Obligaţie de a face. Decizia nr. 1048/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1048/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 27269/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 37/2015)
DECIZIE Nr. 1048/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamantul D. N. împotriva sentinței civile nr. 8381/15.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 13.01.2015, precum și că la data de 11.02.2015 apelantul a formulat cerere de completare a probatoriului, atașând un set de înscrisuri, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatului-reclamant, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință și acordă cuvântul apelantului asupra probelor pe care înțelege să e administreze în prezenta cale de atac.
Apelantul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele atașate cererii privind completarea probatoriului.
Curtea, după deliberare, în raport de prevederile art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri la solicitarea apelantului, respectiv cele aflate la filele 16-25 dosar apel.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului în susținerea cererii de apel.
Apelantul, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, prin valorificarea salariilor brute menționate în adeverința nr. 86/25.05.201, precum și obligarea la plata diferențelor de pensie astfel rezultate, începând cu 01.08.2013 la zi. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, precizând că nu poate prezenta chitanța, însă poate depune contractul de asistență juridică.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 6.01.2015, apelantul D. N. a criticat sentința civilă nr.8381/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, susținând că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a nesocotit principiul contributivității, în condițiile în care în adeverința a cărei valorificare s-a solicitat a fost menționată pata CAS-ului, angajatorul neeliberând adeverințe prin care să detalieze veniturile brute menționate _așa cum a motivat Tribunalul respingerea cererii de recalculare_ întrucât nu este posibilă identificarea sumelor în statele de plată.
Apelantul a mai susținut că din interpretarea art.2 lit. c și a art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010 rezultă că ceea ce se ia în calcul nu este numai salariul înscris în carnetul de muncă, ci și venitul brut lunar care cuprinde și sporurile și adaosuri pentru care legea a prevăzut iar angajatorul a reținut și virat contribuția CAS, în acest sens fiind și deciziile nr.19/17.10.2011 și nr.19 din 10.12.2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, apelantul a mai subliniat că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din protocolul nr.1 la Convenție, aceeași Curte de la Strasbourg decizând, în cauza Gaygusuz contra Austriei, că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice.
la data de 11.02.2015, apelantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să își completeze probatoriul, în sensul depunerii adeverinței nr.112S/24.04.2014 eliberată de . H. SRL cu veniturile brute detaliate, în completarea adeverinței nr.86/25.05.2013 emisă de aceeași unitate, solicitând valorificarea veniturilor din cele două adeverințe.
Intimata C. de pensii a Municipiului București nu a formulat întâmpinare.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a respins capătul de cerere având ca obiect valorificarea salariilor brute menționate în adeverința nr.86/25.05.2013, numai față de respingerea acestui capăt de cerere aducându-se critici în cererea de apel, de unde rezultă că apelantul este nemulțumit exclusiv de soluția de respingere dată acestui capăt de cerere.
În motivarea soluției de respingere, instanța de fond a arătat că, aferent perioadei noiembrie 1966 (dintr-o vădită eroare materială, instanța de fond înscriind, în loc de 1966, 1996) - 1 iulie 1977, pârâta a valorificat veniturile solicitate, conform dispozițiilor art.165 alin.1 din Legea nr.263/2010, instanța neputând verifica cuantumul exact al acordării acestora, atât timp cât din adeverință lipsesc elemente de identificare cu privire la compunerea salariului brut, astfel cum au fost enumerate în penultimul paragraf din adeverința eliberată de angajator.
Într-adevăr, așa cum rezultă din penultimul paragraf al adeverinței nr.86/25.05.2013, salariul brut menționat în coloana a treia a tabelului aferent adeverinței ar fi alcătuit din salariul tarifar de încadrare, salariul în acord, spor brigadă, spor vechime, spor condiții deosebite, spor muncă grea, spor pentru lucrul sistematic peste program, pentru toate acestea fiind achitată contribuția CAS.
Pentru perioada cuprinsă între noiembrie 1966-1 iulie 1977, C. de pensii a sectorului 2 a valorificat o . venituri, astfel încât, din cauza lipsei prezentării defalcate a veniturilor care au compus salariul brut pe perioada mai sus amintită, subzista riscul ca o parte din aceste venituri ce au alcătuit salariul brut să ajungă să fie valorificată de două ori, dacă s-ar fi admis cererea de valorificare a adeverinței nr. 86/25.05.2013, în forma în care a fost aceasta depusă la dosarul de fond.
Pe cale de consecință, strict sub aspectul imposibilității de valorificare a adeverinței, din cauza neprezentării defalcate a veniturilor ce au alcătuit salariul brut între noiembrie 1966 - 1 iulie 1977, soluția instanței de fond este corectă.
Această soluție nu neagă dreptul reclamantului de a beneficia de aplicare principiului contributivității la recalcularea drepturilor sale de pensie, însă arată din ce cauză o astfel de aplicare a principiului nu a fost posibilă, deoarece subzista riscul dublei valorificări a unor venituri pentru noiembrie 1966 -1 iulie 1977, nici jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nici jurisprudența Curții de la Strasbourg neîndreptățind vreun pensionar la recalcularea pensiei sale prin calcularea de două ori a acelorași venituri.
În mod cu totul surprinzător, după ce în cererea de apel reclamantul susținea că angajatorii nu pot elibera adeverințe cu veniturile prezentate defalcat, deoarece nu ar figura pe statele de plată în această modalitate, totuși, până la primul termen de judecată a apelului, același apelant, prin apărător ales, depune la dosarul de apel o cerere de suplimentare a probatoriului, atașând o completare a adeverinței originale exact în sensul în care susținea că nu ar fi posibilă completarea din cauza inexistenței datelor în statele de plată.
Curtea consideră că o astfel de atitudine procesuală nu a fost de natură să lămurească de ce totuși apelantul nu a depus la C. de pensii a Sectorului 2 adeverința în forma corespunzătoare, de vreme ce a reușit acest demers în cale de atac a apelului, după ce a luat cunoștință de motivele pentru care cererea sa a fost respinsă.
Dincolo însă de atitudinea oscilantă a apelantului care susține un lucru și tinde să probeze un altul, exact opus, Curtea reține că, pentru a se pronunța asupra obligației Casei de pensii de a realiza recalcularea unei pensii, pensionarul trebuie să facă dovada că a formulat cerere de recalculare și că a depus la casa teritorială de pensii toate actele prin care dovedește susținerile din cererea de recalculare și că instituția nu a dat curs solicitării sale de recalculare după expirarea termenului legal de 30 de zile sau prin emiterea unei decizii de respingere a recalculării, toate aceste formalități trebuind a fi realizate până la data judecății.
În cauză, apelantul a probat că a depus la C. de pensii a Sectorului 2, la data de 3.07.2013, sub nr._, cererea de recalculare a pensiei sale prin luarea în considerare a veniturilor, astfel cum au fost ele expuse în adeverința nr. 86/25.05.2013, acționând în instanță după expirarea termenului legal de soluționare a cererii sale, respectiv la data de 6.08.2013.
Însă, în raport de forma adeverinței nr.86/25.05.2013, așa cum s-a arătat în cele ce preced, C. de pensii a Sectorului 2 nu avea niciun motiv să emită o decizie de recalculare, soluția instanței de fond ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speță fiind, pe cale de consecință, una corectă.
Depunerea unei adeverințe completatoare, în sensul celor în legătură cu care apelantul însuși a afirmat, în cererea sa de apel, că nu pot fi obținute clarificări și prezentări defalcate, nu infirmă caracterul legal al sentinței apelate, deoarece acest înscris nu a existat la dosarul Tribunalului.
În plus, el nu poate fi considerat drept o suplimentare de probațiune, pentru că, prin acest artificiu strict procedural, specific apelului civil, apelantul ori, mai curând, apărătorul său ales, încearcă să ocolească dispozițiile legale imperative, și anume obligația de a depune la casa teritorială de pensii a oricărei cereri și a oricărui act în baza căruia formulează pretenții în legătura cu pensia sa, înainte de sesizarea instanței de judecată.
Administrarea probei cu înscrisuri în apel nu înseamnă posibilitatea apelantului de a susține nelegalitatea sentinței pronunțate în cauza sa ca urmare a demersurilor sale ulterioare pronunțării respectivei soluții, demersuri efectuate chiar în conformitate cu cele expuse în motivarea sentinței apelate.
Faptul că apelantul a obținut, contrar celor susținute în cererea sa de apel, o completare a adeverinței inițiale, cu expunerea detaliată a unora dintre sume, depunând-o la C. de pensii a Sectorului 2, adică realizând exact acele demersuri pentru lipsa cărora Tribunalul a respins acțiunea, nu conduce către nelegalitatea hotărârii apelate.
Prin adeverința completatoare, obținută de către apelant după pronunțarea sentinței, nu se tinde la criticarea soluției, de aceea nu poate fi privită ca un mijloc de probă, ci se tinde la reformarea soluției,în mod paradoxal printr-o formă de îndeplinire a ceea ce instanța de fond a reținut ca omisiune în adeverința depusă la dosarul de pensie de către reclamant.
În alți termeni, prin depunerea adeverinței completatoare nu se critică sentința, ci se urmărește reformarea acesteia prin conformarea conduitei apelantului la cele reținute de către Tribunal în soluția de respingere a pretențiilor formulate, or o astfel de conduită nu poate constitui temei pentru admiterea apelului, deoarece sentința a fost legal pronunțată.
Apelantul are posibilitatea de a formula o nouă cerere de chemare în judecată prin care să ceară valorificarea adeverinței nr.112S/ 24.04.2014 sau, după caz, să formuleze aceleași pretenții, subsidiar unei pretenții de anulare a unei ipotetice decizii de respingere a cererii de recalculare a pensiei sale în baza adeverinței nr.112S/24.04.2014 care trebuia, teoretic, emisă de C. de pensii a Sectorului 2 începând cu data de 11.02.2014.
Având în vedere ansamblul argumentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.3 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul D. N., identificat cu CNP:_, domiciliat în București, sector 2, .. 43, ..B, ., împotriva sentinței civile nr. 8381/15.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, identificată cu CF_, cont bancar RO53TREZ__ – Trezoreria sector 3 București, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red:A.F.
Dact.: D.A.M.
4ex./30.04.2015
Jud.fond:A. C.
Ș.T. 08 Aprilie 2015/4ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2307/2015.... | Recalculare pensie. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
