Despăgubire. Decizia nr. 438/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 658/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5988/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.438
Ședința publică din data de 12.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M., cauza având ca obiect „acțiune în despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere că s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsa părților, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA ,
Constată că prin sentința civilă nr. 765 din data de 11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. M. T.-M., în contradictoriu cu pârâta C. M., acțiune prin care s-a solicitat restituirea sumei de bani reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01._12, urmare a deciziei nr. 85/10.10.2013 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
A arătat instanței de judecată faptul că prin decizia nr. 85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul unității sanitare publice cu paturi - S. M. T. M., dispunând totodată o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plată de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată, respectiv introducerea unor acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care s-a solicitat obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul muncii.
În motivarea deciziei nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut în vedere prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în formă în care acest text a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume: „începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație".
Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat plecând de la acest text de lege că s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege, respectiv art.197 alin.1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare, în sensul că din aceste prevederile legale se poate observa că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată în procent de 100%.
Mai mult, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 273/2006.
Urmează a se avea în vedere faptul că în considerentele sentinței atacate nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a județului Teleorman.
Recalcularea statelor lunare de plată s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale, plecând de la decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman; s-a trecut la măsura diminuării salariilor de bază astfel încât să fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr. 85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea în lipsa părților conform art. 411 Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat.
Prin această acțiune s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale încasate în perioada 01.01._12.
Ca atare, în speță au relevanță prevederile art. 256 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cărora „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.
Din interpretarea logico-gramaticală a art. 256 alineatul 1 din Codul Muncii, în acord cu cele ce se arată în mod constant în doctrină și jurisprudență, concluzia care se impune este aceea că salariatul va fi obligat să restituie angajatorului doar acele sume de bani încasate în mod necuvenit, adică fără just temei (justă cauză).
În situația din speță nu se poate vorbi însă despre inexistența unui just temei. Intimata-pârâtă a încasat suma de bani solicitată a fi restituită cu titlu de drepturi salariale cuvenite în baza contractului său individual de muncă. Acest contract încheiat cu apelantul-reclamant este în vigoare și la acest moment, iar clauzele sale sunt nemodificate față de perioada în care s-a încasat suma pretinsă prin acțiune.
Întrucât a avut și are o existență validă, contractul în discuție a produs și trebuie să producă în continuare efectele sale juridice depline, printre care și cele privitoare la dreptul angajatului de a-și încasa salariul.
Nu poate fi omis faptul că potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, angajatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar în conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Aceste drepturi și obligații ce decurg din conținutul contractului de muncă se mențin pe toată durata de valabilitate a acestuia.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 57 alineatul 4 din Codul Muncii din materia nulității contractului individual de muncă. Potrivit acestora, chiar în situația în care o clauză a unui asemenea contract „este afectată de nulitate…. aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri”.
Mai mult, art. 57 alin. 5 din Legea nr. 53/2003 statuează că „persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu”.
Rezultă că și în situația în care contractul de muncă ar fi lovit de nulitate, angajatul este îndreptățit să primească drepturi salariale ori despăgubiri.
Așa fiind, cu atât mai mult el are îndreptățirea de a-și păstra drepturile salariale pe care deja le-a încasat în temeiul unui contract individual de muncă încheiat în mod valabil și în privința căruia nu a intervenit vreo cauză de invalidare.
În plus, urmează a se ține seama că potrivit art. 166 alineatul ultim din Legea nr. 53/2003, „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Ca atare, în pricina de față nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 256 alineatul 1 din Codul Muncii pentru a se dispune obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumei de bani pretinse prin acțiune, întrucât suma respectivă nu apare ca fiind o plată nedatorată câtă vreme i-a fost remisă în baza unui act juridic valid (contractul individual de muncă). În aceste condiții nu se poate vorbi despre o plată nedatorată făcută de angajator sau despre o sumă încasată în mod necuvenit de către salariat.
Nu are nicio relevanță împrejurarea că prindecizie emisă de Camera de Conturi Teleorman s-ar fi dispus luarea de măsuri de recuperare de la beneficiari a sumelor plătite cu titlu de drepturi salariale. Această decizie stabilește obligații doar în sarcina entității ce a fost supusă controlului (auditului) financiar, nefiind opozabilă intimatei-pârâte și neproducând efecte împotriva acesteia. Oricum, decizia Camerei de Conturi Teleorman nu poate produce efecte retroactive și nu a avut drept consecință invalidarea contractului individual de muncă al intimatei, actul juridic în baza căruia s-au încasat sumele de bani pretinse de către apelant.
Dacă s-ar adopta teza susținută de apelant în sensul că angajatul are obligația de a restitui suma pretinsă prin acțiune, ar însemna să se considere că contractul individual de muncă al intimatei a fost invalidat cu efecte retroactive, fiind încălcate și dispozițiile legale imperative ale Codului Muncii menționate mai sus referitoare la dreptul angajatului de a fi salarizat pentru munca depusă.
În raport de toate cele ce preced, apelul apare ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr.765 din data de 11.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Tehnored: L.C.D.
2.ex/19.02.2015
Jud.fond:V. V.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1388/2015.... → |
|---|
