, deoarece acestea nu se suportă din bugetul asigurărilor sociale. Curtea va respinge și această cauză de nulitate a deciziei contestate, având în vedere că atribuțiile în domeniul drepturilor de pensie revin, potrivit legii, CNPP prin casele teritoriale și sectoriale, atât timp o lege specială nu dispune altfel, ceea ce nu este cazul în privința recurentului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta D. F. împotriva sentinței civile nr. 5588 din data de 30.05.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. de P. a Municipiului București și C. L. de P. a Sectorului 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, N. R. I. | Judecător, D. G. E. |
Grefier, R. N. C. |
Red.jud.EDG./28.05.2015/2ex.
Jud.fond: I. P..
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1971/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 542/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
