Pretentii. Decizia nr. 1681/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1681/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 36548/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1085/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1681
Ședința publică din data de 14.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL în numele membrului de sindicat B. C. împotriva sentinței civile nr.140 din data de 09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT - OLTENIA, având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 13.05.2015 Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial a depus note scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.140 din data de 09.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea privind pe reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele membrului de sindicat B. C., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin promovarea prezentei acțiuni, se urmărește valorificarea unor drepturi bănești, reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar (al treisprezecelea salariu), drepturi aferente anului 2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că este întemeiată.
Potrivit art. 268 lit. e) Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
S-a apreciat că acest text de lege este incident în cauză, iar nu dispozițiile art. 268 lit. c) Codul muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În cauza de față, pretențiile deduse judecății nu au caracterul unor drepturi salariale, susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c) Codul muncii.
În accepțiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum prevede art. 159 Codul muncii. Totodată, în compunerea sa, se regăsesc, potrivit art. 160 Codul muncii, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate.
În acest sens, drepturile bănești invocate își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care aceștia au lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului.
Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile în speță.
Astfel, art. 43 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat sub nr. 722/2008, reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre care se regăsește al 13-lea salariu ca drepturi bănești ce interesează cauza de față. Această clauză este inserată în Capitolul IV al contractului colectiv, intitulat „Salarizarea și alte drepturi bănești”. Rezultă deci, faptul că drepturile pecuniare cuvenite angajaților sunt concepute în două categorii: drepturile salariale (corespunzătoare elementelor componente ale salariului, și anume: salariu de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri) și alte drepturi exprimate în bani ce își au izvorul tot în raporturile de muncă dintre părți, însă nu au natură salarială. Tot în acest sens, se observă că al 13-lea salariu este încadrat în categoria alte venituri, distinct de categoria sporurilor și adaosurilor cu caracter salarial.
Similar, art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 - a cărui valabilitate s-a prelungit până la 31.01.2011 – reglementează salariul suplimentar ce poate fi acordat la finalul unui an calendaristic, acesta având regimul juridic al celui de-al 13-lea salariu prevăzut de art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic. Or, rezultă în susținerea primei instanțe, din chiar sintagma „salariu suplimentar”, faptul că acesta este conceput ca un beneficiu distinct de venitul salarial propriu-zis, adăugat acestuia, ca un drept suplimentar.
În ceea ce privește ajutoarele materiale cuvenite pentru C., acestea sunt reglementate de art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și de art. 64 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Potrivit acestor prevederi, salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Tribunalul a reținut, deopotrivă, caracterul extrasalarial al acestor venituri, care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă,însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
În lumina acestor considerente, s-a reținut că drepturile bănești invocate, nu au natură salarială, în sensul mai sus analizat, astfel încât nu intră în sfera de aplicare a art. 268 lit. c) din Codul muncii, însă sunt consacrate la nivelul contractelor colective de muncă, ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților, astfel încât valorificarea lor pe cale jurisdicțională intră sub incidența art. 268 lit. e) din Codul muncii.
Potrivit art.154 din Codul Muncii:„salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Conform art. 161 alineatul 1, „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
În cazul în care drepturile ce se solicită a fi achitate au caracterul unor drepturi salariale, ele pot fi pretinse în termenul de prescripție prevăzut de art. 166 alineatul 1 din Codul Muncii, în conformitate cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate” ori în cel prevăzut de art. 283 alineatul 1 lit. c) din același cod, la care fac trimitere titularii acțiunii.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Or, drepturile suplimentare sus precizate la care fac referire Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate și grup de unități nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior. Aceasta pentru că ele nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună.
Așa fiind, în cauză nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 166 și nici cele ale art. 283 alineatul 1 lit. c) din Codul Muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani în care poate fi protejat dreptul pe calea formulării unei acțiuni în justiție.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de către angajator, sunt incidente prevederile art. 283 alineatul 1 lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Faptul că nu este vorba de drepturi salariale este confirmat și de aspectul că drepturile solicitate sunt incluse în capitolul din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și grup de unități referitor la „protecția salariatului, alte prevederi„ și nu la salarizare.
În raport de cele expuse,sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale, ci exclusiv drepturi acordate prin C.C.M. salariaților în scopul de a le oferi protecție socială, iar plata acestora se circumscrie sferei de neexecutare a C.C.M.
Ca atare, nejustificat pretinde reclamantul, că drepturile solicitate prin acțiune sunt drepturi ce derivă din contractul lor individual de muncă.
Este adevărat că, potrivit art.238 alin.2 din codul muncii (anterior modificării aduse Legea nr.42/2011), a art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile".
Numai că, în cazul drepturilor solicitate, izvorul obligației este contractul colectiv de muncă.
Reglementând regimul prescripției extinctive în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct, după cum temeiul de drept invocat de către părți este contractului individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
Astfel, s-a stabilit că, în cazul conflictelor de muncă prin care se solicită drepturi salariale, despăgubiri etc., întemeiate pe clauzele contractului individual de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Pe de altă parte, pentru cazul în care conflictul are ca obiect neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, legiuitorul a stabilit un termen special de prescripție de 6 luni, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a învederat instanței faptul că S. Naționala de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA nu a executat dispoziții din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și din contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Prin urmare, întrucât cererea este întemeiată pe clauze ale contractului colectiv de muncă, acțiunea în justiție este supusă termenului special de prescripție stabilit prin art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii - 6 luni de la momentul nașterii dreptului la acțiune.
Întrucât,aceste drepturi bănești sunt aferente anului 2010, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii – 23.12.3013 – termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
În consecință,prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 și următoarele, 480 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, calificând drepturile salariale solicitate ca fiind prescriptibile în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei.
În opinia majoritară a instanțelor de judecată s-a considerat că drepturile salariale solicitate prin acțiune, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2010 vizează suplimente ale drepturilor salariale, au o legătură directă și indisolubilă cu calitatea de salariați a solicitanților acestora, se acordă corespunzător și proporțional muncii prestate de angajați, regulat, și nu excepțional și, nu în ultimul rând, sumele de bani corespondente acestora sunt fiscalizate în cadrul unui raport de muncă și în considerarea calității de salariați a solicitanților.
Se menționează că această interpretare a clauzelor contractuale este cea veridică și se impune în conformitate cu principiul stabilirii voinței reale a părților, fiind fără echivoc faptul că în faza negocierii drepturilor salariale, organizația sindicală reprezentativă a solicitat și a obținut recunoașterea lor ca beneficii bănești, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestată a angajaților.
Se susține că plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar și prima de C. se circumscrie sferei drepturilor salariale, deoarece salariul reprezintă, conform art. 159 din Codul Muncii actualizat contraprestația muncii depuse de către salariat, iar acesta, cuprinde în raport cu prevederile art. 160 Codul Muncii:salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Referitor la natura salarială a dreptului pretins (salariul suplimentar pentru anul 2010) se menționează următoarele:
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă, desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Același aspect este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru ai anului următor."
Din conținutul acestui paragraf rezultă natura salarială a dreptului identificată prin însăși valoarea sa prevăzută legal ca fiind cuantumul salariului de încadrare al apelantului din luna decembrie a anului 2010.
De asemenea,conform dispozițiilor art.71 din același CCM sus menționat - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare, fiind predictibilă indiscutabil natura salarială a acestui adaos acordat de către angajator.
Întrucât,părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca Ia încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial.
Instanța de fond, în susținerea apelantei, nu a fost investită să analizeze natura juridică a drepturilor care fac obiectul conflictului de muncă declanșat de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective ori individuale de muncă, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că se impune verificarea îndeplinirii condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de aceste drepturi salariale, eventualele cazuri de neexecutare justificată, cuantumul acestor drepturi.Astfel,cererile având ca obiect plata drepturilor de mai sus vizează suplimentări ale drepturilor salariale și că sumele reprezentate de ajutoarele materiale de C. au semnificația drepturilor salariale fiind plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității reclamanților de salariați, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
În concluzie natura salarială a drepturilor bănești evocate este indiscutabilă, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea, chiar dacă au natura unor premii, se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta și în mod regulat, nu periodic.
Din motivele mai sus enunțate, se consideră că cererile privind acordarea drepturilor respective pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Ca o consecința a acestei juste calificări, s-a stabilit că regulile care guvernează prescripția extinctivă în materie sunt cele reglementate prin art. 268 Codul Muncii în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Instanța supremă a reținut că în situația în care drepturile suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii și a dispus respingerea,ca prescrisă a pretentiilor constând din salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material de C. pentru 2010.
În sprijinul acestor pretenții s-au invocat dispoziții (clauze) cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
În raport de acest aspect, problema care se pune în speță este aceea de a stabili dacă sumele de bani solicitate prin acțiune fac parte sau nu din categoria drepturilor salariale.
Potrivit art. 159 alineatul 1 din Codul Muncii: „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Conform art. 166 alineatul 1, „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
În cazul în care sumele ce se solicită a fi achitate de către autorul acțiunii au caracterul unor drepturi salariale, ele puteau fi pretinse în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 171 alineatul 1 din Codul Muncii sau în cel la care face referire art. 268 alineatul 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, texte care stabilesc un interval de 3 ani ce începe să curgă de la data la care erau datorate sumele de bani respective ori la care s-a născut dreptul la acțiune.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege suscitate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Or, ajutorul material de C., salariul suplimentar nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea normelor juridice redate anterior. Aceasta pentru că ele nu sunt stipulate prin clauze cuprinse în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (au natura unor drepturi suplimentare decurgând dintr-un contract colectiv de muncă). În plus, ajutorul material de C. și salariul suplimentar nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual, adică se achită o dată pe an, cu prilejul Pastelui, Crăciunului, respectiv după expirarea anului pentru care se cuvine salariul suplimentar.
Faptul că nu este vorba despre drepturi salariale este confirmat și de împrejurarea că prin contractul colectiv de muncă, sumele de bani cuvenite pentru C. au fost desemnate prin expresia „ajutoare materiale”.
Aceste sume se cuvin salariaților nu în considerarea muncii pe care au efectuat-o în baza contractului individual de muncă. Ele nu pot fi calificate nici ca sporuri ori adaosuri la salariu în sensul art. 160 din Codul Muncii (text care enumeră elementele componente ale salariului), câtă vreme nu sunt prevăzute prin clauze ale contractului individual de muncă ca fiind un echivalent al activității prestate de angajat.
Așa fiind, în cazul lor nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 171 și nici cele ale art. 268 alineatul 1 lit. c din Codul Muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani în care pot fi protejate pe calea formulării unei acțiuni în justiție.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ale unui contract colectiv de muncă, clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în situația lor sunt incidente prevederile art. 268 alineatul 1 lit. e din Codul Muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Întrucât, aceste drepturi bănești trebuiau acordate cel mai târziu în cursul anului 2011 și având în vedere prevederile art. 268 alineatul 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, concluzia care se impune este aceea că acțiunea în justiție prin care puteau fi solicitate trebuia introdusă până la sfârșitul anului 2012. Or, în cauza de față, așa cum reiese din analiza actelor dosarului, cererea de chemare în judecată a fost formulată în data de 20.12.2013 (a se vedea mențiunile de pe aceasta de la fila 8 dosar fond), cu mult după expirarea termenului legal de prescripție extinctivă de 6 luni,cum corect a statuat și tribunalul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, având Cod Fiscal_, având sediul procesual ales la C.Av. Gătejescu A. F., în loc. C., ., nr. 10, jud. D., în numele membrului de sindicat B. C., CNP_, împotriva sentinței civile nr.140 din data de 09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 1, cod unic de înregistrare_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cont bancar RO30BPOS_ROL01 deschis la B. Post – Sucursala Palat CFR și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT - OLTENIA, cu sediul în loc. C., ., jud. D., înmatriculată la Registrul Comerțului D. sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO26BPOS_ROL01 deschis la Bancpost S.A. – Sucursala C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./4 ex./27.05.2015
Jud.fond: V. C. M. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
