Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1555/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1555/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 12004/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 2805/2014)
Decizia Civilă Nr. 1555
Ședința Publică din data de 04 Iunie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
JUDECĂTOR A. I. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-contestator U. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, împotriva sentinței civile nr.473 din data de 17.01.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata C. S. de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de pensionare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator U. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, prin consilier juridic, dl. S. N., cu delegație de reprezentare atașată la fila 19 dosar, lipsind intimata C. S. de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind suspendată, pentru lipsa părților, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(1) pct. 2 din codul de procedură civilă de la 1865, la data de 06.06.2014.
La data de 12.05.2015 recurentul-contestator a formulat și depus la dosarul cauze, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, cerere de repunere pe rol a cauzei, urmare a suspendării dispuse conform încheierii de ședință din dat de 06.06.2014, în acest sens stabilindu-se termen pentru această dată, 4 iunie 2015.
Curtea în baza dispozițiilor prev. de art.245 din Codul de procedură civilă de la 1865 dispune redeschiderea judecății.
Recurentul-contestator, prin consilier juridic, arată că înțelege să depună la dosar concluzii scrise asupra fondului cererii deduse judecății.
Recurentul-contestator, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs deduse judecății.
Recurentul-contestator, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea, în tot, a sentinței civile recurate în sensul anulării deciziilor de revizuire a pensiei contestate și restituirea sumei reținute, în cuantum de_ lei, ca făcând parte din pensia cuvenită și legal dobândită.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.150 din Codul de procedură civilă de la 1865, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 473/17.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea precizată formulată de contestatorul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele membrului sau U. D. în contradictoriu cu parata C. Sectoriala de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul consideră că Decizia de revizuire nr._/06.12.2011 este nulă deoarece a fost emisă în baza HG 735/2010, aceasta fiind suspendată, invocând astfel aspectul schimbării naturii juridice a pensiei.
Instanța a reținut dispozițiile că art.1 și art. 3 alin.1 din Legea nr. 119/2010.
În speță, în executarea acestor prevederi legale, reclamantului i s-a emis decizia de revizuire, decizie care a schimbat natura juridică a pensiei primite și a redus cuantumul pensiei.
S-a făcut trimitere la dispozițiile art. 4 alin.2 din Legea nr.119/2010.
Reclamantul critică decizia de revizuire pentru faptul că recalcularea pensiilor s-a făcut în baza unui act a cărei aplicare este suspendată, dar recalcularea pensiilor adică schimbarea naturii juridice a pensiei s-a făcut conform dispozițiilor Legii 119/2010, art. 1, doar modalitatea de calcul a fost stabilită conform OUG 1/2011 .
Reclamantul a criticat decizia prin prisma încălcării principiului neretroactivității legii prevăzut de art.15 din Constituție.
Tribunalul nu poate reține această critică deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat pe acest aspect, iar pensiilor de serviciu nu li s-a schimbat natura juridică retroactive, ci doar după . noi legi .
În ceea ce privește încălcarea principiului drepturilor câștigate, instanța reține că textele invocate de reclamant și practica Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se referă la pensii .
Nu se poate reține nici faptul că legislația de revizuire a pensiilor de serviciu nu este predictibilă, dar acest principiu presupune doar ca legea să prevadă clar conduita de urmat pentru beneficiarii prevederilor sale .
În privința susținerii că decizia de revizuire contestată încalcă art.1 din Protocolul nr. 1 CEDO, Tribunalul reține că pensia de serviciu a fost reglementată printr-un act normativ special .
S-au reținut dispozițiile art. 20 din Constituția României.
În speță, stabilindu-se conformitatea actului normativ de recalcularea a pensiei cu Constituția, implicit s-a recunoscut, de principiu, conformitatea acestuia și cu reglementările internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte, numai că, modul în care, pentru reclamantul din prezenta cauză, aplicarea acestor dispoziții legale asigură respectarea drepturilor pe care le invocă în susținerea acțiunii, se poate efectua doar pe calea analizei în concret a motivelor invocate.
Pensia de serviciu reprezintă un "interes patrimonial" ceea ce determină . protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Schimbarea naturii juridice a pensiei ,recalcularea și revizuirea ei în baza Legii nr. 119/2010 și OUG 1/2011 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 .
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Ingerința este prevăzută de lege deoarece este reglementată de Legea nr. 119/2010.
Ingerința urmărește un scop legitim din expunerea de motive rezultând că adoptarea acesteia s-a impus în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economica a României, ca o măsură cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010 și datorită existenței unor acte normative care reglementau organizarea și funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public care îngreunau în mod evident funcționarea sistemului de pensii încadrându-se astfel în noțiunea de scop legitim de interes general și de cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește respectarea justului echilibru, instanța trebuie să stabilească în concret dacă reducerea pensiei a respectat raportul de proporționalitate impus de CEDO .
Acest raport nu este respectat dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă
Din analiza deciziei de revizuire rezultă că aceasta a stabilit pensia în baza veniturilor pe care le-a avut reclamantul și depășesc indemnizația socială pentru pensionari.
Instanța nu poate analiza ingerința decât din perspectiva regulii generale, a primei norme din art. 1 din Protocolul nr. 1 adică aceea a dreptului la respectarea bunurilor, și nu ca o încălcare de tipul privării de proprietate, adică a naționalizării cum invocă reclamantul, adică cea de-a doua normă din același text, pentru că nu suntem într-o asemenea situație .
În ceea ce privește cuantumul pensiei revizuite acesta este contestat prin prisma faptului că nu se poate verifica exactitatea datelor din buletinul de calcul dar acesta a fost întocmit în baza adeverințelor emise de unitățile angajatoare și cuprind venitul lunar individual, pentru întocmirea adeverințelor neputând fi răspunzătoare casa de pensii ci unitățile angajatoare la care reclamanții se pot adresa cu o cerere pentru a-și verifica veniturile .
C. de pensii le-a valorificat și perioada de contribuție la pensia suplimentară dar și perioada de contribuție în alte condiții de muncă decât cele normale .
Nici legea 119/2010 și nici OUG 1/2011 nu impun procedura de certificare a actelor emise de unitățile militare și înaintate către casa de pensii pentru calculul pensiei, faptul că HG 257/2011 menționează că deținătorii de arhive sunt direct răspunzători de corectitudinea datelor cuprinse în adeverințele emise nu se interpretează în sensul că aceștia sunt obligați să insereze pe actele emise mențiunea de conformitate cu originalul și nici OUG 33/2002 nu este aplicabil în speță .
Vechimea în muncă a fost și ea reținută corect în toate deciziile de revizuire ,conform actelor existente la dosarul de pensionare, nerezultând că ar exista perioade de stagiu nevalorificate .
În ceea ce privește diferența dintre pensia inițială și cea revizuită actualizate cu inflația instanța apreciază, față de cele reținute mai sus, că nu există asemenea sume, faptul că s-a emis Legea 241/2013 nu înseamnă că se datorează diferențe de pensii anterior intrării în vigoare a legii sau că contestația este întemeiată pentru perioada 1.01.2011-1.10.2013.
Față de cele reținute instanța a respins cererea precizată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal recurentul-reclamant, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și Rezervă.
Prin motivele de recurs a arătat că prin acțiunea formulată, contestatorul, prin SCMD, a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei, întrucât aceasta a încălcat dreptul său de proprietate (pensia militară de stat fiind un bun legal dobândit), precum și principii de drept: neretroactivitatea legii, drepturile câștigate și nediscriminării în subsidiar, a contestat cuantumul pensiei revizuite ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată, motiv pentru care a formulat prezentul recurs prin care solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul acțiunii formulate, a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, încălcarea dreptului de proprietate, încălcarea drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, având în vedere atât prevederile Constituției României, al legilor interne ale statului român, dar și practica CEDO în domeniul stabilirii pensiilor la care am făcut referire în acțiunea depusă la Tribunalul București - Secția VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Motivarea, în sensul că plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statui poate interveni pentru viitor, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului, cu ocazia fiecărei recalculări, considerăm că nu este întemeiata, întrucât apreciem că pensia pe care contestatorul a dobândit-o ca urmare a desfășurării unei activități reglementate printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 164/2001, în baza unor criterii bine determinate, nu poate fi recalculata sau revizuita pentru a echilibra bugetul sau pentru a corecta diferențe în sistemele de pensie.
Recurentul a apreciat că reclamantul a câștigat aceste drepturi din desfășurarea activității ca militar activ, s-a supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit.
Astfel, pensia stabilită în baza Legea nr. 164/2001, constituie drept legal câștigat și nu poate fi afectat prin revizuire, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii.
În fapt, prin Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 au fost desființate pensiile de serviciu reglementate de Legea nr. 164/2001.
Din perspectiva acestor acte normative, se poate spune că revizuirea pensiei contestatorului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, pe de altă parte, însă, reglementările internaționale considera dreptul de pensie un drept patrimonial, care intră sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și a jurisprudenței CEDO referitoare la aceste dispoziții. Prin aceste considerente, apreciem că instanța a interpretat greșit atunci când a menționat ca acest tip de pensie consacrat prin legile speciale române nu este garantat de nici un principiu comunitar și nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, CEDO a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoană trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata. Într-o astfel de situație, exista o încălcare a art. l din Protocolul nr. 1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale - Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei. 2009.
Ori, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzute de legea criticată, în cazul petentului. cu consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune o sarcină excesivă și disproporționata, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Ca principiu general, dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forța constituționala și supralegislativa.
Obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice romane, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă. În același sens, în jurisprudența constantă a CEDO, s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând la nevoie pe propria răspundere neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Hotărârea din 09.03.1978 data în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmeenthal nr. C106/77).
Constatarea de către Curtea Constituționala a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 433/28.06.2010, ca Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, sens în care a reținut și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/2011, motivând că în sistemul de drept romanesc nu exista nici o prevedere legală expresa care să atribuie Curții Constituționale exclusivitatea unui control de convenționalitate, după cum nimic nu validează punctual de vedere conform căruia odată ce Curtea Constituționala a confirmat aptitudinea abstractă a unei legi de a fi compatibilă cu Convenția, instanțele de drept comun nu ar mai fi îndreptățite să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spete.
De altfel, prin decizia nr. 1344/09.12.2008, Curtea Constituționala a reținut că instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația naționala este în contradicție cu aceasta.
În accepțiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabila despăgubire, iar diminuarea pensiei mele prin efectul legii aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art. 1 la Protocolul Adițional nr. l al Convenției.
Legat de distincția pe care parații au făcut-o între partea contributivă și suplimentul din partea statului ca și component ale pensiei de serviciu se impune a fi precizat că în practică CEDO, care a evoluat în timp. S-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale (cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26.11.2002).
Față de cele mai sus menționate, recurentul a apreciat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea/revizuirea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Legea nr. 119/2010 în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înțelesul Legii nr. 19/2000 nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestor măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de Curtea Constituționala, justificat de necesitatea reformării sistemului de pensii, înlăturându-se situațiile inechitabile pe fondul crizei economico-financiare cu care se confrunta statul.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a reclamantului de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
A mai considerat recurentul că dreptul de pensie i-a fost stabilit contestatorului sub imperiul Legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Ori, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, diminuarea pensiei sale ca urmare a revizuirii și imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
S-a menționat de recurent că pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar, reclamantul nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Cât despre beneficiul rezultat din reducerea cuantumului pensiilor, acesta este minim având în vedere numărul limitat al celor care au avut consecința diminuării pensiilor fata de cei care au avut consecința măririi cuantumului pensiilor.
Aspectele mai sus menționate se regăsesc și în Raportul Special al Avocatului Poporului privind consecințele eliminării pensiilor de serviciu din 2013, care arata ca problemele create ca urmare a eliminării pensiilor de serviciu îndreptățesc o analiză specială a acestora, pentru că această categorie de persoane a devenit vulnerabilă, pe fondul practicii neunitare și contradictorii a autorităților abilitate cu aplicarea legii, precum și a instanțelor judecătorești.
În ciuda estimării Guvernului cu privire la suma de_ lei economie totală pentru bugetul de stat rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu. Avocatul Poporului a arătat ca acest demers a condus la cheltuieli suplimentare cu 1 miliard lei anual.
Totodată, Avocatul Poporului a arătat ca desființarea pensiilor prevăzute de Legea nr. 119/2010 și Ordonanța de punere în aplicare OUG nr. 1/2011 a adus atingere unui drept dobândit - pensia de serviciu, care a fost pur și simplu desființată, nu diminuata temporar sau impozitată.
În sprijinul celor afirmate, recurentul a invocat totodată practica judiciara a instanțelor judecătorești care au admis acțiuni similare celei pe care am formulat-o. Precum și demersurile legislative prezente care urmăresc elaborarea unei noi legi a pensiilor militare de stat, care să corecteze tocmai greșelile din legislația pe care și reclamantul a contestat-o, respectiv Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2011.
Față de capătul de cerere din subsidiar, referitor la contestarea cuantumului pensiei revizuite ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, recurentul a arătat faptul că stabilirea corectă a cuantumului pensiei nu se poate face numai pe baza unor adeverințe emise de unitatea unde reclamantul a activat, fără să aibă posibilitatea de a confrunta aceste date cu statele de plată, în lipsa unei cârti de munca pe care nu a avut-o din motive obiective, independente de voința să.
Recurentul consideră ca acest mod de abordare conduce la imposibilitatea de a stabili cert, legal și temeinic drepturile bănești la un moment dat ale reclamantului care au făcut obiectul deciziei de pensie revizuite - pe care acesta a contestat-o. În aceste condiții, a mai considerat că instanța de fond nu i-a dat posibilitatea acestuia de a-și exercita un drept constituțional în momentul în care nu a admis cererea sa de a fi atașate statele de plată la dosarul cauzei.
În prezența cauză, recurentul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 241/19.07.2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica și siguranța naționala, menționam că s-a restabilit sub aspectul cuantumului situația anterioară lunii decembrie 2010. Față de această situație, recurentul a înțeles să solicite obligarea pârâtei la restituirea sumelor reținute în baza deciziei de revizuire contestate, care face obiectul prezentei cauze, diferențe care să fie actualizate cu rata inflației, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv.
S-a apreciat de către recurent că statul are dreptul de a legifera și a înlătura eventuale inechități, fără a aduce atingere dreptului de proprietate și a drepturilor câștigate. A menționat recurentul faptul că Legea nr. 241/2013 a avut în vedere respectarea principiul drepturilor câștigate, respectiv, în situația în care cuantumul pensiilor este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plata cuantumul mai avantajos", principiu recunoscut și în practică Curții de Justiție a Uniunii Europene: „dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse", iar Curtea Constituțională face referire expresă la intangibilitatea drepturilor câștigate, în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită, și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior ".
În aceste condiții, dacă legiuitorul a înțeles să emită o nouă lege, care să aibă în vedere respectarea acestui principiu, recurentul consideră că și contestator este în drept să primească sumele de bani cu care a fost prejudiciat în urma revizuirii.
Pentru motivele invocate, recurentul solicită instanței, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedura civilă, să dispună: admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile, anularea deciziei de revizuire a pensiei și restituirea sumelor cu care a fost prejudiciat contestatorul.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, în cauză nefiind aplicabile motivele recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ.
Având în vedere motivele invocate de recurentul-reclamant, sub un prim aspect Curtea constată ca nefiind întemeiate susținerile în sensul că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea normelor legale în materie.
Recurentul a invocat încălcarea dreptului de proprietate, dar criticile sale nu sunt fondate, deoarece prima instanță a analizat susținerile și sub acest aspect, în mod corect reținând că nu se pune problema nerespectării dreptului de proprietate, așa cum acesta este ocrotit prin art. 1 al Protocolului Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
OUG nr. 1/2011 a fost emisă chiar în scopul stabilirii unui mod de calcul al pensiei recalculate conform Legii nr. 119/2010 care să ia în considerarea toate veniturile realizate de asigurat și pentru care au fost achitate contribuții de asigurări sociale, eliminând valorificarea unor sume arbitrare și care nu corespund realității, precum și obligația impusă beneficiarilor pensiei de a obține prin demersuri proprii documente în dovedirea acestor venituri. Pensia recurentului nu a fost redusă prin această decizie, dimpotrivă, a fost stabilită la un cuantum superior celui calculat prin decizia din 31.12.2010 emisă în baza Legii nr. 119/2010.
Referitor la susținerile reclamantului privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO, se constată că, astfel cum s-a reținut și în Decizia nr. 29/12.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, publicată în M. Of. Partea I nr. 925/27.12.2011, în stabilirea efectelor contrare Convenției într-un caz dat, instanțele naționale trebuie să aibă în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la definirea principiului ori dreptului pretins încălcat, iar hotărârea pronunțată trebuie să se circumscrie limitelor stabilite în situații similare, nefiind admisibil ca instanțele naționale să lărgească sfera definirii unui drept sau principiu, acest atribut aparținând în exclusivitate Curții Europene a Drepturilor Omului.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale, acceptându-se dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".
Spre exemplu, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. c. Suediei, Jankovic c. Croației, 12 octombrie 2000,Lenz c. Germaniei, Domalewski c. Poloniei, 15 iunie 1999, Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002 – în care s-a constatat că reducerea cu 66% a pensiei principale nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate –, A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
Recalcularea și revizuirea pensiilor de serviciu, inclusiv cea stabilită în favoarea recurentului-reclamant, având ca efect reducerea cuantumului acestora, constituie, fără îndoială, o ingerință din partea Statului Român, în sensul jurisprudenței Curții Europene, însă această ingerință corespunde limitărilor prevăzute de Convenție potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adițional, respectiv: ingerința să fie prevăzută de lege; să existe un scop legitim; să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
În acest sens, se reține că această ingerință este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem, măsura fiind determinată și de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Curtea, sesizată fiind cu o cerere în care se invocă încălcarea dreptului de proprietate ca urmare a diminuării, prin lege, a cuantumului pensiei, reține că, în analiza de proporționalitate a ingerinței, testul aplicat este cel din jurisprudența anterioară în această materie.
Este de subliniat sub acest aspect că o astfel de ingerință ca cea în cauză nu este de tipul „privării de proprietate”(Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2 februarie 2010, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea Europeană nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”. În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Cu alte cuvinte, ingerința nu se analizează prin prisma celei de-a doua fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, cea care prevede că „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică”, ci prin prisma primei fraze din primul alineat, care consacră acea regulă generală privind dreptul la respectarea bunurilor și care implică, din partea statelor, o obligație corelativă generală negativă, de abținere de la încălcarea acestui drept.
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura persoana a fost lipsită în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundssonc. Islandei, par. 39).
În analiza proporționalității ingerinței, trebuie reținut că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale, iar autoritățile judiciare naționale sunt mai bine plasate în aprecierea caracterului suficient sau insuficient al mijloacelor de subzistență, prin raportare atât la indicatori de tipul salariului mediu sau minim pe economie, cât și la nivelul veniturilor altor categorii de pensionari.
Avându-se în vedere criteriile minimale menționate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 29/2011, Curtea reține că, în urma revizuirii, pensia recurentului-reclamant, în cuantum brut de 3317 lei, se situa peste nivelul pensiei medii la nivel de țară, în cuantum de aproximativ 700 lei și cu mult peste nivelul pensiei minime de 350 lei, stabilită pentru anul 2011 prin art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Raportând pensia recurentului la nivelul salariilor persoanelor în activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 a fost de 2022 lei, conform art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1414 lei, iar salariul minim brut pe țară pentru 2011 a fost fixat la 670 lei, prin art. 1 din HG nr. 1193/2010. În consecință, nu se poate considera că nivelul pensiei reclamantului, astfel cum a fost revizuit, l-ar fi lipsit de mijloacele de subzistență.
Prin urmare, în raport de probatoriul administrat, se reține că recurentul-reclamant nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
În context apare ca fiind extrem de relevantă decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Instanțele judecătorești din România sunt obligate să țină seama de astfel de decizii ale Curții de la Strasbourg în lumina dispozițiilor art. 20 și 148 din Constituție, cu atât mai mult cu cât în speța de față este pusă în discuție aceeași problematică a conformității Legii nr. 119/2010 cu dispozițiile relevante ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și protocoalelor adiționale.
În cuprinsul acestei decizii se arată, printre altele că „deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).”
Se mai relevă faptul că „în speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.”
Totodată, Curtea a reținut că „reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.”
Cât privește chestiunea unei pretinse diferențe de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că „o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.”
S-a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, precizându-se că „această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că „măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.”
Toate aceste aspecte ce reies din considerentele precitatei decizii CEDO vin în sprijinul argumentelor mai sus reținute de Curte și conduc la aceeași concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, operațiune ce a avut loc și în cazul recurentului-reclamant din prezenta cauză, nu constituie, contrar celor susținute de acesta, o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenție.
În ceea ce privește retroactivitatea, Curtea reține că Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 nu au fost aplicate retroactiv, pensia recurentului fiind recalculată, respectiv revizuită începând cu data intrării în vigoare a acestor acte normative. Faptul că dreptul la pensie s-a deschis înainte de această dată nu are relevanță, ținând seamă de caracterul succesiv al prestațiilor, de recunoașterea dreptului legiuitorului de a modifica sistemul reglementat anterior.
Dispozițiile Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii. Așa cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010), „în conceptul de "drepturi câștigate" pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Referitor la contestarea cuantumului pensiei pe motiv că la baza acesteia au stat doar adeverințele emise de unitatea militară, fără a avea posibilitatea de a le confrunta cu statele de plată, Curtea constată că recurentul nu a invocat critici concrete referitoare la veniturile din anumite perioade, așa cum acestea sunt atestate de adeverințe, pentru a putea eventual solicita date suplimentare. În plus, la baza stabilirii cuantumului pensiei nu au fost avute în vedere doar adeverințele respective, ci întregul dosar de pensionare, intimata având la dispoziție toate datele referitoare la activitatea și veniturile recurentului care au constituit baza de calcul a pensiei. Pentru corectitudinea datelor cuprinse în adeverințe, fostul angajator își asumă întreaga responsabilitate, sub sancțiunea prevăzută de lege, dar în lipsa unor critici concrete referitoare la anumite perioade sau anumite venituri, susținerile recurentului nu pot fi analizate. Drepturile de pensie nu se calculează pentru niciun beneficiar în funcție de statele de plată, ci în funcție de veniturile atestate de cărțile de muncă și de adeverințele eliberate de foștii angajatori.
Nici susținerile recurentului referitoare aplicabilitatea Legii nr.241/2013 nu pot fi reținute, deoarece contestatorul a solicitat anularea deciziei nr._/6.12.2011 emisă în baza OUG nr.1/2011, prin care a fost revizuită pensia recurentului, drepturile fiind stabilite începând cu 1.01.2011.
Legea nr.241/2013 este un act normativ ulterior acestei decizii, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 19 iulie 2013, prin aceasta stabilindu-se că pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
Deci, legea stabilește revenirea la drepturile de pensie anterioare procesului de recalculare prevăzut de Legea nr.119/2010 doar începând cu data de 1 octombrie 2013, motiv pentru care recurentul nu poate invoca acest act normativ ca temei al pretențiilor sale anterioare.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator U. D., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, împotriva sentinței civile nr.473/17.01.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. S. de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. S. G. I. A. I. C.
Grefier,
M. Colindeață
Red./ Tehnored.:M.C.
4 ex./ 9.06.2015
Jud.fond: D. D.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2216/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 2311/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
