Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 3132/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6674/2014)
DECIZIE Nr. 110/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Judecător D. A. C.
Grefier R. N. C.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. NATIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.5684/14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL – pentru S. I., având ca obiect: drepturi bănești - disjuns din dosar nr._/3/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că, în data de 13.10.2014, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, în dublu exemplar, prin care se invocă excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, fapt pentru care s-a procedat la citarea recurentei-pârâte cu mențiunea de a depune la dosar mandatul dat sucursalei pentru introducerea recursului, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta-pârâtă, prin consilier juridic D. L., conform delegației de reprezentare, care se depune la dosarul cauzei, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către greierul de ședință, după care:
Curtea califică excepția lipsei calității de exercițiu ca fiind excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, apreciind că este neîntemeiată în raport de faptul că s-a depus la dosar dovada mandatului acordat de societatea către sucursală.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar Decizia directoratului nr. 4, procură judiciară și Dispoziția 84/19.07.2013, prin care directorul general împuternicește pe directorul regional în vederea depunerii documentelor în instanță.
Curtea ia act că s-a făcut dovada mandatului acordat de societatea către sucursală și în raport de prevederile art. 96 din Codul de procedură civilă, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de partea intimată către reprezentantul recurentei.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul pe recursul formulat, solicită admiterea recursului pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea de recurs.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin sentința civilă nr.5684 din data de 14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său S. I., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A. și a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, au fost respinse restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr.1 este menționată SNTFC CFR Călători SA - București.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, că, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamantul – persoana fizică M. A. a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2011.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, s-a determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art.24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art.224 lit.d din Legea nr.62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_ a fost încheiat conform art.10 și art.11 din Legea nr.130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru M. A. în perioada 01.10._11, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
- RECURSUL FORMULAT DE S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A..
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041 C.pr.civ., învederează că la nivelul societății a existat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010.
Părțile au înțeles de comun acord că pentru anul 2010, ca pentru anii 2009 și 2010 să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi și, pe cale de consecință, instanța de judecată era ținută să analizeze cererea intimatului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
Mai mult, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010, sunt în deplină concordanță cu prevederile contractului de muncă încheiat la nivel imediat superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în 2010, astfel încât prevederile din CCM la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
De asemenea, clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată la cererea părții interesate.
A mai arătat că reclamanta solicită practic înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de SNTFC CFR S.A. și ale CCM la nivel de grup de unități feroviare, a căror existență s-a încheiat la data de 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, expirat la data de 31.12.2010.
În consecință, întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar clauzele din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de SNTFC CFR S.A. și CCM la nivel de grup de unități feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său Seicu C., a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, iar pe fond respingerea recursului, ca neîntemeiat.
- ANALIZA RECURSULUI
Pe fondul cauzei, se constată că prin CCM la nivel de Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010, art.41 alin. (3) lit. a), s-a stabilit ca salariul de bază minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, să fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/oră. Valabilitatea contractului a încetat prin denunțare de către partea patronală, conform prevederilor art.4 alin.(1), la data de 31.12.2010. Fiind vorba despre salariul de bază minim brut, ca element fix predeterminat de contractul colectiv de muncă superior, la care toți ceilalți coeficienți ori sporurile recunoscute la nivel de unitate urmează să se aplice, el nu se confundă nici cu drepturile total încasate, nici cu salariul de încadrare efectiv rezultat, mai mare decât valoarea de 700 lei, întrucât această rezultantă este urmarea produsului dintre valoarea de bază utilizată (570, 600 lei) și coeficientul de ierarhizare la care era îndreptățit salariatul, iar totalul de plată, și din cuprinderea sporurilor și altor adaosuri. Or, prezenta cauză nu antamează în niciun fel aceste elemente de salarizare (coeficienți de ierarhizare, sporuri), rămase pe deplin valabile, ci exclusiv salariul de bază minim brut la care, după un algoritm prestabilit, ele urmează să se aplice.
Precum a argumentat și Tribunalul, întrucât a fost convenit la nivel de ramură, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv de muncă în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat. Devine apoi incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, indiferent dacă raportul se stabilește cu nivelul imediat suprapus (cum ar fi contractul grupului față de cel al unității) sau cu unul „intermediat” (cum este contractul ramurii față de același contract al unității, când există și unul la nivel de grup).
Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatata sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
O eventuală pretenție a declarării prealabile a nulității contractului încheiat la nivel de unitate, în speță prescrisă, nu poate fi însă primită, pe de o parte, și contrar celor pretinse de recurentă, pentru că obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate. Pe de altă parte, în spiritul reglementării este că declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior. Astfel, în materia raporturilor de muncă, și legea (în sens larg, referirea purtând deopotrivă și la hotărârile de guvern care-l vizează pe angajator) reprezintă un prag minimal pentru drepturile cu privire la care se poate conveni prin acte colective sau individuale.
Rezultă pe baza celor expuse, că este irelevant că salariații unității pârâte au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art.312(1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat, constatând legală și temeinică soluția atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat recurenta-pârâtă S. NATIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.5864/14.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL – pentru S. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | Judecător, D. A. C. |
Grefier, R. N. C. |
Red. B.E.D./29.01.2015
Dact.S.Ș./26.01.2015/2 ex.
Jud. fond: D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 956/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
